Te-am privit astăzi pe străzile orașului, în supermarket sau la florărie. Ușor preocupat, cu un zâmbet uitat în colțul gurii sau cu urme de încruntare adâncite pe frunte. Mergeai alene sau grăbit, așteptai răbdător la o coadă care părea să nu se mai termine și, din când în când, îți priveai absent telefonul. Poate voiai să vezi doar cât este ceasul, poate trebuia să ajungi repede undeva și întârziaseși deja sau, cine știe, poate treceau prea greu orele până la o întâlnire mult așteptată.
08
Mar
2014
Scrisoare cu adresant necunoscut
16
Feb
2014
Șnițele și ipoteze
Duminică. Pregătesc masa de prânz. Șnițel de pui în crustă de pesmet și chiftele. Nu prea mă dau în vânt după astfel de găteli. Pentru că trebuie să înțepenesc lângă aragaz multă vreme și pentru că, în doar câteva minute, voi împrumuta și eu mirosurile care răzbat din tigaie. Dar dacă jumătatea mea m-a rugat… Întorc pe cealaltă parte o bucată aurie, ascult sfârâitul ușor și în timp ce încă o explozie de miresme îmi invadează nările (și evident și părul), îi răspund lui Ethos, aproape cu voce tare, la o întrebare pe care a pus-o în ultimul său articol. Matriarhat va fi atunci când doar bărbații vor fi obligați să prăjească șnițele și chiftele.
21
Aug
2013
Gânduri răzlețe
De câteva zile s-a cam așternut praful pe blogul meu. Și tăcerea. A mea, căci câte un comentator s-a mai rătăcit pe aici.
De câteva zile expresia “buget de timp” mi se pare foarte, foarte grăitoare, căci nu fac altceva decât să împart orele și minutele, se le mut dintr-un loc în altul, să analizez ce mi-ar aduce mai multă eficiență și cum m-aș putea organiza mai bine. Nu spun aceste lucruri ca să mă plâng, căci eu mi-am creionat programul acesta și mi l-am asumat de multă vreme. Era doar o explicație a faptului că la capitolul “blog” îmi dă cu deficit.
De câteva zile mi-am dorit să scriu acest articol. Oarecum ciudat, având în vedere că de obicei orice idee pe care nu o pun imediat pe “hârtie” se pierde în neant.
Acum câteva zile Adrian a scris un articol. Unul frumos în care sub pretextul unei ședințe de terapie în grup (deși susurul Bistrei este mai degrabă magie decât terapie) și-a menționat prietenii din blogosferă. Și undeva, fără să îmi spună un lucru pe care nu îl știam, a pomenit despre faptul că fetele care scriu sunt în număr mai mare decât băieții. Cel puțin în cercul în care ne învârtim noi.
De la articolul său a început șirul constatărilor și întrebărilor mele.
Suntem întradevăr mai multe fete în blogosferă? Și dacă răspunsul este da și aparențele nu mă înșeală, voi constata că blogurile cele mai citite și considerate cu cea mai mai mare “greutate” aparțin băieților. Există, bineînțeles, și fete care se bucură de notorietate, dar nu știu dacă vreuna atinge cota de succes care aparține genului masculin.
Pornind de la aceast gând rotițele minții mele au început să se miște. Și fără a genera o comparație între femei și bărbați, am ajuns să fac și alte constatări. Mai toate favorabile sexului puternic. Cei mai mari scriitori, cei mai mari compozitori, cei mai bine cotați creatori de modă, cei mai inspirați parfumieri, cei mai importanți oameni de stat, cercetători, regizori, chiar și bucătari sunt în marea lor majoritate bărbați. Oare de ce ei, bărbații, ajung să atingă aproape perfecțiunea (și uneori chiar pe ea) în anumite domenii și noi, femeile, o facem mai rar?
Nu cred că îmi va spune cineva că persoanele de sex masculin sunt înzestrate cu mai multe calități decît cele de sex feminin. Și noi, asemeni lor și uneori chiar mai mult decât ei, suntem binecuvântate cu talent, avem putere de muncă, iubim frumosul, dorim să reușim. Știu că suntem diferiți și că nici măcar egali (din anumite puncte de vedere) nu ne putem considera. Așa cum știu că genetic am fost programați să funcționăm altfel. Și totuși… Noi ne pierdem undeva pe drum? Suntem contruite să ne risipim în milioane de direcții, iar ei să reușească canalizându-și pasiunile și cunoștințele într-una singură?
