Blog, blogging și un vis

Pe foarte multe bloguri cititorii sunt întrebați care este, din punctul lor de vedere, cuvântul anului 2014. Undeva am răspuns sănătate, altundeva încredere, astăzi, aici, voi spune implicare.

Nu sunt inconsecventă, dar nu pot rezuma dorințele pentru anul 2014 la un singur cuvânt. Nu am uitat că am declarat, aici pe blog, că nu am o listă de dorințe frumos scrisă pe o foaie (fie ea și virtuală) de hârtie. Dar după o destul de lungă și necesară vacanță, se cuvine să încep să ies din amorțire. Și să creionez, unul câte unul, planuri. Acest articol îi este dedicat unui astfel de plan, întâiul din acest an. Dar mai înainte de a vă povesti despre el, este nevoie de puțină istorie.

Începutul. Voi reveni la momentul zero al blogului meu doar pentru a vă reaminti că totul a pornit de la o joacă. Nu mai detaliez. O să completez însă imaginea nașterii lui cu lucruri despre care nu am vorbit niciodată sau pe care le-am pomenit doar arareori.  Starea acelui început s-a numit nesiguranță. Sau frică de penibil, numiți-o cum doriți. O stare ciudată și aproape inexplicabilă având în vedere că în viața de zi cu nu mă caracterizează. Și că în online, într-un mediu în care oamenii nu mă cunoșteau deloc sau aproape deloc, ar fi trebuit să îmi fie mai ușor să trec peste eventuale păreri nu tocmai favorabile mie și scrisului meu. Explicația este că, într-un fel pe care nici acum nu mi-l pot explica, mă atașasem din prima clipă de modul de exprimare căruia cu toții îi spunem blogging și de scrisul meu destul de stângaci. Ce a urmat? Aproape neimportant. Rezultatul, adică blogul cum este el acum, este cel care vorbește de la sine. Nu pot să trec însă peste momentul 50 de vizitatori unici, moment care a beneficiat de o bucurie pe care cred că nu am mai simțit-o niciodată de atunci (deși am avut parte de realizări cu mult mai importante), și nici peste spaima și nedumerirea din alte două momente anume (anunțarea câștigătorilor la concursul “De ce citesc?” și distribuirea unui articol de-al meu, de către Chinezu, pe twitter). Atunci am avut impresia că mi s-a stricat blogul și că o armată de boți, bine organizată, a pornit să mă atace. Vă spun aceste lucruri doar pentru amuzament. Ideea principală pe care vreau să pun accent este aceea că blogul meu, în acest an, a crescut constant (chiar dacă nu și spectaculos) și cred că a sosit momentul să treacă la un nou nivel.

Ideea.  Am experimentat în anul meu de blogging tot felul de lucruri. Concursuri, scrierea pe teme date (în mai multe cluburi), participarea la dezbateri, recomandarea articolelor care mi-au plăcut la alți colegi din blogosferă, jocuri la care am luat parte sau pe care chiar eu le-am inițiat, advertoriale. Și dacă tot a venit momentul în care am decretat că joaca de-a blogul a devenit lucru serios, m-am gândit, de ceva vreme, ce vreau să fac cu prezența mea în online de acum înainte. Și care este direcția în care doresc să mă îndrept. Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat, de fapt el a venit chiar o dată cu formularea întrebării, am simțit doar nevoia să îl structurez puțin, pentru a fi, în primul rând pentru mine, foarte clar.

Nu doresc să câștig bani din blog. Am deja două joburi care mă solicită destul de mult și nu vreau să mă înham la încă o corvoadă. În plus, scrierea de advertoriale, deși mi-a adus câteva câștiguri, nu este chiar punctul meu forte. SuperBlog, pe care din ambiție l-am dus până la final, mi-a demonstrat acest lucru. Afirmația mea nu înseamnă că nu voi mai scrie niciodată acest gen de articole sau că nu voi mai participa la niciun concurs. O voi face însă, DACĂ ȘI NUMAI DACĂ, tema mi se va părea potrivită pentru mine și voi simți că rezonez cu ea.

Și atunci? Întrucât nici scrisul doar de dragul de a scrie nu mă motivează suficient încât să acord destulă atenție blogului, am hotărât că este momentul să mă implic în ceva în care cred cu adevărat și care mi-ar putea aduce beneficii incomensurabile. Și sper că ați înțeles că nu este vorba despre beneficii materiale.

