54 de motive pentru care iubesc viața

ianuary1. Afară e frig de îngheță pietrele, iar în casă e cald și miroase frumos a ceva bun.
2. Am blog. Chiar dacă scriu rar, iar cititorii nu dau năvală, îl am, e al meu, este gata oricând să îmi “asculte” bucuriile, frustrările, întrebările, nedumeririle sau, pur și simplu, să îmi satisfacă cheful de joacă.
3. Sunt sănătoasă.
4. Am un copil de care sunt mândră.
5. Și mai am un copil de care sunt mândră. :)
6. Am o soră care, deși este departe, îmi este aproape întotdeauna.
7. Trăiesc de peste 30 de ani alături de același om, am împărțit bune și rele și, pentru nimic în lume, nu mi-aș dori să fi fost altfel.
8. Încă evoluez. Nu, nu am ajuns la limita de sus a lucrurilor pe care vreau să le învăț și nu vreau să mă las Read More

30

090814-pearls-hmed.grid-6x2Da, astăzi e zi de sărbătoare pentru mine. :) Şi n-aş fi scris nicio vorbă dacă o prietenă virtuală nu mi-ar fi făcut ziua şi mai frumoasă cu urările ei.

Cât înseamnă 30 de ani? Dacă stai să îi numeri par a fi mulţi. Dacă doar i-ai trăit nici nu îţi dai seama când au trecut! Şi mai înseamnă un copil, o casă, o mică afacere, de-ale vieţii de toate (bune şi rele), bucurii şi tristeţi, clipe de relaxare şi de muncă, împliniri şi dezamăgiri, visuri, planuri şi atât de multe alte lucruri că mi-ar trebui pagini întregi ca să le scriu. Read More

Cinci lucruri care nu mai sunt la fel

Miting-P-ta-Victoriei

La ora la care scriu acest articol veţi fi auzit deja de câteva ori că astăzi Ceauşescu ar fi împlinit 97 de ani. Chiar dacă istoria ar fi avut un alt curs, eu nu cred că ar mai fi fost în viaţă astăzi şi îmi amintesc cu exactitate cum, într-un anumit timp, singura noastră speranţă stătea în moartea acestui om. E cinic şi tragic ca o întreagă naţie să îşi lege speranţele de un astfel de eveniment, dar nu este decât purul adevăr.

Read More

Doi

2years-happy-birthdayDoi! De data asta fără statistici și fără să analizez ceea cea a fost. Doar cu întrebări:

E mult? E puțin? Aș fi putut mai bine? Cât de importante sunt bucuriile pe care mi le-a adus blogul? Și cât de amare dezamăgirile?

Și cu un gând bun pentru toți cei care poposesc, din când în când, aici: să ne citim cu bine!

 

 

Visul unei nopți de vară

summer nightDupă cum ştiţi cei mai mulţi dintre voi, în perioada aceasta din an îmi petrec nopţile de sâmbătă spre duminica la muncă. Mai mereu la o nuntă. Aşa s-a întâmplat şi în noaptea care a trecut, lucru obişnuit deci, doar că undeva după miezul nopţii, într-una dintre scurtele clipe de răgaz, mi-am permis să visez. Şi unde m-ar fi putut duce gândul altundeva decât… tot la o nuntă? Una fără firmă de amenajări angajată, fără cameraman și cu doar două poze color, neurmată de trash the dress, dar cu DJ (lucru rar la acea vreme, dar nu s-ar fi putut să fie altfel pentru că mirele avea deja microbul acesta în sânge și îl mai are și acum). Am visat și am am constatat că unele amănunte au început să se estompeze. Timpul nu este blând cu toate cele care s-au întâmplat cândva. Mi-am reamintit puține amănunte despre petrecere și dans, dar am revăzut aievea partea de început a evenimentului, ploaia scurtă de vară, florile superbe aduse de un invitat care locuia la Codlea și faptul că toată lumea a pornit spre Starea Civilă din aceeași casă, fără tradiționalii (atunci, dar și acum, lăutari). Așa cum mi-am reamintit și bucuria de a se fi reușit să obținem încă o oră în plus peste cea la care ar fi trebuit să părăsim restaurantul (în vremurile acelea 22.00 era ora la care se dădea stingerea) și tortul diplomat (banal acum, o delicatesă rar de găsit atunci). Și, bineînțeles, mi-am reamintit emoțiile. 27 iulie 1985. Când au trecut 29 de ani?

Read More

28 (adică două duzini plus patru)

CERTIFICAT CASATORIEVi se pare că poza pe care am atașat-o este a unui certificate de căsătorie? Ei bine… este. Și îmi aparține. :)  Ceilați deslușesc probabil doar o bucată de hârtie veche. Eu… amintiri…

Locul unde a fost emis se vede. Data exactă nu mi-o amintesc. Era la începutul unei luni de august și era în 1985. Eram în luna de miere, actul adevărat, cel de la starea civilă, se afla la loc sigur cu cerneala încă proaspătă pe el, dar noi,  doi copii cu pretenții de oameni mari, am simțit nevoia să mai spunem DA-ul acela încă o dată. Joacă neînsemnată? Poate că da… Deși cred mai degrabă că nu.

Îmi amintesc aproape tot din acea lună de miere. Una începută cum nu se poate mai prost, într-un tren suprapopulat care, prin nu știu ce minune, ajunsese la Năvodari. În loc să ajungă la Constanța. Și, cel mai grav, se oprise doar când a iesit de pe linia electrificată. Ca să nu mai spun că ploua cu găleata și că gazda care trebuia să ne cazeze… uitase de noi. Lumea mea se prăbușise. Parcă mă văd așezată pe geamantanul meu maro, îmbrăcată cu o bluză roșie și o pereche de pantaloni albi (care între timp deveniseră gri), fără să-mi pese că din cer se scurgea potop de apă, plângând ca un copil. Nu-mi păsa nici măcar de privirile oamenilor care treceau pe lângă mine, grăbiți. Unul, totuși, s-a oprit. Ne-a întrebat ce necaz s-a abătut peste noi de suntem așa de necăjiți, ne-a ascultat, apoi ne-a luat la el acasă și ne-a oferit camera fiului său. Am aflat mai târziu că era chiar directorul stațiunii. Un om de nota 10. Singurul lucru pe care nu l-a înțeles în cele zece zile cât i-am fost oaspeți era de ce spunem că suntem căsătoriți. Nu a crezut nicio clipă că ar fi așa.

Apoi… vântul care șuira peste valuri s-a domolit, cerul s-a luminat și soarele a început să strălucească cu generozitate. Nu cred că mai este nevoie să vă spun că din clipa aceea totul s-a schimbat și s-a transformat într-un vis. Unul frumos.

De ce vă povestesc toate aceste lucruri? Care este izvorul poveștii mele vechi de astăzi? O cutie prăfuită cu amintiri. Una în care am căutat o fotografie pentru articolul pe care vroiam să îl scriu (altul decât acesta). Așa am găsit bucata de hârtie pe care ați văzut-o și voi.

Și totuși…

Îmi propusesem să vorbesc în această postare despre decizii, despre libertatea de a alege și despre responsabilități. Despre iubire și înțelegere, despre toleranță și încredere, despre piedici și realizări. Și despre multe altele. Și mai vroiam să vă arăt și o fotografie. Aceasta:

noi

Este de la nunta mea. Mâine se împlinesc exact 28 de ani.

Alte povești care folosesc duzina de cuvinte aleasă de Dagatha se află în tabelul pe care, ca de obicei, cu amabilitate îl găzduiește psi.