Eva și Adam

adam_and_eve_by_Tokashi_KimikoRecunosc că astăzi m-am apucat cu greu de scris. Nu pentru că mi-a fost lene  sau pentru că nu am avut timp. Pur și simplu, concursul cu multe cărți mi-a luat mințile (mie, cea care spun tuturor că nimic nu pică din cer).  Așa că mi-am petrecut timpul  aranjând  la ‘cea bibliotecă și  verificând căsuța de e-mail de mai multe ori decât ar fi  fost necesar.  Declar că am circumstanțe atenuante. Sunt copleșită de câte comentarii s-au adunat și ușor nemulțumită de mobilierul pe care l-am proiectat pentru adunat cărți. Îl gândisem doar pentru câteva volume și arăta perfect.  Acum mi se pare un pic greoi și nefuncțional, dar nu mai schimb nimic, căci de se vor mai aduna ceva mai multe tomuri, n-o să se prăbușească blogul sub greutatea lor.  În fine, nu vreau ca entuziasmul meu, care ar trebui să fie molipsitor, să devină plictisitor pentru voi. Am făcut referire la starea mea și la articolul cu pricina, pentru că dintr-un comentariu de acolo am luat ideea despre care vreau să scriu.

Îmi zicea Vlad, târziu în noapte, cam așa: “… ma apuca ciuda ca ai deja o groaza de comentarii. Oricum, stiu din experienta ca nu e de glumit cu autoarele de bloguri si nici cu comunitatea cititoarelor.”

Să nu credeți că o să mă agăț de acel mă apucă ciuda, vă asigur că a fost o figură de stil. Nici despre comunitățile de pe internet nu vreau să vorbesc. Pentru că nu le cunosc și pentru că nu simt că aș aparține vreuneia. Este adevărat că între mine și unii cititori există afinitate. Dar lucrurile funcționează după principiul îmi place sau nu îmi place. Bloguri mari sau mici, bloguri de nișă, trafic, tot felul de cluburi, asta nu are prea multă importanță pentru mine.

Revenind la comentariul lui Vlad, după ce i-am răspuns și am mai rumegat puțin lucrurile, am ajuns la concluzia că cele mai multe bloguri pe care le cunosc  sunt de gen feminin și că cele mai multe comentarii (cu zecile pe anumite bloguri), vin de la fete. Cu toate astea blogurile cu oarecare influență pe internet aparțin băieților.

Apoi… Bach, Beethoven, Enescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Albert Einstein, Ford, Alfred Nobel, Iuri Gagarin, Apolodor din Damasc, Leonardo da Vinci, Rubens, Michelangelo. La naiba, îmi vin în minte doar nume de bărbați! Și, ca să fie tacâmul complet, îmi mai amintesc și că marii creatori de modă sau bucătari, tot de sex masculin sunt!

Acum că am deschis cutia Pandorei, nu dați cu pietre. Îmi place să cred că mă situez pe o poziție de mijloc atunci când vine vorba de “rivalitatea” dintre femei și bărbați. Nu sunt vreo feministă, vremea sufragetelor a trecut. Contraziceți-mă, dar nu suntem egali. Mergem la vot împreună, avem reprezentante în parlament, avem cariere de top, putem conduce bolizi ca și voi. Dar maternitatea ne aparține (și nici nu știți ce ați pierdut), așa cum galanteria și aerul protector ar trebui să fie așii din mâneca voastră. Nu mă văd scoțând cărbune din mină, dar nici pe voi înșirând mărgele pe ață. Ați înțeles, nu vorbim despre cazuri particulare.

Admit deci, că nu suntem la fel din multe puncte de vedere. Sensibilitatea ne este recunoscută de obicei nouă și totuși cel mai mare muzician, pictor sau scriitor… nu este femeie.  Vă punem zilnic (sau mă rog… aproape) o farfurie aburindă pe masă. Răscolim internetul după rețete spectaculoase și magazinele după ustensile sofisticate. Ca să ne spuneți că masterchefii sunt cel mai adesea bărbați. Vedem dintr-o privire culorile care nu se asortează, poșetele nepotrivite, rujul strident și rimelul de proastă calitate. Nu trebuie să-mi spuneți nimic, știu, creatorii de modă celebri și stiliștii mari sunt tot… bărbați.

