Ai fi putut fi copilul meu. Genetică și spirala vieții mă vor contrazice, dar asta este ceea ce simt eu acum. Ca și tine, astăzi, sunt la fel de pierdută și la fel de nedumerită de legile prea complicate ale universului. Sunt doar un eu alcătuit din mii de elemente chimice, adunate laolaltă doar de hazard și însuflețit doar de o ciudată întâmplare.
Ai fi putut fi copilul meu. Ți-aș fi zâmbit, strângându-te pentru prima oară în brațe, într-o dimineață. Te-aș fi adus în casa noastră și te-aș fi hrănit cu iubire. Dar nu a fost să fie așa. Te-ai născut nedorit și ai fost uitat încă din prima clipă a vieții tale. Ești singur, încă nu pricepi ce se întâmplă și aduni frânturi de zâmbete de la oricine este dispus să ți le ofere, bucurându-te cu candoare, de fiecare dintre ele în parte.
Ai fi putut fi copilul meu. Ți-aș fi citit din “Micul prinț” într-o seară. Am fi zburat împreună cu el de la o planetă la alta, lăsându-ne destul răgaz ca să privim cât mai multe apusuri de soare, să desenăm oi și să mirosim o floare . Dar te-ai născut într-un loc în care nimeni nu citește povești și unde nimeni nu te învață cum să descoperi lucrurile ascunse ochilor tăi. Pentru că nimeni dintre cei care te înconjoară nu știe cum este să-ți folosești pentru lucrul acesta inima.
Ai fi putut fi copilul meu. Pentru tine aș fi așezat pe masă în fiecare dimineață o cană aburindă de cacao cu lapte și te-aș fi privit cum muști cu poftă dintr-o felie de pâine cu unt și cu sare. Dar ai venit pe lume într-un loc unde oamenii uită că ție ți-e foame. Ți-o potolești întinzând mâna grăbiților trecători și te gândești că pomana, oricât de bogată ar fi, are un gust amar. De nepăsare.
Ai fi putut fi copilul meu. Ți-aș fi condus cu grijă mâna, în încercarea ta de a desena pe caiet primele slove și am fi silabisit împreună “ma-ma”. Am fi trecut apoi la lecția de aritmetică. 1+1=? Din păcate, celor care te-au adus pe lume le-a fost străină această elementară matematica. Au uitat destul de repede că rezultatul acestei simple adunări este doi. Apoi au uitat și de tine și mintea ta nu poate înțelege asta.
Ai fi putut fi copilul meu. Am fi clădit castele din cuburi colorate, le-am fi privit năruindu-se din pricina echilibrului precar, am fi râs și am fi ridicat, din nou și din nou, altele. De fiecare dată mai trainice și mai frumoase. Dar s-a întâmplat să te naști într-o lume lipsită de culoare, unde jucăriile sunt doar pentru alții. Ție ți-a rămas doar jocul cu viața. Pe care îl joci de unul singur. Nu-ți vine să râzi. Îl îneci în lacrimi amare și te gândești că ți-ai dori să schimbi asta.
Ai fi putut fi copilul meu. Aș fi fost mama ta imperfectă. Pentru că așa sunt toate mamele, chiar dacă multă vreme tu ai crezut altceva. Aș fi învățat în același timp cu tine cum să ne facem mai ușori pașii prin lumea asta, am fi înmulțit cu doi bucuriile și am fi înjumătățit supărările, purtându-le pe umeri împreună. Și ne-am fi bucurat de viață. Nu a fost posibil. Ai deschis ochii într-o casă în care bucuriile sunt puține, iar necazurile se înmulțesc parcă, de la o zi la alta.
Ai fi putut fi copilul meu. S-a întâmplat însă să nu ne întâlnim niciodată. Astăzi te sărbătorim și mi-ar plăcea ca măcar și un singur zâmbet să îți lumineze fața. Dar cel mai mult mi-aș dori ca în fiecare zi să fie ziua ta și oamenii mari să nu uite niciodată aceste cuvinte.
La mulți ani Anca! Chiar dacă nu mai ești copil, pentru mine lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Mi-ai arătat acum câteva zile un lucru care mi-a plăcut foarte mult și pe care îl arăt și eu mai departe. Pentru că există, cu siguranță, oameni care ar vrea să spună “Ai putea fi copilul meu”.
Articolul răspunde provocării de a folosi o duzină de cuvinte date. Gazda jocului este psi-word. La ea veți găsi și alte încercări.
Sursă foto.
offf…. m-ai amuțit.
am cochetat deseori cu gândul adopției… și nu am avut niciodată curajul de a-l duce până la capăt. am privit deseori cu uimire în jur cum aceşti prunci ajung să semene cu părinţii pe care soarta, norocul li-i aduce în cale (am un văr adoptat care seamănă teribil cu sora lui, deşi sângele nu le este asemenea).
pe părinţii acestor copiii care dau o şansă nouă vieţii, eu îi admir mult.