Există, desigur, și femei celebre. Au schimbat cursul istoriei, au revoluționat știința, au ridicat frumosul la rang de artă. Marea majoritate însă s-au oprit undeva pe drum. Și nu cred că nu au avut puterea sau determinarea necesară să meargă mai departe. Poate că, mai empatice decât sexul opus, s-au abătut mai des de pe propria lor cale. Uneori alegând-o pe cea aflată în umbra unui bărbat. O fi o consolare faptul că, așa cum se spune, în spatele unui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică?
Femei și bărbați, poate nu suntem decât jumătăți care împreună desăvârșim perfecțiunea sferei. Uneori.
Acest articol nu este decât o înșiruire de gânduri răzlețe, pe care nu am reușit să le adun așa cum am intenționat. În niciun caz nu este o încercare de a stabili cine și de ce este mai bun. Pentru că nu cred că există, în cazul acesta, mai bun sau mai puțin bun.
20
Mai
2013
Decalog
Ieri, un cititor a comentat la un articol mai vechi atrăgându-mi atenția că “Tot comentati pe aici despre fericire… voi fetele si femeile… cand de fapt 99 % dintre voi sunt responsabile pentru stresul si nefericirea barbatilor… “ (am citat).Aș fi dat uitării acest episod (mai ales că omul comentează pe multe bloguri din poziția lui Gică Contra), dar ceva mai târziu unul dintre prietenii virtuali de pe Facebook recomanda un articol al cărui titlu m-a îndemnat să-l citesc. Aparent nu au legătură cele două, dar cum eu sunt adesea maestră la făcut legături ciudate, imediat am găsit una.
Deocamdată vă invit să citiți si voi:
10 sfaturi pentru femeile singure (dar care evident vor să își găsească o jumătate, publicate în 1938 în revista americană Photo Parade Magazine)
1. Pentru a-ți aranja ținuta folosește budoarul. Fii gata de plecare atunci când partenerul tău sosește. Nu-l face să aștepte și întâmpină-l cu un zâmbet!
2. Nu sta în poziții nepotrivite și, în niciun chip, nu te arăta plictisită, chiar dacă ești. Încearcă să pari atentă și dacă trebuie să mesteci gumă de mestecat (ceea ce nu este recomandabil), ai grijă să o faci silențios, cu gura închisă.
3. Nu folosi oglinda autoturismului pentru a-ți reîmprospăta machiajul. Bărbații au nevoie de ea atunci când conduc și îi deranjează foarte tare să tot trebuiască să-i aranjeze poziția pentru a vedea ce este spatele mașinii.
4. Femeile neatente nu sunt niciodată atractive pentru un domn. Nu vorbi în timp ce dansezi. Când un bărbat dansează, chiar vrea să danseze.
5. Nu te comporta prea familiar cu bărbatul care te însoțește, mângâindu-l în public. Orice dovadă de afecțiune într-un spațiu public este de prost gust și de obicei îl jenează sau îl umileşte.
6. Nu fi prea sentimentală și nu încerca să-l determini să spună ceva ce nu vrea să spună apelând la emoţiile lui. Bărbaților nu le plac lacrimile, în special în locuri publice.
7. Nu fi prea familiară cu șeful de sală discutând despre cât de mult te-ai distrat în restaurantul lui cu altă ocazie, când erai cu altcineva. Bărbații merită și doresc întreaga ta atenție.
8. Nu vorbi despre haine și nu încerca să descrii noua ta rochie unui bărbat. Fă pe plac însoțitorului tău și flatează-l discutând lucruri despre care el vrea să vorbească.
9. Nu bea prea mult de vreme ce un bărbat se așteaptă să îți menții demnitatea întreaga seară. Băutura poate să facă unele fete să pară mai inteligente, dar majoritatea lor par mai prostuțe.
10. Nu te remarcă prin discuțiile cu alți bărbați. Iar ultima picătură este aceea de a-ți pierde cunoștința de la prea multă băutură. Dacă se întâmplă așa, sunt șanse mari să nu te mai sune a doua oară.
Curiozitatea m-a făcut să cercetez mai amănunțit sursa acestui articol. Și uite ce am mai găsit:
10 reguli pentru neveste (publicate de Societatea de asistenţă juridică din New York în 1923)
1. Nu fiți risipitoare. Nimic nu atrage cu mai multă tărie un bărbat decât perspectiva independenţei economice.
2. Păstraţi casa curată. Nimic nu este mai reconfortant pentru ochii lui obosiți de muncă decât vederea unei case frumos aranjate.
3. Nu permiteți să deveniți neatractivă: o soţie șleampătă face soţul nepăsător.
4. Nu primiţi atenţii de la alţi bărbaţi. Adesea soţii sunt geloși, iar unii sunt suspicioși fără motiv. Nu alimentați situația. Atenţiile amicale din partea altora pot fi primite într-un spirit de nevinovăţie perfectă. Dar când vin din partea unei persoane care se amestecă în viețile altora, ele se denaturează și adesea devin un delict.
5. Nu respinge disciplina rezonabilă aplicată de către tată copiilor. Mamele nu ar trebui să presupună că toate pedeapsele pe care un tată le aplică unui copil sunt severe şi nejustificate.
6. Nu petreceți prea mult timp cu mama dumneavoastră. Dacă veți proceda așa, veți putea încet, încet, să petreceți prea puţin timp acasă.
7. Nu acceptați sfaturi de la vecini și nu vă stresați prea mult familia. Gândiți singură. Faceți un plan pentru rezolvarea problemelor casei. Și în toate problemele cereți părerea soţului.
8. Nu vă discreditați soţul.
9. Zâmbiți. Fiți atentă la detalii. Deseori, o soţie indiferentă este înlocuită de o amantă fierbinte.
10. Fiți plină de tact. Fiți feminină. Bărbaţii, în ultimă instanță, sunt doar copii mari. Nu îi deranjează să îi lingușiți, dar nu suportă constrângerea. Feminitatea îi atrage şi îi captivează. Masculinitatea unei femei le repugnă.
Care va să zică încă din cele mai vechi timpuri a existat preocupare pentru fericirea domnilor. Cât de actuale mai sunt “decalogurile” mai sus dezvăluite, vă las pe voi să judecați. La fel cum vă invit să vă dați cu părerea despre care ar fi “regulile” actuale pe care, cu bună știință sau inconștient, le încălcăm provocând suferințe persoanelor de sex opus din viața noastă. Pentru că lucrul acesta cu siguranță se întâmplă (bineînțeles nu în proporția indicată de “extremistul” meu cititor). Încercăm să creionăm un “decalog” al zilelor noastre?
Și pentru că se tot vorbește despre egalitatea dintre bărbați și femei, dar și pentru că mi-ar plăcea ca puținii domni care îmi calcă pragul să nu se simtă excluși, vă propun să punem bazele unuia “unisex” (adică valabil pentru ambele sexe deopotrivă).
În calitate de gazdă o să încep eu.
- Fii tu însuți. E obositor și la un moment dat va deveni plictisitor să încerci să pari altfel decât ești și s-ar putea ca toată strădania și energia consumată să fie pentru… nimic.
Adăugați și voi alte “reguli”?
Sursa foto.
09
Apr
2013
Eva și Adam
Recunosc că astăzi m-am apucat cu greu de scris. Nu pentru că mi-a fost lene sau pentru că nu am avut timp. Pur și simplu, concursul cu multe cărți mi-a luat mințile (mie, cea care spun tuturor că nimic nu pică din cer). Așa că mi-am petrecut timpul aranjând la ‘cea bibliotecă și verificând căsuța de e-mail de mai multe ori decât ar fi fost necesar. Declar că am circumstanțe atenuante. Sunt copleșită de câte comentarii s-au adunat și ușor nemulțumită de mobilierul pe care l-am proiectat pentru adunat cărți. Îl gândisem doar pentru câteva volume și arăta perfect. Acum mi se pare un pic greoi și nefuncțional, dar nu mai schimb nimic, căci de se vor mai aduna ceva mai multe tomuri, n-o să se prăbușească blogul sub greutatea lor. În fine, nu vreau ca entuziasmul meu, care ar trebui să fie molipsitor, să devină plictisitor pentru voi. Am făcut referire la starea mea și la articolul cu pricina, pentru că dintr-un comentariu de acolo am luat ideea despre care vreau să scriu.
