Cred că mai întâi trebuie să vă explic titlul. O parte dintre cei care mă vor vizita știu despre ce este vorba. Ceilalți însă s-ar putea să se uite mirați și să se întrebe ce mi-o fi venit să abordez un astfel de subiect.
Povestea este simplă. O seară de vacanță, o discuție relaxată pe Facebook și, cumva, Vladen s-a simțit dator să ne explice cum vor sta lucrurile atunci când el va avea o fată. Nu, încă nu se pregătește să devină tătic, dar omul este prevăzător.
Cine este Vladen? Un blogger care mă surprinde cu fiecare articol pe care îl postează pe blogul său. Este rus, căsătorit cu o româncă, trăiește la Geneva, iar limba în care scrie este… limba română. Și o face cum mulți vorbitori nativi ai ei nu sunt în stare să o facă. Dar gata cu laudele, că parcă îl văd că o să înceapă să ne explice că se chinuiește, că nu știe, că e greu etc. Pentru că este modest.
Să revenim la subiect și la discuția din acea seară. Omul nostru (inginer și doctorand pe deasupra) și-a imaginat cele mai infailibile mijloace de a-și păzi moștenitoare. Când va fi să se nască și vor începe băieții să-i facă ochi dulci. Mi l-am putut imagina, înarmat cu un AG, târându-se prin tufișuri zi și noapte, urmărind, filmând, implantând cipuri (nu unul, ci mai multe, pentru că mica rusoaică, deșteaptă ca tac’su*, cu siguranță că va știi cum să le dezactiveze) și… omorând năsosul. Ultimele două cuvinte le-am citat. Omul are și o explicație a măsurilor extreme care vor fi aplicate într-un viitor incert. Își amintește perfect ce vroia și spera el, la vârsta adolescenței, de la cea care acum este doamna sufletului său.
Când am început să scriu, mă gândeam că acest articol va conține încă vreo câteva sfaturi despre tehnici de păzire a junei. Dar amintindu-mi de adolescența mea, am realizat că subiectul este prea serios ca să fac așa ceva. Nu, pe mine nu m-a păzit tata, a făcut-o mama pentru amândoi. Am avut oră de intrat în casă (chiar și studentă fiind și în condițiile în care cea mai mare parte din an făceam doar ce vroiam eu pentru că eram departe de casă), am avut reguli stricte, rigide și clare, mi s-a spus cum trebuie să mă comport fără să primesc explicații. Nu o condamn, așa erau vremurile, ba chiar zâmbesc amintindu-mi despre studenția mea. De fiecare dată când primeam o scrisoare de acasă, persoana care era de serviciu la poarta căminului în care locuiam mi-o înmâna spunându-mi că iar a rămas una gravidă la Pitești. Pentru că scrisorile acestea, devenite celebre la acea vreme, erau de fiecare dată urmare a unui asemenea eveniment. De prisos să vă spun ce scria în ele. Povestea detaliată, urmările ei și concluzia că, eu, ferească sfântul, nu am voie să fac pățesc așa ceva. Nu am voie și punct. Detaliile despre ce și cum, evident, lipseau.
Partea cea mai importantă a aceste povești este că, fără acordul părinților și fără știința lor, eu tot ce am vrut am făcut. Am cutreierat munții, mi-am vândut cartela ca să îmi cumpăr pantofi sau spray Fa, am locuit un an întreg împreună cu viitorul meu soț (sau mă rog, el a locuit cu mine, căci locul pierzaniei a fost căminul de fete unde aveam repartiție eu). Și am mințit. Pentru că și când ascunzi adevărul tot minciună se numește, nu? Mult mai târziu, atunci când și eu am avut un copil, întâmplător fată, am realizat că starea de lucruri pe care am trăit-o eu este periculoasă și lucrurile s-au terminat cu bine doar pentru că am fost norocoasă. Și am decis, că înainte de a a-mi păzi copilul de alții, trebuie să-l păzesc de mine și de excesele mele de autoritate și de posesivitate. Nu am fost o mamă perfectă și nu sunt nici acum. Dar am preferat mai degrabă adevărul decât o minciună frumos împachetată. Chiar și atunci când l-am digerat mai greu.
Așa că, dragă Vladen, scenarii asemănătoare cu ale tale, pe care le-au mai făcut și alții, se dovedesc, în momentul în care dai piept cu realitatea, doar simple utopii. Eu sunt convinsă că tu știi asta și doar te-ai răsfățat puțin. Dar nu pot să nu mă gândesc de câte ori bunele intenții ale părinților fac mai mult rău decât bine copiilor lor. Nu poți să-ți ții copilul sub un glob de sticlă și să îl protejezi la nesfârșit de primejdii, oricât ai vrea, nu o să ai întotdeauna cele mai potrivite soluții pentru problemele lui și, deși este greu de acceptat din prima clipă, un copil are viața și personalitatea lui și, în niciun caz, nu este proiecția dorințelor noastre. Că există dialog și că în relația copil-părinte fiecare trebuie să se adapteze, asta este deja o altă discuție.
Acestea fiind zise, așteptăm fetița lui Vladen. Până atunci îmi înscriu articolul în tabelul în care el va găsi o mulțime de sfaturi pe tema aceasta și le amintesc cititorilor mei că ziua lui de naștere este pe 29 iunie. Fotografia care ilustrează articolul cred că ar fi un cadou potrivit.
*Kadia, mica rusoaică va fi și o mică româncă. Iar calitățile ei vor veni și de la mama sa. Nu am specificat acest lucru pentru că în acest articol Vladen este eroul principal.
Pingback: Psiluneli- Păzitul fetei la ruşi | Cățărătorii
Pingback: Păzitul fetei la ruși | BLOG D'AGATHA