Sâmbătă, 2016

E sâmbătă, 2016. Afară, ger de crapă pietrele. În casă, cald și bine. Mă bucur de câteva zile liniștite, am tot ce îmi trebuie. Ai mei, cei dragi, de asemenea.

Având în vedere cele de mai sus am crezut că revenirea mea (sper) pe blog să fie una plină de optimism (căci doar ați citit de mai multe ori pe aici că m-am declarat optimista de serviciu). Nu e să fie. Între două filme am făcut greșeală să mă uit câteva minute la știri și să citesc câteva titluri pe care le-au postat ziarele virtuale. Tot zenul a dispărut, imaginarul hotar dintre ani s-a transformat doar într-un răgaz (mult prea scurt) al unui prezent care mă îngrijorează, tot ce am ascuns în spatele tăcerilor mele din 2015 se vrea spus. Altfel ar urma doar tăcere.

Mă întreb cum aș putea caracteriza într-un singur cuvânt anul 2015. Să fi fost al contrastelor? Cred că da. Să detaliez:

- Am văzut cele mai multe titluri despre remedii sigure și miraculoase și cele mai multe reclame la medicamente minune. În tot acest timp bolile (și moartea) și-au făcut de cap parcă mai mult ca niciodată.

- Mi-a căzut privirea peste o mulțime de rețete de îmbogățire și de anunțuri pentru joburi promițătoare. Am constatat, în toată această vreme, că sărăcia mușcă din ce în ce mai tare.

- Fenomenul Prislop (care se desfășoară la doar câțiva kilometri de mine) m-a făcut să sper că oamenii își întorc fața către un Dumnezeu care îi învață să nu mintă, să nu ucidă și să nu fure. Și să-și iubească aproapele. Din păcate au triumfat mai degrabă strategiile de marketing și afacerile obscure. Și îmbulzelile și înjurăturile. Boboteaza ne va aduce în curând o nouă mostră de „evlavie”.

- Am auzit mai des decât m-aș fi așteptat (au trecut 26 de ani de când a căzut comunismul) că pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Mi-au spus-o oameni tineri care nici măcar nu au gustat îndeajuns din „binefacerile” acelor vremuri.

- În era tehnologiei și a informației apocalipsele și teoriile conspirație au fost (parcă) mai credibile pentru tot mai mulți oameni.

-  Cuvinte sau expresii frumoase au fost duse în derizoriu sau pur și simplu li s-a schimbat sensul. Tinerii frumoși și liberi! Cel puțin două televiziuni folosesc aceste cuvinte cu sens peiorativ. Cu ce drept își permit unii să îi bage în aceași oală pe toți cei care alcătuiesc o generație? Sau mai corect în ce scop?

- Aceleași televiziuni hulesc internetul și rețeaua Facebook, dar nu se sfiiesc nicidecum să preia orice notificare cu iz de știre. Nu mă uit prea des la televizor și nici nu stau toată ziua pe FB însă exemple de genul acesta aș putea să ofer nenumărate.

- Și încă despre televiziune. Cum este ca într-o emisiune, o doamnă (cea cu găina) să analizeze eleganța și bunul gust pentru ca doar câteva minute mai târziu urechile să ne fie invadate de manele și privirile de decolteuri ostentative și bani care plutesc în aer fără număr?

- Am ascultat în perioada care a urmat nenorocirii de la Colectiv povești despre medici care s-au dedicat trup și suflet răniților. Și am crezut. Și mai cred încă. Nu pot însă să uit că am stat aproape trei ore pe holurile de la Urgență fără să ne bage nimeni în seamă și că persoana pe care o însoțeam a primit un simplu Algocalmin în venă. E drept, au mai vrut să îi facă și o altă injecție. Noroc că a fost inspirată să întrebe ce și să refuze. Era alergică, dar nimeni nu se gândise că ar trebui să verifice și asta. Așa cum nimeni nu s-a gândit să o interneze. A doua zi a fost operată și asta doar pentru că nu i-a ascultat pe cei care o consultaseră în ajun și nu a stat acasă.

- Am privit cu uimire niște elevi din clase mici și m-am întrebat cum fac față unor cerințe care mi s-au părut fanteziste. Și de ce primesc proiecte care îi implică mai degrabă pe părinții lor. Mi s-a părut că dascălii lor sunt de o exigență exagerată și am încercat să parcurg, în imaginația mea, desigur, drumul până la libertinismul și nepăsarea din unele licee. Un start puternic și un finiș prost. Cam așa aș caracteriza sistemul nostru de învățământ.

- Am auzit hoți care strigă „hoții”, formatori de opinie cu apucături proaste, politicieni fără doctrină, dascăli fără vocație, preoți fără har.

Nu cred că am reușit să sintetizez în doar câteva vorbe toate motivele mele de îngrijorare din 2015. Știu însă că a fost anul în care s-au spus multe jumătăți de adevăr și multe minciuni au fost ridicate la rang de realitate. Cred că a fost anul în care am adâncit și mai mult prăpastia dintre noi transformându-ne părerile în adevăruri absolute, pasiunile în obsesii și necazurile în depresii. Am stat strâmb și am judecat și mai strâmb, am ascultat doar ce ne-a convenit sau nu am ascultat deloc, am aruncat cu piatra deși noi înșine nu am fost fără păcat.

Toate cele pe care le-ați citit mai sus nu generalizează ceea ce se întâmplă în jurul meu. Mi-au fost alături sau s-a întâmplat să cunosc și oameni care nu se regăsec în aceste rânduri. La finalul anului însă, gustul care mi-a rămas a fost amar. Asta ca să nu mai vorbesc și despre faptul că, deseori, am avut impresia că trăiesc, în același timp, în două lumi care oricât ar vrea să se contopească, nu fac decât să se repingă și mai mult.