Cred că ar trebui să luăm în considerare şi componenta audio a numelui. Modul cum se aude, pronunţat de ceilalţi, intonaţia… mai ales pentru o ureche muzicală, poate influenţa pozitiv sau negativ caracterul persoanei. În fond, de ce spunem că ne place numele “cutare” şi nu ne place “cutare”? Fiincă în mintea fiecăruia, un anumit nume sună plăcut iar altul nu. Şi evident, dincolo de vizual (numele scris), pronunţarea numelui – componenta audio, deci – are o influenţă în alegerea noastră. Logic şi în a posesorului numelui.

Să nu-mi spui mie pe nume dacă n-am dreptate!

într-o zi, unul dintre programatori, tot ucrainean, a publicat în forum un set de 12 întrebări traduse din rusă în engleză, la care noi, “obişnuiţii” proiectului puteam răspunde. Nu mai ştiu acum care era tematica, probabil tehnică sau mă rog… Şi s-au apucat băieţii de răspuns la întrebări. Au răspuns mulţi dintre programatori, am răspuns şi eu şi alţi voluntari. Dintre toţi, cine a luat punctajul maxim, 12 din 12? Întîmplător (sau nu)… eu!

După aceea, evident, s-a deschis o discuţie pe tema “concursului”. Unii s-au văitat că întrebările nu au fost clare, că engleza nu a fost corectă, etc. Iar eu le-am explicat de ce am reuşit să răspund corect: fiindcă stătusem mai mult la discuţii cu Victor (aşa se numea cel ce iniţiase concursul) chiar şi în privat pe messenger şi ajunsesem să-i cunosc stilul de a vorbi în engleză şi chiar de a gîndi. Astfel, am înţeles corect ce a vrut să zică la unele dintre întrebări, acolo unde ceilalţi s-au văitat de ambiguitate.

Ce am vrut să evidenţiez cu asta este că atunci cînd vrei cu adevărat să te înţelegi cu cineva, depui puţin efort în a-l cunoaşte şi a-i interpreta corect unele mici carenţe sau neclarităţi în exprimare, în loc de a sări să interpretezi greşit un cuvînt, o expresie, un gest. Şi atunci cînd ai ajuns să cunoşti suficient de bine omul, îţi dai seama că dincolo de o altă limbă nativă şi de un set de obiceiuri poate diferite, nu e nimic altceva decît o fiinţă omenească la fel ca tine, cu aceleaşi dorinţe, visuri, idealuri şi poate chiar aceleaşi metehne şi defecte, ca orice alt om.

În cerc restrîns, între buni prieteni şi amici, se mai folosesc diminutivele fără a avea vreun înţeles deranjant. Pe mine, cel puţin, mă strică “Drăgoşel”, “Băi Drăgoşele”, “Drăgoşică”, în special atunci cînd au nevoie de ceva important de la mine şi încearcă să mai “înmoaie” greutatea cererii. Îi “citesc” imediat, după formulare.

Cu pupăturile pe gură între bărbaţi… yuck!!! N-am probleme să dau mîna ori să pup pe obraz, de obicei tot între rude sau prieteni buni, dar nu bot în bot! Necazu’ mare e că socru-meu nu ştiu din ce zonă a pămîntului aterizase aici (acum e plecat deja dintre noi), dar avea “boala” asta a pupatului pe bot, de-mi trimitea ficaţii la reanimare de fiecare dată cînd mergeam la ei. După divorţ, nu m-au mai văzut pe acolo şi tot întreba de ce nu vin să văd copilu’. Păi de scîrba lui, de-aia! Da’ acu’ s-a dus, numa’ de bine…

Ca să răspund aici la problema cu etniile, da, e destul de evident să existe foarte multe etnii, la un teritoriu atît de mare ca al Rusiei şi ţinînd cont că de pe vremea cînd era URSS au fost înglobate mult mai multe naţionalităţi sub aceeaşi tutelă şi s-au deplasat grupuri etnice de colo-colo, plus cetăţeni din cu totul ale părţi ale lumii care s-au stabilit acolo şi au făcut schimb de tradiţii şi obiceiuri. Deja intrăm în alt subiect, cel al amestecurilor culturale.