Cât de repede circulă veştile bune?

Ieri am primit un e-mail. Un coleg din blogosferă îmi povestea despre o idee frumoasă și mă invita să duc și eu vestea mai departe. M-am scărpinat în cap și am căzut pe gânduri. Și am constatat că deși de ceva vreme (de când cu adunatul de voturi pentru Semnul SPRE carte) îmi tot spun că am învățat o lecție, se pare că încă nu o știu destul de bine. Ce lecție? Aceea că uneori trecem pe lângă lucruri care s-ar putea dovedi importante fără să le acordăm atenție și că ne schimbăm atitudinea doar atunci când noi suntem cei implicați. Nu vreau să pară că acuz pe cineva, pur și simplu constat că și eu am avut acest comportament de multe ori. Chiar și în ceea ce privește ideea despre care vă vorbeam. Citisem în fugă despre ea pe Facebook, îmi propusesem să aprofundez mai târziu, dar nu sunt foarte sigură că s-ar mai fi întâmplat acest lucru. Mereu pe fugă și veșnic cu argumentul lipsei de timp, poate că aș fi uitat. Și asta în condițiile în care nu sunt un om nepăsător și mi-am promis să fiu mai atentă la lucrurile din jurul meu. Da, am foarte puțin timp și aș avea nevoie de o zi cu mult mai multe ore decât cele 24, dar dacă stau strâmb și judec drept, cum îmi fac vreme pentru o țigară sau o cafea, aş putea să îmi fac timp și pentru altele.

Întâmplător, tot ieri, a trebuit să mă achit de o datorie mai veche și să montez două filme pe care le-am făcut în săptămâna cu Școală Altfel. Două grupuri de copii (clasa I-a și a II-a) au vizitat firma la care lucrez și cum cele două joburi ale mele se îmbină atât de bine câteodată, am decis să imortalizăm momentele. Nu o să vă povestesc despre cum este să faci față micuților plini de energie și nerăbdare și să răspunzi întrebărilor lor, dar o să vă relatez unul dintre episoadele întâmplate. În timp ce ne aflam în zona în care tipăriturile se finisează, atenția tuturor s-a îndreptat spre sacii care conțin ceea ce noi numim “tăieței” (adică fâșii înguste de hârtie care sunt înlăturate pentru ca lucrările să aibă un aspect perfect). I-am întrebat pe copii ce cred ei că se întâmplă cu acele resturi. Mă așteptam să îmi spună că le aruncăm sau că le folosim la qulling. Ei bine, cei mici mi-au povestit despre reciclare, despre colectarea selectivă a deșeurilor, despre grija pe care trebuie să o avem pentru cărți, despre copaci și despre natura. Ați reținut, vă povestesc despre copii de maxim 9 ani.

Ce legătură au cele două paragrafe de mai înainte? Ideea despre care mi-a scris Cristi se numește Orașul Reciclării și este o competiție la startul căreia s-au aliniat 32 de municipalități. Deva este una dintre ele.

Primăriile înscrise în concurs “luptă” pentru îmbunătățirea calității serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, pentru conștientizare și mobilizarea populației în privința separării lor și strângerii unor cantități cât mari cantități. Premiul cel mare? O zonă eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro.

M-am întrebat ce șanse are orașul în care lucrez la un loc fruntaș, poate chiar primul, și nu am putut să îmi dau un răspuns. Competiția se află deja la a doua ediție, dar eu nu am auzit până acum despre ea. Să nu fi fost popularizată suficient de către cei de la primărie sau am umblat eu, atâta timp, cu capul în nori?

Oricum au stat lucrurile până acum, cred că a venit vremea să se schimbe ceva şi, fiecare dintre noi, să pună umărul după puterile pe care le are şi după priceperea sa. Deva este un oraş cochet şi mai curat decât multe locuri din ţara asta, iar eu m-am îndrăgost de el, iremediabil, cu mult înainte de a fi locul în care ajung în fiecare dimineaţă la muncă. A fost dragoste la prima vedere şi cred că merită atenţia noastră.

Ce am putea face? Să încercăm să ducem vestea despre Oraşul Reciclării mai departe. Sebastian a făcut-o deja, deşi, ca şi mine, locuieşte în Hunedoara. Dan Terteci ar putea povesti despre ea la Premianţii fără premii, Ovidiu Manoilescu la plimbările duminicale din parcul dendrologic de la Simeria, iar Mihaela Cornoiu care crede că totul este posibil, chiar și imposibilul, sigur ar găsi o împrejurare care să fie potrivită. Şi poate am putea şi mai mult. Cred, aşa cum am spus de foarte multe ori, că faptele bune şi puterea exemplului sunt molipsitoare. Ce-ar fi să dăm tonul şi să ncercăm să aducem cât mai mulţi oameni care să sprijine aceste idee? Cu vorba şi cu fapta, evident!

Am lăsat pentru final o curiozitate. Câţi dintre voi locuiţi în oraşe care s-au aliniat la startul acestui concurs? De unde aţi aflat? V-ar plăcea să duceţi vestea mai departe sau chiar să vă implicaţi într-o asemenea acţiune? (lista oraşelor este aici)

Sursă foto: www.colecteazaselectiv.ro şi primariadeva.ro.