22 Iul 2013

Re(nume)

77 Comments Aberații, Întrebări, Personal

sonia

Astăzi mi-am sunat mama. Nimic neobișnuit. Poate doar întrebarea pe care i-am pus-o și la care vroiam neapărat un răspuns. Cum mi-a ales numele? De ce nu am întrebat până acum, nu știu (sau poate că am întrebat și am uitat ce mi-a spus?). Ce m-a apucat tocmai acum să am asemenea neliniști? Să nu vă gîndiți că sunt de vină evenimentele recente. M-au afectat, dar nu întratât încât să îmi ia mințile. Responsabil este Dan, de la Gară pentru doi. Da, chiar el și articolul lui de acum câteva zile, cel în care scria despre nume. Evident, nu o să reiau cele citite acolo. Și nici poveștile dintr-un articol mai vechi, de-al meu, care avea o temă asemănătoare.

Citind articolul pe care tocmai l-am “incriminat” și după o scurtă discuție cu autorul (referitoare la faptul că familia folosește unul dintre prenumele mele, iar cei din afara ei pe celălalt), m-am întrebat de ce ai mei m-au botezat așa și nu altfel. Adi-Sonia (nu este nici un secret, cei mai mulți îmi cunoașteți contul de pe Facebook). Totdeauna mi-am imaginat că prima alegere este doar una neinspirată. Cea de a folosi un diminutiv unisex, că altfel nu știu cum să îl numesc. Pentru cel de-al doilea nume, am sperat tot timpul, și nu mă întrebați de ce, o legătură cu celebra patinatoare Sonja Henie. Mulți părinți și-au botezat copii cu nume sonore ale vremurilor în care i-au adus pe lume. Realitatea, aflată astăzi, este mult mai puțin atinsă de aripa gloriei. Tatăl meu a căutat inspirație în registrul de stare civilă. A găsit o Adi Sidonia. Numele ei a fost transformat în cel pe care îl port eu acum. Mamei nu i-a plăcut Sidonia.

Cu toate că povestea pe care am primit-o drept răspuns este una banală, am încercat să îmi amintesc ce personalități (sau personaje) poartă numele Sonia (că pe celălat mă îndoiesc că îl are cineva celebru).

Păi… Regina Norvegiei, trei eroine ale unor romane din literature rusă (una din Crimă și pedeapsă, celelalte două din Unchiul Vania și Război și pace), o personalitate politică din India, o atletă irlandeză, un personaj dintr-un joc video (Mortal Kombat). Cu siguranță mai sunt și alte exemple, dar eu mă opresc aici. Recunoscând că mă onorează compania. :)

V-ați gândit vreodată care sunt personalitățile sau personajele care poartă același nume cu voi?

Mulțumesc
Dependențe
Tags: , , , , , , , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

77 Responses to “Re(nume)”

  1. Răspunde Oana says:

    Având un nume românesc (mă rog, variante ale lui mai sunt și în alte limbi) mi-e greu să regăsesc personalități pe nume Oana (deși parcă învățasem la istorie de vreo verișoară a lui Ștefan cel Mare :)) ). Al doilea nume în schimb – Maria, se regăsește la multe personaje din istorie, tradus și netradus (prima care îmi vine în minte acum e Marie Curie, dar să nu uităm nici pe regina noastră Maria și multe altele).
    Eu îmi știu povestea numelui, dar nu e romanțată deloc. :)

  2. Răspunde Drugwash says:

    “Dragoş Vodă şi-a lui ceată,
    Toţi voinici cu fruntea lată”

    Asta auzeam de la rude, de multe ori, în special de la una dintre surorile bunicii, o femeie destul de neconvenţională din cîte îmi aduc aminte, pe nume Maria. Probabil am întrebat şi eu odată, demult, cum de mi-au “lipit numele ăsta pe frunte”, dar nu mai ţin minte absolut nimic. Nici că-mi pasă acum, a trecut prea mult timp şi oricum l-am aranjat eu bine pe englezeşte. :lol:

    Problema e că ăsta e al doilea nume, fiindcă primul… dar la ăla nu răspund în veci şi nu-l suport – se pare că poartă în el blestemul nefericirii, al ghinionului.

    Odtă, demult, maică-mea a fost la o ghicitoare care i-a spus că am stofă de preşedinte. “De CAP ori de Sindicat”, gîndeam eu în adolescenţă, amuzîndu-mă – nu mă vedeam niciodată un leader. Acum mi-ar plăcea ideea de a arăta degetul javrelor străine care vor să jefuiască ţara asta de tot ce are mai bun, distrugînd-o. Dar ştiu că n-am să ajung acolo, e doar un vis în vis.

    Se zice că numele influenţează caracterul persoanei. Se prea poate să fie aşa, sînt multe necunoscute în ceea ce priveşte sufletul omenesc. Dar pentru mine, un nume e un nume, caracterul îl descopăr pe parcurs.

    • Răspunde Sonia says:

      Păi la Dragoș acela mă duce și pe mine gândul când întâlnesc pe cineva cu numele tău.
      Nu știu dacă numele poate influența caracterul celui care îl poartă. Poate însă să dezvăluie câte ceva din cel al persoanelor care l-au ales. :) (și aici mă refer la cei care aleg prenume nepotrivite pentru copiii lor).

