Păzitul fetei (și) la ruși

Rules-For-Dating-My-DaughterCred că mai întâi trebuie să vă explic titlul. O parte dintre cei care mă vor vizita știu despre ce este vorba. Ceilalți însă s-ar putea să se uite mirați și să se întrebe ce mi-o fi venit să abordez un astfel de subiect.

Povestea este simplă. O seară de vacanță, o discuție relaxată pe Facebook și, cumva, Vladen s-a simțit dator să ne explice cum vor sta lucrurile atunci când el va avea o fată. Nu, încă nu se pregătește să devină tătic, dar omul este prevăzător.

Cine este Vladen? Un blogger care mă surprinde cu fiecare articol pe care îl postează pe blogul său. Este rus, căsătorit cu o româncă, trăiește la Geneva, iar limba în care scrie este… limba română. Și o face cum mulți vorbitori nativi ai ei nu sunt în stare să o facă. Dar gata cu laudele, că parcă îl văd că o să înceapă să ne explice că se chinuiește, că nu știe, că e greu etc. Pentru că este modest.

Să revenim la subiect și la discuția din acea seară. Omul nostru (inginer și doctorand pe deasupra) și-a imaginat cele mai infailibile mijloace de a-și păzi moștenitoare. Când va fi să se nască și vor începe băieții să-i facă ochi dulci. Mi l-am putut imagina, înarmat cu un AG, târându-se prin tufișuri zi și noapte, urmărind, filmând, implantând cipuri (nu unul, ci mai multe, pentru că mica rusoaică, deșteaptă ca tac’su*, cu siguranță că va știi cum să le dezactiveze) și… omorând năsosul. Ultimele două cuvinte le-am citat. Omul are și o explicație a măsurilor extreme care vor fi aplicate într-un viitor incert. Își amintește perfect ce vroia și spera el, la vârsta adolescenței, de la cea care acum este doamna sufletului său.

Când am început să scriu, mă gândeam că acest articol va conține încă vreo câteva sfaturi despre tehnici de păzire a junei. Dar amintindu-mi de adolescența mea, am realizat că subiectul este prea serios ca să fac așa ceva. Nu, pe mine nu m-a păzit tata, a făcut-o mama pentru amândoi. Am avut oră de intrat în casă (chiar și studentă fiind și în condițiile în care cea mai mare parte din an făceam doar ce vroiam eu pentru că eram departe de casă), am avut reguli stricte, rigide și clare, mi s-a spus cum trebuie să mă comport fără să primesc explicații. Nu o condamn, așa erau vremurile, ba chiar zâmbesc amintindu-mi despre studenția mea. De fiecare dată când primeam o scrisoare de acasă, persoana care era de serviciu la poarta căminului în care locuiam mi-o înmâna spunându-mi că iar a rămas una gravidă la Pitești. Pentru că scrisorile acestea, devenite celebre la acea vreme, erau de fiecare dată urmare a unui asemenea eveniment. De prisos să vă spun ce scria în ele. Povestea detaliată, urmările ei și concluzia că, eu, ferească sfântul, nu am voie să fac pățesc așa ceva. Nu am voie și punct. Detaliile despre ce și cum, evident, lipseau.

Partea cea mai importantă a aceste povești este că, fără acordul părinților și fără știința lor, eu tot ce am vrut am făcut. Am cutreierat munții, mi-am vândut cartela ca să îmi cumpăr pantofi sau spray Fa, am locuit un an întreg împreună cu viitorul meu soț (sau mă rog, el a locuit cu mine, căci locul pierzaniei a fost căminul de fete unde aveam repartiție eu). Și am mințit. Pentru că și când ascunzi adevărul tot minciună se numește, nu? Mult mai târziu, atunci când și eu am avut un copil, întâmplător fată, am realizat că starea de lucruri pe care am trăit-o eu este periculoasă și lucrurile s-au terminat cu bine doar pentru că am fost norocoasă. Și am decis, că înainte de a a-mi păzi copilul de alții, trebuie să-l păzesc de mine și de excesele mele de autoritate și de posesivitate. Nu am fost o mamă perfectă și nu sunt nici acum. Dar am preferat mai degrabă adevărul decât o minciună frumos împachetată. Chiar și atunci când l-am digerat mai greu.

