Ați citit Hoții de frumusețe de Pascal Bruckner? Dacă nu, o să vă spun pe scurt despre ce este vorba. Francesca (o femeie care cândva deborda de senzualitate), Jérome (adoratorul ei înfocat chiar și când strălucirea i-a apus deja) și Raymond (servitorul lor plin de frustrări datorită chipului său urât și a staturii mărunte) pun la cale un plan diabolic pentru a înlătura ceea ce ei consideră o inechitate: frumusețea inegal distribuită. Mai departe nu vă povestesc. Cartea, o parabolă a societății moderne sau un basm al acesteia, cum vreți să o considerați, merită citită necunoscând prea multe amănunte.
De ce am pomenit despre ea? Pentru că am reținut un citat care îmi vine adeseori în minte: “Frumuseţea este un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină”. Adevărat dacă ne referim doar la cea fizică, până la urmă doar o convenție dictată de vremuri, de cultură sau de educație. Dar când depășim această graniță, ne mai putem teme de hoții de frumusețe?
Comentarii recente