      • Răspunde Drugwash says:

        Crezi că poţi explica ştiinţific ce înseamnă “prenume nepotrivit”? Ştiu că există, însă care este fenomenul care determină un cuplu să aleagă un nume potrivit vs. unul nepotrivit? Nu cumva ne aflăm pe teren instabil…? ;)

        • Răspunde Sonia says:

          E posibil să fie instabil terenul, nu zic nu. Dar nu pot să nu mă întreb cum este să te cheme Bombonel și tu să ai 80 de ani sau cum te privesc ceilalți copii atunci când te numești Semafor sau Pele.
          Cred că fiecare părinte dorește ca odrasla proprie să fie specială. Poate excesul de zel din această zonă duce către nume neobișnuite. Sau mă rog, nu foarte folosite. :)

          • Răspunde Drugwash says:

            Stai aşa, c-o dai de gard! ;) Neobişnuite nu înseamnă cîtuşi de puţin nepotrivite.
            Raţionamentul unora (de regulă rromi) de a-şi numi copiii “Procuror”, “Avocat”, “Semafor”, “Vandana”, “Pele” sau cum mai vrei să zici, poate fi absolut corect din punctul lor de vedere. Problema este atunci cînd o persoană nu corespunde în comportament – dar asta conform căror norme, standarde sau teste? – numelui pe care-l poartă. Pentru că există uneori situaţii în care ţi se pare complet absurd sau imposibil ca persoana “X” să fi efectuat acţiunea “Y”, care nu îi stă deloc în caracter şi “nu i se potriveşte”.

            • Sonia says:

              Până la urmă și numele unei persoane este o convenție. Ca multe altele. Putem extinde și duce discuția la infinit. Cei din jurul nostru ne judecă după regulile date de majoritate. O dau de gard sau nu, în cazul ăsta pentru mine nepotrivit=neobișnuit. Într-o lume în care ar predomina Lira, Semafor, Nato sau Mercedesa, probabil că Ioana sau Maria ar părea ciudate. Totul este relativ știu. Depinde din ce sistem de referință privești.

            • Drugwash says:

              În atare situaţie îţi sugerez să cauţi informaţii despre influenţa numelui asupra personalităţii. ;)

            • Sonia says:

              Dragoș, curioasă cum mă știi, am citit și din astea. Cât a fost informație și cât făcătură care se vinde bine, sincer, nu pot să apreciez. Așa cum nu pot aprecia dacă și cât numele meu mi-a influențat personalitatea. Tu crezi că Dragoș pe care îl porți și-a pus amprenta asupra ta?

            • Drugwash says:

              Nici eu nu pot cuantifica, însă da, cred că un anumit procent din caracterul meu e datorat numelui.

              Fiecare nume are o anumită rezonanţă, în pronunţie verbală şi în mintea apelantului, iar modul în care este pronunţat creează o anumită imagine despre apelant dar şi despre sine însuşi în mintea celui apelat pe nume.

              Există nume “moi” şi nume “dure”, iar apelarea lor repetată imprimă aceste caracteristici persoanelor care le poartă. Pentru a atenua duritatea numelor, cel puţin la vîrste fragede, au fost inventate diminutivele. Dar cînd se creează un diminutiv unui nume moale, efectul este extrem; la fel şi atunci cînd nu se folosesc diminutive cu numele dure (doar că extrema este opusă).

  3. Răspunde Adrian says:

    Uite că eu nu ştiam de Adi-Sonia!
    Adrian vine din latinescul Hadrianus. Am căutat acum pe net legătura cu numele de Adrian şi am găsit ceva interesant. Spune că persoanele cu numele Adrian au tendinţa de a fi idealiste, cu multă imaginaţie etc, ajunge cu defectele… :)

  4. Răspunde Spunsieu says:

    Numele meu e Crina pentru ca in generatia ceauseilor se purtau numele de flori. Asa ca banuiesc ca ai vazut prin politica romaneasca un personaj cu numele florii de care sunt si eu legata pentru ca suntem leat. De fapt e al doilea nume, ca primul e dat de nasi. Lumea ma striga impartit, cum patesti si tu. Dar Crina ramane de baza. Si cand te gandesti ca voiau sa-mi puna Lacramioara!!! Nu zic ca nu e dragut dar nu mi se potriveste deloc, deloc…

  5. Răspunde bloodie says:

    Cica numele meu, Anca, ar fi diminutiv al Anei, care isi are etimologia in ebraica (Channah sau Hannah) si inseamna mila, gratie, eleganta… Wishful thinking, mum? :)) Ca n-a iesit chiar asa. :) Eh, mai semnifica si “farmec”, Cu asta pot fi de acord.:)) Cata modestie.

    P.S. Stiu ca m-ati botezat cu al doilea nume (pe care il reneg) pentru ca are o litera “exotica”, dar de ce Anca? :) Acum is curioasa…

    • Răspunde Sonia says:

      Recunosc că am avut fiX-ul X-lui :). Primul nume am vrut să sune românește, să fie scurt și să nu dea naștere la nicio asociere. Nu am dorit să ducă pe nimeni cu gândul la vreo personalitate. Cine știe, poate îl faci tu celebru :)

  6. Răspunde alma nahe says:

    Naşa mea avea trei fete, pe care le chema(şi ele veneau) astfel: Culica, Steluţa şi Mihaela. Biata maică-mea s-a luptat să mă cheme(şi să şi vin) Mihaela, şi nu Culica, ori Steluţa. Olimpia mi l-a ales ea, în compensare. S-a gândit că dacă nu mi-o plăcea Miha, Ela sau mai ştiu eu ce alte diminutive, poate că mă va reprezenta Olimpia. Foarte puţini mă strigă pe numele întreg, majoritatea îmi zic Oli. Eu m-am gândit că mi-a ales numele ăsta de la “Legendele Olimpului”. ZIlele trecute, după ce m-am întors din vacanţă, am întrebat-o cum mi-a ales numele, totuşi. Mi-a confirmat asta cu legendele, dar mi-a mai zis că ei îi plăceau foarte mult “Olimpia, Marius şi Mihai” .
    http://www.youtube.com/watch?v=4UI2rcXoVeY
    Culmea e că eu sunt prietenă foarte bună cu fata lui Marius Ţeicu, de câţiva ani buni. De fapt, hai să dau acum din casă, cu ea am fost acum în vacanţă.
    Aşa că, numele cred că-şi are rostul lui… ;)

