Mi-am imaginat întotdeauna viața ca pe un traseu plin de obstacole, dar care, din fericire (sau nu), este plin de jaloane sau repere care uneori ne ajută sau, după caz, ne încurcă și mai rău. Pe unele le-au plantat alții (și le-aș “traduce” prin norme de conduită, valori general acceptate, principii considerate corecte și adevăruri despre care se spune că sunt de netăgăduit), pe altele le plantăm chiar noi și când spun asta mă gândesc la lucrurile în care credem cu toată ființa (și care ne dictează un anumit fel de comportament) sau la cele pe care le refuzăm apriori, dar Read More