Nu haina îl face pe om, îmi spunea bunica în timp ce se apleca și mai mult peste Singer-ul vechi a cărui poveste aș fi ascultat-o la nesfârșit. Mașina aceea de cusut, împodobită cu modelele aurii aproape șterse și cu pedala știrbită, trecuse prin două războaie, iar pe primul îl petrecuse îngropată în beci, ascunsă de tăvălugul rechiziționărilor.
Nu haina îl face pe om, îmi spunea bunica în timp ce mai punea un volan sau mai trăgea două tighele, nu vei fi nici mai frumoasă și nici mai deșteaptă, chiar de te vei înveșmânta din cap până în tălpi în cele mai fine mătăsuri. Înțelegeam și nu prea. Eram de acord că o bluză nouă nu mă va transforma nici în prințesă și nici în zeița înțelepciunii, dar atunci de ce atâta râvnă când le cosea verișoarelor mele, cu doar câțiva ani mai mari, rochii și taioare cu care să meargă la horă? Da, încă se mai făcea horă în sat, pe vremea aceea. Poate că secretul stătea în faptul că ele erau cu gândul la măritiș și toată lumea se străduia să le facă cât mai prezentabile ? Nu știu, eu mă gândeam, atunci și încă multă vreme după aceea, la școală.
Povestea hainei pe care o face omul, nicidecum invers, aveam să o aud foarte mulţi ani. În timp ce eu visam la trapezi supraelastici, la cizme supraelastice, la rochițe supraelastice confecționate din metraje cu bordură aduse din țările arabe. Se pare că totul era supraelastic în acele vremuri, mai puțin bugetul părinților mei care, ca să mă consoleze, îmi serveau cu regularitate celebra vorbă din bătrâni. Dar asta am înțeles mult mai târziu. Bugetul nu devenise mai flexibil, dar era deja evident pentru mine că felul în care te prezinți în fața celorlalți te poate pune într-o lumină favorabilă. În ochii lor și, în egală măsură, într-ai tăi. În plus, se ivise și o nouă sursă de finanțare a garderobei personale. Banii pentru cartela de masă. Pentru primii blugi am sacrificat-o două luni la rând.
Nu o să vă plictisesc cu felul în care a evoluat ținuta mea și mai ales percepția mea despre haine. Și nici nu o să vă dau sfaturi pentru că, recunosc, nu prea mă pricep la modă. Veți găsi în reviste știri despre ultimele tendințe în domeniu și adevărate “codex-uri” despre ce trebuie să purtați în fiecare împrejurare. Și despre cum puteți fi o prezență agreabilă.
O să vă propun altceva. Ce-ar fi dacă am face un exercițiu de imaginație? Cum am fi arătat dacă am fi trăit într-o altă epocă?
Probabil așa…
Încă nu am ajuns la o concluzie în ceea ce privește haina care îl face pe om, sau nu, dar cu siguranță timpurile își pun amprenta asupra personalității celor care le trăiesc. Există totuși și lucruri pe care timpul nu le schimbă. Să te îmbraci adecvat situației în care te găsești, se te simți bine în pielea ta orice ai purta, dar mai ales să ai întotdeauna o ținută îngrijită. Sunt desuete hainele în care tocmai v-am invitat să vă imaginați că sunteți îmbrăcați, dar toate au un numitor comun. Arată impecabil. Cum vor fi reușit cei care le poartă, să le facă să așa? Apă, săpun (doar ceva mai târziu detergent) și cu siguranță un fier de călcat.
Nu-i invidiez pe cei care foloseau pentru îngrijirea hainelor instrumente rudimentare, depunând un efort considerabil pentru a obține rezultate mulțumitoare. Și deși, vedeți bine, vremurile s-au schimbat și ajutoarele în gospodărie au evoluat, nu mă invidiez nici pe mine. Pentru că nu-mi place să calc. Așa că, în timp ce duc conștiincioasă la bun sfârșit împovărătoarea sarcină, visez la mașina care să calce singură. Dacă se poate când nu sunt eu acasă și să și așeze hainele în dulap. Apoi, fire pragmatică cum sunt și conștientă că nu mai am timp să aștept până când cineva se va îndura să inventeze obiectul salvator, caut oferte care să mă scoată din impas. Nici când m-am măritat n-am avut atâtea pretenții câte am acum. Să calce uscat și cu abur, să aibă protecţie specială pentru ţesăturile delicate şi de culoare închisă, jet de abur puternic, talpă care distribuie optim aburul şi alunecă ușor, să se încălzească repede și să fie ușor de folosit. Și dacă se poate să facă economie la energie și la apă și să se știe deconecta singur dacă l-am uitat cumva în priză. Ca să nu stau toată ziua cu gândul ăsta la serviciu. Ba mi-ar trebui să aibă și un suport pe care să-l așez și un rezervor de apă care să-mi ajungă până calc un munte de cămăși. Așa ceva nu există, mă descurajează soțul, specialistul familiei când vine vorba de cumpărat electrocasnice. Apoi, tot el, după câteva cercetări pe internet, mă cheamă să-mi arate, în toată splendoarea lui, un fier de călcat.
Și adaugă încetișor, dar destul de tare încât să aud, ai putea să îi scrii lui Moș Crăciun. Lucru pe care îl voi face negreșit. Mă gândesc doar dacă să îi cer și o masă care să i se asorteze. Căci între timp am aprofundat problema.
Visez încă la mașina care calcă singură, dar sunt convinsă că munca mea se va ușura simțitor. În cei 125 de ani de existență compania Bosch a rămas fidelă crezului său, acela de a crea calitate vieții. “Prefer să pierd bani, decât încredere”, spunea fondatorul ei.
M-am întins cu povestea și tot n-am lămurit dilema hainei care îl face, sau nu, pe om. Poate fi îmbrăcămintea un ambalaj înșelător? Cu siguranță, da. În același timp însă, hainele îți pot vorbi despre personalitatea celui care le alege. Degeaba îți cumperi lucruri scumpe dacă îți lipsește bunul gust sau inspirația de moment. Și indiferent de brand-ul pe care îl porți înscris pe etichetă, o haină poate să fie și un dezavantaj. Fie pentru că nu se potrivește siluetei tale, fie pentru că, și lucrul ăsta este și mai grav, este neîngrijită, mototolită sau murdară.
Subiectul este inepuizabil, dar am să îi pun punct aici. Voi ce credeți?
Acesta articol a fost scris pentru SuperBlog.
Sursă foto: Google images și marketonline.ro.
M-ai făcut să-mi aduc aminte de vorba şăgalnică a unui amic:
“bă, asta-i marfă de calitate – dacă mori mîine, te ţine o viaţă!”
Iar eu mi-am adus aminte de vremurile cu mai multe postări pe blogul tău. Nu cred că mă înșeală memoria… cândva, legat de subiect, l-ai citat pe Anton Pann.
Da, am făcut-o, cîndva. Din cîte văd în jur, mentalitatea s-a schimbat radical. Eu rareori îmi permit să spăl oarece boarfe la maşină, cu atît mai puţin manual, în condiţiile în care a încălzi apă înseamnă 5000W consum şi canalizarea e o biată hazna în mijlocul curţii. De călcat, nici atît – noroc cu chinezăriile neşifonabile şi cu moda şifonată; iarna oricum nu se vede de sub vreun pulover. Se mai vede jegul pe genunchii blugilor, dar numai de acasă pînă la magazinul de după colţ.
Să mai explic de ce evit întîlnirile de grup, blogmeet-urile şi alte cele, preferînd compania celor patru pereţi? Unele lucruri ar trebui să rămînă nespuse – se duce naibii misterul şi farmecul. Iar rolul lui Nastratin Hogea n-am în faţa cui să-l joc – audienţa are cu totul alte valori şi interese.
Despre Bosch, nimic de zis, marfa, subscriu, avem si noi prin casa unele “electrocasnice” (ca de ex. masina de tuns iarba, care mai tunde, inca , dupa aproape 10 ani, cred, sau poate mai bine).Legat de fiare…….eu mai tanjesc dupa acelea grele, de pe timpuri, cum aveam si la camin, in facultate, dar nu mi-ar displacea nici unul care sa faca singur corvoada….Despre haine…da, uneori haina face pe om, alteori….ambalajul strica marfa.Ideal e sa alegem totdeauna ambalajul potrivit, sa avem simtul masurii.Si sa respectam instructiunile de folosire si intretinere.
Mi-a plăcut cum ai spus instrucțiunile de întreținere și folosire.
:i mi-am amintit cum fiarele acelea vechi aveau o veșnică problemă. Li se ardea rezistența. Parcă le și văd desfăcute pe masă și cu toate firele pe afară.
Foarte frumos articol, draga mea, curge firesc, genul ala de scriitura a ta care imi place mie atat de mult. Si ai bunica, ai “haina face pe om”, dar nu seamana cu al meu, are propria lui individualitate. Sa iti mai spu o data cat de mult imi place cum curg povestie tale? Ai darul acesta neasemuit, de apune in scena fapte sub semnul firescului. Jos palaria in fata ta.
Mulțumesc Dana. Știu că nu seamănă. Ce ziceam aseară se referea la faptul că sunt anumite subiecte care, cu siguranță, vor fi legate de anumite sintagme.
N-ai sa crezi dar, dupa atatia ani in care am crezut ca hainele chiar nu ii fac pe oameni, am imbatranit si acum tind sa cred invers. Un aspect placut si ingrijit spune ceva despre omul acela. Nu hainele de firma, astea sunt mofturi, dar nici hainele demodate.
Și eu cred că felul în care ne prezentăm contează mult. Haina nu ne face oameni, dar ne ajută să le arătăm celorlalți ce fel de caracter avem.
Ba haina face pe om….intotdeauna!
Imi place firma Bosch..folosesc produsele lor…si as alege ,fara sa stau la indoiala , produsele lor.
Și mie îmi plac electrocasnicele de calitate. Și da, dincolo de faptul că am scris un advertorial, Bosch îmi inspiră încredere.
imi place tare mult colajul cu evolutia hainelor… m am imaginat in fiecare dintre ele si, culmea, in toate imi statea bine :))).
se pare ca pana acum, dintre toate blogeritele, sunt singura careia ii place sa calce :).
faorte frumos articolul, documentat si usor de parcurs. o poveste cu miez si care ne provoaca la gandire.
Nu, nu esti singura, Vavaly! Si mie imi place sa calc. Ma relaxeaza, imi da timp sa ma gandesc in liniste la ale mele si sa ma simt mandra cand termin, cand hainele arata ca atunci cand le-am cumparat. In schimb, legat de treburile de prin casa, urasc sa sterg praful.
Sonia, ai facut un articol bun si te felicit! Ma felicit si p mine acum, ca am renuntat in ultima clipa la ideea de a vorbi si ilustra intreaga istorie a fierului de calcat. Am fi fost doua cu aceeasi idee.
Nu va inteleg….ma refer la calcat….decat sa chinui o camasa….mai bine fumez o tigara.Ma relaxez mult mai tare!!!
Vă admir fetelor. Mie nu-mi place și pace. Fac munca asta, dar asta nu înseamnă că mă dau în vânt după ea.
Sunt întrutotul de acord cu părerea ta din finalul articolului, ca şi motanul Grişka, care şi-a ţinut prelegerea pe blogul meu, ajungând, în stilul lui pisicesc, la concluzii similare, după ce şi-a lăudat “cojocul” personal
Poate pentru că Grișka este un motan educat? Nu știu, dar mie mi-au plăcut multe din ideile lui.
Da, Grişka se educă, în fiecare seară, aşezându-se pe tastatura mea – fie cu capul, fie cu fundul
Călcatul ăsta îl urăsc din toţi rărunchii dar, deşi nu-mi place, trebuie să calc. Unii spun că-s obsedată căci uneori mai calc şi lenjeria de corp.
Eu aş vrea o maşină de spălat care să scoată hainele călcate deja.
Maşina mea de spălat are o funcţie care, chipurile, nu şifonează rufele…dar mi se pare doar de decor, căci, în fond, nu se vede nicio diferenţă…poate doar la costuri căci programul respectiv mai adaugă 10 minute la timpul de spălare.
Articolele noastre au același titlu.
Chiar mă întrebam aseară câtă lume se va folosi de sintagma “haina nu îl face pe om”. Este atât de cunoscut și am fost sigură că o vom întâlni la mai multă lume. Asta nu știrbește cu nimic frumusețea articolelor.
Exact in aceeasi capcană am căzut si eu. Ma mustra constiinta stiind ca eu într-o pisiluneala am compus cam acelasi tip de poveste, numai ca acolo e povestea unui ponosit din tramvai.
La titlu am mai adaugat un om: “haina il face om pe om?”.
Da, cred că o să curgă articolele cu “haina (nu)il face pe om”. Si inevitabil am rememorat povestea fiarelor de calcat care au intins nervii femeilor: fierul de calcat pe baza de carbuni si cel electric dar care aveam cam acelasi Dumnezeu: prindea, trebuia sa ai grija sa nu fie nici prea incins, nici prea rece.
Masina care calca singura… nu e imposibil, zic. Sa asteptam un picut, sa vedem ce zice… sponsorul, prinde ideea?
Cred că sunt deja oameni care nu numai că au prins ideea, dar și lucrează la ea. Mi-ar plăcea să se grăbească puțin.
nu haina îl face pe om, dar haina îl îmbracă. şi pentru că judecăm omul după aparenţe… de cele mai multe ori…
aşteptăm cu emoţie apariţia fierului de călcat care nu numai că face totul singur, dar mai pune şi hainele pe umeraş! ar fi bine, nu?
Cu emoție și cu nerăbdare.
As avea multe de spus la ” haina il face sau nu pe om” pornind de la o intamplare de acum trei luni, dar pe aia o pastrez pentru blog, cand mă voi simti in stare. In rest articolul e demential. Cu toate trecerile alea in revista a evolutiei hainelor si masinăriilor de calcat.Si inca ceva, bunica mea, mama tatălui meu, a fost croitoreasă de lux, cum îi plăcea tatălui meu să spună.Avea un Singer…care e acum incă functional, la unul din veri. Eu am una…nefunctională …ca decor. Succes, Sonia…si mă iartă că am poposit rar pe aici. Stii…că n-am fost tocmai bine…
Adriana, sper că ești mai bine. Anul trecut am trecut și eu printr-o viroză asemănătoare. Mulțumesc pentru urări și pentru fiecare dintre vizitele tale.
Eu nu calc. Imediat după ce mașina a terminat prigramul, le pun pe umeraș și gata. Economie la curent și haine gata călcate!
Cât despre “haina îl face pe om” om, da. Există o măsură a aparențelor, care m-ar cataloga drept “bogată”, dacă m-ar judeca după felul cum mă îmbrac.
Și eu evit călcatul cât pot. Din păcate am o jumătate care trebuie să poarte cămașă la birou. Sau din fericire, că aduce bani acasă.
aaaaai, ce ingenioase sunt fotografiile
Imi plac la nebunie
Si bunica mea era croitoreasa dar ea imi spunea mereu ca hainele fac minuni, iar bunica-miu spunea ca pe multe le-au maritat blugii :))
Oricum ar fi, stilul vestimentar face parte din noi
Bunica era croitoreasă de țară. Nu cred că plecase de mai mult de 3 ori la oraș. Mă întreb uneori de unde îi veneau idei de rochii. Nu avea televizor, iar presa vremii vorbea despre recolta de porumb sau depășirile de plan din marile uzine.