Fălci

După ce îl zărești, primul lucru pe care îl faci este să reconsideri tot ceea ce credeai că ai învățat până atunci. Începi să ai dubii despre mitul creației (sau, după caz, despre evoluționismul lui Darwin). Ce Adam, care Eva, de unde maimuță?  Devine clar ca lunina zilei că omul (sau mă rog, niște exemplerare care poartă acest nume) se trage din crocodil. Nici ceea ce știai despre biotop și biocenoză nu mai are sens. Echilibrul devine precar, circulația materiei, energiei și informației sunt lipsite de orice structură, iar ecosistemul pe care credeai că îl cunosti foarte bine nu mai este decât locul unor manifestări pe care le credeai străine regnului uman.

Omul crocodil se scaldă în ape puțin adânci, călduțe și tulburi. Uneori este vorba despre un job călduț, alteori despre o afacere încâlcită sau obscură, câteodată de nici una dintre ele pentru că țelul lui pare a fi să-și conserve timpul și energia. Pare taciturn și retras și te gândești că simplul fapt că îl ocolești va fi suficient pentru a te pune la adăpost de ferocitatea lui. Cât de greșit! Viclenia nu îi este străină, este mai inteligent decât pare, iar capacitatea de a sta nemișcat ore întregi (dar cu toate simțurile treze) te poate atrage în cursă și anihila în mai puțin de un minut. Fără ca măcar să îți dai seama de unde ți se trage și ce te-a lovit. Sau mă rog, înghițit nemestecat.

Că o face pentru mâncare, distracție sau pentru amândouă încă nu-mi este foarte clar, cert este însă că bipedul reptilă nu se dă în lături de la nimic. Va ataca în egală măsură pe cei firavi și neajutoroți, dar și pe cei puternici și mai puțin vigilenți, va rânji cu toți dinții și va plânge în timp ce-și devorează victimele (cu lacrimi de crocodil, evident) și va continua să se scalde în ape puțin adânci, călduțe și tulburi conservându-și timpul și energia. Confort de 5 stele, ce să zic!

Am învățat cum se zâmbește

Cu dinții toți, într-o grimasă falsă,

Și cum să apăr de razele celeste

Obrazul meu acoperit cu piele groasă.

Mi-s fălcile o armă nemiloasă

Și neclintirea-mi sfidează timpul care fuge

Mă voi hrăni cu carnea ta gustoasă

Și ale mele lacrimi încet, încet vor curge.

Bun, acum că am terminat de scris despre crocodili, dar mai ales pentru că am izbândit și cu versurile, pot să fac mărturisiri complete (ceea ce cred că este și indicat căci altfel s-ar putea trage concluzia că am luat-o puțin razna). Acest articol se vrea un răspuns la o provocare lansată de doi prieteni virtuali cu chef de joacă și puși pe șotii care așteptau de la mine versuri scrise în stilul Annei Ahmatova. Evident, despre sau cu crocodili. Ce a ieșit ați văzut deja, iar faptul că am adăugat și puțină “proză” sper să îmi fie iertat. Păi măi oameni buni, n-am mai scris o poezie de când eram prin clasa a patra!

Pentru poezie m-am inspirat de aici!