Am crezut că pe măsură ce anii trec, iar eu acumulez o tot mai mare experiență de viață, evenimentele pe care să le cataloghez în categoria “prima dată” vor deveni tot mai rare. Și că, atunci când se vor întâmpla, mă vor găsi pregătită să le fac față cu brio. Se pare că m-am înșelat. Nimeni nu le-a văzut și nu le-a trăit pe toate, iar vremurile se schimbă cu o viteză care depășește uneori capacitatea mea de adaptare.
Om matur și cu lecția vieții destul de bine învățată, m-am văzut pusă de multe ori în situații hilare, stânjenitoare sau mai emoționante decât am crezut că vor putea fi. Am tremurat la primul zbor cu avionul, m-am simțit ușor dezorientată la prima călătorie peste graniță, m-am luptat cu un smartphone nou mai mult decât a fost cazul. Asta ca să nu recunosc că, trei zile, nu am răspuns la niciun apel. Pentru că nu nimeream mișcarea potrivită și eliberatoare a vocii de la celălalt capăt de “fir”. Stăpână pe mine de obicei și destul de deschisă la ceea ce este nou, am avut sufletul cât un purice când am vorbit prima dată în public, când primul client s-a așezat pe scaunul din dreapta mea sau când pentru prima oară m-am încumetat să gust fructe de mare. Și ar mai fi multe de adăugat.
Astăzi am mai bifat un “prima dată”. Am vorbit pentru întâia oară la radio, în direct. Urmare a unei invitații venite de la Claudia și într-o emisiune a Radio Lynx la care a fost prezentă și Adela Râpeanu (reprezentând Editura All). Căreia încă nu i-am mulțumit destul pentru cărțile pe care ni le-a dăruit. Am răspuns cu entuziasm și mi s-a părut ușor. Urma să fiu sunată la telefon. Ceea ce s-a și întâmplat. Ce nu s-a întâmplat conform planului a fost partea legată de emoții. Știam că vor fi, dar nu atâtea și atât de intense. Una peste alta am scos-o până la urmă la capăt. Am uitat ce vroiam să spun și printre câteva bâlbâieli (nu-mi spuneți că nu au fost, căci le știu) cred că am transmis mesajul corect.
Scriu toate acestea nu pentru a mă lăuda că am vorbit la radio sau pentru a-mi scuza prestația pe care mi-o doream mai bună. Ci pentru a vă întreba dacă voi vă aduceți aminte despre vreun “prima dată” căruia a trebuit să îi faceți față recent. Emoții, zâmbete, stânjeneală? Care este senzația pe care o păstrați acum, după ce lucrurile deja s-au întâmplat?
emoții, interviu, prima data, radio, Radio Lynx
Draga mea, am fost cu ochii si urechile la voi si tin sa iti spun ca pe tot parcursul apelului telefonic, eu am zambit la auzul vocii tale. Esti minunata si ti se potriveste de minune proiectul Semn SPRE Carte!
Referitor la intrebarea ta, da… Am avut parte de multe de “prima data” dar cel mai recent astfel de moment a fost joi, cand am intalnit si vorbit pentru PRIMA DATA cu niste americani. Prima data cand am fost inconjurata de multi americani, prima data cand m-au angajat niste americani. Scuza-ma ca ma repet dar parca nici acum nu-mi vine a crede. Eu sunt foarte emotiva, incep sa tremur si imi transpira palmele, imi pierd cuvintele pe drum, aproape ca uit si cum ma cheama in situatiile in care sunt pusa sa vorbesc in public (la Gala SB eram…terifiata) sau la un interviu.
Nu ma inteleg bine cu emotiile. In noaptea de miercuri spre joi cred ca am reusit sa dorm doua ore. Si am dormit in Bucuresti, cu gandul ca trebuie sa fiu odihnita, nu sa ma pornesc la drum spre hotelul Marriott din capitala cu 4-5 ore inainte de interviu. Asa ca m-am cazat acolo, sperand sa pot dormi fara sa imi fac 500 de scenarii in cap dar bineinteles ca nu s-a putut.
Ideea e ca atunci cand am parte de “prima data”, nu iese totul perfect. Poate singura data cand a fost ok se intampla acum aproape un an, cand dadeam licenta si chiar daca eram emotionata, m-am adunat la final si am luat nota 10. In rest…mi se goleste creierul instantaneu.
Acum, dupa ce lucrurile deja s-au intamplat, sunt intr-o stare de genul “nu cred ca ar fi trebuit sa ma stresez atat de mult, ca nu avea cum sa nu iasa bine”. Dar degeaba imi spun asta acum, fiindca data viitoare sunt convinsa ca voi trece prin aceleasi stari enervante…
Pinky, încă in pic și visul tău se va împlini. Prima dată în America! Sunt convinsă că te vei descurca de minune și de abia aștept să ne povestești. Felicitări pentru prima poziție din clasamentul SuperBlog.
întotdeauna apare un nou prima dată când….
de plidă, pentru prima dată realizez cât de departe suntem geografic, deşi eu te ştiu aproape. şi aş fi vrut să fi fost acasă, să te aud…
mulţumim editurii all (mi-au trimis şi o invitaţie la lansarea de sâmbătă de la târgul de carte pe car eo voi onora cu drag) şi… mergem mai departe!
bravo pentru acest emoţionant “prima dată” al zilei de azi.
