Ne naștem înregimentați. Nici nu deschidem bine ochii și cineva (unii îi spun soartă, eu îi spun întâmplare), hop cu plăcuța de identificare. Ne-o agață cu nonșalanța de trupurile încă firave și ne împarte fără voia noastră în tabere. Alb sau negru, creștin sau musulman, român sau de altă nație, băiat sau fată, țăran sau orășean, bogat sau sărac. Nu ne trimite încă la război, dar, pentru orice eventualitate, e bine să fie acolo.  Ne dezmeticim la un moment dat și, citind ce scrie, ne dăm seama că purtăm cu mândrie unele slove. Pe altele le simțim ca pe un stigmat. Încercăm să ștergem și să corectăm. Ceea ce  se poate șterge și corecta, unele lucruri nu pot fi schimbate sub nici o formă. Și adăugăm. Avem nevoia de înregimentare în sânge.
Ne înregimentăm de bună voie și nesiliți de nimeni. Ideologic, profesional, principial. Uneori semnând pentru asta negru pe alb și obținând acte doveditoare. Alteori rămânând numai la apartenența față de o idee.
Îmi plac oamenii care își dedică întreaga viață unei idei (chiar și atunci când este una pe care eu nu o îmbrățișez). Le admir consecvența, determinarea, seriozitatea, puterea. Și felul în care le susțin.Dar asta nu i se întâmplă fiecărui om. Marea noastră majoritate, fără să fie nimic rău în acest lucru, ne risipim printre întâmplările vieții și ne înregimentăm doar din când în când, alături de vocile care par să rezoneze cu ale noastre. Avem opinii, ne place sau nu un anumit lucru, dorim sau nu o anumită situație. Și ne dăm cu părerea, mai mult sau mai puțin zgomotos, documentat sau pentru că așa ni se pare.
Am ajuns de multă vreme la această concluzie. O reiau astăzi doar pentru că m-am simțit asaltată de mulțimea de reacții pe marginea subiectelor fierbinți ale zilei (câinii maidanezi și Roșia Montană). Care vin spre mine pe toate canalele de comunicare posibile.
Departe de mine gândul de a propovădui tăcerea și statul fiecăruia în banca sa. Nu pot însă să nu îmi pun două întrebări. Ce șanse are un subiect prea mult mediatizat să devină plictisitor și agasant? Iar a doua, și cea mai spinoasă, câți dintre cei care militează pentru o rezolvare sau alta, o fac în cunoștință de cauză?
E plin pe Facebook, bloguri și la televizor de opinii de toate felurile. Se nasc dispute, se spun cuvinte mari și vorbe tari. Pe alocuri s-a ajuns la patetism și la jigniri. Unii clamează (și nu contează din ce tabără fac parte) că cine nu e cu noi e împotriva noastră. Plutește în aer o intoleranță și o încrâncenare care în niciun caz nu pot conduce spre o soluție, de preferat, corectă.
Și mă repet, întrebându-mă. Câți cunosc toate datele problemei și le-au trecut pe rând, pe fiecare, prin filtrul rațiunii? Câți au privit problema în ansamblul ei și cu detașare? Care față a monedei este cea mincinoasă? Cât de ușor suntem de păcălit?
Evident că am și eu părerile mele proprii și subiective despre subiectele în cauză. Nu le expun aici nu din teama de a nemulțumii pe unul sau pe altul, ci pentru că simt capcana manipulării și cred că încă nu le-am rumegat destul.
Concluzia? Când ai de gând să te înregimentezi într-o anumită oaste este bine să deschizi larg ochii. Nu toți comandanții care te vor purta în război au cele mai inteligente sau oneste gânduri. Și este foarte probabil ca rolul tău să fie doar cel de carne de tun.
Da, ai dreptate cu oastea si cine o conduce dar, asa cum istoria a dovedit-o de n ori, oamenilor li s-a cerut sa-si declare apartenenta altfel aveau de suferit serios. Nu e prea comod sa stai intre doua osti turbate si sa -ti declari neutralitatea…S-ar putea chiar sa-ti zboare capul, la figurat fireste, ca nu mai suntem in Evul Mediu.
