La începutul săptămânii, cred că luni, într-un interval de timp destul de scurt, am citit pe trei bloguri diferite articole intitulate “Blogosfera mea”. Ce ape s-or fi tulburat iar, pe undeva, de oamenii simt nevoia să urmărească din nou acest fir? m-am întrebat. Căci articole de genul ăsta se tot scriu. Și se scriu în general atunci când cineva, undeva, aruncă semințe de gâlceavă. Poate m-am înșelat. Nu am avut timp să fac cercetări, nici să văd dacă au mai scris și alții și am trecut mai departe. Fără să-mi fi propus să dezvolt și eu subiectul. Dar gândul a rămas agățat cumva de un neuron și a revenit din când în când.
Nu am folosit niciodată expresia “blogosfera mea”. Spun adesea blocul meu, autobuzul meu, orașul meu, firma mea, cartierul meu. Nu sunt ale mele, dar sentimentul de apartenență pe care îl am față de toate aceste lucruri face firească folosirea pronumelui posesiv. De ce nu și blogosfera mea?
Nu pentru că de ea nu m-aș simți legată. Este un univers care are atâta potențial explorabil și care de la prima întâlnire a devenit parte din viața mea. Și nu mă văd (încă) stând pe margine. Nici pentru că nu este un loc idilic de fiecare dată când îi trec pragul. Am îvățat să evit cu grație câte un saltimbanc care face echilibristică pe nervii mei sau câte un autor care scrie eclectic și pentru care a vira de la o părere la alta a devenit sportul favorit.
Am învățat multe de când am blog. Că prieteniile adevărate (din mediul virtual) nu se obțin declarând că admiri extatic x sau y autor, că nu există un aliniament cu reguli clare pe care să fie așezați cei care sunt sunt considerați cei mai buni, că dintr-un gând ascuns poți scoate un articol memorabil, că sunt persoane care îți aduc zâmbetul pe buze, ca un desert bun, că deși toată lumea știe că nu îmi plac anumite animale, citesc cu plăcere un blog de pisică. Adică două. Și am învățat că dacă rămân eu oamenii care mă citesc nu pleacă. Dimpotrivă sosesc și alții noi.
Și totuși… De ce nu blogosfera mea? Poate pentru că am învățat să privesc cu detașare războaiele care se declanșează în ea. Nu este nepăsare. Doar o centură de siguranță.
Ce însemn eu pentru blogosferă este prea devreme de dezbătut. Doar încă un gând voi scrie înainte de final. Nu spun blogosfera mea, dar spun cititorii mei și blogurile mele preferate. Până la urmă cred că, și de data asta, totul se reduce la oameni.
Douăsprezece cuvinte printre alte cuvinte. Pe care le așez în tabelul lui psi. Locul unde veți găsi o mulțime de alte povești interesante.
…tu esti un om fără inflorituri şi drame la purtator. E usor să revii, să pleci cu intrebări noi in gand, să găsesti ceva care sa te inspire. Eu cred că la fel trecem si prin alte bloguri. Faptul că nu ne place tot ce gasim, ar trebui sa nu insemne prea mult. Cu timpul oamenii aleg doar ce vor să citească, oricât iar ispiti ceilalti. Iar prieteniile din virtual sunt la fel de fragile ca cele din real. Cu cât trece timpul, cu atat observi mai multe şi te repliezi. De asta sunt atat de constantă in unele şi invizibilă in altele. Succes la Superblog, Sonia!
Ai dreptate, prieteniile virtuale, ca și cele reale au nevoie de mult mai mult decât de aprecierea unor articole. Într-un fel blogosfera nu face decât să oglindească realitatea pe care o trăim în fiecare zi.
pisica se pleacă cu recunoştinţă pentru tot.
eu spun adesea că sunt un mâţ pervazier, tocmai pentru că de acolo, din colţul meu, sunt conştientă că nu le pot prinde în înţelegere pe toatele blogosferei. dar mă bucură oamenii şi mi-s dragi în frumosul lor. îi caut şi îi dăruiesc cu timpul meu.
şi mă feresc de mierea laude, de vanităţi şi orgolii.
şi …solitară cum sunt, nu-mi aparţin şi deci nici blogosfera nu îmi este…
Pisica nu are pentru ce să fie recunoscătoare. Acolo unde stă, stă bine.
Ziceai cândva de pupat condurii. Mai ingineră, eu spun altfel. Dar sensul este același. Așa că prefer să mă ți departe de astfel de manifestări și, ca și tine să dăruiesc timp oamenilor care mi-s dragi.
Hi, hi, doua dintre acele articole imi sunt tare cunoscute. :))))
Pentru mine blogosfera inseamna exact blogurile pe care le citesc mereu, oamenii care scriu pe ele, oamenii care ma citesc… Pe restul nu ii cunosc, nu ma bag pe blogosfera lor. :))))
Nu am pus link către articole pentru că unul era scris de cei mari și nu am vrut să semene a băgare în seamă. Am citit articolul tău și da, ai dreptate. Cât despre blogosfera altora… nu știu ce să zic. Descopăr mereu oameni noi.
Eu am pus link spre el, ca i-am furat titlul si nu aveam chef sa ma vad la panoul de onoare. :))))
Sigur, daca am noroc sa mai intalnesc oameni frumosi, nu le intorc spatele. Dar nu ii mai caut, ca altadata. Cunosc si citesc deja aproape 200 de oameni. Om sunt si eu, iar ziua are doar 24 de ore.
[…] Au scris si psi, Matilda, Vienela, Adriana, Sonia, […]
Eu am folosit expresia “partea mea de blogosferă”, după ce am reuşit să-mi fac o “căruţă” de bloguri!
Dar ştiu că e o parte infimă dintr-un întreg imens! 
Paertea mea de blogosferă este o sintagmă pe care mi-o asum și eu. Nici lumea mea nu este nemărginită. Cum ar putea blogosfera să fie altfel?
Avem şi noi o fărâmă de blogosferă, dar, în esenţă, pentru mine înseamnă doar blogul meu şi acele bloguri care-mi sunt dragi (bineînţeles că aici intră şi autori lor). Clubul psi parcă încearcă să ne-aducă îmbreună şi să ne deseneze zâmbete pe faţă. Deşi sunt mai leneşă, îmi face mare să citesc temele voastre.
Și mie îmi place Clubul Psi. Și am încercat să nu lipsesc prea des. Nu din obligație. Provocarea este frumoasă, iar scriitorii deosebiți.
[…] 3. Textul participă şi la duzina de cuvinte, un joc super al clubului psi©: Matilda, Vienela, Adriana, Sonia, Scorpio, Cita […]
[…] această duzină au mai scris : Matilda, Vienela, Adriana, Sonia, Scorpio, Cita și Alma Nahe. […]
mie imi place sa ii spun cartier iar celor cu care interactionez vecini. pana acum blogosfera mea a fost ca o sfera frumoasa in care imi gasesc de multe ori refugiul placut. intotdeauna placut. altfel nu i vad rostul. frumos si cu drag ti ai exprimat si tu parerile.
Exact așa o văd și eu. Un refugiu plăcut. Drame și scandaluri sunt destule dincolo de monitor.
Cred că i se zice blogosferă, fiindcă suntem sau ne dăm rotunzi. Ca pământul. Să nu te miri! Eu mă consider om şi nici nu mă comport ca o pisică. Sunt doar o altă încercare de-a trezi ceva în mine, în primul rând. Şi nu de a scula părul. Nu mă pisicesc, poate un pic felinizez.
De aceea nici nu-s înţeleasă pe deplin. Dar niciun înţeles nu vine singur. Vine cu o explicaţie, de cele mai multe ori sau căutând. Eu nu am blogosferă. Am un loc, de-i zic Regatul de Hârtie şi în rest, căi.. De fapt, nu căi, ci canale. Unele sunt deschise, altele se dovedesc canalii. Oricum ne ascundem cu toţii în spatele cuvintelor, şi om, şi pisică. Dar unii dintre noi reuşesc să o facă cu bun simţ. Pe lăbuţele mele de norvegiană de pădure este mult puf. E semnul rasei. Chiar de mai scot câte o gheruţă, puful obligă. Noblesse oblige!
Un pic am zis? Cred că mai mult.
Nu mă mai miră nimic Oli.
Chestia cu pisica era un fel de a spune că am învțat să nu judec la prima vedere sau sub influența primului impuls.
Și da! Noblesse oblige! Subscriu.
(Nu știu de ce ai ajuns în spam. Poate pentru că nu ai mai comentat niciodată? În fine. Bine că te-am găsit și te-am extras de acolo. Nu erai într-o companie prea selectă.)
Ai închis frumos articolul: “…spun cititorii mei și blogurile mele preferate”! Am mai scris-o, pentru mine blogosfera e ca o sală de spectacol, pe unde ne perindăm toţi, şi unde ne căutăm din priviri colţurile preferate! Pe la mine nu au rodit seminţe de gâlceava.
:))) Sonia…frumos spus.
La mine nu exista decat ,,locul meu de dat cu capul” unde mai primesc cate o mana intinsa de la voi. Atat! :))))
Dăm toţi cu capul… din când în când. Şi apropo de asta… mă gândeam că de ceva vreme nu l-am mai văzut pe Dragoş pe nicăieri. Voi l-aţi văzut?
Chiar ieri ma intrebam si eu unde o fi disparut…
L-am văzut io adineauri, încerca duritatea pereţilor de la el din cameră cu capul. Ca să nu se dezmintă. Asta după ce-a revăzut “A.I.” unde, la fel, totul se reduce la oameni…
Bun aşa!
Îţi scriu când ajung acasă.
Iar eu răspund cînd mă trezesc şi ajung să citesc. Oops, cred că deja am făcut-o!
Da, azi la mine, la comentarii. :)))