    • Răspunde Sonia says:

      Mi-ai amintit de un revelion cu Marius, Olimpia și Mihai. Cred că eram prin generală. Nu mai știu cum s-a desfășurat, dar țin minte exact senzația pe care am avut-o atunci. Că am văzut cel mai frumos lucru din lume. Și că vroiam să nu se mai termine programul de la televizor. :)

  7. Răspunde roxdumitrache says:

    Eu port numele personajului principal din piesa Cyrano de Bergerac. Se pare ca surorii mai mari i-a placut atat de mult, incat mama a fost de acord sa-mi puna numele Roxana. Roxana, printesa persana, a fost una din sotile lui Alexandru Macedon. In persana Roxana inseamna “zori luminosi”.

  8. Răspunde Hapi says:

    M-am gandit daca numele au sau nu o putere magica. Poate ca nu au, dar le-o putem atribui.
    Vechii egipteni foloseau adesea simbolismul pentru a ascunde adevaratul nume , rostirea lui era un fel de incantatie magica si adesea avea legatura cu un anumit zeu care se presupune ca l-ar influenta pe cel care traieste pe pamant, pana trece dincolo .

    Lasand la o parte domeniul suprarealist , de multe ori am observat ca exista persoane care poarta acelasi nume si se aseamana oarecum la caracter sau trasaturi de personalitate.NU e o regula pentru mine dar am cateva exemple in jurul meu. Si sigur ca sunt si multe exceptii.

    • Răspunde Sonia says:

      Am exemple din ambele categorii. Oameni care au același nu și seamănă, dar și unii care sunt complet diferiți.
      Cred că ai dreptate. Puterile magice le atribuim noi. Și nu numai în cazul numelor.

  9. Răspunde Vladen says:

    Da, mi-au fost varati pe gat cu nestavilit entuziasm si la scoala si-n familie :D Bine, nu tot timpul, bunicul meu avea marota asta, mama m-a lasat in pace. Mie, atat timp cat nu-mi iesea ceva de pe urma stramosilor ilustrii, mi-a fost mereu indiferent :D. De fapt putine lucruri le gasesc mai plicticoase decat istoriile despre decedatii membrii ai familiei si ii multumesc ingerului pazitor in fiecare zi ca impartasea aceeasi parere ca si mine si m-a scutit de astfel de tratamente (cu bunicul am gasit eu foarte rapid metode eficiente sa-l opresc :D). Vladimiri sunt cu duiumul, asa ca nu-i insir. Eu am fost botezat asa fiindca ii placea mamei. Desi cred cu tarie ca nu s-a gandit la semnificatia numelui, fiindca altfel nu alegea ceva atat de crunt de bombastic :D.

    • Răspunde Sonia says:

      Dacă era să am un băiat, Vlad era numele lui. :) Și Gabriel. :)

      • Răspunde Vladen says:

        Vlad e mai decent ca semnificatii, zau asa! :D

        • Răspunde Drugwash says:

          Dacă mă gîndesc la Domnul Ţepeş, cred că decenţa semnificaţiilor bagă coada între picioare şi fuge mîncînd pămîntul. Asta ca o glumă, evident. :)

          Pentru mine personal, numele Vladimir are o rezonanţă demnă şi oarecum impunătoare, fără a avea însă duritatea altor nume. Folosirea diminutivelor Volodea, Vova sau în româneşte Vlăduţ atenuează însă toate calităţile de mai sus.

          Cu ani în urmă corespondam aproape zilnic în ICQ cu unul dintre programatorii de la Miranda IM, un ucrainean pe nume Vladimir. Omul era halterofil pasionat şi n-avea nici o problemă cu folosirea diminutivului Vova, chiar mă rugase să-i spun aşa în discuţii. Dincolo la bloc însă, unul dintre vecini are un băiat pe nume Vlad, care nu suporta, mic fiind, să fie strigat Vlăduţ. Chiar şi mie mi se părea acel diminutiv ca fiind un pic efeminant.

          Concluzia ar fi că numele nu are un efect covîrşitor asupra personalităţii, care este determinată în primul rînd de factorul genetic, însă în limite mici poate determina anumite trăsături de comportament sau reacţii. Şi evident, excepţii pot exista în ambele sensuri (influenţe majore sau influenţe nule).

          Scuze pentru intruziune! :oops:

          • Răspunde Vladen says:

            Pai la noi nu te adresezi niciodata cuiva folosind prenumele. Ori sunt relatii formale, in care caz se foloseste nume + patronimic (de exemplu, in cazul meu, Vladimir Sergheevici) si se vorbeste cu dumneavoastra, ori suntem prieteni si ne vorbim la per-tu caz in care suntem Vova (mie doar mama si verisoata mea imi zic asa), Vladen, Volodea, etc. Nu e chestie de rusine sa fii adresat pe diminutiv, asa e normal :D. De altfel noi folosim in exces diminutivele si in ce priveste obiectele. Din nou, nu e chestie de jena ca un halterofil sa zica “floricica” sau “castravecior” :D. Diferente culturale, deh :)).
            Vladimir inseamna stapanul lumii (in sensul de univers, nu grup de persoane). E tare bombastic, zau asa :D. Dar eu sunt Vova (doar mama si verisoara), Vladen (prietenii mei rusi), Volodea (mama cand avea draci), Vlady sau mai exact Valdy (pentru occidentali). Vladimir, pur si simplu, sunt doar pentru romani si mie imi suna tare ciudat :D.
            Nu ma deranjeaza deloc nici o interventie! :). Si eu sunt de acord ca numele n-are nici o influenta asupra personalitatii, desi n-as fi la fel de sigur in cazuri de Irinei, Manueli si Madalini :D. Mostenirea genului asta de nume trebuie sa fie covarsitoare :)).

