Pe la începutul săptămânii am citit o ştire care spunea că mai mulţi români au folosit cardul de sănătate pentru a scoate bani de la bancomat. De fapt au fost câteva ştiri. Unele vorbeau despre câteva zeci de oameni, altele despre câteva mii. Mai mult, eram înştiinţaţi că bancomatele au fost blocate provocând neplăceri bncilor şi celor care aveau nevoie de numerar. Deşi ar fi fost de plâns, recunosc, m-am amuzat teribil şi informaţia mi s-a părut a fi credibilă că doar faptul că grădina Domnului este mai mare decât ne-am aştepta a afost dovedit de foarte multe ori. Ştirea a circulat intens pe reţelele de socializare, s-au făcut bancuri pe seama ei şi s-au scris articole cu foarte multe vitualizări.
Câteva zile mai târziu a apărut o altă ştire. Una în care se spunea că, de fapt, lucrurile nu stau chiar aşa şi că BRD şi BCR au anunaţat că niciun card de sănătate nu a fost găsit în vreun bancomat de-al lor (lucru care ar fi fost imposibl având în vedere amploare fenomenului descris anterior). Mai mult, dispozitivul electronic cu pricina, lipsit de bandă magnetică, nici nu ar fi putut introdus în fanta aparatelor care eliberează numerar. Acest ultim anunţ nu a mai devenit viral şi drept urmare sunt convinsă că mulţi dintre consumatorii primei ştiri sunt convinşi, şi astăzi, că există o mulţime de compatrioţi care au fost eroii ei.
Mi-am amintit că astfel de legendele urbane circulă de când mă ştiu. Copil fiind le auzem în serile calde de vară când, sătulă de alergat, mă aşezam împreună cu cei de vârsta mea pe banca din faţa blocului. Se depănau tot felul de poveşti, unele mai teribile decât altele şi le ascultam cu sufletul la gură. Nimic nu părea să lipsească din acele sesiuni aproape horror: omul negru, ambulanța care răpețte copii să le ia sângele (transplantul de organe nu era încă destul de cunoscut), morți care au înviat, fantome și câte și mai câte. Unele erau inventate pe loc, altele, probabil, proveneau din discuțiile dintre adulți la care, evident, mai trăgeam cu urechea.
Adult fiind, cândva înainte de 1989, beam uneori o cafea la nisip la Adah Kaleh, o cafenea modestă aflată la un colț de stradă. Era genul acela de cafenea cu polițe de-a lungul peretelui și fără scaune pe care să te așezi. La un moment dat s-a închis și a început să circule zvonul că, undeva în spatele ei, ar fi funcționat un bordel și că unul dintre clienți, consultând catalogul cu “doamne” ar fi descoperit-o printre ele pe fiica sa. Nimeni nu ştia despre ce domn şi ce fiică este vorba, dar legenda a circulat multă vreme. Curios este că, în decursul timpului, am auzit-o de mai multe ori doar că oraşul era altul, cafeneaua era restaurant, iar fiica era câteodată înlocuită cu soţia.
Nu o să mă avânt prea mult în hăţişul acestu gen de “folclor” nou. Aţi auzit şi voi, sunt sigură, de dunga roşie de pe buletinul persoanelor cu boli psihice, de autobuzele fantomă care circulă noapte prin Bucureşti, despre bărbatul care a plecat în pijama de la amantă ca să ducă gunoiul şi din greşeală s-a întors la soţia care îl credea în delegaţie sau cine ştie ce alte minunăţii. Nu mai departe de anul trecut, într-o perioadă în care ANAF-ul era pus (ca şi acum) pe fapte mari, la Deva se spunea că lucrătorii deja celebrei instituţii au descoperit bonuri de la casa de marcat în coşul de gunoi al uneui magazin şi au pus-o pe vânzătoare să le mănânce. De prisos să adaug că nimeni nu ştia despre ce magazin este vorba.
Acum, dacă stau să aprofundez subiectul, mă gândesc că unele dintre legendele urbane sunt inofensive, că doar nu strică nimănui să asculte şi să se înfioare la o istorisire cu iz ştiinţifico-fantastic. Dar când eşti blondă şi toată lumea spune bancuri cu blondele care sunt proaste, parcă nu îţi mai pică atât de bine. Asta ca să nu mai vorbim despre lucrrile care îţi pot pune viaţa în pericol: vaccinarea care este dăunătoare la fel ca și bucățica de carne la care ar fi mai bine să renunți, cancerul care se tratează miraculos doar cu rugăciune și cine știe ce ierburi, alte boli grave pe care ar trebui să le tratezi numai cu indiferență și ceaiuri etc. Ar mai fi și cele care atacă anumite categorii sociale (moldovenii sunt puturoși, iar ardelenii lenți şi nu sunt singurele exemple) sau branduri (Coca Cola citit în oglindă spune “Nu Mohamed, nu Mecca”, bacteriile folosite la fabricarea unui anumit iaurt sunt de origine vaginală sau fecală, whisky are gust de ploşniţe etc.). Aici ne băgăm însă în implicaţii mult mai grele!
Tu ştii legende urbane din oraşul în care trăieşti? Dacă da, poate facem o culegere din ele!
3 thoughts on “Legende (aproape) urbane”