Sâmbătă. Mă trezesc aproape odihnită. E nouă. Ce răsfăț! Mireasma cafelei din bucătărie mă atrage ca un magnet, dar amân, încă puțin, momentul în care voi sorbi din licoarea binecuvântată. Este zi de curățenie mare, jumătatea cu care ar fi trebuit să o împart are treburi urgente și care nu suferă amânare, iar cheful meu pentru o asemenea îndeletnicire tinde spre zero absolut. Mă ridic din pat, totuși, mulțumind cerului că, aceeași jumătate, a reușit cu greu, după îndelungi tratative, să mă facă să accept ajutoare. Nu-mi place să-și bage nimeni nasul îmi ciorba mea, dar recunosc, chiar dacă strâmbând din nas, că singură nu aș fi reușit. Am impresia că trecerea anilor a adăugat nu numai scări în plus de urcat până la ușa casei mele, dar și câțiva metri pătrați fiecărei camere care o alcătuiește.
Lungesc cafeaua cât pot, mai fumez încă o țigară și încerc să-mi limpezesc gândurile și să-mi fac un plan. Reușesc în cele din urmă. Frec faianța, caut pânze de păianjen în locuri ascunse vederii, înlătur orice urmă de praf și țes gânduri. Mi-au rămas în minte cuvintele ultimului joc de la duzină și încă mă miră câte sensuri, care nu mi-au trecut prin minte, au căpătat datorită unei căciuli sau a unei sedile. Fac o pauză, pentru o țigară, evident și aflu că Irealia are și ea chef de joacă. Și ce joacă… Solfegiu se cheamă provocarea și simt nerăbdare în vârful degetelor. Dar am treabă, au sosit deja și ajutoarele… Sunt o femeie matură, care știe să își ordoneze prioritățile, așa că mă întorc la mătură. Asta nu mă împiedică să țes în continuare gânduri.
Solfegiu… De ce mă simt atât de atrasă de acest cuvânt când eu nu știu să cânt? Poate pentru că provocarea este una virtuală și va fi lipsită de sonor? Altfel aș risca să-mi alung toți cititorii. Și-ar mușca limba ca să nu-mi critice melodia și s-ar tot duce… acolo unde nici măcar musca nu bâzâie. În fine… Dar solfegiu fără note muzicale cum o fi? De exemplu un portativ cu… diacritice.
Este nouă din nou, dar e seară. Am terminat toate câte mi le propusesem să le fac, dar sunt atât de sfârșită încât ating tastatura doar ca să pun un film. Am cerut ajutor acum ceva vreme pentru alcătuirea unei liste cu producții care au ca subiect Crăciunul, iar la numai o zi diferență am găsit cinci recomandări pe blogul lui Bogdan. Care mi-a recomandat să încep cu filmul de pe locul unu. Am ales poziția a patra.
O prințesă de Crăciun. O istorioară ușurică, previzibilă și cu happy end. Dar mi s-a lipit de suflet. Pentru că am recunoscut, într-o clipă, castelul din poveste. Peleșul. Și am citit mai apoi că orchestra care apare în scena balului este alcătuită din piteșteni de-ai mei.
După atâta introducere, m-am trezit din nou că țes gânduri. Că le cos unul de altul, unul peste altul, amestecate și fără un model precis, aproape dând pe afară din mintea mea pe care le-am făcut-o coș.
Avem o țară pe care o purtăm în noi ca pe o tară. Am primit-o moștenire și uneori ne simțim incomodați de ea. Ne-am fi dorit altfel și altceva. O privim în față și, câteodată, vedem în ea o fată superbă, îmbrăcată în cea mai splendidă ie. În clipa următoare aproape că nici nu ne mai pasă de creatura frumoasă, pentru că ni se pare că manierele ei sunt moștenite de la vreun pașă sau de la supușii săi. O dorim când ne aflăm departe de ea, ne întrebăm ce-i căutăm alături când, pe ecranele televizoarelor, se lăfăie niște țațe a căror singură calitate este că au țâțe frumos plantate de un estetician. O construim din simboluri adunate din cartea de istorie. Câmpii pline de mană și mâna care adună cu spor roadele, munți falnici și râuri cristaline, o ceată de oșteni curajoși care ajutați de ceață înfrâng o armată mult mai puternică, un țânc pe un tanc (sau era tab?) care într-un decembrie de demult își înfășurase în jurul lui tricolorul. Sau din întâmplări ale vieții de zi cu zi. Politicieni care ne mint, prețuri care cresc, salarii care au înțepenit de multă vreme.