            • Drugwash says:

              Într-adevăr, diferenţele culturale sînt uneori interesante, uimitoare chiar, pentru cineva care nu a avut tangenţă cu acea lume. Se întîmplă din păcate ca unele contacte să nască “scîntei” din cauza acelor diferenţe, atunci cînd cuvinte, gesturi, intenţii sînt interpretate greşit, doar prin prisma propriei culturi, fără a lua în considerare neştiinţa celorlalţi parteneri de discuţie.

              Modurile de adresare diferă probabil cel mai mult atunci cînd se iau în considerare funcţiile, în special în public. Însă mie unul nu mi-a plăcut niciodată stilul formal, îmi dă o senzaţie de adîncă răceală, de imposibilitate a unei legături real umane cu persoana care pretinde acel stil. De obicei mă îndepărtez imediat de cei ce ridică asemenea pretenţii. Cred că e o rămăşiţă a atitudinii părinţilor mei care-mi cereau să le vorbesc cu “dumneata” (taică-meu vorbea cu părinţii lui cu “dumneavoastră”), ceea ce a creat o răceală inerentă între mine şi ei. Nu vreau să mi se întîmple acelaşi lucru, să fiu considerat arogant, îngîmfat sau mai-ştiu-eu-cum, de aceea prefer să adopt o atitudine amicală, prietenească faţă de toată lumea, care însă nu trebuie să fie considerată drept lipsă de respect. Şi mă opresc aici, în ideea că Sonia ar putea “agăţa” un nou subiect de discuţie. :cool:

              Nu ştiam de semnificaţia numelui ‘Vladimir’; e frumoasă şi cred că poate contribui la mărirea încrederii în sine a celui ce-l poartă. Am un vechi amic pe nume Ghiocel (şi am mai cunoscut unul, cu mult timp în urmă), cunosc şi un Mădălin care e un om masiv dar cu suflet bun… Cred că mai mult decît numele în sine, glumele uneori răutăcioase făcute de ceilalţi în copilărie şi adolescenţă pe seama acelui nume pot crea şi dezvolta anumite tare în adult.

              Îmi place detalierea pe care-ai oferit-o la Volodea. :D Şi în general îmi plac oamenii cu un dezvoltat simţ al umorului, cu care te poţi simţi în largul tău, fără teama că un cuvînt sau expresie ar putea declanşa o furtună. ;)

              Am totuşi o mică nedumerire: cum te apelează prietenii români? Ca să ştiu cum o putem face şi noi, cei de aici care ne întîmplăm în preajmă. :) Eu unul aş merge repede pe ‘Vova’, că e cel mai scurt. Eficienţa, deh! :P

            • Vladen says:

              Daca vor sa-mi spuna scurt? Vlad. Imediat imi zic Vlad. Desi am avut un prieten roman a carui mama mi-a spus direct si fara sa stea pe ganduri Mirea (spus cu IA, ca diminutivele rusesti). M-a lasat nitel tablou, dar mi-a placut :D. In general insa e “Vlade” (in sensul de “bai vlade” sau “unde esti Vlade”) asa ca sarbii :D. Dupa ceva vreme insa toti ajung sa-mi spuna Vladen (poate de unde imi aud prietenii rusi spunandu-mi asa). A, am avut si surpriza sa mi se zica masculin dragastos “bai vovica!” :D. Dar ala era amor etilic :D

            • Vladen says:

              Eu am fost crescut formal asa ca nu o simt ca pe o distanta. Si eu cu mama ne vorbeam cu dumnevoastra si am avut si o tendinta scurta cu nevasta-mea (cand eu eram pusti si ea nu era inca nevasta). Mi-a taiat-o scurt din exact motivele tale, eu am gandit rapid “diferenta culturala” si am trecut in viteza la per-tu ca aveam interese :D

            • Vladen says:

              Adica incercam sa spun ca am evoluat :D. Un pic. Pana si cu maica-mea am ajuns sa vorbesc cu tu :D. Ce m-a uimiti pe mine ca pusti, este ca ea (mama) stia de diferentele astea si la iesirile in occident nu se obosea (decat cand era cazul) cu politeturi. Eu, fiind pusti, eram mult mai putin flexibil decat ea :D. Ea mi-a zis prima ca e diferenta culturala si sa ma adaptez. Cine m-a lecuit insa a fost nevasta :D. Stii ce gheare si dinti au fetele cand se simt tinute la distanta :D

          • Răspunde Vladen says:

            Si am uitat sa adaug ceva, sa vezi cum trece efectul barbatesc al numelui cand ti se zice “pisoiule” :D.

  10. Răspunde Tatiana DUMITRASCU says:

    Multa vreme mi-am urat prenumele(unic) din cauza de rzonante slave.De fapt, deriva din latinescul masculin.L-a purtat o martira mucenica din secolul 3, din ale carei moaste daca nu ma insel se regasesc pe undeva pe la Craiova, o printesa si o ducesa(ambele rusoaice), a fost si personaj in Evgheni Oneghin, il mai poarta si unele personalitati ale zilelor noastre, mai rar intalnit, ce-i drept dar asta a fost si ratiunea pentru care mi l-au ales parintii mei ca sa nu se confunde.Intre timp m-am resemnat si am coabitat cu el, uneori diminutivat spre genul masculin si cred ca si numele are cumva o influenta sau motivatie in personalitatea individului;
    In orice caz, acum imi explic de unde pana unde hotararea si determinarea ta din primul an de facultate .Stii tu, cu patinajul….

