Zâmbești și te întrebi de ce, pentru prima oară în viața mea, îți scriu? Nici eu nu știu, mai ales că noi doi suntem prieteni vechi și adeseori ne găsim răgaz pentru povești. M-am gândit că ar fi bine ca unele lucruri să rămână scrise undeva, mărturie peste timp. Știi tu… verba volant, scripta manent…
Îți amintești prima noastră întâlnire? Eram copil și te-am primit cu uimire și emoție într-o căsuță modestă de la țară. Nu mai știu ce daruri mi-ai adus, nici cum arăta bradul sub care le-ai așezat, doar senzația că nu păreai real îmi stăruie și astăzi în minte. Și totul din cauza unui amănunt care ție cred că ți-a scăpat. Bilețelele pe care scriseseși numele celor care urmau să primească cadouri, semănau izbitor cu filele unui carnețel pe care îl avea gazda noastră. Și pe care eu îl doream de mult. Vei afla acum un secret care nu ar fi trebuit poate rostit niciodată. M-am îndoit, încă din acea clipă, de existența ta. Și de magia serilor de Ajun. Și am început să te caut. În fiecare trecător de pe stradă sau din viața mea. Ce folos să îți scriu scrisori când nimeni nu mă îndemna să fac asta și când mi se repeta, obsesiv, că lumea din care vii este la fel de săracă și lipsită de strălucire ca și cea în care mă născusem eu? Și pentru ce să-mi aștern pe foaia albă iluziile, când pentru mine chiar tu erai o iluzie?
Și totuși… o dată pe an mă rușinam și îmi părea rău pentru aceste gânduri. În seara cea mare, cumva, sub brad apăreau daruri. Maieuri, ștrampi, portocale, cărți… Mi se părea că așa arată Crăciunul în cele mai frumoase povestiri ale oamenilor. Și mă pierdeam printre rândurile lui Dickens sau Mark Twain, fericită că în doar câteva zile sosește Revelionul și voi putea citi o noapte întreagă, fără să mă trimită nimeni la culcare.
Căutările mele au luat sfârșit când, după ani de zile, am avut un copil. În clipa aceea te-am descoperit. Laponia era doar o legendă, renii doar întruchipări mitice ale elanului tău, iar casa ta se afla chiar în inima mea.
Atunci am înțeles și am învățat ce înseamnă să dăruiești. Și am încercat să ofer fiecărui om din viața mea, câte ceva. Iubire necondiționată familiei mele, timp celor care simt nevoia să fie ascultați, speranță celor aflați la necaz, mulțumiri celor care îmi întind o mână de ajutor, mângâieri acolo unde cineva dorește alinare. Și ajutor ori de câte ori a stat în puterea mea.
Așa cum fac de foarte mulți ani, nu-ți cer nimic de Crăciun. Îmi va fi de ajuns să-i am aproape pe toți cei dragi mie. O rugăminte totuși am. Construiește-ți câte o casă în inima fiecăruia dintre oamenii pe care îi întâlnești în drumul tău. Așa vom deveni cu toții mai buni. Nu doar de Crăciun.
Cu multă dragoste,
Sonia
Acest articol participă la SuperBlog.
Sursă foto: Google images și 
La un moment dat, toti ne-am indoit de existenta lui Mos Craciun… Dar acesta exista in fiecare dintre noi, asa cum ai zis si tu, exista in inimile noastre! Mos Craciun are casuta in inima mea si o sa il pastrez pana la batranete acolo!
Mă bucur Pinky că și în inima ta există o căsuță pentru Moș Crăciun. Știam asta. Scrisoarea ta pentru el m-a impresionat foarte mult!
Mai bine ar contrui niște hornuri.
Așa am putea să lunecăm mai bine unii într-alții și nu pe nepusă masă. O singură dată pe an, cu prăjiturelele în farfurie, cu laptele în pahar… 
Hornuri, scări, fie ce-o fi…
Minunat. Si cald si bun si…exact ce aveam nevoie sa citesc in clipa asta. Stii cum am zambit? Ca atunci cand un copil plange ca ii spune cineva ca Mos Craciun nu exista si un mos cu barba alba ii intinde o jucarie la care ravnea de multa vreme.
Dacă ai zâmbit e de bine. Moș Crăciun există, Dana. Ai să vezi!
Moşul şi-a clădit căsuţă în inimile tuturor…dar lupul cel rău a suflat cu putere şi a prăbuşit căsuţa.
Moşul e în sufletul nostru, stă în puterea noastră de a le face alor noștri zile frumoase.
Cred că trebuie să-i declarăm război lupului. E păcat să ne strice magia, nu?
Cred că, într-o oarecare măsură, Crăciunul a fost ruinat de consumerism. Da, sunt Grinch, dar ştiţi că am dreptate. Cu toate astea, ai dreptate: trebuie să fim cu toţii puţin mai buni în fiecare zi, nu doar de Crăciun şi să ne iubim în 365 sau 366 de zile pe an, nu doar în 14 februarie.
Grinch sau nu, pe tine nu te-a uitat în nici un an Moșul. Și vrei să recunoști sau nu, și-a făcut casă și în inima ta.
Foarte frumos! Si eu l-am rugat sa faca cumva sa ne iubim mai mult. Sper sa ne asculte pe amandoua!
Cred că am putea face asta și fără ajutorul lui, dar unde-s mulți puterea crește.
Ar fi bine să ni se alăture.
Chiar daca tu nu i-ai cerut nimic Mosului, ii voi cere eu: Sa ne vedem cu bine la Straja! Spor!
Să ne vedem cu bine. Și cu CLOMPI.
Indiferent daca credem sau nu in Mos Craciun, este bine ca el sa existe in sufletele noastre, adevarat ca ne face mai buni si mai darnici.
Te felicit pt aceasta scrisoare sensibila
Mulțumesc Alina. Am scris exact ce simt și ce am trăit.