Mamă de bloggeriță

Ideea acestui articol stă în sintagma din titlu. Zilele trecute, Provinciala a lansat o întrebare despre blogurile părinților de bloggeri, Andreea m-a nominalizat, iar Anca m-a adăugat în grupul de bloggerite de pe Facebook. O să las modestia la o parte și o să recunosc că am primit câteva aprecieri care m-au măgulit. Ca să mulțumesc tuturor, scriu răspunsul la o întrebare pe care, este adevărat, nu a pus-o nimeni. Deci…
De ce scriu părinții de bloggeri?
În primul rând ca să ne relaxăm.  Muncim mult, voi știți asta. Așa cum știți și că nu ne este ușor. Ne-am născut într-o altă lume și, deși am mâncat cartea, școala nu ne-a prea pregătit pentru lumea aceasta.  Nu am învățat despre economia de piață și nici despre PC-uri. Ca să avem un job bun, trebuie să ne străduim să ținem pasul.  Și e al naibii de complicat. Voi aveți tehnologia în sânge, gândiți mult mai liber, aveți curajul și inconștiența tinereții. Ceea ce pentru voi e simplu și firesc, pentru noi este uneori o provocare. Nu o spunem cu invidie sau cu părere de rău, dimpotrivă, este un motiv de mândrie pentru noi.
Vrem să vă cunoaștem prietenii. Să nu credeți că spionăm. A trecut vremea când ne îngrijoram la gândul că vă învârtiți în anturaje proaste. Dar suntem departe de voi, iar într-o zi nu vom mai fi deloc, și vrem să ne asigurăm că aveți în preajma voastră oameni pe care vă puteți baza, care, ca și noi, vor veni să vă fie alături, la bucurie sau necaz, la orice oră din zi sau din noapte.
Ca să ne învingem timiditatea. Copii fiind, ați crezut că noi avem toate răspunsurile, că nu ne este teamă de nimic și că putem rezolva orice problemă. Ați aflat deja că lucrurile nu stau chiar așa. Poate ați sesizat că avem și momente de stinghereală. Ne e teamă că ați putea socoti că suntem deplasați, plictisitori și demodați. Uneori mergem pe vârfuri și ne tragem un pas înapoi. Alteori ne facem curaj și scriem pe blog.
Ca să ne dovedim nouă că suntem încă tineri. Știm, ca și voi, că lucrul acesta nu este 100% adevărat. Dar este greu să accepți că anii au trecut. Realizăm asta doar când vă avem lângă noi. Atunci devine evident că, dacă voi ați crescut, noi în niciun caz nu am stat pe loc. Ne imaginăm că, dacă respirăm parfumul tinereții voastre și luăm cu împrumut lucruri pe care le faceți voi, timpul va fi mai îngăduitor.
Pentru că ne place lumea voastră. A VOASTRĂ. Spunem lucrul ăsta de câte ori avem prilejul. Și o mai spunem încă o dată, chiar dacă ne repetăm.  Lumea în care trăim este lumea voastră. Nu e o lume perfectă, dar voi, doar voi, puteți face lucrurile să se miște. Oricâte piedici vi se pun – vă dăm dreptate, destul de multe – nimeni nu vă poate împiedica să visați și să prindeți aripi. Avem  încredere deplină în lucrul acesta. Și respirăm și noi, alături de voi, speranță și dorințe. Și visăm.
Pentru că suntem copii în sufletul nostru.  Și ne plac jucăriile voastre cele noi. Și tânjim după ele și după plăcerea jocului. Știm că este greu să ne explicați că domeniu și host nu este același lucru. Poate nu aveți răbdare să ne arătați cum se pune un link, cum se inserează o poză sau cum ar trebui să ne promovăm. Internetul are încă multe secrete pentru noi, dar vreau să vă spun și eu unul. Întrebăm doar după ce ne-am chinuit să facem lucrurile astea singuri și când ultima salvare sunteți voi. Poate nu aveți timp sau sunteți prinși cu ceva mai interesant, dar vreau să vă rog să nu ne ignorați în clipele de derută. Vă amintesc că și noi am croșetat rochițe pentru păpuși, ne-am târât pe covor, ne-am înghesuit în cazematele voastre, iar uneori, când ne-ați servit o cafea sau un ceai, am băut, din căni minuscule, cele mai dubioase combinații.
Nu în ultimul rând pentru că vrem să fiți mândri de noi. Avem nevoie de asta. Nu putem să vă oferim bucuria că am escaladat Everestul și nici pe cea că am revoluționat medicina. Suntem limitați în preocupările noastre. Dar avem blog și asta ne face să sperăm că ne considerați destupați la minte. Ne amintim toate sentimentele pe care le-am încercat când ați luat premiu, ați câștigat vreun concurs sau, pur si simplu, când pentru orice alt motiv ni s-a părut că sunteți cei mai grozavi copii din lume. Este senzația aia când simți că inima îți iese din piept și sufletul pare să explodeze de fericire. La o scară mai mică vrem să împărțim lucrul ăsta cu voi.

Dedic acest articol tuturor părinților care au blog, tuturor bloggerilor care își vor încuraja cândva copiii să scrie și mai ales copiilor care nu s-au simțit stânjeniți de prezența noastră pe internet, ne-au susținut, ne-au ajutat, ne-au corectat și ne-au lăsat să împărțim cu ei plăcerea de a așterne pe monitoare povești.
Răspunsurile îmi aparțin și sunt, evident, subiective.
______
Încă mai puteți comenta la articolul  care mi-ar putea aduce ca premiu multe cărți (numărul de comentarii are 50% pondere în evaluare).