Mare ți-e grădina…

ShawnVanDaele_DCriativo_16Ieri am primit o confirmare deloc încurajatoare pentru mine. Că deși sunt cu picioarele pe pământ, se întâmplă să umblu cu capul în nori și habar să nu am pe ce lume sunt și ce se petrece în jurul meu.

Nu voi mai insista asupra faptului ca sunt navetistă. Douăzeci și cinci de minute în autobuz nici nu înseamnă mare lucru atunci când spui că lucrezi în alt oraș decât cel de reședință. Iar de două ori pe zi câte 18 kilometri sunt o nimica toată. Cred că unii bucureșteni, fără să își părăsească orașul, fac mai mult timp până la locul lor de muncă decât fac eu. Dacă cineva m-ar fi întrebat zilele trecute despre traseul pe care îl parcurg în fiecare zi, aș fi pus mâna în foc că îl pot descrie în cele mai mici amănunte. Și că îi știu forma aproape rectilinie pe dinafară. De fapt nici nu e mare lucru de reținut. Ieși din Hunedoara, treci pe lângă amintirea a ceea ce odată a fost un impresionant colos industrial, prin câteva localități și pe lângă câteva fabrici și cât zici doi  citești 3-4 bloguri ai ajuns în Deva. Biroul meu se află chiar în centru. Și obișnuiesc să dau ca punct de reper celor care îi calcă pragul pentru prima dată “clădirea aia mare și neterminată”. Read More

Tragicomedie în trei acte

 22757086Actul 1

Se făcea că eram în anul III de facultate. De fapt nu se făcea, chiar eram și deși trecuse destul timp de când mă aflam în Brașov, unele lucruri păreau că nu se schimbă deloc. Același cămin 8 din Memorandului, aceleași coridoare lungi cu baie la capătul lor, aceleași camere de 4 locuri, deloc luxoase și care ar fi necesitat o renovare completă și urgentă. Și același ginion care însoțise și de această dată cazarea mea. Cameră cu fereastră în spatele căminului. Și nu, nu mă deranja priveliștea, ci gaterul plantat la mai puțin de 50 de metri, unde se lucra pe 2 schimburi și de unde venea un zgomot constant și sâcâitor. Iar în perioadele ploioase (de care Brașovul nu ducea lipsă), miros de lemn umed cu iz de putregai. O schimbare însă tot se petrececuse. Începând cu acest an eram chiar 4 în cameră (nu 6 sau 7, cum fusese în anii anteriori). Cel puțin teoretic. Pentru că proiectele grele și canastele prelungite până spre dimineață, aduceau cu ele și locatari clandestini. Întotdeauna băieți, persoane considerate non grata într-un cămin de fete.

Read More

Să vă fie de bine!

newspaperfoodObișnuiesc adesea să spun că blogul este casa mea. Una virtuală, desigur, dar tot casă se numește că este. Mi-o doresc primitoare, loc de relaxare, de odihnă, dar și de discuții serioase. Și vă poftesc, adesea, pe toți și pe fiecare în parte, să stăm la o șuetă. În unica ei cameră. Pretențios i-am putea zice acestei singure încăperi, laborator. Simplu și mai pe înțelesul tuturor,  cred că i s-ar potrivi, mai degrabă, numele de bucătărie. Una a gândurilor mele. Scuzați deci dezordinea pe care s-ar putea să o găsiți  uneori pe aici.

Cum mi-a trecut prin minte să asemăn blogul cu o bucătărie, în condițiile în care ar fi existat comparații mult mai încărcate de poezie sau mai pline de tâlc? Păi ce este un articol scris și distribuit în eter, dacă nu hrană pentru minte, inimă sau suflet? Cel puțin teoretic. Și nu poate fi el considerat, după caz, un aperitiv care-ți deschide apetitul pentru anumite subiecte, un prânz sățios sau un desert spumos? Uneori putem avea o postare ușurică care în niciun caz nu astâmpără foamea, alteori una greu de digerat (și în cazul ăsta nu te ajută nici măcar pilula de  Colebil) sau, câteodată, o scriitură responsabilă pentru un gust plăcut (sau amar) care va stărui multă vreme. Cred că v-am convin deja. Asemănările sunt multe și destul de potrivite.

Read More

Puzzle

Acum câteva zile, într-un articol pentru o campanie publicitară (și apropo de asta, încă vă mai puteți înscrie în concurs) vorbeam despre vacanță. Și despre faptul că nu vreau să mai pățesc ca anul trecut și că ar fi cazul să trec la făcut planuri serioase. Nu m-am ținut de cuvânt  întru totul, dar o idee deja s-a născut. Și culmea, a venit de la jumătatea mea, cea care despre care vă spuneam că are ca destinație favorită acel  ”unde vrei tu”.