    • Răspunde Sonia says:

      Oooo, patinajul din facultate. Nu cred că avea legătură cu omonima mea. :) Mai degrabă era fascinația copilului care nu se bucurase de prea multe activități “cosmopolite” pentru jucăria cea nouă. Diminutivul tău masculinizat mi-a fost mereu drag. A fost și este un nume de alint. Numai noi, cei care te cunosștem, știm asta. :)

  11. Răspunde Dana Lalici says:

    Intr-o generatie de Mihaela, Andree si Cristine, mama m-a numit, ea stiu de unde, Daniela. Adica nu stie nici ea exact, spune ca i-a venit asa, in minte. Eu l-am prescurtat in Dana, sa nu mai sune asa de moale si sa ii dau personalitate, ca nu prea gasesc celebritati care sa il poarte ( asa, la feminin). dar acum, ca tot zic eu peste tot ca vreau un bebe,. ma intreb cum l-as boteza. Asa cat sa simt ca i se potriveste si sa nu ma bodoganeasca prea tare cand va fi mare. Asta cere o matura gandire ;)

    • Răspunde Sonia says:

      E complicat când vrei să alegi numele unui copil. Ai atâtea opțiuni și parcă nimic nu mai pare potrivit. Câd despre bodongănit… e un risc asumat. :)
      Nu m-am gândit niciodată la tine ca la o Danielă. Pentru mine ești Dana și mi se pare potrivit. :)

  12. Răspunde psi says:

    eu am fost botezată cu nume de floare pentru că mama citea cartea lui dumas atunci. dar floarea ei în iarnă a ieşit un aricios de copil care i-a scos peri albi! :lol:
    nu m-am gândit niciodată la această asociere cu personalităţile mai mult sua mai puţin cunoscute, era doar un nume rar în generaţia mea.
    curios este că, până să dau de semnificaţia numelui meu, aşa cum a fost folosită de romani, nu am realizat că unele scrieri ale mele ascund chiar esenţa ei. :D
    îmi place numele tău.

    • Răspunde Sonia says:

      Mi-au plăcut întotdeauna numele de flori.
      Despre numele tău, copil crescut la țară, îmi imaginam că floarea a preluat numele unei fete, nu invers. Și nu conteneam să mă minunez că s-a întâmplat așa. Am fost ușor dezamăgită când am aflat adevărul. :)

  13. Răspunde dordefemeie says:

    La ce nume am eu nici nu trebuie sa ma chinui prea mult…. Atena :-)

  14. Răspunde Dana Nagy says:

    Cand eram mai tanara am cautat si eu eroine cu acelasi prenume ca al meu, dat fiind faptul ca Daniela nu mi-a placut niciodata, cu atit mai mult cu cat singurul care imi spunea asa era tata cand era nervos,asta insemna ca facusem o mare prostie care necesita o corectie pe masura. Este plin de Daniele in generatia mea, asa cum fiecare generatie isi are Andreele, Dragosii, Raulii si Sarele ei.
    Cred ca putini sunt cei care au fost sau sunt pe deplin impacati cu prenumele purtat.

    • Răspunde Sonia says:

      Ai dreptate cînd zici că există generații întregi care poartă același nume. Când s-a născut Anca, datorită obsesiei X-lui, despre care am tot povestit, luasem în calcul și varianta Alexandra. Erau 6 copii născuți în acea zi. Cinci Alexandre și Alexandru. :)

  15. Răspunde Traian Uries says:

    De ce am fost botezat cu numele de Traian nici mama nu mai stie, iar tata nici atat ca s-o cam dus de mult, fie-i tarana usoara. Iar ca si asociere a numelui meu cu personalitati sau personaje cred ca nu am prea multe de spus, in afara de ai pomeni pe Imparatul Traian, Traian de la Poplaca, Traian B….scu, Traian Lalescu.

    Eu sunt mandru cu numele meu. Insa hai sa-ti spun ca mai am un prenume, Carmenel, nu stiu de unde s-or inspirat ai mei dar nici cu asta nu mi-e rusine.

    • Răspunde Sonia says:

      Cu multiple rezonanțe numele tău. :) Important este că îți place. Și primul meu prenume este oarecum ciudat. Dar nu mă deranjează deloc. :)

  16. Răspunde frmshk says:

    Loredana… nu mi-a plăcut deloc, în copilărie, nu știu de ce, dar copiii mereu râdeau de mine și făceau glume pe seama mea… era începutul Loredanei Groza, plăcute de părinți, mai puțin de puștii de la bloc… visam să mă cheme Alexandra, era cel mai la modă… oricum, mi se spunea în toate felurile… familia mi-a zis și îmi zice, Dana… colegii, Lore… doar relațiile oficiale Loredana… acum îmi place, cred că am ajuns să mă identific cu numele meu…

    de unde vine… poemul Lorelei a lui Heine, parcă așa-mi zicea maică-mea… eu mă identificam mai mult cu Lorelei a lui Teodoreanu, carte pe care tare am ajuns să o iubesc…
    prea multe personalități… nu prea știu… zilele astea am primit în dar o melodie – Loredana – superbă, n-o știusem și, deși pare pueril, tot m-am bucurat să fie tocmai așa, cu numele meu… http://www.youtube.com/watch?v=pvPZFZLT00k – Loredana, Gianni Morandi.
    deci da, se pare că tot contează, un pic măcar…

    Adi – Sonia mi se pare neobișnuit, desigur. Adi, da, l-aș asocia unui băiat, Sonia mi se pare superb. Cu clasă, clar, rezonant. Frumos.

