De la naftalină

20 Comments 30 decembrie 2014 Sonia

Anul trecut pe 1 ianuarie v-am invitat la joacă şi sunt convinsă că cei care mă mai citesc şi după atâta vreme îşi amintesc. Pentru cei mai noi cititori (căci sunt convinsă că există şi din aceştia) sunt datoare cu o explicaţie: mai mulţi oameni am scris o poveste care se găseşte aici. Povestea anului 2013, cel care tocmai se încheiase.

Am citit pe nerăsuflate ce s-a scris atunci (şi vă mărturisesc că am avut puterea să nu deschid documentul deloc până acum), am zâmbit şi m-am încruntat, am încercat să îi ghicesc (nu întotdeauna cu succes) pe scriitori, am trecut în revistă bucurii şi tristeţi, filme şi cărţi, realizări şi dezamăgiri, gânduri pentru 2014, cel care atunci începea şi uite, parcă prea repede, mâine se va sfârşi.

Chef de joacă :)

24 Comments 22 decembrie 2014 Sonia

Vă mai amintiţi această imagine?

Pe vremea mea

5 Comments 23 august 2014 Sonia

Vorbea Anca, în ultimul ei vlog, despre nostalgie şi am realizat că are dreptate şi că, adeseori, mi-a fost dat să citesc pe internet articole care aduceau în prim plan perioada anilor ʼ90. Surprinzător pentru mine este să aud din gura unor oameni foarte tineri expresia “pe vremea mea”, am crezut-o a fi un obicei doar a celor care deja au vârstă.

Am încercat să-mi amintesc şi eu, în detaliu, acei ani, şi am constatat că, în afară de anii mei foarte tineri, de entuziasmul care m-a stăpânit imediat după Revoluţie şi de toate visurile pe care le-am făurit atunci, nu prea regret nimic. Dincolo de guma Turbo, de desenele animate de la televizor, de puhoiul de copii care se jucau în faţa blocului şi de toată acea libertate câştigată trebuie să recunosc că perioada aceea a fost una a marilor frustrări. Este adevărat, intrasem într-o epocă nouă, cartelele pentru pâine, carne şi ouă dispăruseră şi nu ne mai ducea nimeni cu forţa la defilare în ziua de 23 august (să fluture steaguri şi să îi mulţumească din inimă partidului), cum la fel de real este faptul că democraţia proaspăt instalată, chiar dacă nu s-a dovedit a fi un sistem perfect, era singura cale pe care mi-o doream să o urmez, dar…

Visul unei nopți de vară

13 Comments 27 iulie 2014 Sonia

După cum ştiţi cei mai mulţi dintre voi, în perioada aceasta din an îmi petrec nopţile de sâmbătă spre duminica la muncă. Mai mereu la o nuntă. Aşa s-a întâmplat şi în noaptea care a trecut, lucru obişnuit deci, doar că undeva după miezul nopţii, într-una dintre scurtele clipe de răgaz, mi-am permis să visez. Şi unde m-ar fi putut duce gândul altundeva decât… tot la o nuntă? Una fără firmă de amenajări angajată, fără cameraman și cu doar două poze color, neurmată de trash the dress, dar cu DJ (lucru rar la acea vreme, dar nu s-ar fi putut să fie altfel pentru că mirele avea deja microbul acesta în sânge și îl mai are și acum). Am visat și am am constatat că unele amănunte au început să se estompeze. Timpul nu este blând cu toate cele care s-au întâmplat cândva. Mi-am reamintit puține amănunte despre petrecere și dans, dar am revăzut aievea partea de început a evenimentului, ploaia scurtă de vară, florile superbe aduse de un invitat care locuia la Codlea și faptul că toată lumea a pornit spre Starea Civilă din aceeași casă, fără tradiționalii (atunci, dar și acum, lăutari). Așa cum mi-am reamintit și bucuria de a se fi reușit să obținem încă o oră în plus peste cea la care ar fi trebuit să părăsim restaurantul (în vremurile acelea 22.00 era ora la care se dădea stingerea) și tortul diplomat (banal acum, o delicatesă rar de găsit atunci). Și, bineînțeles, mi-am reamintit emoțiile. 27 iulie 1985. Când au trecut 29 de ani?

Gândurile sunt libere?

19 Comments 9 iunie 2014 Sonia

Nu știu la ce s-a gândit psi când a ales tema pentru astăzi, dar mie, de ieri, îmi bubuie în minte un vechi cântec nemțesc și, nu-mi este prea clar, studențesc sau popular.

Read More

Muze?

9 Comments 23 mai 2014 Sonia

Acum ceva vreme, când pe cer se adunaseră câțiva nori negri amenințând a război, am propus pentru clubul psi o temă de reflexie și de scriere pe o foaie albă de “hârtie”: inter arma silent musae. Îmi amintesc perfect că norii se adunaseră la una dintre granițele țării, deasupra unui colț de blogosferă și la intrarea unei scări din blocul vecin. Chiar și eu dobândisem câteva apucături belicoase urmare, probabil, a unui efect în lanț. Spre rușinea mea și din motive obiective nu am apucat să îmi spun părerea și am rămas cu regretul că nu mi-am acordat șansa de a-l contrazice, măcar puțin, pe Cicero. Nu, nu am devenit prea plină de mine și arogantă până la cer și înapoi de mi s-a năzărit o asemenea dorință, dar am realizat că trecerea timpului și schimbarea vremurilor alterează încet, încet, adevăruri pe care le considerăm adesea literă de lege.

