11 Dec 2013

Excese

40 Comments Aberații, O lume nebună, Personal

Free-Snow-WallpaperȚi s-a întâmplat vreodată ca, dintr-o dată, totul să pară prea mult? Prea multă muncă, prea mulți nervi, prea multe gânduri, prea multe frustrări, prea mult din fiecare lucru pe care îl vezi oriunde îți întorci privirea? O bună parte din ziua care tocmai s-a încheiat, eu am avut această senzație. Tot ce mă înconjura era în exces. Și am realizat, fără să mă gândesc prea mult, că decembrie, prin excelență, este o lună a exceselor. De toate felurile.

Muncim pe brânci cu speranța că vom duce la bun sfârșit toate proiectele la care ne-am înhămat peste an, uneori doar încercând să îngrășăm porcul în ajun, frecăm casa prin toate colțurile, de parcă să faci curățenie mare este potrivit doar în ultima lună din an, ne agităm, ne facem planuri, ne socotim banii din portofel. Ne înghesuim să plătim facturile ca să nu ne prindă un alt an cu datorii, deși el vine cu altele, destule, la pachet, facem cumpărături strecurându-ne cu greu printre munții de produse depozitate strategic chiar pe culoarele din supermarket. Și printre alții ca noi, grăbiți și nervoși. Gătim ca și cum am avea o armată întreagă invitată la masă. Trimitem SMS-uri tuturor cunoștințelor sau ne declarăm categoric împotriva lor, cumpărăm cadouri, vânăm oferte, nu concepem să nu ne miroase în casă a cetină de brad sau dimpotrivă ne declarăm cei mai aprigi apărători ai naturii și inventăm tot felul de înlocuitori pentru tradiționalul pom de iarnă. Ne cuprinde o frenezie aproape suspectă. De peste tot răsună colinde. Mult prea devreme pentru timpul lor, mult prea multe. În magazin, în autobuz, la birou. Uneori apăs cu teamă butonul mașinii de spălat, gândindu-mă că ar putea începe și ea să-mi cânte.

Și simt, pe undeva, mesaje subliminale care mi se insinuează în minte o dată cu clinchetul de clopoței.

De pretutindeni îmi zâmbește Moș Crăciun. Mai tânăr sau mai bătrân, cu straie frumos meșteșugite sau chinezești, cu barbă dichisită sau strâmb alcătuită. După posibilități. Timpuriu și el.

Citesc undeva că românii vor cheltui (în medie) 1.500 lei pentru Crăciun și Anul Nou. Pe bune? Care români? Câți își permit această sumă? Și presupunând că și-o permit, nu e prea mult? Nu am socotit niciodată câți bani am cheltuit de sărbători, dar, fără să fac economii, sunt convinsă că nu am ajuns nici măcar la jumătatea rezultatului acestui sondaj care, din punctul meu de vedere, este cam dubios. Cui folosesc asemenea socoteli? Poate celor care vor deveni vedetele jurnalelor de la televizor pentru că au ajuns la spital după prea multe sarmale și fripturi?

Nu am devenit Grinch peste noapte. Am spus întotdeauna că sărbătoarea mea preferată este Crăciunul. Este adevărat că și eu îi uit adesea latura spirituală și că mă regăsesc oarecum printre câteva dintre rândurile de mai sus. Dar nu pot să nu constat că decembrie este împovărat de excese. Oare nu ar fi mai bine dacă ne-am împărți entuziasmul exagerat sau nihilismul accentuat la toate cele douăsprezece luni ale anului?

Tags: , , , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

40 Responses to “Excese”

  1. Răspunde Drugwash says:

    În fiecare zi mi se pare prea mult din anumite puncte de vedere şi prea puţin din altele. Sărbătorile nu fac decît să exacerbeze ambele categorii pentru o perioadă.

    Nu poţi cere echilibru unei civilizaţii căreia îi induci permanent dorinţa de a avea, de a consuma, în loc de a fi. Şi ce-ai semănat, aia culegi. Merge economia, merg serviciile, merge totul… de fapt nu merge, ci aleargă. Într-un ritm atît de frenetic încît la un moment dat va cădea lat, mort. Da, totul, căci despre el vorbeam.

    Asta dacă nu se schimbă radical lumea întreagă, cît de curînd. Şi… bun venit în lumea viselor!