Las gândurile să mi se aștearnă exact așa cum vin și cuget că aș fi un om laș dacă nu le-aș lăsa aici, pe toate, până la ultimul. Uneori îmi vine să țip, alteori încerc să aflu care tip de manifestare mă va ajuta să supraviețuiesc. Cea mai potrivită mi se pare să deschid ochii. Să văd și să caut un vad bun. Ca să fug?
N-am să fug. Sunt aici și este acasă.
Cred că trebuia să scriu un singur paragraf, iar eu am solfegiat mult, pe mai multe voci, poate prost, dar cu siguranță nu fals. Astea-s gândurile ce le-am gândit, acesta este solfegiul meu. Unul pe care am așezat diacritice. Provocarea broderiilor pe marginea unui cuvânt se pare că va deveni o obișnuită a zilei de joi. Gazdă, așa cum am mai spus, Irealia.
Frumoasă ți-a ieșit solfegierea, în diacritice schimbând notele și cheia, când majoră, când minoră, cu multe accidente, uneori, așa cum începe să ne obișnuiască viața!
Am cântat cum m-am priceput mai bine. Melodii amestecate pe care le aud în fiecare zi.
Este muzica vieții! O trăim și o cântăm, fiecare cum poate și cum a învățat.
Târă, ţâră, fată….Apăi, la câte ne fată mintea…noi s-avem diacritice multe, nu o ţâră!
mai era şi târa…da’ las’ aşa…
Am ajuns la concluzia că fiecăruia îi fată mintea doar ce vrea el.
Citind cuvintele pentru duzină mi s-a părut cam greu de alăturat acel panda în textul meu. La pândă nu m-am gândit nicio clipă. 
Mi s-a parut mie castelul cunoscut dar n-am avut rabdare sa cercetez…Ma bucur ca ai facut-o tu…Si cum ai aflat de pitestenii tai? Poate ma pui in legatura cu ei sa le fac un interviu in blugi si sa schimbam impresii ca de la actor amator la actori:)
Cum am aflat de piteșteni? Simplu… google.
Am vrut să văd dacă mă înșeală privirea referitor la castel și am dat și peste asta.
http://www.universulargesean.ro//eveniment/382-muzicienii-filarmonicii-piteti-vedete-de-film-alturi-de-roger-moore
Ar fi fain să le iei interviu.
Iar faci exces de modestie.Muzica este in sufletul tau, iar solfegiul tau de diacritice o confirma.Si ma repet iar: ai har,nu te caznesti, totul iti vine asa usor, ca si cum respiri, ca si cum iti bei cafeaua…..Superba partitura, chiar daca descrie degenerarea ce a atins biet popor roman….
Uneori cânt pe note vesele, alteori mă cuprinde tristețea. Dar păstrez, de cele mai multe ori, doar ce este bun. Cred că e nevoie de echilibru. Să le vedem pe toate, bune și rele, așa cum sunt!
Solfegiu, ce cuvant frumos si ce frumos ti-a iesit tie, cat de subtil ai surprins tristetile amare ale romanilor!
Ieri vorbisem si eu cu cineva sa ma ajute la curatenie si,,,m-am razgandit, am simtit ca nu pot sa vad pe cineva curatandu-mi casa si am anulat totul. Acum ma uit in jur si simt ca nu pot sa le duc pe toate si se da o mare lupta in mine…singura nu pot, cu altcineva nu pot, sunt imposibila
Discuția despre ajutor am avut-o în fiecare an. Și de fiecare dată am spus NU. Acum însă am cedat. M-am simțit copleșită de tot ce mai am de făcut și pur și simplu nu mă mai țin puterile. Au fost doar câteva ore de ajutor, ce este mai greu tot eu am făcut, dar m-au scos din impas și acum mă bucur.
Excelentă idee ai avut, mi-a plăcut încă din titlu! Ți-a priit să freci faianța, vezi? Ia să-i acord și eu puțină atenție…
Când am văzut ce cuvânt am nimerit, am vrut să renunț. Acum mă bucur că n-am făcut-o, uite în câte direcții poate duce solfegierea…
Cu permisiunea ta, când va fi să adun textulețele, voi lua doar partea de la ”Avem o țară… până la Sunt aici și este acasă”. Pentru că nu mă las de ideea de-a avea o broșură, dacă jocul împlinește un an. L-am gândit în formă scurtă din mai multe motive: am vrut să fiu sigură că voi reuși să acopăr tot, ori nu mă pot avânta în pornirea unui joc cu texte lungi dintr-un simplu motiv, n-aș avea când să le citesc, dacă lumea chiar ar vrea să participe. Apoi, săptămânal, aș vrea să le adun pe toate pe-o singură pagină, cu recunoașterea fiecărui autor în parte. Mă gândesc serios la câte-un premiu lunar, sub forma unei felicitări, cu textulețul câștigătorului. (Pe care încă nu știu cum o să-l aleg, cred că voi numi jurați prin rotație.
