Cum îl mai poți numi castel dacă a plecat prințesa din el?
Întrebarea nu îmi aparține. Cineva a căutat asta pe Google și a ajuns pe blogul meu. Ce-o fi căutat omul, dar mai ales cât timp s-a ocupat cu lucrul ăsta, nu știu. Motorul de căutare a returnat 7.890 de rezultate, iar în primele 10 pagini eu nu am găsit calea spre niciun articol de-al meu. Am găsit însă prilejul de a vă povesti, acum, despre cât de mult îmi plac mie castelele și palatele. Chiar dacă prințesele nu mai sunt de multă vreme acolo.
Iubesc castelele și palatele. În toate vacanțele mele am rătăcit prin săli somptuoase sau pe coridoare lungi și întunecoase, prin grădini superbe cu alei întortocheate, am admirat, am contemplat sau m-am minunat de aceste construcții spectaculoase. Și am reușit să învăț și eu puțină istorie (materia “Istorie” fiind una dintre puținele care nu mi-a plăcut în anii de școală).
Cel mai mult mi-au plăcut însă legendele și poveștile menite să mă poarte într-o dimensiune pierdută a timpului. Povești despre onoare, vitejie sau trădare, despre iubiri împlinite sau tragice, despre intrigi complicate sau serbări strălucitoare. Cel mai adesea povești triste sau cu sfârșit nefericit.
Nu mi-am propus să vă scriu despre locurile în care mi-am purtat pașii. Amintirile s-au mai prăfuit cu trecerea timpului, iar noianul de informații de care am beneficiat la un moment dat s-au mai pierdut printre cotloanele memoriei proprii. Ca să ofer informații exacte ar trebui să mă documentez mai înainte. Și nu vreau asta, puteți face lucrul ăsta și voi. Mi-am propus însă un exercițiu (sau poate mai degrabă joc?) destul de simplu. Să scriu primele lucruri care îmi vine în minte despre un anumit loc.
Într-o ordine care nu are legătură cu alfabetul, dar nici cu topul preferințelor mele voi începe așa:
Castelul Praga
- Cel mai mare castel (de fapt complex medieval) din lume.
- Legenda spune că prințesa Libuse ar fi rostit o celebră profeție: ”Văd un oraș întins, a cărui glorie va ajunge la stele! “.
- Catedrala Sf. Vitus, locul pe care l-am părăsit destul de repede (atât eu cât și alte persoane din grupul meu). Imensitatea ei s-a dovedit (ciudat) apăsătoare. Poate că ăsta a și fost scopul construirii unui asemenea gigant. Să te simți doar o gânganie și să stai în banca ta fără să ridici capul prea sus. Cred că în vremurile alea a funcționat.
Palatul Dogilor
- Puntea Suspinelor care leagă palatul de închisoare (legenda spune că numele vine de la suspinele condamnaților care vedeau de pe ea, pentru ultima dată, lumina soarelui).
- Casanova, amantul închis, dar supraviețuitor trecerii peste Puntea Suspinelor.
Palatul Hofburg
(nu este un secret că sunt fascinată de povestea prințesei Sissi, cu atât mai mult cu cât povestea adevărată diferă mult de povestea “vândută” turiștilor)
- Sissi a fost primul membru al familiei regale care a avut o baie adevărată.
- Se spune că împărăteasa îi obliga pe cei din anturajul său să folosească o baie.
- Pentru a-și spăla părul Sissi avea nevoie de o zi întreagă, iar peiptănatul zilnic îi ocupa 2-3 ore.
Castelul Miramare
- Un castel construit de un bărbat îndrăgostit (Maximilian de Habsburg) pentru tânăra lui soție.
- Legenda spune că cine locuiește aici are un sfârșit tragic, iar istoria confirmă lucrul acesta.
Palatul Regal din Madrid
- O reședință de 3.000 de camere. În care familia regală nu locuiește, dar unde au loc ceremoniile oficiale.
- Farmacia regală care conține sticluțe cu medicamente exotice folosite de-a lungul timpului.
- Un parc deosebit de frumos.
Castelul Huniazilor
(castelul din orașul meu)
- Mai puțin cunoscuta legendă (doar mie?) a călugărului spion zidit de viu în peretele Turnului Capistrano. Legenda spune că acest ultim locatar al turnului a fost prins spionând tot ce se întâmpla în Sala Dietei, printr-o gaură făcută în zid. Legendă sau adevăr, nu se știe.
Castel Peleș
(cel mai drag sufletului)
- 99 de încăperi
- Oglinda de la Constantinopol (imensă) transportată cu vaporul și apoi cu un car tras de patru boi.
- Aspiratorul mural care este funcțional și astăzi.
Am scris doar câteva lucruri, cele care mi-au venit mai întâi în minte. Poveștile sunt însă mult mai bogate și foarte, foarte interesante.
Vouă vă plac poveștile cu prințese, regine sau împărătese? Eu sunt gata oricând să le ascult. Fie pășind prin locurile în care au trăit, fie citind o carte, fie savurând un film care are ca subiect viața lor. Și ca să mărturisesc și o plăcere vinovată, nu mă opresc doar la a afla adevărul istoric. Îmi plac la fel de mult poveștile romanțate, uneori ușurele și siropoase.
Sursa foto.
Comentarii recente