Mi-am imaginat întotdeauna viața ca pe un traseu plin de obstacole, dar care, din fericire (sau nu), este plin de jaloane sau repere care uneori ne ajută sau, după caz, ne încurcă și mai rău. Pe unele le-au plantat alții (și le-aș “traduce” prin norme de conduită, valori general acceptate, principii considerate corecte și adevăruri despre care se spune că sunt de netăgăduit), pe altele le plantăm chiar noi și când spun asta mă gândesc la lucrurile în care credem cu toată ființa (și care ne dictează un anumit fel de comportament) sau la cele pe care le refuzăm apriori, dar Read More
Succes?
Mi-am promis că în fiecare vineri voi vorbi despre articole de pe alte bloguri. Dar m-am întrebat, dacă nu cumva voi scrie de fiecare dată, o dare de seamă seacă și fără de vino încoace. N-aș vrea să se întâmple așa. Un articol care generează doar comentarii de genul “mulțumesc pentru recomandări” (pe care le apreciez, nu aș vrea să înțelegeți altceva) pierde ceva din esența acestui blog. Un ceva pe care vi-l datorez vouă. Discuțiile pline de tâlc sau de haz, după cum au fost împrejurările. Pe de altă parte nu aș vrea să renunț nici la cele câteva linkuri pe care le pun vinerea. Nu pentru că ar fi aducătoare de mare trafic pentru cei menționați. Pur și simplu, ele sunt felul meu de a-mi arăta prețuirea pentru gândurile oamenilor pe care îi citesc.
Deci… Nici pe jos, nici în căruță… Soluția încurăturii în care mă aflu? Experiment! 
Voi încerca să aduc împreună articole cu temă asemănătoare.
Experimentul începe, evident, cu o întrebare. Voi ce părere aveți despre conceptul de “dezvoltare personală” și despre felul cum se insinuează tot mai mult în rândul oamenilor?
În ceea ce mă privește, eu nu îl cunosc de foarte multă vreme, deși aud că fenomenul este destul de popular în zilele noastre și că ar avea rădăcini în Roma și Grecia antică, în China, India și Orientul Mijlociu, încă de acum câteva mii de ani. Nici nu sunt foarte “citită” când vine vorba de tema asta, am aruncat câte un ochi prin diverse locuri și cum nu prea mi-a plăcut ce am văzut l-am lăsat (fenomenul și cititul) baltă. Părerea mea este, deci, mai mult decât subiectivă.
Nu cred în rețetele care îți asigură rezultate garantate. Așa cum nu cred în modelul unic care, aplicat unor oameni foarte diferiți ca structură psihică și educație, este aducător de succes tuturor. Cred că poți reuși în viață și că trebuie să îți dorești să se întâmple asta. Dar reușești muncind, nu exersând zâmbete și vorbind cu imaginea ta din oglindă. Cred că fiecare om are nevoie de motivații pentru acțiunile pe care le întreprinde. Îi este foame, are facturi de plătit, trebuie să țină copiii la școala, vrea vacanță la Paris sau mobilă nouă în casă. Ar putea lucrurile astea să ne pună în mișcare? Eu cred că da. Nu cred însă în puterea poveștilor mobilizatoare. Dacă cel care mi le spune și le-a însușit, nu ar fi trebuit să ajungă, el primul, mult mai departe?
Citeam undeva un sfat (dat de un astfel de specialist care încropea un ghid al optimistului): “Când cazi, ai grijă să culegi ceva de pe jos la ridicare”. Oameni buni, eu sunt optimismul întruchipat, dar când cad, nu mă concentrez la ce trebuie să adun de pe jos. Încerc să mă ridic în timp ce, eventual, scap printre dinți o înjurătură. Despre lecția primită reflectez ceva mai târziu, când sunt în picioare.
