Plăceri vinovate. Sau nu?

Se spune că drumul cel mai scurt dintre două puncte este linia dreaptă. Sau cel puțin așa zice o axiomă a geometriei plane. O să risc să nu fiu de acord cu un enunț despre care se presupune că este liber de contrazicere. Dacă unul dintre cel două puncte sunt eu, iar celălalt o plăcere vinovată, distanța cea mai scurtă dintre ele s-ar putea să nu fie chiar calea cea dreaptă, ci un drum cu meandre și denivelări.

Plăcere vinovată? Mă gândesc cum să definesc această alăturare de cuvinte. Și cum nu găsesc nicio exprimare destul de inteligentă, o să apelez la una din legile lui Murphy. Zice el, printre multe altele, că “ce e bun în viață este fie ilegal, fie imoral, fie că îngrașă “. Enunțul este un pic exagerat, dacă îl raportez la nevoia mea de a găsi o definiție, dar mi se pare că include în conținutul lui și ceea ce vroiam să vă explic eu. În plus, îmi place foarte, foarte mult.

De ce am spus că parcursul spre anumite plăceri este ușor ocolitor? Pentru că ne imaginăm că urmează să facem un lucru inferior standardelor autoimpuse și că vom intra în conflict cu așteptările pe care le avem de la propria noastră persoană, dar mai ales cu cele pe care le au alții de la noi. Pentru că ne simțim stânjeniți când ne bucurăm de anumite lucruri sau pentru că suntem conștienți că nu ne fac bine decât pe moment și nu ne aduc niciun folos pe termen lung. Pentru că încercăm să le amânăm. De cele mai multe ori fără succes.

Dar gata cu atâta teorie. O să fac câteva dezvăluiri despre plăcerile mele vinovate. Și sper ca acest articol să nu rămână un monolog. Mi-ar plăcea să fie o scânteie care să vă îndemne să le scoateți la lumină și pe ale voastre.

- Îmi plac serialele. Nimic neobișnuit dacă le-aș viziona ca omul, atunci când apare câte un episod. Dar până să ajung la această performanță, se întâmplă că, deja, două sau trei sezoane deja s-au încheiat. Pentru a ajunge la zi le văd la foc automat. Promițându-mi că mă uit doar la două sau trei episoade într-o seară. Și trezindu-mă că este aproape dimineață pentru că am mai văzut încă unul și încă unul…

- Îmi plac sucurile carbogazoase și de culoare neagră. Știu că nu este sănătos, dar spere rușinea mea nu pot să beau niciunul care nu are acid.

- Îmi place să dorm dimineața. N-am fost niciodată o matinală. Întotdeauna aș mai dori o jumătate de oră de somn. Nu știu dacă acest “apetit” pentru somnul de la primele ore ale zilei s-a transmis în familia mea de-a lungul mai multor generații, știu însă că  a fost preluat de copilul meu. Și perfecționat. Îmi amintesc despre primele mele zile de om al muncii. Navetistă, autobuz la ora șase, jumătate de oră de mers pe jos până la autogară. Mă trezeam și plângeam puțin în fiecare dimineață. Îmi blestemam soarta și îmi spuneam că niciodată nu mă voi obișnui cu acest calvar.

- Îmi plac filmele care au ca subiect Crăciunul. Le vizionez cu plăcere în orice anotimp. Și dramele romantice. Uneori încărcătura lor emoțională mă copleșește. Și plâng.

- Îmi place să pierd vremea în spațiul virtual. Se întâmplă să uit de mine și să mă las purtată din link în link. Primul lucru pe care îl fac dimineața este să casc puțin gura peste postările de pe Facebook.

- Îmi place să mănânc ou, direct din tigaia în care l-am prăjit. Fără tacâmuri. Bunica numea asta “să întingi în tigaie”. Ați auzit vreodată expresia? Prezentul meu este străin de ea, în zona în care locuiesc nu se folosește. Obiceiul însă nu l-am uitat și uneori fac lucrul ăsta. Deși nu sună prea elegant.

- Îmi place mămăliga. Pe care nu prea știu să o prepar așa cum mi-aș dori. Amestecul auriu care arată, atunci când începe să clocotească, ca un vulcan gata să erupă, îmi cam dă bătăi de cap. Dar rezultatul îmi place de mor. Mai ales rece. Și cu atât mai bun dacă este și prăjit. Poate nu este o plăcere atât de barbară dacă mă gândesc că, la Jesolo, într-un restaurant destul de fițos, lângă fructe de mare prăjite am primit o felie de mămăligă friptă pe grătar. Și că în zona Veneției, în orice supermarket, găsești un raft întreg cu acest produs, porționat în cuburi și vidat.

- Îmi place pop cornul. Acela pe care îl faci la microunde. Nu are același gust ca porumbul înflorit pe care  îl făcea bunica și probabil că este plin de E-uri. Prefer să nu citesc ce scrie pe ambalaj și să îmi fac câte o porție ori de câte ori am chef.

- Îmi plac duminicile pe care le-am botezat “de lene”. Dorm, citesc, mă uit la filme, amân spălatul vaselor, nu ies din casă și alung orice gând care îmi spune că “mâine e luni”. Trăiesc o zi în afara timpului.

Fără să fi epuizat lista plăcerilor mele vinovate, o să mă opresc aici. Oare acestea se adaptează vremurilor? Probabil că da, de vreme ce pe unele le-am bifat la un moment dat și apoi le-am uitat. Dacă promiteți să nu aruncați cu pietre, o să vă spun și câteva care au devenit istorie. Fără a fi o listă cronologică, vă mărturisesc că: am frecventat Cenaclul Flacăra, am fost pe un stadion ca să îl văd pe Petre Roman, am citit Sandra Brown, am urmărit vreo trei telenovele și de câteva ori am mâncat mici în piață (care pe cuvântul meu că sunt cei mai buni).

Concluzia? De gustibus non est disputandum. La fel despre plăceri. Vinovate sau nu.
Voi aveți astfel de obiceiuri? Vă simțiți vinovați pentru anumite preferințe de moment, poate stupide sau nesănătoase, dar care pentru câteva clipe vă fac fericiți?

Articolul răspunde provocării de a folosi o duzină de cuvinte date.  Gazda jocului este psi. La ea veți găsi și alte încercări.