Mergem înainte. Trebuie! Nu suntem atât de departe, dar timpul ăsta bată-l vina mărește distanțele. Dacă o întâlnești la târg pe Adela, dă-i te rog un semn de carte.
să trăiţi, o caut!
Draga mea, nu am apucat sa ascult decat o bucata, dar de acolo de unde am auzit eu, nu am sesizat emotii care sa te impiedice in vreun fel sa fii coerenta. Dimpotriva, ai fost tu, cea pe care o stiu eu, vorbind din inima si cu entuziasm despre un proiect atat de generos si iata, felicitari, de succes.
Prima data la mine? Zilele trecute am reusit sa citesc o parodiere a unui articol de-al meu si sa nu ma enervez, ci sa gestionez situatia cu tact. Atat cat are elefantimea mea. Si am castigat un cititor si eu si m-a castigat si partea cealalta.
Nu știu cum de ai ajuns în spam. Măcar de puneai link să citim și noi parodia.
Mulțumesc pentru cuvintele tale frumoase. Abia aștept înregistrarea emisiunii.
Am postat si eu un comentariu si acum nu il mai vad pe aici. A nimerit in spam? Il vazuse, postat…:(
e o poveste care porbeste del ablogul Irealiei si articolul ei “Ma iubeste, nu ma iubeste”. La mine cei care pun linkuri ajung in spam automat, fara nici un amestec din partea mea, ii baga platforma singura acolo.
Dar, pentru cand vei avea timp uite: parodia
si sursa
Mulțumesc!
La 10 ani era timida si a trebuit sa vorbesc in fata unei sali pline la un congres (al pionierilor, normal!
) . Credeam ca o sa fac pipilica pe mine de frica dar dupa cateva minute nu ma mai dezlipeam de microfon, aproape m-au dat jos de la tribuna cu forta. Prima data am pornit calculatorul pe la patruzeci si… de ani, mi-era frica sa nu explodeze si fi-miu facea misto de mine ca, mai intai, trebuie sa dau roata cu mouse-ul pe tot ecranul sa-l sterg de virusi iar eu chiar asa faceam; acum as sta lipita de calculator toata ziua. prima data am zburat cu avionul toamna trecuta si am avut parte si de turbulente; mi-a placut la nebunie si as sta toata ziua in aer. Sper ca toate “prima data” din viata mea sa fie cu noroc sau, daca nu, sa invat ceva din greseli si a doua ora sa fie perfect.
Of, ce ciuda mi-e ca eu nu ascult niciodata radio!
Tu eşti o temerară! Cât despre radio… va apărea şi înregistrarea. Dar ar trebui să ai cont de Facebook prima dată.
Acolo l-ai putea vedea.
Cred că avem o mulțime de prime dăţi de trăit, până în ultima clipă.
În afară de lucrurile care au ieşit bine, sunt bune şi primele dăţi cu experienţe negative. De exemplu, prima tamponare. Am fost atât de varză, încât nu am luat numărul maşinii. Când ne-am văzut seara pentru a încheia o amiabilă, pot să jur că domnişoara a venit cu altă maşină. Aşa că – sper – am învăţat ceva.
Apoi, mai e tare bine când zici prima oară „nu“. Eu spun cu greu nu, când mi se cere ceva la serviciu. Cu juma’ de gură, am reuşit să spun că nu vreau în delegaţie (ca să nu merg cu avionul). Şi a fost ok. Uite aşa m-am scutit de două săptămâni nedormite. A fost nevoie de puţin curaj şi de această primă dată.
Nici eu nu ştiu să spun NU. Şi asta aşa, în general. Dar, cum bine zici, ar trebui să existe şi pentru asta o primă dată.
Am ascultat emisiunea Sonia. Ai fost cea pe care mmi-o imaginam. Emotiile veneau din sufletul mare pe care il ai.
Am avut emotii atunci cand eram in fata camerii de luat vederi la un post tv cunoscut. Mai un of, mai strangi din dinti…..pe ascuns …..si trece.
Mult succes in campania
Semn spre carte.
Nicu, mulţumesc mult. Şi succes la SuperBlog!
Te prind la înregistrare! Așa-i cu emoțiile astea, când crezi că le-ai fugărit, hopaaaa!
Nu-mi amintesc ultimul „prima dată”… hmmm.
Le-ai simţit şi tu pe pielea ta. Deci mă înţelegi.
Felicitari Sonia, nu pentru interviu, ci pentru campanie, am vrut sa o fac de mult, si tot n-am apucat.
Mulţumesc mult, Lavinia!
si eu tot cu vorbitul in public imi amintesc de prima data. au fost niste emotii teribile desi cand ma uitam la altii mi se parea asa de simplu… aveam discursul in cap si am zis ca i usor. n a fost dar nu m am lasat si am mai vorbit de atunci de multe ori ca sa ma obisnuiesc. acum zic eu ca ma descurc cu mult mai bine decat prima data :).
nu am apucat sa ascult emisiunea, am ramas in urma cu ele si imi pare rau. sper sa recuperez pe inregistrari. te felicit oricum, era si firesc sa fii invitata si sa vorbesti despre proiectul anului .