Plouă și, pentru o clipă, am senzația că picăturile reci de apă care cad în potop o să ne mântuiască de toate păcatele. Sună ciudat aceste cuvinte ieșite de sub degete mele care nu prea cunosc drumul spre metaforă? Poate că da. Mai ales că, de fapt, ele nu sunt decât contopirea a două gânduri fugare. Unul care aleargă, ca o consolare, spre umbrela uitată la birou, iar celălalt un rest de ecou al unuia care a tot încercat în ultima vreme să-mi dicteze un articol și pe care, din lipsă de timp, l-am ignorat.
Păcate… Am vrut să vă scriu despre ele în perioada pe care școlarii o numesc “Săptămâna altfel”. Povestind cu o colegă despre activitățile fiului ei, am aflat cu stupoare că, una dintre ele, a fost… dusul la spovedanie. Nu am nimic cu cei care practică acest fel de a-și ușura sufletul, dar parcă mersul organizat la biserică, cu niște copii de șase ani, în vederea mărturisirii relelor pe care le-au făcut, mi s-a părut exagerat. Mai ales că trăiesc într-un oraș cu mai multe etnii care, evident, aparțin mai multor culte religioase. Și, inevitabil, în fiecare clasă există copii ai căror părinți frecventează, dacă o fac, alte biserici.
Păcate… Am vrut să vă scriu despre ele în săptămâna de dinainte de Paște. Într-un supermarket, lângă un raft cu produse de post, un creștin evlavios (sau cel puțin așa l-am poziționat eu datorită locului în care se afla) înjura de mama focului: “firar-ar ai dracului de comercianți!”. Probabil că, nemulțumit de prețuri sau mai știu eu ce, uitase de ce se afla acolo. Aveam să-l regăsesc, ceva mai târziu, în parcare, încă bombănind și strivind cu ură un muc de țigară de caldarâm.
Păcate… Ieri am dat startul chiar eu. Am privit cu invidie proiectul celor de la Editura Litera și cele 10.000 de cărți pe care urmau să le dăruiască. Mi-a trecut repede, este adevărat, gândul pizmaș, dar aveam să mă întristez ceva mai târziu când am aflat că evenimentul a durat doar câteva minute și că au existat persoane care s-au comportat la fel ca la promoțiile de mașini de găurit din nu mai țin minte care supermarketuri. Păcat. Niște oameni au muncit, cele 10.000 de volume înseamnă mulți bani și bănuiesc că în urma lor a rămas un gust amar. Al celor care au imaginat un eveniment frumos.
Păcate… și când le spun așa nu mă gândesc nicio clipă la divinitate sau la faptul că ea ni le tolerează sau nu după cât de mult postim sau ne căim. Ci mă întreb cum se întâmplă că, de multe ori, facem noi casă bună cu ele, le îmbrățișăm și avem impresia că sunt lucruri firești sau, în cel mai bun caz, realizăm purtările noastre deplasate și credem că le va spăla uitarea, iertarea, o vorbă sau, de ce nu, ploaia.
Plouă și multe-mi stau atârnate de suflet, ca niște lacrimi. Plouă și din nefericire nu există ploaie care să spele păcatele omenești.
***
La final, voi adăuga câteva rânduri pe care le veți găsi în fiecare dintre articolele mele, până în data de 15 mai.
Dacă ați votat proiectul Semn SPRE carte în competiția Idei în Țara lui Andrei, vă mulțumesc.
Dacă nu știți despre ce este vorba, vă invit să accesați linkul de mai jos. Și dacă vă place ceea ce citiți să ne acordați sprijinul vostru. Durează doar câteva minute să o faceți. Vă mulțumesc.
Pingback: Plagiat divin?