    Legat de Alexandra… dorul după numele ăsta s-a răsfrânt asupra Puștiului, desigur… el e Marc dar și Alexis, totodată. Ca și Alexis Zorba, un alt personaj al literaturii drag mie dar și ca extensie a numelui Alexandru… :)

    • Răspunde Drugwash says:

      Ştii ce fac acum? Încerc să ghicesc de la cine. Mesajul e intens. :cool:

      Dar poate să-mi spună cineva de ce mă emoţionează pînă la lacrimi piesa asta, de cînd am auzit-o prima oară cu ani în urmă? Şi chiar am văzut în direct transmisiunea înregistrată aici, atunci în ’99. Totul a fost live, pe bune, fără playback (recunosc imediat chestiile astea încă din copilărie) şi m-a mişcat încă de atunci.

      Cît despre Loredana Groza, la începuturi avea o voce foarte bună iar muzica şi orchestraţia lui Adrian Enescu îi ridicau mingea la fileu. Pe atunci o apreciam foarte mult, dar vremurile s-au schimbat, ea s-a schimbat. Şi eu.

    • Răspunde Sonia says:

      E frumoasă melodia cu numele tău. Și e din anunul nașterii mele. :)
      Lorelei poemul și cartea. Îmi aduc aminte de adolescența mea. :)

  17. Răspunde Cuvânta says:

    La mine e simplu: la în început a fost Cuvântul :)

  18. Răspunde Drugwash says:

    Există o anume căldură care se simte atunci cînd oamenii renunţă la politeţuri artificiale şi redevin entităţi simple, bonome şi plăcute. E o plăcere să trăieşti într-o asemenea comunitate unde diferenţele – de orice fel ar fi ele – sînt depăşite de bunăvoinţă, amabilitate şi bun-simţ. Mă bucur că ai avut ocazia să găseşti o asemenea atmosferă plăcută şi destinsă, învăţînd pe parcurs care sînt adevăratele relaţii între oameni.

    La faza cu “băi Vovică” m-am zguduit de rîs. :lol: Dar dincolo de asta, arată că oamenii chiar te simt o persoană amabilă şi deschisă şi le este uşor să se apropie. Lumea asta chiar are nevoie de cît mai mulţi oameni buni, indiferent de unde provin ei. ;)

    • Răspunde Drugwash says:

      Oops, trădat de browser! Era un răspuns pentru Vova AKA Vladen. :)

    • Răspunde Vladen says:

      Si eu am zambit foooarte larg cand am auzit-o si mi-a fost teama ca ma pupa (contrar legendelor, la noi doar mosii de la tara se pupa, restul NU ne pupam :D). Da, da, dupa ce trec de prima incrancenare cand afla ca-s rus, devin foarte prietenosi fiindca sunt eu de regula foarte prietenos si le trece supararea istorica :)

      • Răspunde Drugwash says:

        Hahaha, îmi aduc aminte de unele filme americane unde se exacerbează pupatul ăsta “rusesc”. :D Nu c-ar fi un lucru rău sau ciudat – şi noi, românii, ne pupăm, dar pe obraz, nu pe gură – dar cred c-ar trebui respectată realitatea, nu exploatată pentru diverse interese.

        Eu unul nu judec oamenii după locul unde s-au născut ci după cum se comportă. Am avut ocazia să comunic cu oameni din multe părţi ale lumii şi să înţeleg ce înseamnă diversitatea. Dar i-am tratat pe toţi ca prieteni, de la bun început iar asta a contribuit la crearea unor relaţii apropiate. Importantă e încrederea. ;)

        Mulţumită unui rus cu pseudonimul Tihiy (nu ştiu dacă înseamnă ceva, dacă e un nume sau diminutiv), noi utilizatorii de Windows 98/98SE/ME avem de mulţi ani de zile Revolutions Pack, care oferă posibilitatea unui skin similar lui XP. Băiatul ăsta are acum, în 2013, 26 de ani, iar acel sistem a fost inventat de el cu mulţi ani în urmă. Ei bine, eu am un mare respect pentru el şi ceea ce a putut realiza, la o vîrstă atît de fragedă pe atunci. Şi cred că noi toţi ar trebui să avem încredere în oameni şi să-i ajutăm, fiindcă nu se ştie niciodată de unde răsare geniul. :cool:

        • Răspunde Vladen says:

          Esti caz rar, crede-ma :). Extrem de multi judeca dupa etnie. M-am si jucat cu chestia asta si am ramas uimit de fiecare data.

          • Răspunde Drugwash says:

            Aş putea spune că nu-i vina lor, ci aşa au fost educaţi. Cel mai probabil nu au avut ocazia să interacţioneze cu persoane de alte naţionalităţi, vreau să zic mai mult decît o comandă la un restaurant cînd au fost în concediu nu-ştiu-unde sau ceva de gen. Dar cînd ai ocazia să te afli chiar şi de la distanţă, virtual, într-un grup mare de persoane din diverse părţi ale lumii şi cu toţii interacţionează între ei zi de zi, e imposibil să nu se ajungă la o cunoaştere mai amănunţită a felului de a fi, a obiceiurilor, a limbajului şi aşa mai departe. Am să povestesc o întîmplare de acum mulţi ani, de pe cînd eram voluntar la proiectul Miranda IM:

            într-o zi, unul dintre programatori, tot ucrainean, a publicat în forum un set de 12 întrebări traduse din rusă în engleză, la care noi, “obişnuiţii” proiectului puteam răspunde. Nu mai ştiu acum care era tematica, probabil tehnică sau mă rog… Şi s-au apucat băieţii de răspuns la întrebări. Au răspuns mulţi dintre programatori, am răspuns şi eu şi alţi voluntari. Dintre toţi, cine a luat punctajul maxim, 12 din 12? Întîmplător (sau nu)… eu! :)

            După aceea, evident, s-a deschis o discuţie pe tema “concursului”. Unii s-au văitat că întrebările nu au fost clare, că engleza nu a fost corectă, etc. Iar eu le-am explicat de ce am reuşit să răspund corect: fiindcă stătusem mai mult la discuţii cu Victor (aşa se numea cel ce iniţiase concursul) chiar şi în privat pe messenger şi ajunsesem să-i cunosc stilul de a vorbi în engleză şi chiar de a gîndi. Astfel, am înţeles corect ce a vrut să zică la unele dintre întrebări, acolo unde ceilalţi s-au văitat de ambiguitate.