Militez pentru neutralitate atâta vreme cât nu ești în cunoștință de cauză. E de preferat aruncatului în luptă pentru o cauză pe care nu o cunoști. Îndemnul meu este spre deschiderea ochilor și folosirea minții. Altfel, ai dreptate.
Unii bat jaloanele pentru a delimita extremele cîmpului de luptă. AlÅ£ii au destule litiere în care să-ÅŸi ascundă capetele pînă ce va fi trecut valul. La mijloc sînt manipulaÅ£ii, coca frămîntată de malaxor. Ceva nou…?
De fapt nu. Nimic nu este nou. Istoria asta se repetă la nesfârșit. Și totuși, numărul manipulaților nu dă semne că scade.
Fiindcă sînt cultivaţi (so much pun intended!) cu atenţie, sămînţa e selecţionată şi tratată corespunzător.
Numai fraierii cîştigă războaiele – n-ai să vezi decît în filmele asiatice comandanÅ£ii luptîndu-se între ei, parte în parte. Vesticii sînt niÅŸte laÅŸi cocliÅ£i care trimit la război copii inconÅŸtienÅ£i, îndoctrinaÅ£i* ÅŸi cîţiva criminali fără scrupule care să-i mînuiască îndeaproape. De o bună bucată de vreme, ÅŸi noi aparÅ£inem Vestului – în caz că nu era suficient de clar.
* În articolul din Vice se menţionează un copil de 14 ani îmbrăcat în uniformă de miner, participant la protest, care habar n-avea ce e UNESCO.
ÃŽncep să cred că nimic nu se pierde… totul se redistribuie. La fel È™i materia cenuÈ™ie. ÃŽn timp ce marea majoritate are tot mai puÈ›ină (È™i aici mă refer mai degrabă la capacitatea de a analiză) cei care “desenează” tehnici de manipulare au din ce în ce mai multă. Și o folosesc.
În sfîrşit ai prins mersul!
Dragoș, mersul l-am prins eu mai de multă vreme. Că nu mă exprim aici, asta este altceva. Iar motivul nu este unul de neasumare a propriilor păreri (mi-ai dat idee de viitor articol, deja). Că nu cred în lucruri programate și în conspirații universale, asta e altceva. Cred însă în interesele meschine ale unora care, punctual, dezvoltă strategii de îndobitocire a maselor.
Oare cîte idei ţi-am oferit pînă acum? Ar trebui să mă menţionezi drept sponsor.
Jokes apart, lucrurile sînt programate iar conspiraÅ£iile (globale, nu neapărat universale deÅŸi…) există. Deal with it!
Multe idei, recunosc și mulțumesc. Sponsor de idei? Uite că la asta nu m-am gândit. Dar suna fain.
Nu am uitat însă că te-am invitat cândva să scrii un guest post. Și că nu mi-ai răspuns.
Haha, cum ai întors-o!
Mă bucur să ÅŸtiu că mai pot fi de folos, cînd ÅŸi cînd – nu-mi trebuie statuie, poÅ£i să mă boieÅŸti cu var. 
Nu mai am material (cenuşiu) pentru un articol, abia mă storc de cîte-un răspuns mai răsărit. Şi nu uita că-s încă în convalescenţă.
Am întors-o? Nuuuuu…. Sau poate că da?
Material cred că este (ca să nu zic că sunt convinsă). Convalescența e de vină. Dar eu am răbdare. 
Și memorie. 
Și condei care mai întoarce vorbele câteodată. 
NÅ£, nÅ£, nÅ£… Ca scaiu’ dom’le, ca scaiu’…
Totul este stereotip…nimic nou pe “frontul de vest”!!! Poate sunt subiectivista, dar ma intreb:”ce este corect È™i ce este greÈ™it” în acest conflict, care ne lasa mereu furiosi si dezorienati?…problema cainilor vagabonzi?…Si uite asa murim cu ochii larg deschisi, pentru ca nimanui nu-i pasa de nimeni…
Nepăsarea și ignoranța merg mână în mână. Nu știu care dintre cele două rele este mai rea.
Ai dreptate, Sonia, ne inregimentam fara sa mai avem rabdare sa ne informam, doar de dragul de a avea o parere, eventual exprimata cat mai vocal cu putinta, ca sa aratam ca suntem implicati. Nu e bine pentru noi, dar e bine, pentru cei de sus, cei care ne conduc. Nici nu conteaza cum ne inregimentam, intotdeuna vor fi suficiente tabere opuse ca sa nu se schimbe nimic. “Dezbina si stapaneste” e mai actual ca niciodata
Poftim informare!
Ştiam asta de mult, din alte surse. Deschiderea ochilor, deschiderea minţii, conştiinţa naţională şi apoi globală pot crea traume unor suflete sensibile. Dar o viaţă în minciună e o viaţă irosită, o viaţă falsă.
Iuliana, nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Ne consumăm în războaie inutile și alții profită. Și când zic războaie inutile mă gândesc că ajungem să ne luptăm cu omul care susține o idee, uitând de ideea în sine.
Numai înregimentată n-am mai fost, dar cred că nu mi-ar fi venit cuvântul ăsta veci în cap. Mă trezesc în războaiele altora, chinuindu-mi mintea cu răspunsuri, dar ÅŸi întrebări nepuse, nerostite. Port lupte chiar la mine acasă, ÅŸi trec în tabere diferite după cum sunt manipulata, uneori afectiv. In fine, recunosc că mă pierd în subiecte care nu-mi aparÅ£in, dar care-mi fura atenÅ£ia, sau măcar o opinie. Nu ÅŸtiu cum, dar de cele mai multe ori…mă declar învinsă. Altfel, ÃŽl admir pe Mihai în consecventa pe care o are în susÅ£inerea ideilor lui de o viată. Cum spuneai, nu cu toate sunt de acord, dar măcar el s-a înregimentat singurel în cauza lui. Eu….
Eu mă înregimentez greu. Am nevoie de argumente solide. Iar când o fac trec cu arme și bagaje de partea cauzei în discuție. Și evident, sfârșesc prin a deveni subiectivă.
Au trecut de ceva timp vremurile când idealuri te înregimentau în oşti. România nu mai naşte idealuri, ci doar frustrări!!!
Și în numele lor ne înregimentăm și purtăm războaie care nu sunt ale noastre. Deși avem iluzia că sunt.
Nu ne înregimentăm, doar ne aprindem pentru scurt timp. Ne-am pierdut vlaga în manipulări odioase.
Iar luptele se dau pe Facebook.
Ai dreptate.
Interesant cum ai pus tu problema. Nu pot sa-ti ascund ca am fost surprinsa de ce am citit, pana la un punct, se pare, am gandit destul de asemanator. Cine ne-ar citi pe amandoua ar putea fi tentat sa creada ca m-am inspirat de la tine. Insa eu stiu ca nu este asa si tocmai de asta sunt un pic socata.
Si iata ca s-a rezolvat una din probleme. Vom avea referendum.
Pana atunci, cei care trebuie sa deschida larg ochii, probabil ca o vor face.
Mi-ar plăcea să cred că referendumul este o soluție. Probabil prezența va fi, din nou, mediocră, rezultatul contestat (indiferent care va fi el) și câinii liberi. Bani aruncați pe fereastră.
Altfel, mă bucur că suntem pe aceeași lungime de undă.
Poate pentru ca m-a afectat atat de mult moartea acelui copil si reactiile celor care spuneau ca si-a meritat soarta, acest subiect nu m-a plictisit, desi l-am intalnit in zeci, sute de variante. Dar in general ma feresc sa citesc, repetitiv, acelasi subiect pe oriunde as umbla.