)
Evident, în timp ce ne desfășurăm, vin idei noi, eu îți mulțumesc și ție pentru că ai ales să participi oferindu-ne timpul și inspirația ta.
Se pare că mi-a priit. Ce nu îmi priește sunt textele scurte. Mă pierd în introduceri și scriu cât o zi de post. Fă regulile alea și vedem ce va ieși pe viitor.
Am înțeles, să trăiți!
Vin și regulile, îmi fac ordine-ntre gânduri, că prea-s multe și țipă toate, de bucurie.
Sonia, esti foarte creativă şi mi-a plăcut mult ideea solfegiului cu diacritice brodat pe portativ de…duzină psi. Plus informaţiile strecurate firesc printre ….curăţenii şi …castele. Zâmbesc cafelei mele şi mă indrept spre Irealia să văd de unde ideea solfegiului.O zi frumoasă să ai
Nu a fost nicio creație. Doar o zi din viața mea. Și nu tocmai fericită având în vedere activitățile desfășurate!
O zi frumoasă și ție! Eu încă nu mi-am terminat cafeaua. 
Uite ce pierd unii cărora diacriticele li se par inutilităţi de moft…
Nici nu ştii ce mă bucur atunci cînd întîlnesc oameni de genul “ia să încerc, să vedem ce iese”, faţă de ceilalţi încruntaţi şi strîngîndu-l în braţe pe “eta na, altă treabă n-am!”… 
O fată ca o fâţă făcea o faţă drăguţă privind în faţa ei o mâţă care făta privind fata drăguţă – ah, ce tablou: fâţa şi mâţa.
Na c-am solfegiat şi eu la trompetă: fa-fa-fa-ta-ta-ta.
Hai că îi zici bine la trompetă. Parcă și aud muzica. Mmmm…. chiar se aude! Tocmai am primit notificare că ai scris și tu!
Da, am pus pe curat ce scrisesem în grabă la şefa.
Cu mici adăugiri, ca să nu fie pagina prea goală. 
[...] fâţa şi mâţa ce fătă, drăguţa.
Se cerea completarea, ca să fie să se-ajungă de înţelesuri.
Curatenia poate fi si o eliberare. Iar in mai multi devine claca si e mai placut asa. Ai solfegiatcu spoor. O sa caut si eu lista.
Acum că a trecut este chiar o eliberare.
nu stiu de matura, muza ti-a fost,
sau timpul cat o zi de post,
stiu insa, sigur ti-a iesit,
si suna bine, diacriticit.
La faza asta mă declar greiere. Adică voi solfegia numai atâta timp cât nu sunt pus la muncă !
Cânt, ce-i drept, şi atunci când fac curăţenie, dar nimeni nu şi-ar dori să mă asculte. “Doine de bejenie”, parcă aşa îi spunea genului … 
[…] Sonia am citit-o ieri, dar pentru ca eram multitasking si pentru ca sun barbat, n-am sesizat chemarea […]
Pentru a putea rezista fara pareri de rau aici imi spun mereu ca tara mea nu inseamna nici politica murdara, nici lipsuri de tot felul, ci inseamna oamenii frumosi care lupta zi de zi, oamenii care se straduiesc sa traiasca frumos, desi nu sunt ajutati de nimeni.
Ti-ai dat de lucru folosind mai multe intelesuri, dar a iesit bine…
Ce frumos ai tesut cuvintele… Foarte frumos!
Si referitor la curatenie… Cum sa nu iti placa sa ai ajutoare? Doamne, eu nu as putea sa fac curatenia generala pentru Craciun…fara sa ma ajute mama si tata :))
[…] Adi Sonia Spatariu mi-a lasat cea mai emotionanta urare…invelita intr-un trandafir in blugi… […]
[…] ochii. Săvăd și să caut un vad bun. Ca să fug? N-am să fug. Sunt aici și este acasă. - Sonia (Solfegiu cu […]