Așa că, dragă Vladen, scenarii asemănătoare cu ale tale, pe care le-au mai făcut și alții, se dovedesc, în momentul în care dai piept cu realitatea, doar simple utopii. Eu sunt convinsă că tu știi asta și doar te-ai răsfățat puțin. Dar nu pot să nu mă gândesc de câte ori bunele intenții ale părinților fac mai mult rău decât bine copiilor lor. Nu poți să-ți ții copilul sub un glob de sticlă și să îl protejezi la nesfârșit de primejdii, oricât ai vrea, nu o să ai întotdeauna cele mai potrivite soluții pentru problemele lui și, deși este greu de acceptat din prima clipă, un copil are viața și personalitatea lui și, în niciun caz, nu este proiecția dorințelor noastre. Că există dialog și că în relația copil-părinte fiecare trebuie să se adapteze, asta este deja o altă discuție.

Acestea fiind zise, așteptăm fetița lui Vladen. Până atunci îmi înscriu articolul în tabelul în care el va găsi o mulțime de sfaturi pe tema aceasta și le amintesc cititorilor mei că ziua lui de naștere este pe 29 iunie. Fotografia care ilustrează articolul cred că ar fi un cadou potrivit.

*Kadia, mica rusoaică va fi și o mică româncă. Iar calitățile ei vor veni și de la mama sa. Nu am specificat acest lucru pentru că în acest articol Vladen este eroul principal.

45 thoughts on “Păzitul fetei (și) la ruși

  1. :lol:
    Frumoasă idee de cadou ;-)

    Despre personajul principal…aș mai adăuga să este foarte rațional și cu un nemăsurat simț al umorului.
    Mă gândesc, la câtă vâlvă se face, după cum se vede, și cu psiluneala, ce ne facem dacă e băiat?
    :lol:

      • Dar enorm-enorm mai putine :D. Grijile. Baietii sunt grija mamei. Ca tatii ii inteleg cum functioneaza :D. Fetele sunt altfel, sunt fragile si diafane si e in istoria speciei sa-ti faci griji pentru soarta lor. Mai ales ca, statistic vorbind, femeile au mai mare sanse de a avea o viata nefericita si cu necazuri, chiar si in societatea de azi. Ori eu vreau (si e de datoria mea) ca fi-mea sa fie bine. Dar nu stiu cum. De unde stresul. N-am insa dubii ce l-ar ferici pe fecior :D. Mai ales daca-mi seamana :).

  2. psi

    gata, ştiu, pe 29 iunie, vladen va primi acest tricou de la noi! pentru că merită. :D
    şi da, ai dreptate, multe drame s-au născut din greşelile şi neîncrederea părinţilor, din ascunderea adevărului şi teamă…
    eu cred că tu eşti o mamă bună. am s-o întreb şi pe anca, sar sunt sigură de asta… :P

  3. Adriana

    Ei, mă bucur că am citit articolul tău primul pentru că e scris realist, fără fantezii şi alte poveşti pe care sigur le voi găsi şi care mai mult ca sigur mă vor încânta. Dar aceste vorbe vin in continuarea mea, a coincidentelor noastre, desi pe mine m-a păzit tata şi mai putin mama. Greu e să fii părinte, asta e clar şi le doresc celor doi să facă ce ştiu mai bine şi să facă mica rusoaică sau mai bine zis româno-rusoaică, că pe urmă găsesc ei şi metode de păzit.

    • Sonia

      Cred că multă lume se va regăsi în articolul meu. Au fost niște vremuri în care părinții și copiii nu discutau prea mult. Cred că mai sunt și astăzi astfel de situații. Sper doar că mult mai puține.