Nu aș fi adus în discuție subiectul dacă Hipertensivul nu ar fi lansat acum ceva timp o provocare. Aceea de a rezolva un rebus. Mi-a plăcut la nebunia ideea și mi-am amintit că și blogul meu a fost de câteva ori loc de joacă. Poate că vă mai amintiți biblioteca, bradul de Crăciun, sau povestea anului 2013. Și m-am gândit că prea am luat în serios totul ]n ultima vreme și că poate ar fi timpul pentru un răgaz de relaxare. Mai ales că este vineri și suntem atât de aproape de weekend.

Read More

Ne place joaca?

Articolul pe care l-am scris ieri și cele câteva reacții care au apărut după publicarea lui, m-au făcut să mă gândesc serios că, până la urmă, noi (cei care scriem) suntem singurii responsabili de atmosfera care se creează în jurul nostru. Și doar de puține ori apare câte un comentator care dorește, cu tot dinadinsul, să ne strice ploile și să ne distrugă “feng shui-ul”.  Nu o să dau exemple. Există deja “clasici” în viață destul e cunoscuți ai acestor gen de scrieri. Cu alte cuvinte, (și) tonul face muzica.

Încep să cred că, de prea multe ori, uităm că blogul este un loc de refugiu și un loc de relaxare. Sau poate chiar colțul acela în care dorim să ne punem în ordine gândurile, înainte de a le da frâu liber. Și ne încrâncenăm sau ne plângem soarta. Orice, dar nimic care să ne aducă bucurie sau plăcere. Read More

O arcă de-aș avea…

Noapte târziu sau dimineață devreme. Nici nu știu. Țârâitul prelung al telefonului mă scoate din starea de somnolență care m-a cuprins. Cine-o fi la ora asta? Ridic receptorul și de la capătul celălalt al firului o voce gravă se prezintă. Sunt Creatorul. Dau să închid. Cineva se ține de glume. Mă răzgândesc totuși spunându-mi că întâmplarea ar putea fi un subiect bun de articol pe blog. Sau… Dacă este adevărat și nici nu știu ce pierd?

Întreb politicos cu ce pot fi de ajutor. Vocea, calmă, îmi spune că a înroșit firul telefoanelor în încercarea de a da peste cineva căruia să-i încredințeze o misiune, dar nu a avut succes. N-a răspuns nimeni. Nici nu mă miră. La ora asta oamenii dorm. Lucru pe care probabil l-aș face și eu dacă n-aș fi sorbit cu poftă din prea multe cafele. Misiune, întreb? Nu este pentru mine lucrul cel mai dorit. Dar cum n-am ghicit despre ce ar putea fi vorba și curiozitatea a încolțit în fiecare gând lucid, continui conversația.

Read More

Un pumn de clipe

timeNu am timp. De câte ori spun lucrul acesta într-o zi, într-o săptămână sau într-un an? De câte ori o spun cu voce tare, șoptit sau numai în gând? Și de câte ori este o problemă reală sau doar rezultatul unui acces de panică apărut atunci când ceea ce se întâmplă în jurul meu pare că o să mă copleșească?

Nu am timp. Cândva aveam tot timpul din lume. Îl însemnam pe cel care urma să vină cu repere simple și clare și așteptam trecerea lui. Cu nerăbdare. Și părea că se târăște fiecare zi, într-un ritm mult prea nepotrivit nerăbdării mele. Ce așteptam? Ziua mea (deși nu urma să fie nicio petrecere și cel mai probabil nici cadouri), 1 Martie (pentru mărțișorul pe care speram să-l primesc de la vreun baiat care se întâmpla să-mi placă), vacanța mare (mai mereu petrecuta în casa bunicilor, undeva într-un sat pitit sub coama unui deal, ziua de sâmbătă pentru a mai vedea încă un episod din Tarzan.

Read More

Aruncă cineva piatra?

stone-throwing2Cu ceva vreme în urmă, bântuind pe Mix Up, am găsit un articol care m-a făcut să ridic o sprânceană. A mirare, bineînțeles. Michelle Dockery, actriță principală în serialul meu preferat (Downton Abbey, îl recomand), apare într-un clip în care are rol de polițistă. Mi s-a părut ciudat să o văd cu pușca în mână. Pentru mine ea este Lady Mary, aristocrata elegantă și rafinată de la începutul secolului XX. M-am gândit că nu este potrivită deloc în rolul unei femei dure și m-am tot întrebat dacă cei care au asigurat distribuția serialului polițist nu au remarcat grația pe care o are femeia atunci când mânuiește pistolul. Noroc că titlul articolului mi-a atras atenția și cum, îmi mărturisesc ignoranța, nu înțelegeam prea bine un termen din el, am cerut lămuriri de la autoare. Și am răsuflat ușurată când am aflat că filmulețul este  un trailer fals. Deci pe Lady Mary o voi mai vedea, cel puțin încă o vreme, sorbind cu distincție dintr-o ceașcă de ceai și nicidecum urmărind răufăcători. Dar întâmplarea aceasta m-a pus pe gânduri. Sunt o mulțime de actori pe care îi identific deja cu personajul pe care îl joacă și, în niciun caz, nu îi pot regăsi într-o altă peliculă, interpretând un alt personaj. Și mi-am amintit de un serial foarte vechi. Se numește Om bogat, om sărac, iar unul dintre personajele de acolo, Falconetti, a fost atât de mult identificat cu William Smith, actorul care îl interpreta (sau mă rog, invers), încât acesta din urmă a suferit de câteva ori corecții fizice din partea fanilor celorlalte personaje. Și dacă stau bine să mă gândesc, după atâția ani, îmi amintesc vag acțiunea acelui serial, dar pe funestul personaj cu ochiul său acoperit de un plasture de pirat, îl văd aievea în minte și azi.