Și totuși…

Medicina spune că suntem mai rezistente, iar viața demonstrează că suntem mai atente la amănunte, mai perseverente, mai dedicate lucrurilor de care ne apucăm. Despre neuroni nu o să discutăm, căci sper că sunteți de acord că suntem dotați la fel.

Atunci… de ce bărbații domină lumea (chiar dacă uneori cu ajutorul femeii din umbra lor?).

Nu este nici o urmă de frustrarea în întrebarea mea. Eu am găsit niște răspunsuri.

Cred că ne risipim în detalii și în încercarea de a fi pe plac tuturor. Ne dorim copii excepționali și pentru asta suntem capabile de orice efort. Visăm mult și punem preț pe sentimente. Suntem mai altruiste și cedăm mai ușor.

Sau poate o fi blestemul izgonirii din Rai? Voi ce credeți?

____________

Încă mai puteți comenta la articolul  care mi-ar putea aduce ca premiu multe cărți (numărul de comentarii are 50% pondere în evaluare).

17 thoughts on “Eva și Adam

  1. La scurt timp dupa ce am descoperit lumea blogurilor, ii spuneam unui prieten ca fetele scriu mai frumos, mai cu sensibilitate. Si tot atunci remarcam ca blogurile cu adevarat interesante sunt scrise de barbati. Nu mi-am schimbat parerea, dar intre timp am descoperit multe fete care ma fac sa revin zilnic la ele, sa le citesc.
    Probabil ai dreptate, atentia acordata familiei si detaliilor ne rapeste o mare parte din timp si energie.

    • Citesc cu plăcere bloguri de ambele genuri. La fiecare găsesc ceva aproape de personalitatea mea.
      Eu sunt mulţumită cu viaţa mea de femeie şi nu mi-aş schimba-o cu niciun bărbat.

  2. petalacalatoare

    Mie mi se pare că blogurile feminine sunt scrise cu suflet şi delicateţe, iar cele masculine sunt fie tehnice şi deci utile şi implicit de succes, fie preponderent pe teme politice/sociale şi suscită mai mult interes şi de aici le vine şi succesul blogosferic. Personal, prefer blogurile doamnelor, dar când am nevoie să bibilesc ceva la blog, caut informaţii pe blogurile domnilor. Eu nu cred în concurenţa dintre noi nici în viaţă, nici în blogosferă. Dumnezeu ne-a creat ca să ne completăm. De ce domină ei lumea? Pentru că Dumnezeu a creat întâi bărbatul şi apoi pe Eva din coasta lui.
    Dacă vroia să fim egali, cred că nu era nicio greutate pentru Creator să-i facă pe amândoi deodată :)

    • Cred că dintre toate poveştile cel mai mult îmi place aceea cu bărbatul şi femeia parte din aceeaşi sferă, rătăcind prin univers cu scopul restabilirii întregului. Doar o poveste, desigur…

  3. A existat şi matriarhat. N-a mers. That’s enough explanation for me. :)

    De fapt, ce mă calcă pe mine pe făcăleţ e: de ce lumea e condusă de cineva, în loc să fie condusă de ceva?! Adică, mi-e perfect perpendicular pe paralela 45 dacă acolo, “sus”, e bărbat, femeie sau o mogîldeaţă cenuşie cu ochii mari – da’ de ce naiba ăla de acolo nu aplică principii corecte şi cinstite în loc să promoveze legea junglei aplicată la o societate ce se vrea (sau se voia, odată) elevată spiritual?

    Cam asta-i problema, că se urmează nişte “directive” şi oricine-ar fi acolo, nu se va abate. E valabil la toate treptele, în toată lumea. Ceea ce conferă o mare putere vorbei: “There’s more to it than meets the eye”.