    • Răspunde Sonia says:

      Paradoxul este că de fapt nu merge nimic. Iar consecințele exceselor din decembrie le vom simți în ianuarie.

      • Răspunde Drugwash says:

        Consecinţele unui anumit decembrie le vom simţi noi toţi mult, mult timp de-acum înainte… :roll:
        De mers, merge, dar nu merge “al nostru” ci merge al celor aleşi ca să le meargă. Noi sîntem doar sifonul chiuvetei.

  2. Răspunde Drugwash says:

    Mă lăfăi în spam… :(

  3. Răspunde Dumitrascu Tatiana says:

    De 23 de ani ma straduiesc sa inteleg de ce.Si mi-e dor de sarbatorile simple de alta data.Cu miros de cozonac la gura cuptorului si colinde aduse de copii in case.Cu ritualul taierii porcului, care insemna sa te aduni cu rude si vecini si sa cinstesti evenimentul.Inteleg ca si acum se mai taie porci la tara dar sunt echipe specializate(de regula alcatuite din 2 oameni) care intr-o zi ti-a transformat porcul in carnati si caltabosi si alte…porcarii si gata, nu ramane urma,La noi in familie prima si a doua zi se manca curcan(din ograda proprie ,evident).De-abia dupa era programata taierea porcului si chiar era o sarbatoare care ii aduna pe toti.Iar caltabosii se faceau abia de Boboteaza(eu inca ma incapatanez sa fiu altfel decat restul lumii si tot atunci ii fac).Acum am ajuns aproape sa urasc sarbatorile si-mi vine sa plec in lumea mare.Asa-i, e totul in exces si de cateva zile chiar a luat-o totul razna iar cel mai in exces e nesimtirea dar , vorba cuiva, mai avem inca multe de indurat, don;t worry!

    • Răspunde Sonia says:

      Caltaboșii și piftia făcute de Bobotează au rămas la locul lor în memoria mea. Făcea maica de la Leicești ceva de se numea Moș și babă… Nu cred că voi mai mânca vreodată ceva atât de bun.

      • Răspunde Tatiana DUMITRASCU says:

        De la sora ei(maica mea, de la Ogoara), a Lalei(maica ta) a invatat si mama mea si toata lumea se inghesuia sa se infrupte.Ma straduiesc si eu dar parca e altfel, poate ca porcii sunt altfel decat atunci.Totul e altfel.

  4. Răspunde Iuliana says:

    Ai dreptate, decembrie a devenit o luna a exceselor din toate punctele de vedere. Uitam ca ar trebui sa fie o luna a bucuriei interioare si a bucuriei in familie, langa cei dragi, iar pentru asta nu e nevoie de nimic in exces.

  5. Răspunde raluka says:

    Partea cu butonul masinii de spalat e geniala. :) Craciunul este si sarbatoarea mea preferata, insa din pacate e prea mult acum..chiar inainte de 1 Decembrie se aud colinde, se simte mirosul de cozonaci etc. Excese, excese ..

  6. Răspunde Spunsieu says:

    De vreo doi ani am invatat ca sarbatorile sunt pentru relaxare, asa ca am lasat-o moale de tot si cu curatenia si cu gatitul, doar ne bucuram de vacanta. Chiar nu merita agitatia!

  7. Răspunde Cuvânta says:

    Bine spus cu impartirea entuziasmului si nihilismului pe cele 12 luni ale anului. Si eu as prefera o natie normala, echilibrata, decat una maniaco- depresiva, dar sta in puterea mea sa aleg? Nu, din pacate :(

  8. Răspunde psi says:

    pentru mine crăciunul este… zi de odihnă de mulți ani. fiind cea mai aglomerată lună din an, cadourile se nasc prin octombrie / noiembrie, curățenia este aproape gata, iar masa… care masă? eu mănânc de obicei pe apucate, puțin spre nimic iar suma aceea de care se spune că va fi cheltuită de români, la mine se duce la anaf… zilele acestea (ca să nu prind și acolo cozi).
    eu iubesc crăciunul pentru ceea ce este el: răgazul alături de cei dragi, alături de familia mea. restul… nu văd, nu aud… :) refuz să mă transform într-un consumator și prefer să rămân un pui de copil sentimental când vine vorba de … decembrie.
    în plus, revelionul nu înseamnă pentru mine prilej de distracție. anul care trece, de la mine, din viața mea se duce așa că nu văd de ce să mă bucur.

