Despre băiatul care a strigat “Lupul!” alți “demoni”

Vă amintiți povestea despre băiatul care a strigat “Lupul!”? Dacă nu, fac eu un rezumat pentru voi: un băiat (de păstor) plictisit, în timp ce păzea oile, s-a gândit că ar putea să se distreze alertând sătenii fără niciun fel de temei. Oamenii au venit de câteva ori să salveze situația, dar atunci când pericolul a fost într-adevăr real nimeni nu l-a mai crezut și în felul acesta micul păstor a rămas fără oi.

De ce scriu toate astea? Schimbând un pic personajele și circumstanțele fabula lui Esop este foarte reală în zile noastre. Mi se spune tot mai des că protestele sunt întreținute de forțe oculte care nu vor altceva decât să destabilizeze România și să o facă o pradă ușoară pentru străini. Ca să punem lucrurile în lumina corectă o să vă spun că da, deși nu am fost în stradă eu îi admir pe cei care sunt acolo da, mi s-ar pare corect ca Guvernul Grindeanu să demisioneze în frunte cu conducătorul lui.* Revenind la străini și forțele oculte o să vă rog să nu mă considerați o naivă. Sunt conștientă că orice manifestații publice, mai ales cele cu o asemenea miză și de o asemenea amploare adună pe margine (sau poate chiar în mijlocul evenimentelor) oameni care au anumite interese. Pot fi politicieni alergând după capital politic, răufăcători plecați după pradă, naivi care vor să simtă că trăiesc fabulos sau pur și simplu dușmani ai României cu așteptări dintre cele mai grave pentru noi, dar când vrei să tragi semnale de alarmă asupra prezenței lor (indiferent dacă ești jurnalist, om politic sau doar un simplu cetățean speriat de consecințe) mi-ar plăcea să îmi aduci exemple concrete sau argumente coerente. Am auzit în ultimele zile cele mai hilare scenarii: 30 de lei de câine, multinaționale care obligă oamenii să iasă în stradă, drogați, lalelele date jandarmilor care au devenite subiect de evaziune fiscală, ceaiuri pe post de monedă forte și vor mai fi și altele, dar mă opresc pentru că nu vreau să amestec realitatea cu noul folclor. Cum să te mai cred măi, omule de bine (cu sau fără ghilimelele de rigoare), dacă mă vei atenționa asupra unui pericol real când tu, mai înainte, ai dus în derizoriu toată povestea asta? Voi fi și eu ca sătenii din fabula lui Esop. O să-mi văd de treabă în timp ce pericolul va fi real, iar consecințele lui fără putință de a fi schmbate.

Dacă tot m-am declat ca fiind de o anumită parte a baricadei, voi mai trece în reviztă câteva lucruri care mi-au zgârâiat grav urechea, retina sau putereea de înțelegere.

Președintele să dea un semnal de pace care să dezamorseze situația.
Mi-e greu să cred că KWI nu a venit în Parmanet cu discursul pregătit de acasă și voi recunoaște (nu dați cu pietre) că a fost pe placul meu. Chiar dacă rațiunea mi-a șoptit că ar fi trebuit, poate, să aibă un ton mai moderat. I-am găsit însă circumstanțe atenuante. Cum adică, tu Președinte de Cameră și de Senat, împăciuitori până la Dumnezeu și înapoi, nu te duci să îl întâmpini la intrare? Poate pentru că lăsându-i pe Vicepreședinți să facă lucrul ăsta (unul de a cărui imagine este legat mult hulitul PDL și celălalt cunoscut ca omul care doarme în timpul ședințelor) ai vrut să te situezi, din start, cu un avantaj?

Să se respecte votul.
Am auzit de foarte multe ori lozinca cu “Jos labele de pe votul meu!”. Trecând peste modul de exprimare sunt de acord cu ea. Să se repecte votul celor 3 milioane și ceva de alegători, așa este corect! De ce nu este la fel de corect să se respecte și votul celor 6 milioane și ceva de la celelalte alegeri?

Și ceilați au făcut la fel, dar reproșuri ne faceți numai nouă.
Pentru că ceilați au făcut altfel decât trebuie nu mai sunt la putere, iar faptul că au greșit și ei nu vă scuză în niciun fel acțiunile. În plus, toate aceste manifestații îndreptate împotriva celor de la guvernare sunt în același timp și un semnal pentru opoziție. Cine nu a înțeles asta, nu a înțeles nimic!

Numărăm și suntem creativi.
S-a discutat mult despre creativitatea mesajelor care au fost lansate din Piața Victoriei și, trebuie să recunosc, am fost uitită de imaginația protestatarilor. Sunt de acord că astfel de mesaje sunt mobilizatoare (pentru cei mai mulți, nu pentru toți) și mi-a plăcut să văd că lucrurile sunt exprimate nu cu ură ci cu umor. În același timp, cred că nu este concurs. Așa cum nu este concurs de anunțuri cu numărul de oameni prezenți la manifestații. Sunt extraordinar de mulți și asta este suficient. Vehiculând cifre care nu pot fi verificate și pe care mulți le contestă cu ajutorul unor calcule nu foarte sofisticate nu facem decât să setăm așteptări foarte mari, bazate pe fundamente false. La fel și cu creativitatea. Aflu că se dorește astăzi un steag uman și că mulți nu sunt de acord cu asta. De ce să împingem lucrurile spre o organizare minuțioasă când s-a dovedit că ele pot fi spectaculoase și fără pregătiri de acest fel? Scena luminilor de duminica trecută a fost emoționantă și, recunosc, am plâns. N-a fost nevoie de recuzită. Și, cel mai important, nu i s-au putut da alte interpretări. Solidaritatea și valorile comune sunt suficiente. Dar și să-l lași pe celălalt să facă cum consideră el că este cel mai bine, fără să îl judeci în vreun fel.

Cei care manifestă la Cotroceni sunt de tot râsul. Ba nu, sunt doar niște bieți bătrâni.
Probabil că adevărul este undeva la mijloc. Însă nu pot să nu recunosc că m-a lăsat fără cuvinte ura cu care se manifestau unii dintre cei de acolo. M-am gândit că în restul timpului ar putea fi niște oameni care sunt pâinea lui Dumnezeu și că se “radicalizează” doar atunci când este vorba de politică. Am câteva exemple de acest fel chiar în jurul meu.

Un singur lucru vreau să vă mai spun. Cândva am ieșit în stradă (la Decembrie 1989, mă refer) plină de speranță și de intenții bune. Am traversat apoi cea mai neagră perioadă pe care mi-aș fi putut-o imagina. Pentru că am fost manipulați până am atins limita cea mai de jos a caracterului uman. Aceea care te face să crezi că numai suprimându-l pe cel de lângă tine poți să ai dreptatea de partea ta. Cred că vremurile s-au schimbat și că accesul la informație, dar mai ales folosirea ei cu discernământ, ne poate salva. Și mai cred că cei mai în vârtă trebuie să facem un pas înapoi. Ce se întâmplă acum este despre cei tineri și despre viitorul copiilor lor. Știu, mulți dintre ei se îmbracă ciudat, au tatuaje prea mari și prea colorate, ascultă muzică pe care nu o înțelegem, nici ceea ce fac la birou (uneori pe salarii la care noi nici nu putem visa) nu ne e ușor să descifrăm. Știu, stau prea mult cu nasul în computer sau în telefon. Dar în același timp știu și că, cei mai mulți dintre ei, sunt oameni responsabi, cu familii și copii, cu job-uri care le cer responsabibilitate, cu vise frumoase pentru viitorul lor. De ce n-am avea încredere în ei?

Și, până nu uit, mă bântuie de ceva vreme o întrebare: Ceea ce este legal este și moral? 

* De ce vreau alt Guvern și alt Prim Ministru, acum că OUG a căzut? Pentru că acesta al meu (da, e al meu chiar daca nu și datorită votului pe care l-am dat) nu mi se pare cel mai potrivit. Am trei imagini în minte: cea cu el în umbra marelui conducător de partid, cea cu el singur, speriat, anunțand ceea ce credea că îl va scăpa de belele ulterioare, cea cu el, după monțiunea de cenzură, sigur pe el și triumfător. Cumva, imaginile astea nu se pupă. Și încrederea mea în cel care le reflectă este zero.

L.E.: Voi recunoaște că m-am înșelat în privința tricolorului uman. Indiferent care a fost scopul formării lui (câștigare de capital de imagine, încercare de a confisca cel puțin o parte din protest sau pur și simplu doar o intenție bună) rezultatul a fost unul singur. Cel puțin în ceea ce mă privește. Am o țară, o iubesc așa cum este și sper să apuc și vremuri mai curate.