Întreaga duminică (sau mă rog, cât a mai rămas din ea căci am avut un weekend cu muncă) am fredonat o melodie şi am încercat un uşor regret că nu am putut să o ascult live sâmbătă. Şi o uşoară invidie pe jumătatea mea care, tot în scop profesional, a fost prezentă la spectacol. O fredonez şi astăzi, în drum spre birou şi v-o dedic şi vouă!
Luni
Ce faci când îți propui un weekend departe de calculator? Aproape te ții de cuvânt. Spun aproape pentru că, fără să vrei, mai simți nevoia să arunci câte un ochi spre el. Pe un site cu timpul probabil, pe unul de rețete (căci iar ai uitat cât zahăr trebuie să pui), pe la prietenii care scriu și chiar pe Facebook. Și nu este chiar rău că se întâmpă așa. Îți începi ziua de sâmbătă cu un zâmbet larg. Un prieten virtual, pe care întâmplător îl cunoști și în viața de dincolo de monitor, îți urează într-un mesaj privat, să ai o zi frumoasă. Așa, pur și simplu, fără niciun motiv. Și chiar se întâmplă. Ai o zi de sâmbătă perfectă.
Ce faci când îți propui un weekend departe de calculator? Lapte de pasăre, ardei umpluți, vinete, ouă umplute și multe alte chestii foarte bune la gust și foarte rele pentru siluetă. 
Apoi stai de povești până în creierii nopții și duminică dimineața te trezești târziu, te uiți la un film și mai dai o lovitură alimentației sănătoase. Faci cartofi prăjiți. Și începi o carte cu nume interesant. Aspidistra să trăiască!
Decembrie, luni
Este decembrie și este noapte, iar orașul în care trăiesc arată ca-n povești. De mult nu a mai arătat atât de bine și nu exagerez deloc când spun acest lucru. Întunericul ascunde toate stridențele care în miezul zilei îmi rănesc retina, iar luminile de Crăciun creează o atmosferă aproape feerică.
Este decembrie și este luni. Zgomotele și culorile artificiilor s-au estompat, festivitățile desfășurate astăzi sunt deja doar amintiri. Întreaga zi oamenii și-au spus “La mulți ani”, și-au împodobit casele cu steaguri tricolore sau, când nu le-au avut la îndemână, le-au arborat doar în poza de profil de pe Facebook. Au declarat că sunt mândri că sunt români și că astăzi se simt mai buni. Poate chiar așa a fost. Și eu am simțit asta. Unii au cârcotit ca de obicei. Nu i-am băgat în seamă. Mi-am dorit o zi liberă de răutate și de egoism.
Este decembrie și este luni și doar peste câteva ore viața îți va relua ritmul ei firesc. Ne vom înghesui din nou în autobuz, ne vom înjura în trafic, ne vom pierde răbdarea la coadă în supermarket, vom primi în cutia poștală facturi. Vom zâmbi mai puțin și vom bombăni mai mult. Vom alerga din nou, încercând să ieșim victorioși în cursa cu timpul, ecranul televizorului va fi iarăși invadat de “dive”. Ne vom plânge, vom număra banii din portofel, vom atenta cu gândul sau cu fapta la capra vecinului. Nu generalizez și nu spun că în aceste cuvinte mă regăsesc și eu sau că ar fi potrivite pentru voi. Sunt însă, din păcate, prezente în descrierea marii majorități. Și tot din păcate, majoritatea este cea care dictează. Chiar și când este vorba despre o stare de spirit.
Este decembrie și va veni Crăciunul. Bunătatea va deveni din nou știrea zilei. Unii chiar se vor simți mai buni și vor face lucruri de care vor fi mândri. Cei care cârcotesc nu vor lipsi.
Nu aș fi scris toate aceste lucruri dacă în seara aceasta nu mi-ar fi dat târcoale, obsesiv, un gând. Într-un fel decembrie este o lună privilegiată. Avem două șanse să ne împăcăm noi cu noi și cu ceilalți deopotrivă. Să uităm animozitățile și divergențele de opinii. Să întindem o mână celui de lângă noi și să risipim, fără zgârcenie, zâmbete.
Va veni oare, vreodată, vremea când această stare de spirit va fi permanentă? (Sau mă rog, prezentă în marea majoritate a zilelor noastre, căci după cum bine știți, perfecțiunea nu există.)
Mai multe abordări ale temei “Decembrie, luni” găsiți aici.
