În ultimul meu articol, cel în care mi-am comparat blogul cu o bucătărie în care am gătit folosind de-a valma ingrediente comestibile și gânduri, s-a întâmplat să folosesc un cuvânt căruia să îi atribui un sens incorect. Nicio tragedie îmi veți spune. Am învățat un lucru nou și altă dată nu o să mai greșesc (culmea este, fără să vreau să mă scuz, că știam sensul corect). Dar nu despre această greșeală vreau să vă povestesc. Cumva, așa cum mi se întâmplă de multe ori, gândurile mele au zburat departe, spre o conjunctură ipotetică, și m-am trezit spunându-mi că, în viața de zi cu zi, o interpretare greșită a sensului unui lucru, ar putea schimba viața cuiva. Căci, se întâmplă de multe ori, să interpretăm greșit cuvinte, gesturi sau fapte din preajma noastră, să le atribuim alte sensuri și să emitem judecăți care pornesc de la ceva eronat. Cred că fiecare dintre noi a trecut printr-o asemenea situație.
Vi s-a întâmplat vreodată ca, într-o discuție, una să spuneți și alta să priceapă partenerul vostru de conversație? Cred că este o situație destul de frecvent întâlnită. Pentru că se întâmplă ca, uneori, să nu reușim să ne exprimăm gândurile cu suficientă claritate și precizie. Asta ca să nu mai vorbim despre faptul că, cel din fața noastră, s-ar putea să nu ne înțeleagă. Și când spun asta nu pun la îndoială capacitățile intelectuale ale unor interlocutori. Pur și simplu ar putea fi vorba despre o preconcepție care blochează din start spusele celuilalt sau despre factorii perturbatori din jur care îl împiedică să ne urmărească cu atenție. Acest gen de întâmplare mi se pare cu atât mai des întâlnită în mediul virtual. Încercăm să ne exprimăm în cât mai puține cuvinte, omitem semne de punctuație, vorbim de multe ori concomitent, lipsesc privirile și gesturile, cele care întregesc actul comunicării și îi dau și mai mult sens. Și, sper să nu greșesc, uneori, comunicarea în mediul on line suferă și de superficialitate.
Se mai întâmplă și un alt fenomen care face să nu fim corect înțeleși sau, la rândul nostru, să înțelegem greșit ceea ce au spus alții. Scoaterea unor vorbe din contextul în care au fost spuse. Vorbe care, citate separat, pot avea alte sensuri. Uneori ne pot pune într-o lumină proastă, alteori, dimpotrivă, ne pot da speranțe amăgitoare. Nu întotdeauna scoaterea din context a unei fraze are consecințe nefaste. De cele mai multe ori însă, da.
Interpretăm vorbe, dar interpretăm și gesturi sau anumite tipuri de comportament. Spunem adesea că și tăcerea este un răspuns. Cine dă sens acestei tăceri? Cel în preajma căruia se petrece. Poți fi sigur că lipsa de cuvinte a cuiva înseamnă da sau nu? Și nu cumva ar putea însemna, această tăcere, indiferență? Mai există și alt fel de împrejurări de agest gen. Există oameni care par distanți, în realitate fiind vorba doar de timiditate, există persoane care își camuflează dorința de aprecieri într-un comportament care inspiră mai degrabă modestie și, fără să epuizez exemplele, există mulți care într-un potop de cuvinte, nu spun de fapt nimic.
Câtă atenție acordăm felului în care comunicăm cu cei din jurul nostru? Și este posibil ca, atunci când noi credem că ne alegem cu grijă cuvintele, să fim totuși înțeleși greșit? Care sunt consecințele acestui lucru? Uneori, probabil, minore. Alteori însă, impresiile greșite pot persista și orice am face vor deveni adevăruri absolute. Oglindind strâmb o intenție care nu a existat.
Notă. Acest articol este și urmarea unei constatări pe care am făcut-o recitind multe dintre articolele mele de pe blog. Am ajuns la concluzia că scriu postări prea ample și cu introduceri nepermis de lungi. Și că uneori nu se vede pădurea din cauza copacilor. Mi-am propus să încerc să schimb acest lucru. Și am trecut la fapte. Oare mi-a reușit?
Pingback: Scurt tratat despre (pseudo)plăcere