Ați citit Hoții de frumusețe de Pascal Bruckner? Dacă nu, o să vă spun pe scurt despre ce este vorba. Francesca (o femeie care cândva deborda de senzualitate), Jérome (adoratorul ei înfocat chiar și când strălucirea i-a apus deja) și Raymond (servitorul lor plin de frustrări datorită chipului său urât și a staturii mărunte) pun la cale un plan diabolic pentru a înlătura ceea ce ei consideră o inechitate: frumusețea inegal distribuită. Mai departe nu vă povestesc. Cartea, o parabolă a societății moderne sau un basm al acesteia, cum vreți să o considerați, merită citită necunoscând prea multe amănunte.
De ce am pomenit despre ea? Pentru că am reținut un citat care îmi vine adeseori în minte: “Frumuseţea este un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină”. Adevărat dacă ne referim doar la cea fizică, până la urmă doar o convenție dictată de vremuri, de cultură sau de educație. Dar când depășim această graniță, ne mai putem teme de hoții de frumusețe?
Eu zic că da. Și mai spun că, uneori, chiar noi înșine suntem cei care ne jefuim.
Sună complicat? Este! Mi-ar trebui mii de cuvinte și foarte multă luciditate ca să exprim ceea ce am spus în doar câteva vorbe. De aceea o să mă refer doar la un lucru, unul care ar putea să le cuprindă pe toate celelalte. Ne construim viața desenând pas cu pas propria poveste. Ne-o dorim plină de frumusețe și cu final, obligatoriu, fericit. Cumva, se întâmplă ca uneori să pierdem ceva pe drum. Avântul? Optimismul? Încrederea? Sau poate nu avem destulă grijă de povestea pe care am creionat-o chiar noi? Nu știu… Știu doar că,destul de des, magia se transformă în altceva.
Cine fură oare frumusețea poveștii care este chiar viața noastră?
Despre alte feluri de frumusețe au scris cei din tabelul lui psi.
Sursa foto.
8 thoughts on “Frumusețe?”