    • Sonia

      Da, am remarcat și eu asemănările. :) Deși ești mai tânără decât mine ai prin și tu vremurile alea în care părinții erau foarte rigizi. Acuma… nici prea multă libertate parcă nu e bună. :)

  4. Pingback: Psiluneli- Păzitul fetei la ruşi | Cățărătorii

  5. La noi tot mama a fost cea care a stabilit regulile. Tata însa era invocat de fiecare data şi nu doream sã-l supãrãm. Programul era strict deşi permisiv cu destul de multe activitãţi. Am fost un copil docil: ce era interzis, interzis era. Recunosc cã şi eu la rândul meu am stabilit limite. Cât este mic este al tãu cu totul. Pe mãsurã ce creşte, se desprinde de tine şi vrem sau nu vrem începe sã trãiascã o viaţã în care ai un rol dar în niciun caz nu poţi sã mai decizi tu. Tricoul este bestial! Il salvez si la mine sã-l pãstrez pentru viitorul ginere!

    • Sonia

      Ideea tricoului nu-mi aparține. Am împrumutat-o de la soțul meu care, ieri, a postat o poza asemănătoare pe wall-ul de FB al fiicei sale. :)

  6. Of Sonia, Sonia… se vede că n-ai făcut armata. :P Cam greu să se tîrască amicul nostru prin tufişuri şi boscheţi cu un AG plus ceva muniţie extra, iar dacă are doar o şansă şi a ratat… oops, bolşoi problema! :D Dar cu un AK-47 pus pe foc cu foc şi vreo două încărcătoare de rezervă ar putea fi chiar distractiv. :P :roll:

    Sigur, s-ar putea să-i trebuiască vreo cîteva de duzini de tricouri din acelea, că nu prea ies petele de sînge din ţesătură. :lol:

  7. Nu ma gandeam la abordarea asta, mie mi-a fugit mintea la traditii si pastrarea lor!

    Totusi, cred ca de aici vine diferenta dintre generatii. Recunosc, si eu m-am bazat pe noroc si intuitie si am picat mereu cu picioarele pe pamant, dar…se putea si altfel. Oare cum voi fi eu cu copii mei? Grea enigma!

  8. Irealia

    Să-l vezi/auzi pe-al meu câte scenarii are…:)

    Mi-a plăcut la nebunie o replică dintr-un film. Înainte să plece cu singura-i fată, tatăl acesteia îi spune curtezanului zâmbăreț din ușă:
    Just remember. Everything you do to her, I will do to you! Have fun! Am citat aproximativ, din memorie.

    În altă ordine de idei, personajul principal al articolului tău este un simpatic foarte deștept.

    • Sonia

      Şi al meu a avut. :) Cidat însă, tot el a fost cel mai lucid şi a reuşit să-mi tempereze şi mie apucăturile de mamă disperată. Acum râdem şi ne raportăm la un alt film. Tatăl miresei. :)

    • Eu, daca voi avea fata si la un moment dat unul se va dovedi suficient de competent sa mi-o ia ii voi ura sa pateasca acelasi lucru pe care mi-l face mie. Sa dea domnul ca copilul lui sa fie fata si sa vina un “nasos” sa i-o ia! :))

  9. Citind articolul asta si felul in care ai descris pe viitorul tata de fata , mi-a fugit gandul la filmul “Meet the Fockers” :D

    Hm….cred ca fiecare dintre noi a ascuns adevarul parintilor , desi parintii au fost stricti.Si eu nu fac exceptie.Si subscriu le cele scrise de tine,constatand ca a da o oarecare libertate si a impartasi prieteneste experiente cu propriul copil , pot fi metode mai bune decat constrangerile.

  10. Aha, deci de acolo vine titlul… Eu am ratat ceva “povesti” saptamana trecuta si chiar ma gandeam de unde un astfel de titlu… Neintelegand, am interpretat in felul meu. Si a iesit o poveste cu … picuri.

