Șapte ani de acasă (duzina de cuvinte)

M-a fascinat întotdeauna sintagma “cei șapte ani de acasă”. Cele câteva cuvinte relevă o stare de fapt cunoscută oricui le aude. Deși pe parcursul timpului cei șapte ani (premergători începerii școlii) au devenit șase, iar desăvârșirea bunelor maniere are nevoie de mai mult timp, expresia nu și-a pierdut nimic din forța cu care exprimă prezența (sau absența) traiului în condiții bune alături de ceilalți. Că vii pe lume într-un palat sau într-o casă cu gard de nuiele politețea nu-ți este scrisă în stele sau în ADN.  Trebuie să o deprinzi pas cu pas. Și ca la orice construcție trebuie să începi cu grinzi solide, așa cum sunt învățăturile pe care orice familie ar trebui să le ofere în primii ani de viață copiilor lor.
Secretul unui comportament civilizat față de semenii noștri este decantarea bunelor sau proastelor obiceiuri. Nu mi-am propus să scriu despre rolul familiei, școlii sau anturajului în realizarea acestui lucru. O să abordez o altă față a problemei, cea amuzantă. Pentru că atunci când vorbim de bunele maniere există și așa ceva. Normele de conduită s-au schimbat de la o generație la alta, iar unele deși au rămas actuale ca gesturi,  în timp au ajuns să însemne altceva.
Termenul de “etichetă” are ca punct de plecare supărarea grădinarului de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Se spune ca vizitatorii călcau peluzele sale pline de culoare, iar el a așezat la marginea acestora “etichete” care îndemnau la evitarea acestui lucru. Nobilii nu s-au dovedit prea atenți la cuvintele afișate. Doar decretul monarhului care a stipulat respectarea lor l-au scăpat pe grădinar de griji.
Obiceiul bărbaților de a oferi flori femeilor este originar din Evul Mediu. Explicația lui însă nu are nicio legătură cu motivele pentru care astăzi primim flori. În niște vremuri în care baia era considerat ceva murdar (fiind un eveniment care se întâmpla cam o dată pe an) florile aveau darul de a îndepărta “parfumul” nu tocmai plăcut al doamnelor. Gestul care este astăzi un semn al bunelor maniere era atunci doar un serviciu pe care domnii și-l făceau lor înșiși. Și îi înțeleg. Cum să faci declarații de iubire în nopți cu cer înstelat unei femei cu mirosuri… tari?
De fapt, pe parcursul istoriei, lipsa de igienă a fost o realitate generală, fiind prezentă chiar și la case mari. În plin secol al XVIII-lea curtenii regelui Franţei purtau haine de vis, din cele mai fine mătăsuri, dar se  scărpinau cu un beţişor metalic sub perucile “aripi de porumbel” pe care le purtau. De ce? Foarte simplu: erau plini de păduchi. Ca să nu mai vorbim că puțeau. Parfumierii epocii au avut mult de lucru și nu au fost ținuți pe la porți. Erau oameni importanți. Pentru că doar ei aveau esenţe destul puternice pentru a acoperi mirosurile dezagreabile (sau mă rog, așa credeau cei care apelau la acest tratament). Punctul culminant al acestei epoci a fost momentul în care Regele Ludovic al XVI-lea nu a făcut baie timp de patru ani.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în anumite tari din Europa, lupta cu mirosurile a fost înlocuită cu cea pentru… gleznele femeilor. Considerate un fel de organe intime, surprinderea lor cu privirile aducea nori negri pe cer și dezlănțuia uragane. Pentru gestul lipsit de etichetă (care astăzi ni se pare ridicol) au avut loc dueluri pe viață și pe moarte. Asta în condițiile în care decolteul generos al doamnelor era obligatoriu de expus oricărui ochi de muritor în toată splendoarea lui. De dragul etalării bijuteriilor, desigur.
Bărbații dau “noroc” unul cu altul din cele mai vechi timpuri. Întotdeauna mâna întinsă este cea dreaptă. De ce? Originea gestului oferă explicația. În trecut își prindeau reciproc brațele căutând existența unei eventuale arme. Majoritatea oamenilor fiind dreptaci, măsura de precauție era folositoare. Ar mai exista și o altă explicație pentru folosirea mâinii drepte pentru salut, dar pentru că vine din vremurile de dinaintea apariției hârtiei igienice o să o trec sub tăcere.
Deși mi-am propus ca acest articol să fie doar amuzant, nu pot încheia fără să mă opresc și la o chestiune serioasă. Una legată de blogging. Există un cod al manierelor elegante în online? Îl respectăm cu toții? Vi s-a întâmplat să fiți tratat nepoliticos pe un blog unde ați fost vizitator sau chiar pe blogul vostru? Eu am avut o astfel de experiență și sunt curioasă dacă li s-a mai întâmplat și altora.
La final o să vă spun că articolul răspunde provocării care a fost lansată de psi-word și este o încercare de a folosi o duzină de cuvinte date, într-un articol. Voi adăuga și un îndemn. “Dacă nu putem fi mai buni, să încercăm să fim măcar politicoşi”. (N. Steinhardt)