Mie nu-mi place supa reîncălzită. Despre aia cu găluște vorbesc, cu cea de tăieței nu am nicio treabă. Dar supa cu găluște, reîncălzită, mi se pare o oroare. Dacă lichidul translucid este numai bun de mâncat, cu siguranță bulgării aurii au miezul rece. Iar când găluștele au inima la o temperatură rezonabilă, zeama în care se scaldă s-ar putea să fie mai fierbinte decât focul iadului. Poate nu știu eu cum să fac să încălzesc această mâncare astfel încât să fie plăcută papilelor mele gustative.
Ce mi-a venit cu teoria supei la ora asta când a trecut de mult și ora de cină? Păi amintindu-mi eu despre un subiect genial ce îmi venise în minte săptămâna trecută și despre care din nu mai țin minte ce motive nu am apucat să scriu, m-am așezat cu drag în fața calculatorului. Doar cu drag, că sporul nu și-a făcut simțită prezența. Genialul meu s-a transformat în banal și dintr-o dată mi s-a părut că nu mai are nici zvâc și nici savoare. Exact ca si supa. Cea cu găluște, despre care tocmai vorbeam. Apetisant la prima vedere, o combinație cam aiurea când a venit vorba de degustare. Și tot ca în cazul supei, am concluzionat eu după o sumară chibzuință, în ceea ce mă privește, când mi se pare că am un subiect, ar trebui să scriu. În clipa aceea. Încercarea de a-l reîncălzi, mai târziu, va fi sortită eșecului. Mi-e ciudă că am acest fel păcătos de a mă purta cu propriile-mi gânduri. Căci s-ar putea să vină o zi în care inspirația să nu mai fie atât de darnică.
Dacă tot am scris cuvântul păcat și am pornit-o cu tot felul de considerații culinare, mă gândesc să fac și un mic ghiveci din acest articol. Amintind un articol pe care l-am citit la Chinezu. Unul în care cititorii sunt întrebați care sunt cele șapte păcate capitale ale unui blogger. De ce șapte și nu trei, nouă sau zece, nu am înțeles. O fi având legătură cu păcatele biblice sau cu cu cele șapte minuni ale lumii? Lăsând gluma la o parte, întrebarea este una serioasă. E plin de păcătoși în blogosferă, mai ceva ca în cazanele iadului.
Am tot amânat să las un răspuns la articolul Chinezului. Păcătoasă și eu (mâncătoare de litere și virgule, lipsită de răbdarea de a-mi corecta postările și uneori prea repezită și încrezătoare în mine) o să încerc să creionez aicea un păcat care mie mi se pare mare (fără să știu dacă este și capital). Scrisul de articole gogoașă (asta ca să rămân în bucătăria ad hoc de astă seară).
Cum sunt articolele gogoașă? Atrăgătoare și îmbietoare, foarte aspectuoase, dar în același timp cam grele când vine vorba de digestie. Fie pentru că interiorul este cam găunos, fie pentru că au fost prăjite în uleiul în care au fost prăjite și alte gogoși. Ca să nu mai vorbim de faptul că ingredientele ar putea să fie vechi sau doar nesănătoase. Ceva de genul afară e vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’, asta ca să schimb puțin registrul. Cert este că cel care ni le vinde nu le-ar consuma el însuși niciodată.
Nu o să vă întreb nimic despre păcate (așa cum poate v-ați fi așteptat). Dacă aveți plăcerea să vă exprimați o opinie, vă invit să o faceți direct la sursă. O să vă propun un mic (și ciudat) exercițiu de imaginație. Articolele pe care le citiți zilnic ar putea fi comparate cu vreun fel de mâncare? Găsiți printre ele deserturi fine, mâncăruri sofisticate sau, poate, alcătuiri din ingrediente fade și expirate? Mie mi-au venit în minte o grămadă de analogii, dar vă las și pe voi să vă gândiți la lucrul acesta. 
29 thoughts on “Bloguri cu (pe) pâine”