Călătoria mea pe drumurile patriei s-a încheiat. De acasă am venit… acasă. A fost un drum mai scurt (ca întindere în timp) decât altădată și foarte plăcut. Poate datorită celor două bucăți de autostradă (nu foarte lungi, e adevărat) sau poate pentru că s-a întâmplat să călătoresc la ore la care alții fie ajunseseră la destinație, fie nu plecaseră încă de acasă. Altfel, cei 300 de kilometri îmi sunt atât de cunoscuți. I-am parcurs de atâtea ori că îi știu pe dinafară. Doar puține lucruri îmi mai dezvăluie la o nouă călătorie. Poate o construcție nouă, poate încă o bucățică din viitoarea șosea de mare viteză… Îi “savurez” însă, de fiecare dată, cu aceeași plăcere. Și de aici dorința mea de a-ți spune… ce-ți doresc eu ție, călătorule prin țara mea.
Îți doresc să…
… îți lași retina inundată de culori. Indiferent de anotimpul în care îmi traversezi țara cu toate vor veni înspre tine desăvârșind o armonie pe care doar natura o poate orândui. Dă uitării, măcar pentru câteva clipe, cenușiului pe care îl întâlnești la tot pasul în viața ta și lasă privirea-ți să se plimbe, braț la braț cu sufletul tău, și să îmbrățișeze peisaje de o perfecțiune aproape ireală. Munți abrupți, dealuri line, fâșii de apă care cresc parcă din nimic. Case adunate în văi sau răsfirate pe culmi unde, ți se pare, că nici cu gândul nu ai putea să ajungi. Pomi încărcați de roade, un vultur planând maiestos, parcelele de pământ cultivate cu o diversitate de plante ce nasc un fel de geometrie, una care răsare din pământ.
… îți iei răgazul în care să cumperi un pumn de cireșe. Din acelea pe care ți le oferă, la o poartă, o fetiță fragilă sau o bătrână apăsată de prea mulții ei ani. Dă uitării, măcar pentru câteva clipe, fructele perfecte din supermarket și savurează pe îndelete gustul pe care îl credeai pierdut. O să ți-l reamintești într-o clipă, chiar dacă multă vreme ai crezut că l-ai uitat.
… îți oferi popasuri. Oprește-te să te bucuri de aerul curat și de adierea răcoroasă a vântului. Ascultă muzica stranie pe care acesta o naște trecând prin coroanele grele de culoare ale copacilor. Dă uitării, măcar pentru câteva clipe, atmosfera îmbâcsită din inima orașelor și zgomotul, uneori, infernal. Și, dacă tot te-ai oprit, nu uita să răspunzi la salut unor oameni pe care tu nu îi cunoști, dar care îți spun “bună ziua” și îți zâmbesc. Adu-ți aminte că la țară toată lumea își dă binețe, răspunde și zâmbește și tu.
… îți amintești că unele lucruri, pur și simplu, nu pot să se nască peste noapte. Păstrează-ți răbdarea și calmul în locurile în care șoseaua e prăfuită și traficul îngreunat de utilaje care (poate prea încet) ridică o nouă șosea. Dă uitării, măcar pentru câteva clipe, tot disconfortul pe care ți-l provoacă și gândește-te că, data viitoare, e posibil ca și tu să te bucuri de ea.
… îți spui de fiecare dată când pornești la drum “festina lente”. Nu câștigi mare lucru înghițind în viteză kilometru după kilometru.
Ce-ți mai doresc eu ție, călătorule prin țara mea? Ca o dată ce ai ajuns acasă, să mai păstrezi, măcar și pentru o vreme, în mintea și în sufletul tău, frumusețea pe care o are țara mea. Te vor copleși din nou cenușiul și problemele de zi cu zi, vei respira, cu greutate, aerul orașului fierbinte ca un cuptor, retina îți va fi zgârâiată iarăși de construcții hidoase sau de gunoaie aruncare la întâmplare, vei întâlni oameni cu fețe impasibile și nepăsători, dar viața va merge înainte. Și poate că un strop din energia necesară curgerii ei îl vei culege și din faptul că ai fost călător prin țara mea.
Acestea sunt doar gândurile mele de călător, nu un ghid de călătorie sau o lecție de patetic patriotism.
Ca de fiecare data, faci sa vibreze o anumita coarda…..Avem o tara…..unii spun”Pacat ca e locuita….” Eu as zice : pacat ca nu e pusa in valoare…..Pana una alta, in afara de printul Charles , de cativa turisti care i-au determinat si pe altii sa ne viziteze si de alte cateva personalitati, nu prea ne-am mai bucurat de promovare……Inainte de ’89 conditiile oferite strainilor erau la standarde mult superioare celor pentru noi.Niste prieteni, intorsi recent dintr-un turneu de 7000 km povesteau despre un anume loc din AUSTRIA, facut in primul rand pentru cetatenii ei, unde sa se simta ca in paradis…..Si de grija extraordinara fata de tot ce inseamna “bogatia tarii”…..La noi, codrii de arama sunt istorie iar campiile manoase se transforma in desert…Incotro ne indreptam?Daca tai un copac de pe mosia de padure proprie risti sa te alegi cu dosar penal dar daca tiganii iti “rad ” tot nu-i vede nimeni.Altii , mai “destepti”, pe baza unor contracte de igienizare plesuvesc sute de hectare de padure.
Si ne minunam de catastrofele care vin peste noi.Dar asta intra in alta tema…..inca mai avem cu ce ne lauda,inca mai avem potential turistic si , ce-i drept , timid, incepe sa se creeze si infrastructura.Ma bucur ca v-a priit calatoria, chiar si asa pe fuga.Va astept data viitoare.
Niciodată timpul nu-mi ajunge să fac toate câte aș dori. Data viitoare promit să leg mersul acasă de culoarul Bran-Rucăr și prima escală să fie la tine. Alt drum pe care l-am făcut, ca și tine, de multe ori, și pe care cândva îl știam pe dinafară.
Dar pe care de fiecare data il savuram de la geamul autobuzului.Toamna,in special, bogatia de culori era ceva fantastic.
Frumos, ai dreptate. Nu ne luam timp sa vedem, sa simtim, sa ne bucuram de ceea ce este…ne luam timp numai sa criticam…
Să criticăm este cel mai ușor. Nu că nu am avea ce. Uneori însă uităm de lucrurile frumoase. Și e păcat.
Dulce RO(mânie).
Ce-mi doresc eu mie… Sa aiba Mihai mai mult timp liber si sa avem mai multi bani, pentru a ne bucura pe deplin de tot ceea ce ai adus in lumina atat de frumos. Mi-e dor de zilele in care aveam timp sa iesim la plimbare si nu ne pasa ca nu aveam bani in buzunar.
Ooooo… și mie mi-e dor de vremurile când mergeam cu nașul și cutreieram munții cu rucasul în spate și 50 de lei în buzunar.
Avem o tara, avem chiar si oameni care sa o faca atractiva pentru altii, insa mai avem putini , dar ambitiosi, hoti. Asta ne opreste din a fi o tara fireasca.
Poate că timpul va așeza lucrurile. Eu sper.
De patriotism m-am cam lecuit. Dar “patrie’ parca nu-i acelasi lucru cu “tara’, desi asa pare.Iar la capitolul tara chiar avem cu ce ne mandri! Si nu ma refer la zonele turistice consacrate ci la cele mai putin cautate de turisti, la coclaurile neumblate, la satele ascunse printre munti.Si la oamenii simpli care te fac sa te simti binevenit, inca nepervertiti de comert, profit si marketing.Acolo e tara cu adevarat!
Important este că mai există țara asta. Ascunsă pe coclauri sau în sufletul fiecăruia dintre noi.
Ce sunt plantele acelea galbene de pe camp? Arata ca o pictura!
Si eu, pe vremea cand mergeam regulat vara in vacanta in Romania (doamna e din Bucuresti), obisnuiam sa mergem negresit pe culoarul Rucar-Bran. Imi place grozav zona aia si drumul, cel putin pe atunci, era foarte bun (eu am venit in Romania prima data in 1995 si sa stau mai mult din 1996, de mers acolo prima data cred ca a fost totusi abia in 1997). Extrem de frumos e!
Plantele galbene? Bănuiesc că porumb. Poza nu am făcut-o eu, am luat-o de pe net (am specificat și sursa
) tocmai pentru că mi-a plăcut foarte mult lumina surprinsă. E rușinos, știu, dar mi-am lăsat cu bună știință camera foto acasă. Am vrut trei zile fără grija ei. De fapt fără nicio grijă. 
Imaginea este de pe Valea Oltului.
Culoarul Rucăr-Bran este extrem de spectaculos. L-am traversat de multe ori în timpul studenției în drumul meu spre casă (am făcut facultatea la Brașov, iar casa mea era alta decât cea de acum) și m-am întors să îl admir oricât de des am putut. Toamna este un paradis colorat. Mă bucur mult că ți-a plăcut.