    BTW, e Beethoven, cu v. Ludwig van. ;) Iar în întrebarea mea e o foarte puternică urmă de frustrare. :cool:

  4. Spunsieu

    Draga mea, om fi noi creati de o putere superioara si civilizati, dar tot din animale ne tragem, scuzati-mi darwinismul de doi lei! Adicatelea lumea e condusa de masculi pentru ca ei sunt mai puternici din punct de vedere fizic si fac razboaie. Sa nu uitam ca la evrei copiii poarta numele mamei

    • Nu prea îmi place originea mea de maimuţă :). Deci nu cred în ea. Din orice ne tragem cred că a existat un scop pentru care am fost creaţi altfel. Scuze filozifia de doi lei. :)

  5. exemplele tale de “personalitati moarte”, cuprind o lume in care femeile aveau locul la sters copiii la nas si in bucatarie, secondand barbatii ce aveau timp sa creeze fara a-si bate capul cu chestiunile marunte de fiecare zi. nu spun ca era bine sau rau, asa era atunci. in plus femeile, in general, nu au dorinta de a se lupta sa fie in fata, sa atraga atentia, se multumesc si cu locul din spatele scenei, chiar daca uneori barbatul pe care-l sustin le este inferior.
    in alta ordine de idei, suntem diferiti si ocupam locurile potrivite noua ca firi. semnul de egalitate nu cred ca-si are rostul. mai potrivita ar fi colaborarea, zic eu :)

  6. Cudi

    Poate e o remarcă stupidă, dar insusi faptul ca dupa incheierea unui act sexual, ei pot adormi in secunda doi iar noi cautam tandrete, imbratisari, protectie ii recomanda in calitate de lideri. Suntem mult prea vulnerabile, suntem emotionale. Cat despre bloguri, genul nu ma intereseaza, caut sinceritatea, omul dintre randuri.

    • Remarca nu este stupidă. Poate nu suntem vulnerabile tot timpul, dar copleşite de emoţii, adesea, da. Judecăm cu inima de multe ori, în împrejurări despre care realizăm că ar avea nevoie de analiză la rece.

  7. Tatiana DUMITRASCU

    Teoria relativitatii este universal valabila.Ce e aia sexul frumos?Natura ne contrazice in nenumarate cazuri.Ce e aia sexul puternic?Sunt multe situatii in care femeia, in fragilitatea si gingasia ei e cu mult mai puternica decat barbatul..Cat de multa durere suporta femeia?Eu cred, ca si o alta antevorbi(pardon)scriitoare de aici, ca nu trebuie sa polemizam la infinit nici pe tema asta nici pe altele.Implinirea si pentru unul si pentru altul, este cand se intregeste sfera si (pro)creeaza alte sfere…Asta e rostul vietii, si doar asa trairea este completa.

  8. Eu zic că depinde de ce cauţi. Blogurile scrise de femei sunt deosebit de sensibile, amuzante, inteligente iar felul lor de a scrie te atrage. Subiectul despre care scriu pare să fie problema. Ele scriu despre viaţă, filme, cărţi, iubire, dramă sau au bloguri care ne învaţă să gătim, prezintă produse hand-made. Scriu frumos, sensibil – crează, precum şi în viaţă. Bărbaţii, tehnici din fire, scriu pe scurt, recenzează, analizează evenimentele politice, sportive. Sunt mai curajoşi, poate, şi nu le pasă dacă vor avea hateri în comentarii – câtă vreme sunt multe comentarii. Atacă probleme spinoase care incită interesul. Automat vor avea multe vizualizări, multe comentarii şi cu cât sunt mai acide, cu cât sunt mai contradictorii, cu atât mai bine. Nu cred că scriu mai bine, ci îşi aleg subiecte “la ordinea zilei”. Înţeleg mai bine sistemul de promovare, tot ceea ce ţine de SEO (despre care eu ştiu prea puţine) sau despre alte asemenea. Dar asta nu înseamnă că nu sunt şi bărbaţi care scriu excelent despre orice subiect – cum este Dragoş, spre exemplu, sau care pot să varieze subiectele de la literatură la politică. Eu zic că nu este “concurs” între bărbaţi şi femei, ci între temele abordate.

    • Roxana, și pe internet ca și în viața reală. Ne oglindim fiecare personalitatea în scrierile noastre sau, pentru trafic, iscăm contradicții sau scriem ce vor cititorii să găsească pe blogul nostru. Alegerea fiecăruia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge