13 Aug 2014

Astăzi schimbăm peisajul (tutorial)

4 Comments Tutoriale

A sosit timpul pentru un nou tutorial. Pe care l-am amânat destulă vreme. În primul rând din cauză de vacanţă şi mai apoi pentru că m-am gândit îndelung cum ar trebui să duc lucrurile mai departe. V-am promis că de data aceasta vom trece la aplicaţii concrete, ceea ce voi şi face, experienţa îmi spune însă că puţină teorie ar mai fi fost necesară. Experienţa de om care a învăţat editare grafică din carte şi care, din dorinţa de a învăţa foarte repede totul, a trecut uneori peste părţile introductive care păreau plictisitoare. Că s-a întors la ele atunci când a constatat că îi erau foarte necesare, asta este altă poveste.

Am decis să încerc să împac, cumva, şi capra şi varza şi să strecor teoria în exemple concrete. Aşadar astăzi vom încerca să schimbăm peisajul, iar eu vă voi povesti nu numai cum vom reuşi să facem asta ci şi de ce avem nevoie de o unealtă sau alta.

Să presupunem că aţi fost la iarbă verde şi l-aţi fotografiat pe cel mai mic membru al familiei într-o ipostază foarte… muzicală.

rock

Foto 1

Are atitudine, pare că ştie ce face şi aproape că, dacă închideţi ochii, îl visaţi concertând pe o mare scenă sau înregistrând într-un studio un hit cu succes internaţional. Poate aici?

studio

Foto 2

De dragul visului, dar și a primei lecții de editare grafică cu adevărat serioasă hai să încercăm să facem din cele două fotografii una singură. Astăzi vom folosi Photoshopul.

Primul pas este să deschidem programul și să ne asigurăm că în spațiul de lucru avem tot ce ne trebuie:

- cele două imagini pe care le aducem cu File->Open – 1

- cutia cu unelte care, dacă lipselte, este disponibilă în meniul Windows bifând opţiunea Tools (din care vom folosi instrumentele de selecţie) – 2

- panoul Layers (disponibil, dacă lipseşte, în meniul Windows) – 3

- panoul History (disponibil, dacă lipseşte, în meniul Windows) care ne va ajuta să revenim la o stare anterioară atunci cînd am greşit – 4

01

Înainte de a ne apuca de lucru voi mai insista puţin asupra noţinii de straturi (layers). Photoshop-ul, datorită lor, ne permite stratificarea mai multor imagini, zonele transparente ale unui strat permiţându-ne să vedem porţiuni dintr-o altă imagine. În acest fel putem obţine o imagine compusă în care vom reţine doar ceea ce ne este necesar. Pentru a păstra doar anumite porţiuni şi a le înlătura pe cele care nu prezintă interes pentru noi vom apela la uneltele de selecţie. Le voi descrie în amănunt într-o notă de la finalul articolului, asta pentru a nu mă mai lungi prea mult cu teoria.

Aşadar să trecem la lucru. Scopul nostru, declarat deja, este să îl luăm pe băieţelul din fotografia 1 şi să îl aşezăm într-un alt decor (fotografia 2).

Mai întâi  transformăm Layerul Background într-un layer normal asupra căruia putem să întervenim şi alegem unealta de selecţie pe care o vom utilza. Pentru prima operaţie vom efectua dublu click pe layerul background (5), iar pentru a doua vom alege din caseta de unelte Polygonal Lasso Tool (6).

02

Apoi ne înarmăm cu răbdare şi, din aproape în aproape, urmăm conturul pe care dorim să îl decupăm. La finalul acestei operaţii care, cu puţin exerciţiu, este destul de simplă, vom obţine următoarea situaţie:

final selecţie

Ca să ajungeţi la acest rezultat, pe lângă răbdare şi exerciţiu, ar mai trebui să ştiţi câteva secrete:

- Folosiţi imagini de bună calitate pentru a selecta cu uşurinţă contururile şi a nu obţine, după decupare, o imagine cu margini neclare.

- Pentru a putea urmări conturul cu o cât mai mare acurateţe vom folosi unealta Zoom. Nu o căutaţi prin meniuri, va fi incomod să o accesaţi în acest fel în timp ce executaţi o operaţie de decupare. Folositi combinaţiile de taste Ctrl şi + pentru mărire sau Ctrl şi – pentru micşorare. Pentru a vă deplasa din aproape în aproape pe suprafaţa imaginii apăsaţi tasta Space. Cursorul va lua forma unei mânuţe şi veţi putea trage de imagine ca să o deplasaţi (fără a pierde ce aţi lucrat până atunci).

