26 Ian 2014

Din învățăturile unui sfârșit de săptămână

28 Comments Aberații

Sfârșitul de săptămână nu a fost pentru mine tocmai lejer. Jobul cu numărul doi m-a chemat la datorie vineri și apoi sâmbătă, lucru oarecum ciudat într-o perioadă în care, de obicei, agenda mea este mai degrabă goală. Nu a fost ușor, dar acum, după un somn bun, m-am gândit că în cele două zile am tras niște învățăminte. Nu, nu o să îmi folosească la ceva, dar cel puțin mi se par amuzante.

Primul eveniment a fost un majorat. Copii cuminți, politicoși și bine crescuți, provenind din medii, să le zicem, bune. Foarte organizați și-au adus muzica pe stick. Ca să fie siguri că DJ-ul nu va rata niciuna dintre melodiile lor preferate. Poate surprinzător pentru voi, dar deloc de mirare pentru mine (căci mai am câteva astfel de petreceri la activ) memoria USB a fost plină cu manele. Iar tinerii majori (sau mă rog, aproape majori unii dintre ei) știau pe dinafară toate versurile. Mi-am propus să rețin și eu câteva. Mi s-a părut o idee bună de articol pe blog. Constat, astăzi, că nu s-a lipit nimic de mine. În afară de câteva cuvinte disparate (bani, dușmani, noroc, fetițe, viață) nu-mi mai amintesc nimic. Versuri grele…

Read more