Îmi zicea Vlad, târziu în noapte, cam așa: “… ma apuca ciuda ca ai deja o groaza de comentarii. Oricum, stiu din experienta ca nu e de glumit cu autoarele de bloguri si nici cu comunitatea cititoarelor.”
Să nu credeți că o să mă agăț de acel mă apucă ciuda, vă asigur că a fost o figură de stil. Nici despre comunitățile de pe internet nu vreau să vorbesc. Pentru că nu le cunosc și pentru că nu simt că aș aparține vreuneia. Este adevărat că între mine și unii cititori există afinitate. Dar lucrurile funcționează după principiul îmi place sau nu îmi place. Bloguri mari sau mici, bloguri de nișă, trafic, tot felul de cluburi, asta nu are prea multă importanță pentru mine.
Revenind la comentariul lui Vlad, după ce i-am răspuns și am mai rumegat puțin lucrurile, am ajuns la concluzia că cele mai multe bloguri pe care le cunosc sunt de gen feminin și că cele mai multe comentarii (cu zecile pe anumite bloguri), vin de la fete. Cu toate astea blogurile cu oarecare influență pe internet aparțin băieților.
Apoi… Bach, Beethoven, Enescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Albert Einstein, Ford, Alfred Nobel, Iuri Gagarin, Apolodor din Damasc, Leonardo da Vinci, Rubens, Michelangelo. La naiba, îmi vin în minte doar nume de bărbați! Și, ca să fie tacâmul complet, îmi mai amintesc și că marii creatori de modă sau bucătari, tot de sex masculin sunt!
Acum că am deschis cutia Pandorei, nu dați cu pietre. Îmi place să cred că mă situez pe o poziție de mijloc atunci când vine vorba de “rivalitatea” dintre femei și bărbați. Nu sunt vreo feministă, vremea sufragetelor a trecut. Contraziceți-mă, dar nu suntem egali. Mergem la vot împreună, avem reprezentante în parlament, avem cariere de top, putem conduce bolizi ca și voi. Dar maternitatea ne aparține (și nici nu știți ce ați pierdut), așa cum galanteria și aerul protector ar trebui să fie așii din mâneca voastră. Nu mă văd scoțând cărbune din mină, dar nici pe voi înșirând mărgele pe ață. Ați înțeles, nu vorbim despre cazuri particulare.
Admit deci, că nu suntem la fel din multe puncte de vedere. Sensibilitatea ne este recunoscută de obicei nouă și totuși cel mai mare muzician, pictor sau scriitor… nu este femeie. Vă punem zilnic (sau mă rog… aproape) o farfurie aburindă pe masă. Răscolim internetul după rețete spectaculoase și magazinele după ustensile sofisticate. Ca să ne spuneți că masterchefii sunt cel mai adesea bărbați. Vedem dintr-o privire culorile care nu se asortează, poșetele nepotrivite, rujul strident și rimelul de proastă calitate. Nu trebuie să-mi spuneți nimic, știu, creatorii de modă celebri și stiliștii mari sunt tot… bărbați.
Și totuși…
Medicina spune că suntem mai rezistente, iar viața demonstrează că suntem mai atente la amănunte, mai perseverente, mai dedicate lucrurilor de care ne apucăm. Despre neuroni nu o să discutăm, căci sper că sunteți de acord că suntem dotați la fel.
Atunci… de ce bărbații domină lumea (chiar dacă uneori cu ajutorul femeii din umbra lor?).
Nu este nici o urmă de frustrarea în întrebarea mea. Eu am găsit niște răspunsuri.
Cred că ne risipim în detalii și în încercarea de a fi pe plac tuturor. Ne dorim copii excepționali și pentru asta suntem capabile de orice efort. Visăm mult și punem preț pe sentimente. Suntem mai altruiste și cedăm mai ușor.
Sau poate o fi blestemul izgonirii din Rai? Voi ce credeți?
____________
Încă mai puteți comenta la articolul care mi-ar putea aduce ca premiu multe cărți (numărul de comentarii are 50% pondere în evaluare).
Comentarii recente