A trecut 1 aprilie (pentru mine) aproape neobservat. N-am asistat la prea multe farse și nici nu am auzit despre unele care să provoace stupoare. Poate doar cea de la Google a tulburat puțin apele, dar eu am ratat-o și pe aceea. Să fi fost eu prea prinsă cu treburi și nu am fost pe fază? Sau s-a săturat lumea de păcăleli și a lăsat-o mai moale? Cum care păcăleli? Cele de zi zi cu zi. Datorită cărora aproape că aș declara 1 aprilie zi națională. Politicienii ne păcălesc în campanii electorale pentru ca mai apoi să continue practicarea acestui “sport” încă 4 (sau 5) ani, comercianții “se joacă” cu termenele de valabilitate și cu lista Read More
Astăzi schimbăm peisajul (tutorial)
A sosit timpul pentru un nou tutorial. Pe care l-am amânat destulă vreme. În primul rând din cauză de vacanţă şi mai apoi pentru că m-am gândit îndelung cum ar trebui să duc lucrurile mai departe. V-am promis că de data aceasta vom trece la aplicaţii concrete, ceea ce voi şi face, experienţa îmi spune însă că puţină teorie ar mai fi fost necesară. Experienţa de om care a învăţat editare grafică din carte şi care, din dorinţa de a învăţa foarte repede totul, a trecut uneori peste părţile introductive care păreau plictisitoare. Că s-a întors la ele atunci când a constatat că îi erau foarte necesare, asta este altă poveste.
Am decis să încerc să împac, cumva, şi capra şi varza şi să strecor teoria în exemple concrete. Aşadar astăzi vom încerca să schimbăm peisajul, iar eu vă voi povesti nu numai cum vom reuşi să facem asta ci şi de ce avem nevoie de o unealtă sau alta.