Pe scurt

O fotografie face cât 1000 de cuvinte, dar nici câteva vorbe nu îi vor face rău. Așadar…
Se spune că soarele răsare de la București. Fără să vreau să supăr pe nimeni, prefer întotdeauna, să aflu cât este ora exactă la… Sibiu. Așa am făcut și în weekend.

Pentru odihnă am ales… un loc plin de culori.

Am exclamat încă o dată (a câta oare?) că avem o țară minunată…

Iar când am descărcat fotoografiile m-am amuzat spunându-mi că, din goana mașinii, am reușit să surprind deasupra Rășinarului un… O.Z.N-eu.

Mi-am imaginat că acest articol, când urma să fie scris, se va numi Pe urmele lui Cioran. Îmi propusesem să văd casa în care s-a născut scriitorul și să vă povestesc ce sentimente m-au încercat. Nu este să fie așa. Casa, proprietate privată, este părăsită de 10 ani. Doar un bust auriu dă o anumită însemnătate locului. Și o placă atașată pe fațada casei care va ajunge în curând o ruină.

Nu mi-am propus să văd casa în care s-a născut Goga.

Cumva însă, pașii m-au purtat spre ea și am avut parte de o experiență incredibilă. Casa este tot proprietate privată, dar din când în când moștenitorii poposesc în ea. Unul dintre ei, la doar câteva clipe după ce ajunsesem în fața ei, ne-a deschis poarta și ne-a poftit înăuntru dacă dorim să o vizităm.

Ne-a poftit într-un colț de rai! Totul este îngrijit și perfect conservat, ne-a însoțit și ne-a spus povestea familiei Goga, iar singura răsplată pe care a acceptat-o au fost cele câteva cuvinte pe care le-am scris într-un caiet studențesc.

Mi-am dorit să văd Calfele călătoare și le-am văzut! Mă fascinează povestea lor!

Nu mi-am dorit să ajung la festivalul de folclor, dar am ajuns. La timp ca să văd spectacolul oferit de dansatorii ucrainieni. Am privit cu uimire măiestria și risipa lor de energie….

Și am lăcrimat când au cântat imnul țării lor și ne-au urat să fim feriți în veci de război.

Mi-am băut cafeau la câțiva centimetri de o Potecuță. De dor. A fost o bucurie și un privilegiu în același timp. Nu pun poza. O să mă credeți pe cuvânt.