Că sunt cititoare fidelă de bloguri probabil că ştiţi mulţi dintre voi. Uneori îmi fac simţită prezenţa şi prin comentarii. Alteori tac. Câteodată pentru că autorul a spus lucrurile mai mult decât bine şi eu nu mai am nimic de adăugat, altădată pentru că se întâmplă ca tema în discuţie să îmi dea de gândit mai mult decât m-aş fi aşteptat. Sunt şi cazuri în care nu comentez dintr-un soi de stânjeneală. Nu am mai comentat pe blogul respectiv niciodată şi mi-e greu să sparg gheaţa. Deşi sunt conştientă că nu s-ar supăra cineva. Scriem şi pentru că aşteptăm feedback, nu?
Preiau şi eu o iniţiativă despre care am citit la Dana (Sexul slab-și mai tare decât pare). Proiectul se numeşte Vineri recomandăm articole şi îşi are punctul de plecare pe blogatu.ro. Mi se pare un lucru bun să încercăm să promovăm conţinutul de calitate şi cu subiectivismul pe care îl am în dotare o să fac trimitere către câteva scrieri care mi-au plăcut.
Roxana de la Biblioteca Deva Filiala 3 a scris despre o campanie care se numeşte O jucărie pentru fiecare. Articolul este aproape de sufletul meu pentru că iniţiativa de a dărui jucării copiilor din centrele se plasament se desfăşoară în oraşul în care muncesc, aparţine unor oameni inimoşi şi nu în ultimul rând îndeamnă la un gest simplu, dar care ar putea însemna mult. Vă invit să citiţi şi, de ce nu, să vă alăturaţi şi voi încercării de a aduce un zâmbet pe faţa unui copil.
Cuvânta a pornit o Numărătoare de naivi. M-am declarat şi eu parte a acestei “comunităţi” şi m-am întrebat dacă există întradevăr un război între bărbaţi şi femei. Şi dacă da, el există, nu o fi unul fără învinşi şi învingători?
Cei de la Gară pentru doi se vor Bear Grylls pentru o zi. Mi s-a părut interesant articolul, dar la fel de interesante au fost comentariile pe care el le-a generat. “Cu ce aţi putea contribui la dezvoltarea şi progresul unui trib aflat în zorii cunoşterii?” au întrebat Diana şi Dan. O parte dintre cititori (şi eu printre ei) au considerat că mai degrabă noi cei de astăzi am avea câte ceva de învăţat.
Iuliana ne-a întrebat într-un articol “Cum ne iertăm propria intoleranţă?“. Mi-a dat de gândit. Deşi mă consider o persoană tolerantă, ea a descris o situaţie în care… nu prea cred că m-aş fi putut lăuda cu acest lucru.
Loredana a scris nişte lucruri Haotice. Atât de frumos încât eu nu am putut adăuga niciun comentariu. Voi face aici o remarcă. Am constat, încă o dată, că atunci când scriitura ei este tristă, este superbă din punct de vedere literar.
O să vă mărturisesc un lucru. Am citit săptămâna aceasta mai multe articole care mi-au plăcut, dar cum nu am avut în plan scrierea articolului de faţă, nu am apelat la o memorie externă care să mă ajute să mi le reamintesc pe toate. Vinerea viitoare promit un articol mai documentat. Până atunci spor la scris şi inspiraţie maximă!
N-am ascuns niciodată că sunt o persoană curioasă. Și nu mă refer la curiozitatea aceea în sensul bun, cea care duce lumea înainte și care ne face să descoperim lucruri noi și să progresăm. Nu că mi-ar lipsi asemenea manifestări, dar de data asta vreau să vă povestesc despre altceva. Despre momentele în care vreau să știu anumite lucruri doar așa, pentru că mă incită misterul în care sunt învăluite și pentru că mi-au pus moara gândurilor în mișcare. Partea interesantă este că, deși la final deslușirea acelor tainei nu mi-ar aduce niciun beneficiu și probabil nicio revelație, eu parcă tot aș vrea să știu despre ce este vorba.
Comentarii recente