Comentarii la: Vorba multă…

De către: Sonia

Sonia — Tue, 11 Feb 2014 21:14:47 +0000

Ce memorie ai. Te invidiez. Și da, ai și dreptate!

De către: Lotus

Lotus — Tue, 11 Feb 2014 20:59:15 +0000

Acum cca 3 ani, dintr-o perspectivă diferită, a cititorului.

De către: Sonia

Sonia — Mon, 10 Feb 2014 07:20:34 +0000

Rămân la credința că un text lung nu este neapărat semn de “radiografiere” ]n profunzime a unui subiect. Ci că ar putea fi și o rătăcire printre amănunte lipsite de importanță. Voi încerca să scap de asta. Dar culmea, îmi ia mai mult tim să scriu un articol mai scurt!

De către: Scurt tratat despre (pseudo)plăcere

Scurt tratat despre (pseudo)plăcere — Mon, 10 Feb 2014 06:01:11 +0000

[…] tot mi-am luat blogul la puricat, în speranța că dacă nu voi descoperi secretul succesului măcar pe cel al armoniei interioare […]

De către: Iuliana

Iuliana — Mon, 10 Feb 2014 05:41:04 +0000

Mie nu mi s-a parut niciodata ca faci introduceri lungi, dimpotriva, uneori articolele mi s-au parut prea scurte, as fi vrut sa mai fie, sa te mai citesc
Dar in ceea ce ma priveste si eu imi reprosez asta, ca ma lungesc prea mult, ca plictisesc, ca nu explic cum trebuie…si nu o data mi s-a intamplat in scris sa fiu inteleasa gresit. Din fericire (sau din pacate) in ultima vreme am inceput sa scurtez textele de nevoie. Timpul mi-a devenit din ce in ce mai putin si parca ma strange

De către: Sonia

Sonia — Sun, 09 Feb 2014 23:45:54 +0000

Cred că ai dreptate. Fața ascunsă a unui om nu o vei vedea niciodată atunci când totul este bine și frumos. Deci uite și un avantaj al unei situații de criză. Cât despre suspiciuni… din păcate ele există. Deși de multe ori nu au niciun suport real.

De către: Dana Lalici

Dana Lalici — Sun, 09 Feb 2014 18:24:38 +0000

Niciodata nu mi s-a parut ca faci introduceri prea lungi, asa ca ma aliniez Irealiei, care spune ca articolel tale curg frumos. Le citesc pe nerasuflate de obicei si am senzatia placuta a lucrurilor care aluneca, a ideilor care deriva unele din altele de un firesc uimitor.
Cat despre neintelegeri, da mi s-au intamplat, dar am invatat ca ele pot fi anulate intre doi oameni care nu au nici suspiciuni, nici rautate unul fata de altul. Cumva, ceea ce poate sa se inteleaga gresit, se dizolva de la sine, chiar fara a se lamuri. Devine lipsit de importanta. Oricum, marturisesc, snt o persona care nu prea acorda importanta detaliilor, prefer o privire de ansamblu. Daca am fost inteleasa gresit pentru asta sau am inteles gresit. Da. Dar…uneori tocmai aceste neintelegeri mi-au aratat fata ascunsa a oamenilor.

De către: Sonia

Sonia — Sun, 09 Feb 2014 13:01:49 +0000

Am realizat că scriu prea lung și că ar putea deveni greu de urmărit și plictisitor. Și eu abandonez câteodată articole prea vaste. Nu întotdeauna, unele mă prind, iar uneori am răbdare și am timp.
Mi-am pus de mult problema asta și mi-am tot spus că ăsta este stilul meu și nu mă pot rupe de el. Nu vreau să am alt stil, voi încerca doar să fiu un pic mai atentă și să concentrez anumite lucruri. Să vedem…

De către: Sonia

Sonia — Sun, 09 Feb 2014 12:58:21 +0000

Chiar apreciez efortul tău. Și prezența. De multe ori comentariile tale au întregit imaginea creionată de un articol. Și nu numai aici. Deci îți simțim lipsa.
Mie mi-ar fi greu să scriu poezie. De fapt, ce zic? Îmi este imposibil. Este și poezia un fel de a concentra niște gânduri și idei. Ori mie asta cu concentratul nu-mi prea iese.
Câtă importanță acordăm comunicării? Cât interes avem, de cât timp dispunem, în ce stare suntem. Toate cred că influențează pe undeva atenția noastră. Și mă întreb, oare nu este mai bine să ne limităm la strictul necesar atunci când condițiile pentru o conversație nu sunt prielnice? Și nu ar fi mai onest să nu ne angajăm în discuții care fie că nu ne interesează, fie ne depășesc capacitatea de concentrare din acel moment? De obicei primești ce oferi (chiar dacă nu de la început). Vorbești în doi peri, este posibil să ți se răspundă la fel.

De către: Sonia

Sonia — Sun, 09 Feb 2014 12:47:08 +0000

Îți dau dreptate. Mă fac mult mai ușor înțeleasă în viața reală. Și culmea, fără să am nevoie de foarte multe cuvinte. Cumva, sunt mai concisă și mai la obiect. Foaia albă îmi induce un fel de “furie” a scrisului. Adică din ce scriu mai mult, din aia parcă aș mai scrie încă ceva.