Îl cunoașteți pe omul acela căruia orice i-ai spune îți răspunde cu “Da, dar…” sau orice ai face îți va da o replică de genul “Stai să vezi cum am făcut eu, că este mult mai bine așa…”? Cu siguranță că l-ați întâlnit, multiplicat în zeci de exemplare, încercând să demonteze orice acțiune sau cuvânt al celor din jurul lui. Nu o să mă lansez în analiza acestei tipologii de individ. Probabil că substratul acestui comportament este dat de o încrengătură de factori care îl determină și uneori îl duce până la obișnuință. Cauzele lui ar putea fi multe, de la dorința de a epata până la nevoia de a demonstra că știi și că poți. Sau ar putea fi o încercare de a ascunde anumite slăbiciuni. Sau de a arăta celorlalți că ești altfel decât turma.
Acuma, nici mie nu-mi place spiritual de turmă. Și eu caut să nu mă înregimentez anumitor tendințe doar pentru că sunt la modă. Dar fac toate lucrurile acestea pentru că încerc să adaptez comportamentului meu doar lucrurile care mi se potrivesc, care mă fac să mă simt în largul meu și care mă scutesc de situații penibile. În niciun caz nu urmăresc să demonstrez că sunt buricul pământului sau posesoarea adevărului absolut.
Dar gata cu considerațiile de ordin psihologic și sociologic (așa or fi fost?), ideea este alta. Am observat (și voi cu siguranță la fel ca mine) că a devenit o modă să fii împotriva lucrurilor care sunt la modă sau doar folosite obișnuit, de multă vreme, în viața de zi cu zi. Nimic rău, aș zice… dar vehemența unora în a exprima acest lucru devine supărătoare.
Ieri Facebook-ul a fost plin de urări adresate Mariilor și Marinilor. Evident că au fost voci care s-au revoltat împotriva avalanșei de astfel de mesaje. Deși poate unele (mesaje) au fost adresate cu rost, nu doar la grămadă, tuturor celor care s-ar putea să se numească așa. Înțeleg și nu înțeleg supărarea. Om bun, cine te oprește să îi scoți din listă pe cei care abuzează de peretele tău virtual? Tot ieri a apărut un nou trend. “Nu se fac urari de 15 august”. Serios? De când? Am trăit ceva vreme pe acest pământ și este prima oară când aud așa ceva. Am fost într-o eroare perpetuă și am înfăptuit păcate de moarte până acum? A trebuit să am cont pe Facebook ca să mă (i)luminez în sfârșit? Evident îndemnul de a nu face urări (rostit pe un ton bland sau imperativ de-a dreptul) a fost însoțit de explicații pertinente (?). Se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului și cum este vorba despre moarte nu se cade să spunem “La mulți ani”. Eu nu sunt prea la zi cu cele sfinte, dar din ce am citit pe ici pe colo, adormirea a fost urmată de înviere și simbolizează învierea muritorilor de rând atinși de Divinitate. Deci? Ca să nu mai vorbim că “La mulți ani” este o urare laică și ar trebui, până la urmă, să nu o folosim în nicio împrejurare legată de nume de sfinți. Dar despre asta nu a pomenit încă nimeni.
Nu explicațiile sunt subiectul acestui articol ci vehemența unora. Și dorința exagerată de a-și impune anumite puncte de vedere. Altfel, fiecare face ce vrea și mă întreb dacă, cei atât de înverșunați, au făcut urări celor apropiați lor în această zi. Sau le-au spus că au descoperit anul acesta că nu se cade?
Să fii împotriva anumitor sărbători nu este un lucru nou. Ne plângem că totul a devenit comercial și și-a pierdut farmecul. Așa este, dar farmecul sărbătorilor îl dau cei din preajma noastră și sărbătoarea este așa cum ne-o facem noi, nu cum ne-o povestește crainicul de la televizor sau agitații de la cozile din supermarket. Și nimeni nu ne obligă să ne înghesuim în locuri supraaglomerate. Pentru unii e “cool” să se amestece în mulțime, pentru alții e ”cool” să se plângă de așa ceva. Nu e mai simplu să facă fiecare ce îi cade bine?
Să fii împotrivă doar pentru că alții sunt pentru. Și să îi privești cu dispreț pe cei din a doua categorie. Oare cu ce drept? Nu este mai bine să-ți asculți inima? Să sărbătorești ce dorești, să dai SMS-uri sau să spui „La mulți ani” cui dorești și puțin să îți pese dacă este la modă sau nu? Până la urmă lucrurile astea se fac din suflet, nu pentru că este în trend sau nu la un moment dat. Și în niciu caz pentru că unii care se cred lideri de opinie decretează că anul acesta NU sau că anul viitor DA.
Draga mea, am trecut si eu prin aceeasi consternare ca tine. Tot ma mir si nu reuşesc să realizez cine naiba are interesul să ne îngrădească astfel, pe zi ce trece mai mult. Am scris despre acelaşi lucru ieri. Era ziua fetei mele si a fost o zi tristă pe de o parte pentru că eu mă simt foarte rău şi nu am fost în stare să-i organizez ceva, pe de altă parte că au auzit toţi că nu se sărbătoreşte, chipurile şi nu e bine să se facă urări. Tâmpenie mai mare nici că am pomenit. Dar cel mai mult m-a frapat telefonul primit cu o seară înainte de o colegă de serviciu de la fratele ei. A urat-o cu o zi înainte, deşi ieri îşi sărbătorea şi ziua de naştere şi ziua de nume, pentră că a întrebat el la preot şi acesta i-a spus că nu e bine să-i spună surorii lui La mulţi ani de ziua ei doar pentru că s-a născut pe 15 august! Şi nu te gândi că sunt cine ştie ce puştani, bat în 50 de ani amândoi. Până unde va mai merge manipularea asta religioasă, îndobitocirea asta???
Luci, își doresc sănătate și “La mulți ani” pentru fiica ta. Nu știu dacă ese manipulare religioasă sau pur și simplu dorința unora de a epata. Sau or fi amândouă, cine știe. Altfel, m-am săturat de e bine sau nu e bine când este vorba de niște lucruri care țin de percepția subiectivă a fiecăruia.
Ştiu cum este, doar şi eu m-am săturat.
Mulţumesc frumos de urări
Buna!
Poate si eu am fost ceva mai vehementa in exprimarea opiniei mele de a nu zice “La multi ani!” pe 15 august. O fi urmata adormirea Maicii Domnului de ridicarea ei la cer, dar, de cand ma stiu eu, pe 15 se pomenesc mortii, se tine hram (da, se sarbatoreste, uneori chiar in stil mare) dar niciodata nu am auzit zicandu-se “la multi ani!” celor din jurul meu care purtau acele nume. Pentru ca, asa am fost invatata, ca se sarbatoreste Sfantul sau Sfanta si nu omul de langa tine, desi ii poarta numele. Daca tot vrei sa faci o urare, am inteles ca cea adecvata (acuma nici eu nu stiu daca e adevarat sau nu) este sa le zici: “Sa porti numele sfantului/sfintei cu demnitate!” O fi gresit sau nu, eu raman la parerea mea. Dar trendul l-am observat si eu, nu numai in ceea ce priveste 15 august, ci in mai multe cazuri. Ca orice trend, va avea o urcare si apoi o coborare a expansiunii.
O zi frumoasa sa ai! …
Alexandra, îmi confirmi că obiceiurile le fac oamenii, nu credința în ceva. În zona din care vin eu este altfel. Nu zic că e mai bine sau mai rău, dar nu pot să nu observ că, în diferite împrejurări, nuntă, înmormântare, botez sau sărbătoare, oamenii adoptă alte cutume. De unde trag concluzia că nu au fost dictate de cineva, pur și simplu practicarea lor le-a împământenit. Și atunci de ce atâta încrâncenare când fiecare este liber să facă ce vrea?
O zi frumasă și ție!
Astăzi am constatat că nu-mi mai pasă. Cu extrem de puţine excepţii, mi s-a instalat o puternică stare de miserupism acut.
Fără să fie miserupism nici eu nu mă agit. Doar constat.
EU înțeleg ce zici tu aici și aprob în mare parte. Din punctul meu de vedere este benefic pentru fiecare să fim diferiți de ”turmă”. De asemenea susțin ideea că trebuie să știm să ne pliem pe conceptul de turmă. Trebuie să știm și să fim diferiți dar să-i acceptăm și pe ei.
Acum, legat de moda de zi cu zi (și vorbesc în ansamblu nu doar de haine) consider că fiecare trebuie să fie în pas cu moda cu ce i se potrivește. Degeaba e nu știu ce la modă dacă ție îți stă groaznic cu el sau dacă un obiect la modă nu dă bine în casa ta. Moda e relativă, importante sunt gusturile fiecăruia .
Exact asta am spus și eu. Nu-mi place spiritul de turmă, dar nici nu sar la gâtul celor care fac altfel decât îmi place mie. Fiecare cu drumul lui și cu părerile sale.
La un prim nivel eu sunt pentru sarbatoriri, daca ar fi dupa mintea mea am duce-o numai intr-o sarbatoare continua, chiar daca am avea de celebrat numai faptul ca e marti. Cand eram mica la bunici la tara era o vorba cu “doua mancari si doua batai nu strica niciodata “, aia nu-mi placea ca bunica-mea era mare fan al ideii cu mancatul, bine macar ca nu o incerca pe cea cu bataia, de cand am imbatranit eu am decis ca doua sarbatoriri sunt mai bune decat una, asa ca sarbatoresc tot ce prind.
La celalalt nivel, cel religios sa zic, o fi 15 august Adormirea Maicii Domnului, dar asta nu echivaleaza cu nasterea in ceruri? Si daca tot suntem sau ar trebui sa fim mai mult spirit decat trup, de ce am sarbatori mai degraba nasterea in lumea asta ( 8 septembrie) decat nasterea in lumea spiritului?
Și mie îmi plac sărbătorile. Sun prilej pentru timp petrecut împreună cu familia.
La întrebarea din final nu știu ce răspuns să îți dau. Dar mi-am propus să mă documentez.
Maaare e gradina! Chestiile de genul asta sunt emanatii ale unora care nu au nimic bun de facut.Intai si intai, de regula, celebrarea unui sfant se face la data “adormirii” lui, cand de fapt s-a inaltat la cer. Aici, ne nastem pentru a muri (e singurul lucru cert din viata). Dincolo e vesnicia. Numai pentru Sfanta Maria si sf.Ion se sarbatoresc toate zilele care semnifica ceva din viata lor (Buna vestire, Intrarea in biserica, nasterea , moartea, taierea capului, etc). Apoi, de ce ar fi interzis sa spui “La multi ani”, chiar si in fiecare zi daca vrei? Sau “sanatate si noroc, si bucurii”? Am mai auzit eu, pe cate unii care se cred mai cunoscatori ca de ex., in post poti sa mananci carne dar doamne fereste sa mananci peste altcandva decat in zilele anume cu dezlegare la peste si nici un argument logic nu sta in fata lor. Dar de ce ne miram cand la noi toate sunt cu susul in jos? N-ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa pazim cu sfintenie astfel de “”emanatii” sa privim mai adanc in constiinta noastra si sa ne straduim sa facem numai ce ne dicteaza ca e bine? Am mai spus-o si altadata, nu trebuie sa cunoastem cele 10 porunci, e de ajuns sa respectam doua din ele…..
La multi ani tuturor, Marii si neMarii, sfinti mai mari sau mai mici, sanatate si noroc, every day! Iaca-asa!
Tatiana, apreciez răspunsul tău cu atât mai mult cu cât tu chiar știi ce vorbești și ești mai documentată în privința celor sfinte!
La mulți ani și ție!
Ma recunosc si eu a fi la fel de mirata de noutatea aflata ieri. Ma intreb de ce i-a ljuat Bisericii atat timp sa ne lumineze? O fi fost sarbatorirea Sfintei Marii de catre totii purtatorii frumosului nume, timp de 50 de ani un fel de rezistenta si nu am stiut? Sau poate s-au descoperit de curand adevarata semnificatie a zilei, precum manuscrisele de la Marea Moarta, ca si despre ele s-a vorbit dupa …niste ani? De ce le-a luat mai bine de 20 de ani sa ne lumineze asupra confuziei, ca de, cu rezistenta contra fostului regim se cam terminase, acum impotriva cui rezistam? De ce acum? Oricum eu am urat Mariilor mele si Marinilor ca in totii anii de pana acum, sa fie sanatosi pentru multi ani! Bunica mea Maria, odihneasc-o Dumnezeu, a primit an de an urarile intregii familii si nu ne-a spus niciodata ca nu se cuvine.
Nu am certitudinea că Biserica a stârnit această controversă, deși nu exclud posibilitatea. Am convingerea însă că unii se vor mai catolici decât Papa, sau în czil nostru mai ortodocsi decât Preafericitul.
Ma mai trezesc si eu uneori ca dau sfaturi necerute, dar incerc imediat sa ma corectez… :)))
A vuit facebook-ul ieri, oamenii s-au luat la cearta si tot nu au reusit a se inteleaga. Asa am descoperit ca printre prietenii mei de pe fb sunt oamenii care nu renunta la ideile lor nici macar cand li se demonstreaza ca nu au dreptate. Avem principii, ce mama naibii!
De la a da sfaturi necerute până la a condamna pe cei care nu gândesc la fel ca tine este cale lungă. Toți avem scăpări ni astea. Dar să te cerți pentru așa ceva parcă e prea de tot.
Citind articolul tau m-am felicitat ca nu stau pe FB. Intru atat de rar incat cred ca imi va fi desfiintat contul pentru inactivitate. Desigur, glumesc.
Eu am aflat chestia asta de cateva zile, adica de duminica, citind un mini-articol pe un blog, unde proprietarul facea inca de atunci o urare pentru toti cei ce poarta numele Maria/Marin fiindca spunea ca nu stie daca pe 15 va mai fi prezent. Si acolo s-a iscat o discutie despre exact ceea ce semnalezi tu aici. Am ramas si eu proasta, nu mi-am imaginat pana acum ca cei foarte tineri sunt atat de indoctrinati. Era o persoana tanara cea care facea observati foarte taioase acolo, intr-o discutie ce acumulate mai multe raspunsuri la un comentariu. M-a impresionat neplacut. Ieri,de pilda, eu am avut multi sarbatoriti caci in famile avem multi Marin/Maria, inclusiv mama. De cand ma stiu s-au facut urari, au fost sarbatoriti cu mese intinse. Nici nu ne-am sinchisit desi faza cu ceea ce circula mai nou i-am semnalat-o inca de duminica mamei mele. Noi doar am ras. Cred ca asemnea atitudine trebuie tratata cu umor. Fundamentalism ortodox inca nu credeam sa existe.
Nu știu dacă este fundamentalism orodox. Noi, toți, cred că devenim din ce în ce mai rigizi și mai puțin toleranți. În timp ce proslăvim toleranța și îi închinăm ode.
Eu simt diferit si am alte conceptii, pasiuni si pareri decat ceilalti. Asta nu inseamna ca vreau sa le impun celorlalti. Nu imi place sa merg cu turma, dar nici sa fiu in trend. :))
Asta este o gândire sănătoasă. Nici mie nu-mi place cu turma. Asta nu înseamnă că o subestimez sau că o detest.
Ce-i drept, că tot veni vorba de trend, am citit ieri atâtea articole pe subiectul ăsta — la unele am și comentat chiar — încât îmi vine să zic, ceea ce zic oricum, când prind ocazia, că oamenii preferă extremele în orice, în loc de miez. Și mama e Maria. Eu îi zic ” la mulți ani” pe 8 septembrie, bunica la fel. Dacă e să mă întrebi pe mine, nu îmi pasă ce zi alegi ca să îi transmiți cuiva drag că vrei să trăiască mult. Dar…oamenii înțeleg bucuria întru nume sfânt, trupește: mâncare, băutură etc. Poate că dacă subiectul era despre faptul de a merge sau nu la biserică într-o zi ca asta, era de luat în seamă. Dar așa, să te poziționezi “pro”, “contra” pentru o chestie care numai serioasă nu e…în fine! Oricum ar fi, poziționările astea sunt amețitoare. Adică, depinde cine le începe și cum. Începi cu ” contra”, vine “pro”-ul să echilibreze. Care “pro”ăsta e și el un contra…punct. Și se termină în coadă de pește…vin alte sărbători, alte situații în care ești sau te simți obligat să iei atitudine “pro ori contra”. Recunosc, îmi place să fiu neutră, dar, de obicei, neutrii înclină și ei spre una din extreme, ca să echilibreze acolo unde un “pro” ori un “contra” câștigă teren.
În fine! O să-mi fac o listă cu cei care preferă să le zic pe 8 septembrie, și o alta, separat, cu cei ce preferă în 15 august. Așa nu supăr pe nimeni!
Uite, la listă nu mă gândisem. Lăsând gluma la o parte, oamenii nu mai știu să se bucure, e adevărat. Au învățat însă să fie pro sau contra. O fi vreun trend și ăsta?
Acum, să spun drept, nici nu mai contează cu ce obişnuinţe vin în viaţă…de acasă, din copilăria mea etc. Am învăţat ceva din articolul tău şi asta mi se pare mult mai important. Uneori persist in idei…care nici măcar nu sunt ale mele. Hmmm
Adriana, fixuri avem cu toții. Și idei pe care le susținem până în pânzele albe. Depinde cum o facem.
Eu cunosc genul de om caruia daca ii spun ceva, raspunde invariabil STIU. Si atat. Nici nu mai deschid gura, nu mai am chef!
Și eu cunosc din ăia. Și procedez exact la fel ca tine.
Pai am mai zis o data asta, dar eu cred ca atitudinea asta arata ca persoanele respective au timp, nesigurante si frustrari cu ghiotura. Orginialitate zero. Plus o nevoie interioara de a epata audienta.
Subscriu.
da, e un adevar pe aici pe undeva. mama e maria si tot sustine ca 15august e hram de biserica, asa ca in fiecare an o sun si-o intreb te felicit sau nu?
lasand gluma la o parte, tendinta aceasta am observat-o si eu, toata lumea se plange, vad doar partea intunecata a lucrurilor, nu le mai place sa se distreze, sa rada, sa se simta bine, chiar daca au motive. pana la urma e alegerea fiecaruia si traieste asumandu-si-o. numai bine, sonia!