Frumusețe?

8 Comments 6 aprilie 2014 Sonia

Ați citit Hoții de frumusețe de Pascal Bruckner? Dacă nu, o să vă spun pe scurt despre ce este vorba. Francesca (o femeie care cândva deborda de senzualitate), Jérome (adoratorul ei înfocat chiar și când strălucirea i-a apus deja) și Raymond (servitorul lor plin de frustrări datorită chipului său urât și a staturii mărunte) pun la cale un plan diabolic pentru a înlătura ceea ce ei consideră o inechitate: frumusețea inegal distribuită. Mai departe nu vă povestesc. Cartea, o parabolă a societății moderne sau un basm al acesteia, cum vreți să o considerați, merită citită necunoscând prea multe amănunte.

De ce am pomenit despre ea? Pentru că am reținut un citat care îmi vine adeseori în minte: “Frumuseţea este un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină”. Adevărat dacă ne referim doar la cea fizică, până la urmă doar o convenție dictată de vremuri, de cultură sau de educație. Dar când depășim această graniță, ne mai putem teme de hoții de frumusețe?

Interviu psiriduş cu… psi :)

24 Comments 30 martie 2014 Sonia

- Cine se aseamănă se adună. Așa spune o vorbă din bătrâni, iar eu mă întreb dacă este valabilă și în ceea ce privește clubul psi, cel căruia tu i-ai pus bazele și datorită căruia este posibil și acest interviu. Sunt 54 de membri (dacă este să mă iau după numărătoarea grupului de pe Facebook) mai mult sau mai puțini activi. Se aseamănă în primul rând pentru că fiecare are blog, fără să pot spune că similitudinile se opresc aici. Altfel, din câte am văzut eu, au și foarte multe lucruri diferite. Ca să folosesc un termen la modă aș zice că este vorba de unitate în diversitate. Crezi în această sintagmă? Care sunt, după părerea ta, lucrurile care îi țin pe oameni aproape un cât mai îndelungat timp?

eu cred că oamenii se însoţesc din nevoie. poate fi o nevoie de apartenenţă, de comunicare, de identitate, chiar de joacă dacă vrei, o nevoie care, odată împlinită generează evoluţie şi… plecare spre altceva, altfel. ceea ce ne aseamănă pe noi, cei atât de diverşi, din grupul botezat cândva de cita „clubul psi” este, aşa cred eu, nevoia de comunicare, omenia şi spiritul ludic, cel care de altfel stă la baza multora dintre acţiunile noastre. şi va rămâne frumos câtă vreme admitem că evoluăm şi că suntem supuşi plecării spre împlinirea altor nevoi, cu toţii.

Context și nuanțe

11 Comments 29 martie 2014 Sonia

Se întâmplă adesea să vedem lucrurile din jurul nostru doar în alb și negru. Și mă întreb ce fenomen straniu se produce sub calota craniană, astfel încât acest soi de acromatopsie începe să-și facă de cap sau dacă, nu cumva, dihotomia se instalează numai în sufletele noastre, croindu-ne simțirile după un calapod cine știe de unde împrumutat. O fi pentru că uităm că în călimara întâmplărilor cerneala poate fi și colorată sau pentru că nuanțele de gri ne duc, mai degrabă, cu gândul la ceva murdar?

Se întâmplă adesea să ne raportăm faptele la exemplele de “așa da” sau “așa nu” pe care le primim pe toate canalele disponibile din jurul nostru și să le înghesuim în acest calandru, cu intenția clară, dar poate nu și declarată, de a le netezi și de a le aduce la o forma pe care am văzut-o deja la ceilalți. Dar dacă este greșit calibrat ? Pentru că, uneori, “așa da” și “așa nu”, sunt doar părțile vizibile ale unui aisberg. Spun asta, și sunt convină că nu greșesc, pentru că suntem tentați (omenește?) să judecăm acțiunile noastre și a celor ce ne sunt dragi raportându-le la ceea ce au făcut bun, dar uitând să punem în balanță și binele pe care l-au ocolit (chiar și atunci când le-a fost la îndemână), în timp ce pentru ceilalți, judecata începe mai întâi cu ce ar fi trebuit să ducă la îndeplinire și a eșuat.

De ce scriu

19 Comments 23 martie 2014 Sonia

- De ce scriu liste înainte să merg la cumpărături? Ca să le uit acasă sau pentru a nu le respecta niciodată.

- De ce scriu zeci de bilețele pe care mi le pun lângă monitor? Ca să nu uit lucruri importante și ca să le arunc la coșul de gunoi, uneori fără să îmi dau seama că încă mai am nevoie de ele. Și bineînțeles ca să am motive întemeiate să le caut acolo.

- De ce scriu bilețele pe care i le las soțului meu dimineața pe masă? Ca să nu uite el lucruri importante. Partea interesantă este că uită să citească ce scrie pe bilețele.

Joacă