            Ce am vrut să evidenţiez cu asta este că atunci cînd vrei cu adevărat să te înţelegi cu cineva, depui puţin efort în a-l cunoaşte şi a-i interpreta corect unele mici carenţe sau neclarităţi în exprimare, în loc de a sări să interpretezi greşit un cuvînt, o expresie, un gest. Şi atunci cînd ai ajuns să cunoşti suficient de bine omul, îţi dai seama că dincolo de o altă limbă nativă şi de un set de obiceiuri poate diferite, nu e nimic altceva decît o fiinţă omenească la fel ca tine, cu aceleaşi dorinţe, visuri, idealuri şi poate chiar aceleaşi metehne şi defecte, ca orice alt om.

  19. Răspunde Sonia says:

    @ Vladen & @ Dragoș
    Cu siguranță voi reciti discuția voastră când inspirația nu va fi de partea mea. Găsesc în ea o mulțime de lucruri demne de tratat fiecare în parte.
    Vladen, pupatul ăla rusesc de trei ori (pe obraz, evident) e o legendă? Am doi clienți cu astfel de origini și așa ne salutăm de fiecare dată. Ne pupăm de trei ori. :) Să îi trag de urechi data viitoare? :) Nu pot, că mi-e drag de ei. :)

    • Răspunde Drugwash says:

      Bolşoi Russia (n-am chirilice pe computerul ăsta), tradiţiile pot diferi dintr-o zonă în alta. Da’ ce strică o pupătură? Dacă erau înjurături, mai zic… :P

      • Răspunde Sonia says:

        Așa este, pupăturile nu strică. :) Dar să revin la ce scriam mai înainte, că m-am întrerupt doar pentru montat alt hard (încă mai am de salvat date). Nici pentru mine nu contează de unde este omul (OM să fie) și cu atât mai puțin dacă îl chemă Ion sau Charles. Iar personalitatea sa poate fi influențată într-un anumit fel de numele de botez. Nu pentru că ar începe cu A sau cu Z sau ar semnifica nu știu ce în nu știu care limbă. Sunt convinsă însă că un copil se poate simți timorat și ținta mutor ironii dacă are un nume “altfel” (ca să nu mai folosesc potrivit-nepotrivit). Cel puțin în prima parte a vieții numele te poate așeza pe o poziție inferioară. Ca să nu mai vorbim de folosirea în exces a diminutivelor. Exemplul cu Vlad, dat de tine, este grăitor. Altfel, eu nu văd alte influențe. :)

        • Răspunde Drugwash says:

          Da, am menţionat deja pe undeva şi joaca răutăcioasă a copiilor/adolescenţilor în ce priveşte numele.

          Cred că ar trebui să luăm în considerare şi componenta audio a numelui. Modul cum se aude, pronunţat de ceilalţi, intonaţia… mai ales pentru o ureche muzicală, poate influenţa pozitiv sau negativ caracterul persoanei. În fond, de ce spunem că ne place numele “cutare” şi nu ne place “cutare”? Fiincă în mintea fiecăruia, un anumit nume sună plăcut iar altul nu. Şi evident, dincolo de vizual (numele scris), pronunţarea numelui – componenta audio, deci – are o influenţă în alegerea noastră. Logic şi în a posesorului numelui. ;)

          Să nu-mi spui mie pe nume dacă n-am dreptate! :lol:

      • Răspunde Vladen says:

        Difera mai mult etnic traditiile decat zonal (desi evident exista o impartire zonala a etniilor dar nu e intotdeauna foarte bine delimitata geografic). Sunt multe etnii la noi si obiceiurile sunt foarte diverse. Asa cum tiganii sau ungurii au alte obiceiuri decat romanii. Doar ca la noi sunt mult mai multe etnii.

    • Răspunde Vladen says:

      Nu, nu, eu ma refeream strict la cel pe gura :D. Nici ala nu e legenda, dar nici ceva uzual. Era intalnit pe la cei din unele zone de la tara sau pe la proaspat oraseni, acum e foarte rar sau nu mi-a mai fost dat mie sa vad (multumescu-ti doamne! :D). In general e considerata treaba de mujic. Eu unul salut, dar nu pup si nici macar nu dau mana cu barbatii (decat daca sunt chiar fortat de imprejurari). Cu doamnele prefer sa ma indrept si inclin putin in semn de salut (cand nu ma pot sustrage cu doamnele, ne mai si pupam, dar pe obraji si da, de trei ori, asta e obiceiul local si in elvetia, dar de regula sunt foarte bun sa ma sustrag :D).
      Folosirea in exces a diminutivelor e potential daunatoare pentru o namila de barbat/baiat doar in Romania. In Rusia e ceva mai mult decat uzual. Nu e considerat semn de efeminare sau orientare nesigura catusi de putin. Asa cum folositi voi cratima si prescurtarile, asa facem noi excese de diminutive :D. Un barbat care foloseste cratima nu e mai putin barbat, nu? :P Asa si cu diminutivele. Eu a trebuit sa fac eforturi deosebite sa o las moale cu diminutivele in romana. Sa vezi ce fete facea audienta cand ma auzea cerand sa mai puna careva castraveciori in castronel si bere in canuta :D. Un timp n-am priceput care-i baiul :)).