03

 - Nu vă descurajaţi dacă aţi greşit. Folosiţi Ctrl+D pentru a renunţa la selecţie şi pentru a o putea lua de la capat sau, mai bine, mergeţi până la capat şi apoi faceţi mici corecturi: cu unealta de selecție activă, dacă apăsați tasta Alt veți putea scădea o suprafața dintr-o selecție deja efectuată sau apăsând Shift veți putea să adăugați un lucru pe care l-ați uitat. Aceste combinații de taste sunt utile și atunci când nu putem stabili suprafața de selectat printr-o simplă parcurgere a conturului (exemplu porțiunea dintre microfon si fața copilului din imaginea de mai jos, porțiune care trebuie eliminată și ea împreună cu fundalul).

04

Acum că am terminat de selectat ceea ce ne interesează (copilul chitarist în cazul nostru) urmează să înlăturăm tot ceea ce ne este de prisos. Mai întâi folosim combinația de taste Ctrl+I cu ajutorul căreia inversăm selecția, mai exact marcăm ceea ce dorim să ștergem din imagine. Dacă am făcut lucrul acesta putem apăsa deja Delete. Zona incomodă va dispărea, dar din păcate rezultatele nu vor fi mulțumitoare. Marginile imaginii rămase vor fi ca tăiate cu toporul și oriunde o vom insera ulterior vom obține un rezulat care zgârâie retina. Acest neajuns poate fi evitat dacă vom folosi instrumentul Refine Edge. Ese suficient să scrieți la Feather cifra 2, să apăsați Ok, iar mai apoi să ștergeți ce v-ați propus folosind combinația de taste Shift+Delete. Acum este cu mult mai bine.

redefine edge

Suntem gata să ducem imaginea copilului ghitarist într-un alt decor. Vom folosi mai întâi unealta Crop pentru a restrânge suprafata la stricrul necesar.

crop

Selectăm imaginea (Ctrl+A), o copiem (Ctrl+C), iar apoi o plasăm (Ctrl+V) în ambientul dorit (fotografia cu scena). Aici putem să o redimensionăm (Ctrl+T și apoi tragem de colțuri fără a uita să ținem tasta Shift apăsată – altfel o vom deforma neproporțional) sau să o mutăm în locul care ni se pare cel mai potrivit.

ctlt 

Suntem aproape gata! Poate doar o mică corectură ar mai trebui făcută. Poza micului chitarist este făcută afară și este mult mai luminoasă decât cealaltă fotografie. Opțiunea Curves (Ctrl+M) ne va ajuta să rezolvăm acest lucru.

curves

Asta a fost tot. Se încumetă cineva să încerce și să posteze într-un comentariu rezultatul muncii lui? :)

Pentru data viitoare am putea reface toată această demonstrație într-un alt program (Gimp) sau am putea merge mai departe cu Photoshop-ul încercând să eliminăm obiectele nedorite dintr-o fotografie. Aștept păreri.

Notă
Pentru cei care doresc să știe mai multe despre selecții (pe care le-am notat într-una din imaginile demonstrative cu 2) vreau să mai fac câteva precizări:
- Instrumentul Marquee are variante care permit permit selectarea unor zone dreptunghiulare, circulare sau eliptice, a unui rand sau a unei coloane de pixeli. Toate sunt ascunse într-un singur loc din caseta cu unelte și pot fi schimbate între ele folosind combinația de taste Shift+M.
 
marquee
- Instrumentul Lasso
Mult mai complex decât instrumentul precedent, Lasso vă ofera o libertate mai mare de mișcare. El este disponbil în trei forme: implicit, Polygonal și Magnetic, forme ce pot fi schimbate cu ajutorul combinației de taste Shift+L. În tutorialul de mai sus am folosit Polygonal Lasso, dar pentru imagini cu margini foarte bine delimitate și clare Magnetic Lasso poate fi o unealtă care ușurează foarte mult munca.
 
lasoo
- Instrumentul Magic Wand Lasso
Bagheta magica selectează rapid zonele cu aceleași caracteristici. Este foarte util atunci când dorim să înlăturăm un fundal într-o singură culoare.
 
magic
 
 
Surse foto:
http://www.bhmpics.com/view-baby_guitar-1152×864.html
http://www.travelswithmiha.com/orlando-music-scene/

    

Pixeli, vectori şi mărimi care contează (tutorial 2)
Tags: , , ,
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

4 Responses to “Astăzi schimbăm peisajul (tutorial)”

  1. Răspunde Poteci de dor says:

    De asta chiar aveam nevoie, am vrut să îi fac cuiva o surpriză dar nu m-am descurcat cu “decupatul”. Mulţumesc!!!

  2. Răspunde Prima mea întâlnire cu Photoshop | Simplu says:

    […] că nu prea-i de unde dar să trecem peste, m-am dus pregătit. Și anume, citind înainte un ghid de agățat aplicații din ăstea miștoace, made by Sonia. Ce ziceți, mi-a ajutat? Păi să vă […]

  3. Răspunde Lotus says:

    În mod normal aș fi zis Gimp dar cum audiența e mică, zic să mergi mai departe cu Photoshop, dacă ai început cu el. Așa cursul o să aibă mai multă coerență și o să poată fi util și pe cuiva care intră din Google, vrând să învețe Photoshop.

Leave a Reply