Nu o să intru mai adânc într-un teren mlăștinos. Toată povestea nu pare să fie decât o afacere bună. Pentru cei care o propovăduiesc (și am folosit cuvântul acesta cu bună știință). Despre cei care așteaptă minuni participând la cursuri care le promit succesul… ce să spun. Vor avea probabil aceleași beneficii ca aceia care au crezut în jocurile piramidale, în schemele de îmbogățire rapidă sau în câștigurile fabuloase lucrând doar câteva ore de acasă. Vă sună cunoscut? Suntem atât de ușor de păcălit?
Mai documentat, despre acest subiect, a scris Cristina. “Succesul nu vine dacă îl aștepți. Vine dacă muncești MULT, cu pasiune și dedicare. Reușești în viață dacă muncești și te informezi constant, nu devorând discursuri motivaționale și ropote de aplauze primite din partea fanaticilor” – ne spune ea, iar eu îi dau dreptate.
Un alt articol pe aceeași temă găsiți la Ana Q., care ne povestește despre faptul că este mai comod să gândească alții pentru noi, cei prea preocupați să așteptăm marea schimbare. “Până într-o zi când va fi suficient de târziu, când singurul lucru pe care o să mai fim în stare să-l schimbăm, va fi litiera cu nisipul și nevoile celor 3 pisici”.
Închei pe un ton mai relaxat și citez din addicted care, printre alte definiții mi-a servit-o și pe aceasta: “Consultant = Specialist care-ți ia ceasul de la mână, îți spune cât e ora și te face să-i plătești serviciul”. Ca să îl încadrez pe specialistul ăsta în peisajul mai înainte prezentat. o să mai adaug și eu ceva. Că-ți ia banii, dar s-ar putea să nu îți spună chiar ora exactă.
Fără nicio legătură cu dezvoltarea personală, doar pentru că este weekend imediat (și merităm un desert) o să vă invit să citiți un articol de pe un blog pe care l-am descoperit ieri. Voi ce iubiți? ne întreabă Eugen Rogojan. Eu am răspuns pentru că mi-a plăcut cum a scris. Iar când am descoperit ce vârstă are autorul… am rămas fără cuvinte.
Weekend fain. Cu liniște sau zbateri scriitoricești. După cum vă poftește sufletul.
Ieșirea din “lene”
De azi (nu de mâine cum mi-am mai propus de câteva ori) am decretat să termin cu lenea. (Cred că) am mai scris pe aici pe undeva că am început anul într-o stare de relaxare totală. Aveam nevoie de odihnă și de micile plăceri 
pe care o bună bucată de timp nu mi le-am permis. Așa că, după agitația sărbătorilor (care au mai adăugat o tușă de oboseală, una plăcută e adevărat) mi-am permis un program mai mult decât lejer. Unul cu filme, seriale, cărți, musafiri și vizite, blogul meu și lecturarea altor bloguri, iar pe alocuri chiar mi-am permis să “atârn” fără niciun scop. Pe ici pe colo s-a întâmplat să mai ies din amorțeală (dar nu a fost decât un banal “joc de glezne” comparativ cu ceea ce înseamnă pentru mine muncă). Dacă adaug că și la birou începutul de an nu este peste poate de solicitant, concluzia este una singură: bateriile sunt pline!
Partea interesantă este că pentru mine bateriile încărcate nu sunt suficiente ca să funcționez în parametrii optimi. Am nevoie de încă vreo câteva elemente: acțiune, recompense (și aici nu mă refer decât la cele măsurate în zâmbete și lacrimi de emoție), planuri, provocări. Și poate și de puțină adrenalină. Așa că de astăzi am decis că este cazul să încep să turez motoarele. Nu voi renunța la plăcerile enumerate mai sus (încă nu este cazul), dar îmi voi organiza timpul mai bine, astfel încât să am timp și de lucruri mai productive (și pe care le am în minte de ceva vreme). Îmi propun deci să învăț să stăpânesc un program care poate mult mai mult decât știu eu (After Effects, dacă vă spune ceva), să mă pregătesc pentru Târgul de nunți (în fiecare an mi-am propus și am reușit să las totul pe ultima clipă), să-mi actualizez site-ul, care de când cu Facebook-ul mult mai la îndemână, este cam prăfuit, să fac curățenie la sânge în calculatoare. Nu este prea greu, trebuie doar să îmi intru în ritm.
