Mi se pare că blogosfera se târăște, că entuziasmul de acum ceva vreme se stinge încet și că oamenii parcă nu mai au energie. Sau nu mai vor să o consume în cuvântul scris. Se vorbește tot mai des despre pauze sau renunțări și unii se plâng de lipsa inspirației. Iar eu, o persoană deloc influențabilă, constat că parcă îmi lipsește și mie ceva.
Nu vă scriu toate aceste lucruri ca să vă anunț că și pe mine mă bate gândul să mă opresc sine die, ci pentru că ieri, în urma unei discuții fără nicio legătură cu blogosfera, m-am gândit că aș putea posta aici, din când în când, tutoriale. Nu știu cât de bună sau de rea este ideea, dar astăzi o să vi-l prezint pe primul, urmând ca mai apoi să mă decid dacă voi continua.
De ce tutoriale? Pentru că foarte multe dintre lucrurile pe care astăzi le știu și datorită cărora îmi câștig pâinea, le-am învățat singură, buchisind cărţi, privind sau cititind explicaţiile altora sau pur şi simplu “furând” de unde am putut. Iar faptul că şi eu aş putea fi de ajutor cuiva, aşa cum şi pentru mine au fost o adevărată mină de aur explicaţiile altor oameni, ar fi un fel de recunoştinţă faţă de cei ştiuţi sau neştiuţi datorită cărora am adunat informații care îmi sunt folositoare.
Cu ce începem? Cu un lucru destul de simplu care pentru unii ar putea fi plictisitor, dar altora s-ar putea să li se para util:
Ce trebuie să ştiu când vreau să pun un text peste o poză
Se spune că o fotografie face cât 1000 de cuvinte, dar nu este deloc de neglijat un text care așezat peste o imagine îi dă acesteia o altă valoare sau o utilitate anume. Poate veți vrea sa vă protejați fotografiile adăugându-le un watermark, poate doriți să faceți o felicitare personalizată în întregime de voi sau poate simțiți nevoia să adăugați unei imagini câteva explicații. Nu o să vă explic cum adăugăm câteva cuvinte peste o poză pe care deja o avem, sunt multe programe pe care le puteți folosi pentru acest lucru și eu nu știu pe care dintre ele le folosiți voi. O să încerc doar să punctez câteva reguli simple pentru ca rezultatul obtinut să fie cel dorit.
1. Alegeți cu grijă imaginea. S-ar putea ca cea care vă place foarte mult să nu fie tocmai cea mai potrivita. Feriți-vă de pozele prea încărcate, cu prea multe detalii și prea multă culoare. Folosindu-le s-ar putea să obțineți următorul rezultat (şi vă asigur că oricâte culori veţi schimba pentru litere, efectul va fi acelaşi):
Mă îndoiesc că îl găsiţi satisfăcător, pe când o imagine mai aerisită (şi la fel de frumoasă) se va potrivi perfect scopului pe care îl doriţi:
2. Odată ce aţi ales fotografia şi v-aţi hotărât ce cuvinte doriţi să aşterneţi pe ea, va trebui să aveţi grijă unde le poziţionaţi. Evitaţi să vă apropiaţi prea mult de margini pentru că nu este estetic:
Nu vi se pare mai OK aşa?
În plus nu uitați tasta Caps Lock apăsată. Nu vreți să dați impresia că urlați la cineva. Ca să nu mai vorbim că în cazul unui text scris cu un font mai artistic s-ar putea întâmpla ca nimeni să nu mai înțeleagă nimic.
3. Folosiți diacritice. Nu o să vă aduc argumentele pe care deja le cunoașteți, o să vă spun doar că în felul acesta mesajul vostru va fi exact cel pe care îl doriți.
Ce tanc, care tanc? Sau poate era vorba despre altceva?
Acum, îmi veți spune probabil, că nu toate fonturile au caracterele românești. Este doar parțial adevărat, unora nu le lipsesc doar că le țin ascunse. Nu știi cum să verifici prezența lor și mai ales cum să le adaugi în textul tău? Mai intâi verfica dacă programul pe care îl folosești nu are cumva o opțiune “insert character”. Ea te-ar putea ajuta. Dacă lipseşte nu abandona. Apasă Start şi în caseta de căutare care este poziţionată cel mai jos în meniul care se deschide, scrie “map”. În secţiunea Programs va apărea clar ca lumina ochilor Character Map.
Accesează această opţiune şi ţi se va deschide o fereastră în care eu am evidenţiat pasii de urmat: alege din lista derulantă fontul pe care doreşti să îl foloseşti, marcheză caracterul care te interesează, apasă Select și apoi Copy. Nu-ți mai rămâne decât să te întorci la munca ta si să dai Paste (sau Ctl+V, dacă vrei să meargă mai repede).