Nici eu nu m-am gândit niciodată să înfiez un copil. Se întâmplă însă ca în jurul meu sa am multe persoane care au făcut asta. Unii dintre ei prieteni. Le-am văzut copiii crescând și da, ai dreptate, au împrumutat gesturile și fizionomia părinților lor. Și eu îi admir, pentru curaj, pentru dorința de a dărui iubire și pentru tenacitate. O adopție nu este, din păcate, o simplă formalitate. De multe ori este un lung șir de demersuri complicate, de refuzuri și de dezamăgiri. Iar lucrul ăsta nu pot să-l înțeleg.
Wow. Cel mai frumos articol pe care l-am citit pana acum.
Mulțumesc Robert, L-am scris din suflet, iar ție ți se pare cel mai frumos pentru că l-ai citit cu sufletul.
Draga mea, textul tau plin de simtire, merita pus pe net ca sa faca inconjurul lumii noastre nevazute!
E minunat tot ce spui si cum spui si lacrima o las sa cada!
La multi ani micutilor, celor ce asteapta in dar… o mama!
Mulțumesc Cita. La mulți ani tuturor copiilor oriunde s-ar afla. Textul meu adună doar câteva din dramele pe care aceștia le trăiesc. Sper că undeva există un liman pentru fiecare suflețel chinuit. Și un pic de dragoste și de căldură pentru fiecare.
Nu sunt în stare să spun nimic destul de frumos şi de emoţionant ca să fie pe măsura articolului tău…
Mulțumesc.
De ce as mai adauga eu ceva aici?Doar pentru a-mi arata admiratia si pretuirea fata de tine,Sonia. Am amutit.
Mulțumesc Adriana.
Daca nu mai pot sa scriu sper sa fiu iertata. Inima mea de viitoare mama s-a strans de durere.
O mamă, chiar și în devenire, înțelege fiecare dintre cuvintele mele. Îți doresc să fii sănătoasă împreună cu minunea pe care o așteptăm să vină.
extraordinar de sensibil ! mi-au dat lacrimile….asa e….uitam sa ne gandim la copiii fara mame….
Mulțumesc Vali. Alergăm prin viață și de multe ori uităm lucruri cu adevărat importante. Uneori ar trebui să ne oprim și să întindem mâna oricui suferă în jurul nostru. Poate nu putem face mare lucru, dar un mic ajutor este mai mult decât nimic.
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
Mulțumesc!
Îmi place cum înfloreşti. La mulţi ani copiilor din sufletul tău, fie ca ei să-şi afle mereu sălaş acolo!
Își mulțumesc Dragoș. Pentru aprecieri și pentru vizită. Sunt mulți oameni în inima mea (copii sau adulți). Din păcate dragostea mea nu este de ajuns pentru a le oferi altora o viață mai bună.
O vorbă bună, un gînd bun sînt şi ele utile, uneori poate mai mult decît ne-am imagina. Important e să facem fiecare cît putem, e mai bine decît nimic. Iar dragostea… unii ar da tot mormanul de jucării pe dragostea părintească. Păcat că nu se poate face trocul ăsta. Dar dragostea ta are destinatar şi sînt convins că are şi ecou. E bine aşa.
E un text plin de emotie. Am ramas impresionata. Cuvintele mele sunt de prisos.
Mulțumesc Gabriela!
Impresionant. Mi-a placut textul, mi-a placut finalul. Ai scris cu atata dragoste, incat m-ai lasat fara cuvinte. Mai ales partea cu “mama ta imperfecta”.
Mamele sunt întotdeauna imperfecte.Pot fi bune, iubitoare, grijulii, pricepute, îngăduitoare, dar niciodată perfecte. Pentru că judecă doar cu inima.
Mulțumesc Dana.
[…] de cuvinte. Au mai brodat ţesături fine din aceste cuvinte gazda, Scorpio, Vero, Cita, Dana, Sonia, Max, Carmen, Cammely, Gabriela, Tibi, lili3d, Anacondele, O […]
[…] dupa imagini, Un semn, Timidul, Semnul ingerului, O lecrie de viata, Perspectiva, . Dragii mei, Ar fi putut fi copilul meu. O duzina de cuvinte pe o duzina de petale. Socializare, Lectie, Nu am dansat decat o […]
Foarte frumos!
M-ai impresionat.
Mulțumesc.
Orice copil este o minune.
Felicitări!
Mulțumesc. Orice copil este o minune și are dreptul la o șansă a lui.
Impresionant! Felicitări!
Mulțumesc. Subiectul a fost generos.
Frumos… Copii nevinovati, destine frante…dar in viata nimic nu a fost si nu este intamplator…totul este scris…copiii ne fac viata mai frumoasa… intotdeauna noi mamele asta ne dorim!
Din păcate nu toate mamele consideră că un copil este un dar de neprețuit. De aici și avalanșa de copii abandonați. Iar eu mă întreb dacă faptul că aduci pe lume un copil, te poate numi mamă…
Multă tristeţe aproape fără leac, din păcate!
Multă tristețe și multă nepăsare. Eu însă sper…
mi-ai reamintit ca tare-mi placea sa impletesc duzina, dar intrecerile cu viata mi-au tocit romantismul si n-am mai gasit resurse. poate cine stie, imi voi lua inima in dinti si voi pune iar pas langa pas…
Am scris de două ori, niciodată romantic.
Am scris exact ce mi-a venit în minte. Am fost atentă doar la duzina de cuvinte. Nu a fost greu să le potrivesc. 
ale mele erau altfel decat scrierile de peste saptamana. pentru o zi ma recompuneam in alt mod
Eu nu știu să funcționez decât în modul pe care îl citești.
Mi-ar fi plăcut să am și o latură poetică. Dar dacă nu este, nu vreau să o inventez acum. Ar fi falsă și nu vreau asta. Tocmai pentru că poți scrie altfel, ai putea să încerci din nou.
chiar ma gandeam daca mai pot… dar cat inca mai misc e timp pt orice
[…] scris psi, carmen pricop, Vero, cita, cammely, Gabriela, Dana Lalici, tibi, Sonia, O […]
Nu, faptul ca aduci pe lume un copil, nu te numeste mama in mod deosebit, asta trebuie sa simti, sa te nasti cu asa ceva, sa inveti sa fii…sa fii.
Așa cred și eu. Instinctul de perpetuare a speciei nu este suficient. Să fi mamă înseamnă în primul rând să înveți să iubești necondiționat.
Sonia, am sa iti raspund ca poti iubi…nu stiu daca neaparat neconditionat, pentru ca in cazul unor lucruri grave…pui mai presus de toate ratiunea si lasi iubirea pentru copil deoparte.Asta in cazul in care ar face ceva de neconceput…eu nu as putea trece peste asta, iubindu-l ,,neconditionat”.
Ceea ce îți spun eu nu este din experiența mea. Dar, am văzut cazuri în care părinții își iubesc copiii indiferent de situația în care sunt. Unii se nasc cu mari probleme de sănătate, alții învață prost, există cazuri de copii care fac tot felul de prostii. Să îi iubești necondiționat, pe aceștia din urmă, nu înseamnă să ierți și să tolerezi. Dimpotrivă. Să te lupți și să te zbați să îi aduci pe calea cea bună. Asta tot dragoste se numește.
Am vazut parinti care isi iubeau copii chiar si atunci cand faceau niste lucruri oribile, iar ei ca parinti refuzau sa ,,vada” …cam la asta ma refeream. In rest, daa…te chinui sa ii aduci pe calea cea buna, atat cat tine de tine.Eu nu mai merg pe premiza ,,nu ai primit educatie de la ai tai.” De multe ori, ce e in jurul copilului tau il strica, indiferent cat l-ai educat tu. Bine, acum am plusat un pic…era doar un exemplu.
Și eu am văzut astfel de părinți. Asta nu este dragoste, să încerci să te faci că nu vezi ce probleme are copilul tău. Și da, ai dreptate, anturajul strică. Însă, ca părinte, ajuns într-o situație limită, când copilul meu a comis un lucru grav, nu știu cum aș reacționa. De aceea nu îi judec pe alții.Dacă nici familia nu încearcă să îl aducă pe drumul cel bun, atunci cine?
Tare mult mi-a placut articolul tau, Sonia! Nu stiu cum am reusit sa uit de el cand m-am decis sa recomand articole citite de mine. Batranetea, bat-o vina!
E atat de ciudat ce se intampla cu adoptiile. Pe de o parte facem campanii, incercam sa convingem pe toata lumea sa ii ajute pe acesti copilasi, iar pe de alta parte le punem atatea piedici celor care vor sa adopte un copil, ca ii facem sa renunte la idee si sa isi ia catei. :((
Dreptate ai din păcate. Am în preajma mea oameni care au adoptat copii. Deși aveau toate condițiile ca să le ofere o viață mult mai bună decât media, au întâmpinat mari piedici. Au reușit doar pentru că au dat dovadă de tenacitate și nu s-au lăsat doborâți.
Mda, femeile sunt mai afectuoase. Incearca sa explici unui barbat adoptia! Ei abia se ataseaza de propriul copil…parerea mea! Sa porti o sarcina e mare-mare lucru, cred ca a fost cea mai fericita perioada din viata mea!
Sunt și bărbați care își doresc asta. Cum am spus și mai sus, cunosc persoane de genul acesta.
Și da, maternitatea este o binecuvântare. Exact așa am simțit și eu.
[…] – Ai fi putut fi copilul meu […]