Problema noastra este ca nu reusim sa ne unim sub un steag. Dupa nefericita intamplare cu cainii maidanezi, am vazut cum au rasarit, ca ciupercile dupa ploaie, zeci de grupuri si grupulete care isi striga pe net revolta. Si atat, ca e greu sa te ridici din fotoliu!
Ma indoiesc ca ar fi pe lumea asta vreun om care sa nu fi fost inregimentat in ceva. Societatea in care traim ne obliga sa ne inregimentam, daca nu vrem sa avem statut de pustnici.
Nu e rău să te înregimentezi și să susții o idee. Rău este că ajungem să ne luptă pentru lucruri care ar putea avea o rezolvare decentă. Dar ne pierdem în lupta orgoliilor și uităm de la ce am plecat. Dezbină și stăpânește zicea Iuliana mai sus. Mare adevăr și mereu de actualitate.
Bună! În sfârşit, mai e cineva ca mine
Mai că am fost acuzat şi judecat că nu iau şi eu poziţie în cazul Roşia Montana. Apoi, am fost făcut ignorant :))) Ai impresia că turbarea nu a mai ajuns la săracii căţei pentru că unii oameni au confiscat-o.
Faptul că nu ne exprimăm zgomotos nu înseamnă că nu ne pasă.
Orgoliile întunecă mințile, ai mare dreptate.
[…] Â ÃŽnregimentare. […]
Că bine zici!
În ceea ce priveşte Roşia Montană nu ştiu câţi au auzit despre ea şi înainte de RMGC, câţi ştiu în ce judeţ se află, care-i numărul populaţiei, care e cel mai apropiat râu sau care e cel mai cunoscut lucru din Roşia Montană (în afară de aur şi RMGC).
În partea cealaltă, cea cu maidanezii mă amuză să văd oameni şi chiar şi bloggeri care dau nişte date eronate în ceea ce priveşte numărul de maidanezi. Sunt mulţi, asta contează. Mulţi nici nu ştiu cât costă eutanasierea sau cât costă hrana plus cuşca plus salariul pentru câine şi, totuşi, ne dăm cu părerea.
E democraţie, ştiu, dar să nu fim ipocriţi.
Păi asta e mare noastră problemă. Că în numele democraÈ›iei considerăm că avem voie să spunem orice. Libertatea cuvântului, deh! Cu informarea… mai uÈ™urel. ÃŽn plus È™i sursele de informare sunt din ce în ce mai toxice.
stau deoparte si incerc sa gandesc cu mintea mea (atat cat e). problemele astea nu au aparut acum subit, treneaza de ani buni si nu s-a dorit nici o rezolvare. nu stiu daca beneficiile financiare ale celor care decid se vor impiedica de protestele din strada. nu stiu nici daca atitudinea mea pasiva e tot ce pot face. dar ca sa imbratisez o cauza, trebuie sa simt ca are rost sa lupt pt ea.
Buna ziua,
Legat de problema cainilor maidanezi, nu stiu despre ce inregimentare vorbiti, pentru ca majoritatea locuitorilor din orasele pline de caini, mai ales din Bucuresti, traiesc cu aceasta problema zilnic si au aprecierile lor in mod direct.
Pentru a ajuta, a se citi si pentru a pune presiune pe autoritati, am creat, complet non-profit si non-comercial, siteul de monitorizare pe harta a agresiunilor cainilor maidanezi http://www.caini-maidanezi.info. Daca lumea ar raporta/sesiza fiecare agresiune a cainilor maidanezi, ca sa avem evidenta acestora, autoritatile ar fi nevoite sa ia masuri (sa stranga cainii) macar din zonele fierbinti de pe harta..
Evident ca de dorit ar fi sa nu se ajunga la eutanasiere.. de aceea trebuie intarita si mai ales pusa in aplicare legislatia anti-abandon a animalelor (voi sustine puternic aceasta idee pe siteul meu).
Daca puteti adauga un link sau scurt articol de sustinere/informare publica despre siteul caini-maidanezi.info, va multumesc pentru atitudinea civica. Va voi adauga si siteul dvs la siteurile sustinatoare.
Toate cele bune
RaduC