Pentru că sunt într-o mică vacanță și pentru că astrele nu s-au aliniat suficient de bine încât să pot pleca de acasă, m-am gândit că aș putea alunga monotonia, primind musafiri. Aici pe blog. Așadar, am pregătit cafeaua și cum această licoare are cel mai bun gust atunci când este descântată, vă invit să o savurăm în timp ce stăm la o mică șuetă.
Fără să-mi fi propus neapărat asta, acesta este cel de-al treilea articol în care fac un fel de evaluare a prezenței mele pe internet. Și ultimul, cel puțin pentru o următoare bună bucată de timp. Căci dacă toată ziua stau și analizez, nu o să mai am timp să scriu.
Astăzi vă propun să vorbim despre advertoriale. De ce? Pentru că am avut, cumva, senzația că, în lumea în care mă învârt eu, s-au publicat mai multe decât de obicei și pentru că, și asta nu mai este doar o senzație, mă lovesc de ele ori de câte ori intru pe Facebook. Distribuite de autorii lor sau redistribuite de prietenii acestora. N-aș vrea să credeți că judec pe cineva sau că arăt cu degetul. Am și eu păcatele mele (pe care aș putea să le numesc generic SuperBlog, căci altfel nu am scris decât trei astfel de articole într-un an). Ce vreau de fapt? Să încercăm să răspundem la câteva întrebări și să tragem niște concluzii. S-ar putea să ne fie folositoare.
Comentarii recente