    • Răspunde Sonia says:

      M-a contrariat afișarea acelei sume. Cui folosește? Poate că media este corectă și sunt oameni care își permit să cheltuiască înzecit, dar mi s-a părut o sfidare să se spună că românii vor scoate din buzunar atât. În condițiile în care unii trăiesc de azi pe mâine.

  9. Răspunde Radu Thor says:

    Frumos scris şi adevărat!
    Există o vorbă pe care eu o respect cu stricteţe, nu mă duc la cumpărături când mie foame! :)

    • Răspunde Sonia says:

      Nu am problema asta. Soțul meu însă, da. Numai că la el se manifestă invers. Dacă îi este foame nu are răbdare să stea și vom pleca în grabă și cu mai nimic în sacoșe.

  10. Răspunde Ana says:

    Ba eu ma simt Grinch…si mi-e bine! Si , mi se pare ca lunile de sarbatoare sunt in exces la tot…

  11. Răspunde Natural says:

    Eu fac Craciunul la Straja, ca acolo nu sunt mall-uri :) Dar recunosc partea cu excesul. Exces de petrecere :)) Spor!

  12. Răspunde Andreotti says:

    Sonia, de mai bine de trei-patru ani, m-am dezbărat de toate excesele lunii decembrie:) De la curățenie, la mâncare și la cheltuit. Totul a devenit mult mai chibzuit și nu din pricina banilor ci pentru simplu fapt că eram atât de alergată, atât de preocupată de toate cele încât sfârșeam complet extenuată și lipsită de chef, taman atunci când bucuria trebuia să fie mai mare. Ce spirit al Crăciunului, ce atmosferă caldă, ce bucurie când eu eram un titirez amețit? Și-a fost un an când am pus frână. Și mi-am zis că nu-i bine ce fac și că trebuie s-o las mai moale și să mă organizez altfel. Dar singurul lucru la care nu fac rabat niciodată, este împodobirea casei și a biroului (petrec mai mult timp aici decât acasă) cu brăduți, cu crenguțe, coronițe, luminițe peste tot, căsuțe și figurine…ce să mai! Am un depozit întreg de ornamente!:) Transform locurile unde îmi petrec timpul, în mici orășele ale lui Moș Crăciun! E cea mai mare bucurie a mea. Și să-mi chem prietenii la un vin fiert, în jurul bradului și să stăm la povești până dimineață.

    • Răspunde Sonia says:

      Și eu aștept cu nerăbdare să împodobesc casa, iar în ultimii ani am devenit mai chibzuită.Mi-a trebuit însă o vreme să înțeleg că excesele sunt doar bucurii de moment, trecătoare și aducătoare de umbre mai apoi.

  13. Răspunde abisurile says:

    Excesele sunt un etalon la care se ne putem referi cand vrem sa facem “mai bine”. Este un mod de a dovedi ca existam altfel decat in restul timpului.

    • Răspunde Sonia says:

      Ca regulă generală cred că ai dreptate. Excesele lunii decembrie cred însă că se încadrează într-o altă categorie. Pe deoparte sunt cei care vor să câștige măcar acum, pe de alta cei care se amăgesc cu o abundență care este artificială. Mai pune deasupra frustrările și nervii și ai tabloul complet.

  14. Răspunde filedinpoveste says:

    Prea multa munca, prea multa oboseala, prea mult stres si la mine. De aceea saptamana asta (cred ca si saptamana trecuta) am cam absentat pe blog :D mai arunc un ochi din cand in cand ca nu pot sa stau departe

  15. Răspunde vavaly says:

    la mine e multa odihna si relaxare in perioada asta. eu vad excesele la cumparaturile de jucarii: prea multe, prea scumpe, prea inutile. la noi in familie se fac excese la comenzile de carti in aceasta perioada :). dar asta nu e niciodata prea mult.

  16. Răspunde Daruri | blog de iarnă (și nu numai) says:

    […] la începutul zilei (adică la o oră mică din noapte) am forte supărată pe excesele lunii decembrie, acum am revenit la sentimente mai bune. Poate pentru că șoferul autobuzului care mă aduce […]

  17. Răspunde Vladen says:

    Excesele (de orice fel, nu doar cele materiale) fac viata interesanta si o scot din banal. Ar fi crunt de plicticos un Craciun trait tern si cumpatat (sau o viata…). Ar fi oribil de mediocru si fara savoare. Mie imi plac sarbatorile si imi plac excesele. Mi-e grozav de mila de cei care-si pun singuri frana la fericire.

    • Răspunde Sonia says:

      Nu îmi doresc o viață plicticoasă și nici un Crăciun care să arate ca orice zi obișnuită. Dar, uneori, ce-i prea mult strică, iar lucruri care ar trebui să fie speciale devin banale și lipsite de importanță. Suntem în 12 și eu deja m-am săturat de colinde, sunt foarte obosită și mă gândesc cu groază la marea înghesuială de peste o săptămână și la toți nervii și toate înjurăturile spuse pentru că fiecare vrea să pregătească cum se cuvine masa pentru seara sfântă. Ceva nu se leagă, nu crezi?

    • Răspunde Vladen says:

      Ba da, sigur, seara nu e sfanta catusi de putin :). Pur si simplu unii o serbeaza laic. E nasterea unui bebelus despre care nu toata lumea crede ca e mantuitorul. De fapt nici nu conteaza care e evenimentul, poate fi juletide, nasterea unui copilas, solstitiul sau anul nou. E o perioada frumoasa oricum. Parerea mea este ca o atitudine care duce la toleranta este separarea sarbatoririi de conotatiile ei religioase. Cine vrea sa o serbeze religios sa o faca, asisderea si cine vrea doar cu potol si cadouri. Mai ales in secolul asta si mai ales cand crestinismul e clar pe panta descendenta, nu mai trebuie amestecate lucrurile. Fiecare face cum il fericeste. De ce mi-ar pasa mie de excesele altuia? De ce i-ar pasa altuia de ale mele?
      Ce vreau sa zic este ca, in opinia mea, toleranta inseamna exact a nu te gandi sa critici deciziile de viata ale celuilalt. Desiguri, poti sa nu fii de acord cu ele, dar asta nu le face automat gresite sau mai proaste. Fiecare are stilul lui de viata care corespunde (sau macar ar trebui sa tinda sa corespunda) asteptarilor si dorintelor lui. Nu ale altora. Mie mi-ar sta in gat si l-as pune pe orbita pe ala care ar incerca sa-mi forteze pe gat smerenia si cristosii in perioada asta. Altul exact asta isi doreste. Suntem din ce in ce mai multi, suntem diferiti si toleranta este sa nu judecam deciziile de viata ale celuilalt (in afara cazului in care libertatile aluia le lezeaza pe ale noastre).

  18. Răspunde Stres in exces! says:

    Sonia draga, musai sa dai maine un share la articolul asta pe pagina firmei, poate mai citesc si clientii nostri, sa impartim macar pe parcursul a trei luni ecesul comenzilor…
    Dincolo de aste mici aglomerari, imi place mult articolul, asta nu inseamna ca de maine nu iti cant una doua colnde zilnic, ce zici?

  19. Răspunde Vienela says:

    Ba eu, daca mi-as permite, as putea cheltui mult mai multi bani in perioada sarbatorilor, atat pentru a le face unice cat si pentru a-mi bucura prietenii. Din pacate, nu dispun de foarte multi bani asa ca trebuie sa ma intind cat imi este plapuma si sa recurg la tot felul de artificii.
    Dar nu mai alerg disperata prin casa nu mai pierd noptile gatind ca nebuna, asa cum faceam pana acum cativa ani, de ma prindea ziua de Craciun epuizata. :))))

  20. Răspunde elly weiss says:

    Subscriu. Sunt perfect de acord cu tine. De fapt urasc alinierea la orice… Asta e, sunt o rebela.
    Cand eram copil mai serbam cat de cat “cum se cuvine” dar de cand sunt adult… Va fi o zi cu mancarurile traditionale, cu vizite scurte ale rudelor foarte apropiate si…cam atat. Nici brad nu mai impodobesc de vreo 4 ani. Iar daca ar sta in nadejdea mea, toate magazinele ar da faliment. ;)

Leave a Reply