Proiectul. Am pomenit de câteva ori despre un proiect la care mă tot gândesc. Astăzi pot să vă spun că are și un nume. Se numește Semn SPRE carte.

De ce Semn SPRE carte? Pentru că va avea ca laitmotiv un semn de carte. În variantă virtuală, dar și cu existență reală, palpabilă și funcțională.

De ce am înlocuit prepoziția de cu spre? Pentru că, așa cum am spus mai sus, semnul de carte este doar laitmotivul, scopul fiind cu totul și cu totul altul. Un dar de carte.  De fapt de cărți (pentru că îmi doresc să fie cât mai multe). Beneficiari? Copii și adolescenți cu vârsta, să zicem, între 6 și 18 ani.

Mecanismul. Nu o să vă povestesc foarte multe despre el, deocamdată. O voi face la momentul potrivit. Acum o să vă spun doar că am nevoie și de sprijinul vostru. Nu unul material. Pentru început, până când proiectul va prinde un contur destul de clar, eu voi fi cea care îl va susține financiar. După aceea mă voi strădui să caut colaborări aducătoare de cărți. Îmi veți spune poate că, să dăruiești, este un gest nobil mai ales atunci când îl faci în tăcere și neștiut de nimeni. Și că aș putea să cumpăr acele cărți și să le dau cui doresc eu, fără să scriu articole pe blog. O să vă dau dreptate, dar în același timp o să vă asigur că scopul meu nu este de a mă așeza într-o lumină favorabilă sau de a genera mai mult trafic pe blog. Pur și simplu am realizat că un gest singular și doar dorința mea proprie nu sunt de ajuns și că, împreună cu voi,  lucrurile ar putea căpăta o altă amploare. Și că niciodată nu voi putea face singură ceea ce am putea face împreună.

Așa cum am spus, despre mecanismul complet voi scrie un articol detaliat ceva mai târziu (o să vă explic imediat de ce). Deocamdată o să vă dezvălui că ajutorul pe care mi-l puteți da ar consta într-un articol scris în fiecare lună (fără obligativitatea de a scrie de fiecare dată), în alegerea beneficiarilor și în îndeplinirea rolului de om care face darul. Vă asigur că nu va fi vorba doar de gesturi frumoase, ci și de o desfășurare a lucrurilor foarte atractivă și benefică sufletului oricui.

Când? Cel mai probabil spre 1 februarie (deși sper că se va întâmpla ceva mai repede). În primul rând pentru că doresc mai întâi să trec pe domeniu propriu (lucru care îmi va lua timp, s-ar putea să îmi creeze probleme tehnice și probabil o să ducă și la o scădere semnificativă a numărului de vizitatori, sper că doar pe termen scurt). În al doilea rând pentru că am nevoie de părerea voastră și nu în ultimul pentru că doresc să comand și să primesc primele cărți înainte de a începe.

În loc de concluzie.

- Am creat un document în care o să vă rog să completați  intenția voastră de participare (intenție care, evident, nu vă obligă la nimic). Și în care, de asemenea, am putea alcătui o listă de cărți pe care le considerăm esențiale în viața unui copil.

- Am găsit o soluție pentru o eventuală participare a persoanelor care nu au blog (pentru că s-ar putea să existe și din acestea). Soluția este guest post-uri pe care le voi găzdui într-o pagină dedicată doar acestui proiect.

- Cred în reușita acestui demers? Da, cred! O carte, sau două, sau zece ajunse în mâna unor copii ai căror părinți nu își permit asemenea achiziții, este din start un succes. Unul mic, dar mai mult decât nimic. Cu sinceritate vă mărturisesc însă că am emoții. Și că, în clipa această, nu pot estima chiar deloc modul în care va fi primită această idee. Evident îmi doresc, ca împreună, să realizăm un lucru notabil. Alții au putut. Dacă nu încerc, nu voi știi niciodată dacă pot și eu.

- Spuneam mai devreme că publicitatea pe blogul meu va fi un lucru foarte rar. Nu și în cazul acesta. Voi face publicitate oricui va dori să susțină acest proiect (fie că este firmă sau persoană fizică).

***

Pentru astăzi, atât. Aștept cu nerăbdare feedback de la voi. Și vă deja vă mulțumesc.

Update. Amănunte despre cum merg pregătirile pentru demararea proiectului găsiți pe pagina de Facebook Semn SPRE carte.

Mecanismul de desfășurare al proiectului a fost publicat și poate fi consultat.