Nu aș fi scris despre planurile mele dacă nu aș fi dat întâmplător peste un site. De dezvoltare personală cred că îi zice. Mai auzisem de chestia asta, am mai citit și pe câteva bloguri păreri pro și contra, dar nu am aprofundat niciodată subiectul pentru că nu sunt genul care crede în rețete ale succesului. Deci ca să fie clar, ieșirea din lene nu are legătură cu chestiile (scuzați exprimarea, că nu știu cum le zice) motivaționale.
Dar să ne întoarcem la ce am găsit pe siteul în discuție. Nu am avut prea multă răbdare pentru articolele de acolo, dar câteva lucruri am băgat la cap.
Eu prefer să nu mă compar cu nimeni. Sunt unic! Pe bune? Ce interesant, unică mi-s și eu. Despre comparații însă… Oare este posibil să trăiești așa, într-un glob de cristal, de teamă că dacă te raportezi la alți oameni ai putea face comparații greșite? Mmmm… pe mine tocmai asta m-a ajutat să evoluez. Faptul că succesul unora m-a determinat să încerc și eu (dacă altul poate, ar trebui să pot și eu), iar greșelile altora mi-au fost uneori lecție. Sunt unică, dar nu buricul pământului.
Nu te mai gândi atât de mult la lucrurile pentru care nu ai răspunsuri. E perfect normal să nu cunoşti toate misterele şi răspunsurile. Se pare că și aici eu am problemă. Că dacă nu am răspunsuri la ceva devin agitată și mă enervez și caut ca disperata până obțin unul. Uneori rezultatul nu este pe gustul meu, dar am aflat. Pentru că paragraful ăsta nu are mai multe explicații am dedus (greșit poate) că iar sunt trimisă în globul de cristal.
Nimeni nu este motivul pentru care eşti fericit. Singura persoană demnă de a fi numit motivul fericirii tale eşti chiar TU! Măi să fie! Cred deja că trăiesc într-o mare greșeală. De foarte multe ori sunt fericită pentru că oamenii dragi mie sunt fericiți sau au avut o realizare sau pur și simplu pentru că am avut timp să ne vedem și să stăm la povești.
Vrei să poți citi trei cărți de zi? Pe cuvântul meu că aș vrea! Dar asta e soră cu învață nu știu ce limbă în 21 de zile. Și apropo, oare cititul și învățatul în somn nu s-ar putea?
Geniul nu se naște, ci devine… Asta e cireașa de pe tort (poate mai sunt și altele, dar nu mai am răbdare să citesc). Aflu că genii sunt Einstein, Darwin, Newton, Descartes, dar și Florin Salam, despre care mi se spune (și dau copy-paste ca să nu scap ceva) ” …omul care cântă manele, asemenea celorlalţi “geniali”, nu s-a născut geniu, ci a ajuns să creeze lucruri considerate geniale. Poate nu de mine, dar de alţii.”. Să mai adaug că eu credeam că genialitatea asta o ai de la natură? Că oricât de inteligent și muncitor ai fi până la asta mai e cale lungă?
Mă întreb (încălcând astfel unul dintre preceptele de pe site) oare rețetele astea (ca să fiu elegantă și să nu le zic abureli) prind la multă lume? Sunt oameni care cred că debitând lozinci în oglindă pot deveni mai buni, mai fericiți, mai mulțumiți de viața lor? Eu nu știu ce să zic, dar o să fac cercetări.
Întorcându-mă în lumea reală (unde am două motivații principale: că îmi place ce fac și că nu vreau să mor de foame), vă adresez și vouă o întrebare. Ce planuri vă vin în minte acum că se apropie primăvara?
Sursa foto.