Ceea ce trebuie să știi este că nu toate fonturile au toate caracterele românești și că cel mai adesea lipsesc Ș sau Ț.
4. RGB sau CMYK?
Dacă aceste combinații de litere ți se par necunoscute nu trebuie să îți faci probleme. Ele sunt treaba celor care fac design grafic. Dar pentru ați satisface curiozitatea îți spun că ele sunt două sisteme diferite. Primul se bazează pe emisia de lumină (roșie, verde și albastră care combinată în diferite procente are ca rezultat obținerea oricărei culori, chiar și a nonculorii alb). Al doilea are la bază absorbția luminii ambientale de către suportul de hârtie pe care sunt depuse (evident de cele mai multe ori amestecat) 4 culori: Cyan, Magenta, Yellow şi Key (adică black). Nu aş fi pornit această discuţie dacă nu aş fi ştiut că utilizatorii de programe mai avansate (Photoshop, Corel sau Illustrator ca să dau doar câteva exemple) au opțiunea de a alege sistemul de lucru și pot salva fișierul în una din cele două forme. Contează dacă fișierul nostru este RGB sau CMYK? Da, și mai jos aveţi dovada. Deși voi afișa aceeași imagine, ea vă va apărea diferit.
De aceea este bine să țineţi minte că tiparul (chiar și cel digital) “știe” CMYK, în timp ce monitorul vostru este cunoscător de RGB.
A fost un tutorial despre lucruri foarte simple, mi-ar plăcea însă să îmi spuneţi voi dacă în domeniul acesta de procesare a textelor şi imaginilor v-ar interesa ceva. Poate vreţi să scoateţi dintr-o fotografie un element nedorit sau, dimpotrvă, să adăugaţi ceva? Vreţi să decupaţi ceva dintr-o imagine şi rezultatul apare ca şi cum ar fi tăiat cu toporul? Aveţi imagini pe care doriţi să le imprimaţi şi nu ştiţi care sunt cerinţele pentru un rezultat mulțumitor? Vă aștept cu întrebări și subiecte pentru următoarele tutoriale și vă urez spor la editat!
CMYK, imagine, procesare text, RGB, tutorial
Păi, să mai scrii!
Spor…
Mulţumesc!
Pe mine una ma intereseaza partea de foto, chiar destul de mult, cat de avansat posibil, insa asta nu inseamna ca trebuie sa faci ce vreau eu.
Si da, e o apatie generala sau pur si simplu ne-am plictisit noi, ori facem asta din plictiseala. Dar despre asta o sa scriu eu alta data.
Mulţumesc pentru feedback. Da, vor fi şi tutoriale de foto.
Suntem blogeri, punem imagini în articole. Unii mai și pozăm. Deci mai întrebi?
Mi-aș dori un tutorial de grafică, pornind de la cele mai simple lucruri și aplicații practice, până la chestii avansate. Treptat, puse toate într-o categorie a lor, cu o întrebare la final: despre ce să vorbim data viitoare, dar cu respectarea gradației simplu -> complex.
Cred că ai dreptate, categoria Tutoriale nu este suficienta. Voi încerca să le structurey după subiectele pe care le abordează. Mulţumesc!
Cu astea m-ai lovit la fix. As veni si la cursuri daca ai organiza
Vreau sa stiu de toate…in orice ordine ai tu timp si chef sa ni le spui.
Mulţumesc pentru feedback. Sper să găsesc o ordine logica. Am fost cândva şi profesoară, dar de Tehnologia sudării.
Sonia, iar mă impresionezi! Serios. Eşti un exemplu de OM adevărat. Sunt informaţii de care avem nevoie; când ni se spune/arată exact ceva, vedem ce greşim.
Mi se pare foarte util. Eu una o să urmăresc cu mare atenţie orice tutorial pe teme foto.
Legat de pct 3, cu diacriticele chiar e greu. Eu “aranjez” pozele online pe picmonkey, e cel mai aproape de sufletul meu. Dar multe fonturi mutilează diacriticele .
Iustina, cândva, când trecusem de la un editor de text primitiv la wordul nostru cel de toate zilele, mi-a trebuit o săptămână ca să descopăr cum să şterg o linie dintr-un tabel. Nu aveam cărţi, nici internet şi nici pe cineva priceput la care să apelez. Mai târziu lucrurile s-au schimbat. Informaţia a devenit accesibilă, dar mai ales am avut alături un om care nu s-a ferit să mă ajute. Acum înţelegi de ce creau şi eu să fac acest lucru.
Când eram prin anul doi am fost angajată peste vară la o firmuliţă şi aveam de făcut vreo trei facturi pe zi şi cam atât. În restul timpului, am parcurs complet de două ori tutorialele de word si excel integrate în office :). Dar am învăţat cu adevărat să le folosesc abia când m-am lovit rău de ele şi a trebuit să le utilizez în folosul meu, nu doar de formă. Dar, ca pentru orice din viaţă, totul ia timp… şi uneori nu avem timp să învăţăm din greşeli… nu din ale noastre.
Iustina: Când descarci de exemplu o temă wordpress spre a o instala pe blogul tău, poți constata că diacriticele sunt afișate distorsionat. Asta deoarece temele sunt făcute pentru limba engleză și nu iau în calcul detalii din ăstea fine. Totuși, foarte multe fonturi au subseturi de caractere latine, sau latin-extinse, pe care dacă știi cum să le bifezi, minune, diacriticele apar cum trebuie. O droaie de astfel de fonturi se găsesc pe Google Fonts și se pot folosi printr-o simplă inseare a unei linii de cod în fișierul CSS al temei blogului. Cu alte cuvinte, unele uși nu se deschid din prima, părând obstacole de netrecut, până găsești în buzunar un obiect metalic micuț, numit cheie.
Mulţumesc pentru detalii. Am observat însă că anumite fonturi se văd diferit pe ecrane diferite. De exemplu, eu le vedeam ok de pe două calculatoare, dar de un al treilea, mai vechi, se vedeau doar pătrăţele. Sau, chiar dacă am instalat tastatura cu diacriticele noastre pe desktop, laptop sau telefon, un text editat pe unul dintre acestea arată diferit pe un altul.
Sunt multe detalii şi trebuie să îmi fac timp să le aprofundez, e clar…
Un articol extrem de util. Da, mai vrem! Întrebări nu am acum dar voi încerca zilele astea să “meşteresc” o fotografie şi dacă mă lovesc de ceva, voi aplela la tine!
Ştii că am avut teama că pe nimeni nu va interesa acest articol? Aștept întrebări.
interesantă cotitură pare să apară pe-aici. şi inevitabilă i-aş spune. în fond eu cred că esenţa bloggingului este exact asta: să vorbim despre ceea ce ştim şi ne place, ne pasionează.
iar cum tu eşti meşteră în ciopârţit poze (numai eu ştiu de câte ori mi-ai spus sec: poza asta este nepotrivită!) recunosc că aşteptam să dai din casă…
dar uite că am mai aflat ceva: profă de tehnologia sudării? alea cu arc electric şi alte.. ptiuuu!???
Poate am exagerat spunând profă. Pe vremea aia (eu pasionata de două joburi) eram cadru asociat la un liceu din oraş. Prestam la ceea ce se numea plata cu ora. Mi-a placut mult şi am fost la un pas sa trec în învăţământ. Din fericire nu am făcut-o. Liceul s+a stins împreună cu combinatul.
Altfel mi-ai dat o idee buna. Pentru că mi s-a spus să încep cu începutul şi nu prea ştiam să-l localizez, cred ca data viitoare voi vorbi despre ce înseamnă poze bune şi poze rele şi de ce. Şi despre câteva reguli pentru a alege imagini potrivite. Mulţumesc!
Eu cred că nimic nu este întâmplător, iar această postare se potrivește fix cu ce mi-aș dori eu zilele acestea. Adică editare foto. Să o știu destul de bine ca să-mi pot face un portofoliu pentru bijuterii. Bineînțeles că nimic nu-mi iese momentan cum trebuie, așa că aștept cu mare interes următoarele tutoriale. Felicitări pentru idee, e mare lucru să dorești să împărtășești din ceea ce cunoști mai bine.
Ioana, m-aş bucura să îţi fiu de folos. M-ar ajuta mult să ştiu ce program de editare foloseşti.
Mulțumesc Sonia! Încerc să fac portofoliul în clasicul pwer Point, e singurul pe care îl stăpânesc. Aș fi vrut un Photoshop sau Corel, dar îmi prind urechile în ambele, așa că merg pe ce mă pricep. Fotografiile bijuteriilor eu le editez cu Gimp, dar fac tot lucruri de bază, gen decupare, luminozitate, contrast, adăugare text sau watermark. Așa că sunt ca un burete când vine vorba de tutoriale de felul acestuia, prezentat de tine :).
[…] trecută dădeam startul unei noi categorii de articole pe blogul meu (tutorialele) şi pentru că au fost câţiva dintre […]
Constat ca exista interes, deci initiativa ta e foarte inspirata.
La cat mai multe si utile tutoriale!