Pentru că am primit câteva mesaje cu întrebări despre campania lunii ianuarie a proiectului Semn SPRE carte, m-am gândit că este bine să fac şi aici câteva precizări. Mai ales că am făcut câteva mici modificări în mecanismul de desfăşurare. Pe parcurs, probabil, vor mai exista şi altele, pentru că practica aduce clarificări şi vine cu soluţii mult mai comode şi mai funcţionale.
Aşadar, în ianuarie, vom începe să promovăm Semnul SPRE carte începând de joi (23 ianuarie, ora 00:00) şi până miercuri (29 ianuarie, ora 24:00). Aşa cum cei mai mulţi ştiţi deja tema articolului pentru această lună (în cazul în care doriți să o folosiți) este “Mi-ar plăcea să-mi fie prieten… (și aici scrieți voi un personaj dintr-o carte preferată)”. Tema nu este obligatorie. Fiecare va scrie cum doreşte. V-am propus-o doar din dorinţa de a nu face lucrurile plictisitoare, povestind mereu şi mereu doar despre aspectele tehnice ale proiectului. Fiecare dintre noi are însă deplină libertate în alegerea modului de abordare. Cu atât mai mult cu cât proiectul are deja exemple concrete de cărţi care au ajuns în mâinile unor copii şi există şi câteva persoane care au intreprins acţiuni concrete pentru extinderea lui. Poveştile lor ne vor inspira cu siguranţă. La finalul articolelor, evident, vom adăuga toate datele pe care le considerăm necesare pentru ca acest proiect să fie cunoscut şi corect înţeles.
Mi-am propus ca de fiecare dată să adun toate articolele într-un tabel (încă nu ştiu cum se face acest lucru, dar mă voi documenta astăzi sau, daca mă voi împotmoli, voi cere ajutor). Scopul acestuia nu este să facem prezenţa sau să punem absenţii. Pur şi simplu vreau să găsim uşor articolele atunci când, firesc, o să dorim să facem o evaluare a eforturilor noastre. Pe blogul meu, toate articolele legate de această campanie vor fi adunate în categoria Semn SPRE carte pe care o puteţi accesa din meniul principal.
Aştept cu emoţie şi nerăbdare articolele voastre şi vă mulţumesc încă de acum. Mulţumirile mele merg şi către cei care nu au aşteptat să dăm starul săptămânii pe care am propus-o pentru promovare luna aceasta şi deja au scris articole sau au afişat bannerul campaniei pe blog.
8 thoughts on “Reminder”