Nu sunt eu o fină observatoare a lucrurilor care se întâmplă în societatea românească, dar am comentat de multe ori întâmplări care mi-au atras atenția sau “note” false care mi-au zgâriat urechea. Printre altele, am amintit de multe ori pe blog despre faptul că adorăm să ne împărțim în tabere și să pornim “războaie” unul împotriva altuia. Nu că unanimitatea ar fi de preferat, nici vorbă, dar parcă nici lupta oarbă, doar de dragul încleștării, nu este de lăudat. În fine… se întâmplă din nou în aceste zile și factorul declanșator al unei alte “conflagrații” este Taxi.
Dacă v-ați săturat deja de acest subiect (despre care eu am aflat cu oarecare întârziere), vă rog nu închideți articolul. Nu o să fac analiza metaforei și nici a mesajului, nu o să mă declar nici pro și nici contra, nu o dau cu piatra și nici nu voi aplauda (au făcut-o deja alții, cu mai mult aplomb și cred că tot ceea ce era de spus a fost spus). Nici măcar despre “sgregare” nu voi pomeni, am vorbit destul cu alte prilejuri.
Și totuși, pornind de la această întâmplare, scriu. Pentru că datorită ei a iesit la suprafață un alt “sport național”, la fel de păgubos ca altele. Pretențios s-ar numi inconsecvență, în limbaj mai puțin academic i-aș zice dat la întors, suceală, întoarcere la 180 de grade (nu 360 cum de multe ori am auzit) sau schimbat macazul. Care sunt faptele? Păi…
Zice domnul Leșe că vrea să iasă din clip, că el n-a știu despre ce este vorba în propoziție și că, mai mult și mai grav, de fapt este de altă părere decât cei cu care a colaborat. Nu l-aș acuza de minciună (așa cum îndreptățit sau nu, îl acuză alții) pentru că nu am toate datele problemei și nici de naivitate (un om umblat ca domnia sa nu poate fi dus cu zăhărelul atât de ușor). Îl suspectez însă de superficialitate și când spun lucrul ăsta mi-l asum. Adică cum, tu om (mai mult sau mai puțin celebru) invitat să faci parte dintr-un proiect nu te asiguri că înțelegi absolut tot din proiectul acela? Indiferent cât de mic ți-ar fi rolul sau locul pe care îl ocupi, cu siguranță că nu vrei să ți asocieze imaginea cu ceva neplăcut sau nepotrivit felului tău. Și cum tu, același om (mai cunoscut sau nu) nu ceri să vizionezi înainte de a ieși pe piață produsul finit?
Cam aici voiam să mă opresc cu considerațiile despre domnul nemulțumit, dar între timp au mai apărăt și alte declarații care mă fac să alătur și duplicitatea superficialității de care am vorbit. Căci zice omul ” Clipul a ieşit foarte frumos, totul a fost foarte OK până la difuzare. După difuzare, lumea a început să comenteze… Acum oamenii se sesizează, îmi dau telefoane, mă opresc pe stradă, e prea mult. Eu am alte priorităţi, am concerte extraordinare, a fost ca un fel de moft că am participat la filmarea videoclipului.” Mmmm… ce să mai zici.
Revenind la datul la întors, nu pot să nu-mi amintesc că vine campania electorală (sau mă rog, neoficial deja a venit), iar suceala politicienilor este deja proverbială. Cum se mai plimbă ei de la un partid la altul, cum mai sar de la stânga la dreapta… Și cum mai schimbă “macazul” ideologic cu ușurința cu care își schimbă cămașa când pleacă la serviciu…
De fapt, suceala asta are 1000 de fețe. Facem legi pentru ca apoi să scriem amendamente, codul fiscal, după ce a apărut, a fost greu de priceput datorită avalanșei de modificări, copiii merg la școlă, dar nu au manuale pentru că cele vechi nu sunt bune, dar nici nu au fost aprobate altele noi. Și câte mai sunt din astea.
Există situații când întoarcerile astea (chiar la 180 de grade) vin din priceperea realității sau din acceptarea faptului că am greșit. Nimic rău în asta. Dar ce te faci când unii o dau la întors după cum bate vântul sau o cere un interes al lor de moment?
10 thoughts on “Una sută optzeci. De grade.”