  11. exact greşelile acelea nu ar mai trebui repetate de către generaţiile actuale sau viitoare.oricât nu aş fi eu mare adeptă a filmelor americane, totuşi ideea că fata vine cu băiatul acasă, fie el şi coleg de liceu, mi se pare mult mai faină decât ascunzişul şi minciuna în care am fost nevoiţi noi să trăim.
    păzitul în ziua de azi înseamnă mai degrabă informare şi prietenie decăt ameninţări şi puşca dupa uşă. Ai auzit rusule? :)

  12. Pingback: Păzitul fetei la ruși | BLOG D'AGATHA

  13. TATIANA

    Cred ca Sorin a avut o reactie la ultimul articol postat de Anca.Eu am fost la un pas de apoplexie.Cat despre pazitul fetei…..indiferent prin ce metode se face, un lucru este cert, chiar daca “subiectul” il realizeaza doar cand ii vine randul s-o faca pentru odraslele sale: parintii nu vor decat ce e mai bine pentru copiii lor!
    N.B.Cand ai tu timp, sa faci cumva sa primim notificari ca pana acum ca eu, una mai uit de fb.Si ti-am mai spus de dependenta.Multumiiim!

  14. Pai, serios acum, imi dau seama ca pentru binele ei si al meu, cineva trebuie sa mi-o ia. Doar ca zic ca e bine sa fie gandite strategic si din timp lucrurile. Poate, de exemplu, ai cazut in picioare tocmai fiindca de fapt comportamentul parintilor tai te-a format responsabil. Poate tocmai fiindca trebuia sa-i minti ai fost mai grijulie si tot asa. Acum sa nu intelegi gresit eu nu zic ca e bine ca plodul sa fie nevoit sa se ascunda de parinti (indiferent de sex), desi oricum, oricat de liberali/indiferenti ar fi parintii tot o va face. Ci ca sigur vigilenta tatalui/mamei tale te-a facut sa fii mai selectiva cu junii. Pe unii probabil nici nu i-ai intalnit fiindca au fost “maturati” din timp. Eu nu ma refer la o fata de facultate. De la una asa mare te astepti sa se descurce si sa ia singura decizii destepte (si daca nu le ia e vina ta, ca parinte, ca n-ai facut treaba mai buna). Problema mea e cu astea mititele si usor impresionabile. Verisoara mea a patit-o in felul asta. Mult mai urat decat merita. Mult mai urat decat merita orice fata. Era timida si nu la refuzat pe june “ca sa nu se supere”. Dar nu junele a avortat.. Asta, in opinia mea, e lipsa de interes real al maica-sii (tac-su’ nu mai era in zona). Era atat de preocupata sa o critice si tortureze ca nu s-a obosit sa o si invete ceva. Sau macar sa o pazeasca ca la varsta aia nici una nu prea gandeste. Eu am de gand sa o invat chesii. Pana le invata si intelege, ii matur cu plugul. Sau mai galant. In functie de cat de politicosi sunt :)).

  15. La NEGOCIERI, v-aţi gândit careva (afară de Sonia, că e gazdă…)?
    Eu am crescut cu o mamă profesoară şi care mergea pe principiul “profesor dixit!”.
    Povestea e lungă, ideea de bază e că mâncam bătaie la greu şi peste Jiu, tot mă duceam. Până s-au săturat ei şi m-au lăsat în pace să mă duc pe unde aveam chef.
    După 10 ani, s-au mai speriat puţin când o căram pe sor’mea după mine, dar le-a trecut repede, că venea acasă topită şi sporovăia de le făcea capul clendar la toţi.
    “Şi te mai duci, mă cu frati’tu?”
    “Când, ACUM?”
    “Şi chiar aţi fost peste Jiu?”
    “Ăhă!”
    “Păi, până unde?”
    “Dincolo de podul de la unitate!” (Era spre ieşirea din oraş un pod peste Jiu, care ducea către o unitate militară)
    “Păi şi aţi ajuns la Sălătruc?”
    “Mai departe!”
    “Şi?!!” :o
    “Am mâncat zmeură şi mure şi am băut apă din pârâu!”
    Mai mergeam şi după afine, după bureţi, dar mai rar cu ea, că îmi făcea capul toacă “Mă dor picioarele!”…

    • Sonia

      Șerban, nu lua totul așa cum a fost scris. Lucrurile au pornit de la o joacă și dacă vei căuta la psi pe blog articolul cu același nume vei vedea că s-a scris pe multe bloguri pe subiectul acesta. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge