Mai mult decât o simplă zi a săptămânii

vineriDe câteva săptămâni încoace vineri înseamnă ziua în care recomand(ăm) articole. Dar despre asta puțin mai târziu. Scriind prima propoziție mi-a trecut prin minte că atunci când rostesc cuvântul vineri îl pot lega și de alte lucruri. Ia să facem un exercițiu și să vedem pe unde pot zbura gândurile mele acum. :)

La Robinson Crusoe. Și la loialul său slujitor, Vineri. Vă mai aduceți aminte de el? Salvat din mâinile canibalilor, tânărul de culoare nu devine doar servitorul omului alb. El îi este și prieten, căci altfel cum ar putea supraviețui doi oameni, singuri, în mijlocul oceanului?

La Sfânta Vineri. Personaj din mitologia românească, întruchipat de o văduvă rea care bântuie casele și împiedică gospodinele să-și facă treburile în această zi, pe care o consideră a ei. O fi o adaptare locală a Venerei? Se zice că da, căci ea are și o “față” bună. Protejează păsările și animalele, femeile și călătorii.

La vinerea neagră. Celebra zi în care ne înghesuim să facem cumpărături și în care mai toate site-urile pe care dorim să le vizităm sunt căzute. V-ați întrebat, vreodată, de ce neagră când e de bine pentru toți cei care apucă să beneficieze de reduceri? Pentru că are legătura cu prima criză financiară din Statele Unite și pentru că doar în ziua cu astfel de vânzări în scriptele contabililor apăreau cifre scrise cu negru. Adică rezultate pozitive (cele cu roșu indicând pierderea). Varianta pesimistă a acestui nume este că în ziua cu pricina, datorită mulțimii care mergea la cumpărături, aveau loc accidente și acte de violență.

La un film. Vineri 13. Nu-l recomand. Este horror. Este despre niște adolescenți care redeschid o tabără abandonată și despre un criminal misterios. M-am referit la un film din 1980, căci, înțeleg, că ar exista și unul mai nou, însă la fel de horror.

La o carte. Viața începe vineri. Nu mai țin minte cine a scris-o și nici nu am chef să caut, dar îmi amintesc că este o carte polițistă (cu autor român) a cărei acțiune se petrece undeva la începutul secolului trecut.

La o superstiție. Vineri 13. Cred că o cunoașteți cu toții. Și că am putea broda pe marginea subiectului pagini întregi. Nu o să fac asta. Spun doar că unii îi găsesc originea nefastă la începutul primului mileniu, poziționând ziua crucificării într-o zi de 13, care a căzut vineri. Alții o aduc mult mai aproape de noi și o leagă de un speculator de bursă care, pe la 1907, a publicat chiar și o carte cu acest titlu. Și interpretările pe marginea subiectului nu se opresc aici.

Weekend. Dacă până acum se prea poate să vă fi plictisit, acum sunt convinsă că deja aveți un zâmbet uriaș pe față. :)

Dar să nu uit de ce am început să scriu. Articolele pe care le recomand săptămâna aceasta sunt:

Păpușarii. Articolul Irealiei are de toate, pentru că ea știe să amestece cuvintele, să le întoarcă, să le mângâie, să le ascundă printre îndoieli și întrebări. Poate de aceea, la o a doua lectură, am rămas și eu și eu puțin în ceață. Dacă la prima mi s-a părut evident că ar fi vorba despre părinți și copii (sau 1 iunie, data publicării, să mă fi dus cu gândul la asta?), la cea de a doua, pierzându-mă (și) prin păienjenișul comentariilor, am avut o altă senzație. Părinți și copii? Adulți aflați într-o relație (indiferent de felul acesteia)? Amândouă variantele? Un articol bun este unul care te îndeamnă să gândești. Am gândit… dar încă nu sunt sigură că am răspunsul corect. Irealia, help me! :)

Hai să-ți spun ce m-a durut  este un articol care nu poate fi povestit. “Nu m-au durut rănile făcute de alţii, ci sarea pe care voi aţi presărat-o peste.” este concluzia lui. Durerile pe care ni le provoacă alții pot fi durerile pe care, la rândul nostru, noi le provocăm celor care ne sunt în preajmă. De citit și apoi de reflectat.  Aceasta cred că este invitația pe care o face Alina tuturor celor care citesc rândurile ei și sper că nu greșesc spunând acest lucru.

Vis cu poartă, posibil stelară. Vax albina a visat așa. :) Apoi a povestit strania sa aventură și și-a invitat cititorii să se transpună în situația de a trece de ușa în spatele căreia se deschide o altă lume. Cât curaj ai avea și ce bagaje ai lua cu tine? Eu m-am decis, pe moment, că nu aș fi prea curajoasă și că dacă, prin absurd, s-ar întâmpla vreo minune, m-aș gândi să nu uit, în lumea asta, țigările și bricheta. Lipsă de imaginație sau dependență? Noroc că nu a fost decât un exercițiu de imaginație, căci se pare că uneori îmi lipsește latura practică. :)

Zece idei de bloguri de succes. Care îi aparțin lui Lotus. Articolul e vechi, dar grație Facebook eu l-am descoperit doar acum. Scris cu umor și ironie, articolul cu cele 10 idei are “valoare terapeutică” (citat din răspunsul la un comentariu). Pentru cine știe să citească printre rânduri. Iar încurajarea de la finalul articolului este genială: “orice se poate atunci când mai ales este posibil”. :)

Update

Anca are o problemă cu ceasul. Sau ceasul are o problemă cu ea, încă nu îmi este foarte clar. Căci dacă nu știați, dimineața la ora aproximativ 8, am ne-am treabă, port o conversație cu copilul meu. La telefon. Eu întreb, el răspunde. Și există două posibilități. Fie debordează de politețe și cuvinte meșteșugit așezate în propoziții, fie mârâie la mine amenințător. Ambele ipostaze trădează aceeași stare de fapt, vorbește cu mine, dar încă doarme. Marele secret este că… așchia nu sare departe de trunchi. :)

Atât pentru astăzi. Dacă nu ar fi așa de dimineață v-aș ura deja weekend fain!

(Inițiatorul acestui tip de articole este Blogatu)

29 thoughts on “Mai mult decât o simplă zi a săptămânii

  1. Bunute recomandari. Nu o stiam decat pe Irealia si recunosc, m-a depasit un pic articolul ei. Cel putin la prima lectura. Dar merita citi de doua ori. Intelesuri profunde ascunde fata asta…Lotusul a fost spumos. Am sa mai studiez pe acolo.
    In alta ordine de idei, vad ca nu uiti. Nici eu, numai ca am programat-o pentru ora 7.00, numai asa, de test, sa vad daca pot programa un articol, ca nu am facut-o pana acum.
    Multumesc, Sonia!

      • Am programat la 7.00, m-am trezit la 6.00, la si un sfert eram cu cafeaua in fata blogului si am “des-programat” si am publicat, ca nu mai aveam rabdare. Articolul Ancai e super dragalas, ti-am descoperit mai demult un pic simpaticuta fiica mergand pe firul blog-roll-urilor tale.

  2. Petala Calatoare

    Ce-mi place actiunea asta de vineri, ca-mi furnizeaza material de citit pentru tot week-end-ul :) Sunt convinsa ca o sa-mi placa recomandarile tale, ca de obicei, de altfel!
    O zi frumoasa, Sonia!

  3. Irealia

    Sonia, Sonia, Sonia! :) Ce m-ai mai mângâiat tu acum… Mulțumesc frumos. Cât despre ce-o fi vrut autorul să spună, :) te-ai prins tu din prima, mă înțelegi fără prea multe cuvinte. Discuția de după, în comentarii, a fost neașteptat de savuroasă și pentru mine, oferindu-mi aceeași surpriză de proporții: depinde din ce unghi te raportezi la păpușari și păpuși. Așa-i în general, cred, vezi ce presupui că-i acolo!
    Am descoperit-o pe Alina și am recitit-o cu plăcere pe Vax-albina. Lotus e un cunoscut mai vechi, pe care îl prinsesem la cotitură cu câteva zile înainte. Mulțumesc din nou, să ai un weekend splendid! :)

    • La a doua lectură constatasem că discuția poate fi dusă și în alte direcții. Și eram curioasă cum a fost ea gândită inițial. Și mi-a plăcut și mai mult povestea cu păpuși și păpușari. Weekend fain și ție. :)

      • Irealia

        Hehehe, între timp am descoperit și updeitul :) Așa trebuia să începi! De-aia mă înțelegi tu așa de bine, cred că semăn cu cineva, pe ici pe colo, pe la trezitul de dimineață!

  4. Am impresia ca am vazut filmul Vineri 13, la fel cum am vazut un alt film candva, Sora 13. Daca vreti sa vedeti chinezi zburand, este perfect pentru voi. :))
    Dupa-amiaza am de gand sa trec pe la cei recomandati de tine (doar la cei pe care nu i-am citit inca).

  5. Multumesc mult pentru recomandare. Nu stiu daca o merit. Pe Irealia si pe Lotus ii citesc de multa vreme cu placere. Acum mi le-ai indicat pe Alina si pe Anca si trebuie sa citesc mai multe pe la ele. Spre amiaza, ca sa mai treaca vinerea – o zi a sfintei de care mi-e frica inca de pe vremea povestilor.

    • O meriți, o meriți, îți zic eu. :) Bine că a trecut (aproape) și vinerea asta, că nu știu ce sfântă (poate tot Vineri) îmi aduce la finalul săptămânii numai clienți grăbiți. Și mulți. Astăzi am crezut că o să clachez. Dar cum nu mi-a pus nimeni bețe în roate, am reușit să supraviețuiesc. ;)

  6. psi

    interesantă introducerea ta. :) o clipă am stat şi m-am gândit la ce alte valenţe ale lui vineri ar mai fi. şi nu ştiu….
    pe lotus îl citesc de multă vreme. tonul lui spumos face deliciul postărilor lui. :) în rest… o să trec la lecturat, că doar este vineri… şi plouă. a se citi că nu e ceva neapărat rău ci că este răgaz de citit cu o cană de ceai în braţe, cu o pisică torcând leneş, cu zâmbet.

    • Poate ar mai fi zi în care se ține post. Dar cum nu servesc… :) Și, mi-am amintit ceva mai târziu, în copilărie, era ziua în care spre seară mama ne făcea prăjitură. Cel mai ades una de îi zicea Greta Garbo. :)
      La mine nu mai plouă… Weekend fain! :)

  7. Hmm, faină rubrica, făceam și eu din astea într-o vreme, acum am lăsat-o mai moale că poate mă reprofilez. Mersi și de recomandare. O singură doleanță am: mi-ai pus link pe un comentariu de la acel articol, nu direct pe URL-ul articolului… :P

    PS: Vineri mă duce cu gândul la Venus și la misterul feminin. :)

  8. Am dat cu alabala-n portocalele tale frumos aşezate precum popicele şi-am nimerit-o pe a Ancăi. De-acum ştiu că nu-s singurul din univers care dă cu stîngu-n dreptu’ colţurilor de mobilă şi care ţine toporu’ la capu’ patului ca să ucidă telefonul care-ar suna, nefericitul, înaintea vremii sorocite trezirii. Care trezire – ‘tu-i coincidenţa! – se întîmplă la fel de haotic în intervalul 00:00-23:59. :lol:

    (BTW, cît de extraterestru venit de pe planeta Stupizia Major poate fi un individ care spune că ceva s-a întîmplat la ora 24??? Avem ştiriste, avem valoare şi nici în… oră nu ne doare! Dar asta e complet off-topic, tipic mie. :roll:)

    Enjoy the week-end! ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge