Acum ceva vreme  mi-am propus să scriu, din când în când, articole cu titlu de împrumut. Ultimul (şi primul în acelaşi timp) din aceată seria a avut ca punct de plecare o emisiune de la televizor. Pentru cel de astăzi mi-am găsit inspiraţia pe Facebook. Dacă data trecută am scris fără să fi urmărit mai înainte despre ce este vorba (fiind puțin probabil să pic exact pe subiectul serialului și să fiu acuzată că am copiat), de data aceasta, pentru că linkul distribuit de Manu (dar și de alți utilizatori ai rețelei de socializare pe care am amintit-o) ducea către o postare de pe un blog, am citit mai întâi cu luare aminte. Și am aflat “15 lucruri pe care nu trebuie să le explici. Niciodată! Nimănui!”.
Am spus de multe ori că eu sunt un om care reuşeşte cu greu să spună NU. Cred că vi se întâmplă şi vouă să vă fie greu să refuzaţi când un coleg, un prieten, un membru al familiei sau cineva mai puţin apropiat vă roagă ceva. Nu o să intru în amănunte de ordin psihologic și nu o să vă vorbesc despre resorturile care stau la baza acestui comportament, voi aminti însă că, de multe ori, după ce spunem cuvântul atât de greu de rostit, ne simțim datori să dăm explicații care să justifice de ce am făcut aşa. Și totuși… uneori ar trebui să ne oprim. Articolul de la care am împrumutat titlul vă oferă 15 ipostaze în care un simplu refuz (politicos) este de ajuns. Eu am mai gasit 15.

Read more

Nu știu dacă a remarcat cineva prezența mea tot mai scăzută în mediul online și nici dacă mi-o fi dus vreo persoană dorul, dar vreau să vă spun că sunt bine și că doar timpul care nu îmi mai este de ajuns mă face să postez rar și să socializez puțin. Astăzi însă, după ce am ajuns acasă de la muncă, între o cratiță de sarmale, o masină de rufe puse la spălat, 15 discuri de inscripționat și o tona de batiste (căci am avut grijă să răcesc zdravăn tocmai acum, pe vremea asta toridă), m-a apucat o poftă nebună de scris. Zis și făcut, dar am constatat repede că, pentru prima oară de când am blog, inspirația îmi lipsește. O fi pentru că autobuzul de pe ruta Hunedoara-Deva s-a transformat din incubatorul meu de idei în rugul fierbinte cu care sunt nevoită să circul spre casă? Sau pentru că aproape toți călătorii au renunțat la conversațiile uneori spumoase și zac apatici, în timp ce par a se scurge pe scaune precum ceara unor lumânări? Nu știu, se prea poate, așa cum este posibil ca atenția mea la lucrurile din jur să se fi înmuiat după ce am rispit-o, cu prea mult zel, în prea multe direcții.

Read more