Read More

Invitație la joacă – Povestea anului 2013

povestea2013 a devenit deja amintire, sărbătorile au trecut, viața o să reintre din nou pe făgașul ei firesc. Vom uita urările, vom face daruri doar din când în când, poate și cu zâmbetele vom fi mai zgârciți. Prima zi a lui 2014 se dovedește a fi o zi tăcută pe bloguri, doar pe ici pe colo câte un articol de câteva rânduri, iar eu o percep ca fiind o stare de necesară acalmie. Între exuberanța zilelor de sărbătoare și realitatea, nu întotdeauna confortabilă, care ne va izbi cu toată forța ei de mâine (sau mă rog, de luni, căci unii mai avem vacanță până atunci).

Nu am de gând să fac analize sau considerații despre trecerea timpului și despre evenimentele pe care le-am trăit sau pe care le așteptăm să se întâmple, pentru că nu este momentul. Mai degrabă zilei de astăzi i s-ar potrivi o ciorbă acră, câteva ore de somn sau încă o petrecere. Care, pe principiul cui pe cui se scoate, să facă uitată oboseala de ieri și să o înlocuiască cu una nouă. Și totuși scriu. Este un fel de experiment și o invitație la o nouă joacă.

Read More

Cu chef de joacă

Influențată de avalanșa de brazi gata pregătiți pentru Crăciun (care au invadat Facebook-ul, magazinele și sediile de firme) și cu chef de joacă (pentru că de câteva ore sunt în vacanță) am pornit și eu, cu entuziasm, să decorez unul. Nu, nu pe cel adevărat care îmi va înveseli casa în zilele de sărbătoare. Am rămas credincioasă obiceiului de a-i așeza globurile pe crengi doar în Ajun. M-am gândit însă că unui Blog de iarnă i-ar sta bine să afișeze un pom de iarnă, nu? Așa că am creionat repede unul. Două asimptote oblice, câteva puncte, linii și cercuri și gata treaba. Apoi, privindu-l, am dat sentința. Prea banal! Doar un brad dintr-un desiș al unei păduri care crește pe zi ce trece. Și m-am tot întrebat cum aș putea face ca desenul meu să aibă un mesaj. Ideea mi-a venit repede. Am făcut mai mare lumina de la lampadar, mi-am pus discul preferat care să îmi asigure fundalul sonor inspirator (Sarah Brightman, dacă sunteți cumva curioși) și, în timp ce ronțăiam câteva alune, încântată de gustul lor salin, am început să pictez fiecare glob în parte. Mi-a ieșit frumos, dar mi s-a părut tot banal să îl expun așa, pur și simplu. Am făcut, din nou, recurs la imaginația mea. Nu m-a lăsat la greu nici de astă dată.

Pare un brad ciudat acum că i-am acoperit podoabele cu abțibilduri pe care am scris toate literele de pe tastatură? Se prea poate! De fapt eu îmi doresc să nu rămână multă vreme așa. Ce-ați zice dacă v-aș invita să vă alegeți o literă, una singură, și să-mi scrieți un cuvânt care începe cu ea. Unul legat de Crăciun, evident, ca să nu ne abatem de la scopul inițial. De îndată ce se va încumeta cineva să facă acest lucru, eu voi avea grijă să dezvălui ce era dedesubtul ei.

O să-mi spuneți poate că este greu. Și că unele litere nu se potrivesc cu sărbătoarea. Ei, nu este chiar așa! Cuvântul poate fi o urare, o stare de spirit, o dorință și, de ce nu, numele unui actor dintr-un film pe care doriți să-l vedeți în zilele acelea, a unui fel de mâncare dorit sau… vă mai las și pe voi să găsiți soluții.

Ce ziceți? Mă ajutați să risipesc misterul izvorât din urzeala gândurilor mele din astă seara? Dezlegați și voi câteva noduri?

Joaca mea se vrea parte din altă joacă. Cea a duzinii de cuvinte pe care o găsiți în fiecare săptămână la psi.

Notă: de data aceasta facem abstracție de diacritice.

bradul

Toate globurile sunt la locul lor. Literele au dispărut. Din clipa aceasta sub brad vor apărea… cadouri. :)