      • Răspunde Drugwash says:

        Şi cu toate astea, la noi se serveşte “ciorbiţă de văcuţă”, nu “ciorbă de vită”, prin restaurante. Nu-i asta ţara contrastelor…? :roll:

        În cerc restrîns, între buni prieteni şi amici, se mai folosesc diminutivele fără a avea vreun înţeles deranjant. Pe mine, cel puţin, mă strică “Drăgoşel”, “Băi Drăgoşele”, “Drăgoşică”, în special atunci cînd au nevoie de ceva important de la mine şi încearcă să mai “înmoaie” greutatea cererii. Îi “citesc” imediat, după formulare. :D

        Cu pupăturile pe gură între bărbaţi… yuck!!! N-am probleme să dau mîna ori să pup pe obraz, de obicei tot între rude sau prieteni buni, dar nu bot în bot! Necazu’ mare e că socru-meu nu ştiu din ce zonă a pămîntului aterizase aici (acum e plecat deja dintre noi), dar avea “boala” asta a pupatului pe bot, de-mi trimitea ficaţii la reanimare de fiecare dată cînd mergeam la ei. După divorţ, nu m-au mai văzut pe acolo şi tot întreba de ce nu vin să văd copilu’. Păi de scîrba lui, de-aia! Da’ acu’ s-a dus, numa’ de bine…

        Ca să răspund aici la problema cu etniile, da, e destul de evident să existe foarte multe etnii, la un teritoriu atît de mare ca al Rusiei şi ţinînd cont că de pe vremea cînd era URSS au fost înglobate mult mai multe naţionalităţi sub aceeaşi tutelă şi s-au deplasat grupuri etnice de colo-colo, plus cetăţeni din cu totul ale părţi ale lumii care s-au stabilit acolo şi au făcut schimb de tradiţii şi obiceiuri. Deja intrăm în alt subiect, cel al amestecurilor culturale. ;)

  20. Răspunde filedinpoveste says:

    Vrei să râzi un pic? Numele meu este Andreea-Elena şi ghici ce, pentru că ai mei părinţii (+ rudele) s-au stresat să-mi dea acest nume, s-au gândit ei să nu-mi vorbească niciodată cu unul dintre aceste nume. Când eram de-o şchipă îmi ziceau “Bebe”, dar bebe a mai crescut şi pe la vreo patru-cinci an) şi s-au gândit să-mi spună “Ancuţa”. Da, ştiu, nicio legătură cu numele meu, încă bunică-mi i-a plăcut tare acest nume încât m-au botezat “Ancuţa” în familie, nu la starea civilă.
    Îmi place numele meu, cel de Andreea-Elena, ba mai mult, îi fac şi promovare căci toţi prietenii, colegii şi cunoscuţii din afara familiei mă ştiu de Andreea. Acasă-i mai greu să schimb Ancuţa cu Andreea pentru că oricât aş încerca tot Ancuţa sunt. Maică-mi i-am făcut instructaj cum că trebuie să-mi spună Andreea cu prietenii şi colegii!

    • Răspunde Sonia says:

      Fain să ai două nume (frumoase amândouă) și să fi strigat altfel. Este și cazul soțului meu (am mai povestit aici pe blog). Îl cheamă Nicolae, dar toată lumea îi zice Sorin. De unde și o mulțime de peripeții prin care a trecut. :)

  21. Răspunde Câte nume, atâtea poveşti! | file din poveste says:

    […] Pentru că exemplul personal e cel mai relevant, de data aceasta voi analiza modul în care ai mei mi-au ales numele. […]

  22. Răspunde Mirela Pete says:

    Sonia are o formă aleasă, e rotund, cântă frumos finalul acestui nume, seamănă cu Enya ca sonoritate, iar acela e numele meu preferat. Frumos nume ai! :)
    Asociez automat numele tău cu al Soniei Henie, pe care o ador de mică.
    Eu știam de ce mi-a fost ales numele de Mirela: nașii mamei, care se numește Alexandrina-Italina, erau italieni, și dorind să-mi fie și mie nași, mi-au ales acest nume italienesc…credeam eu. Dar uite ce-am descoperit:”Cu toate ca numele Mirela a fost imprumutat din franceza si italiana, exista ipoteze conform carora etimologia ar fi latina, provenind din verbul ”mirari”- a minuna, a uimi – adevaratul sens fiind minunata.” Deci nu-i nici francez, nici italian, ci latin! :)

  23. Răspunde Vienela says:

    Mama mea s-a inspirat de la o prietena a ei cand mi-a pus numele, iar eu am facut greseala de a nu le intreba de unde vine Vienela. Un prieten italian mi-a spus ca acum foarte multi ani aveau o marca de inghetata care semana cumva cu numele meu. Am mai remarcat ca tiganii imi retin numele mult mai usor decat romanii. Daca stiti voi de unde vine Vienela, nu ezitati sa imi spuneti. :)))
    Vladen, eu nu iti pot spune decat asa. Doar cand ajung pe blogul Kadiei iti spun Vlad, influentata de ea. :))))

  24. Răspunde Recomandările săptămânii – 27 iulie « Blog-ul lui Adrian says:

    […] cu articolul “Re(nume)” – despre nume şi renume: “Astăzi mi-am sunat mama. Nimic neobișnuit. Poate […]

  25. Răspunde Confesiuni. Schimbarea la faţă. | Jurnal de fraieră says:

    […] avea o curiozitate căutând să afle numele reale ale bloggerilor pe care îi citea. (aici si AICI). O înţeleg. Balaura de gradină voia şi chipuri, că aşa a primit ea leapşa. Idem Ilinca. […]

  26. Răspunde Povestea continuă | blog de iarnă (și nu numai) says:

    […] Cele mai comentate articole: Mereu îndrăgostită, Cu chef de joacă, 28 (adică două duzini plus patru), Re(nume); […]

Leave a Reply