23 Iun 2014

Recunoaşteţi bloggerul? (concurs)

21 Comments Blogging

Introducere

Ne invită Cudi la concurs. Fii hater! – zice ea și mai zice ca ne poftește și la un exercițiu sincer de critică. Nu, nu voi scrie un articol care sa se înscrie în lupta pentru cei 200 de lei, dar un exercițiu de sinceritate o să îmi permit: mie nu-mi place acest concurs şi nici ideea de la care a pornit el (deşi voi recunoaşte că în articolul care îl lansează în eter sunt scrise şi lucruri pe care nu pot să le neg). De ce nu-mi place? Pentru că m-am săturat ca pe totate canalele (și aici mă refer și la presă sau la televiziune, nu numai la bloguri) să fie promovate, cu obstinație, exemplele negative. Cred în critica constructivă, dar nu în semănatul de vânt și culesul de furtună concomitent cu adăugarea câtorva punte de raiting în palmares.

Am spus mie nu-mi place și am subliniat mie pentru că nefiind eu posesoarea adevărului absolut și nici autoarea vreunui manual de buna purtare în blogosferă, pot admite că acest demers va fi, probabil, pe placul altora. Lucru care nu mă deranjează câtuși de puțin, până la urmă este dreptul fiecăruia să creadă în ce vrea și să-și spună părerile cum dorește. Nici măcar nu supun dezbaterii acest subiect (ca să nu mai vorbesc despre faptul că este departe de mine dorința de a polemiza sau critica pe cineva). Am scris pur şi simplu o introducere. Ca să pot lansa şi eu o invitaţie la concurs. Alt concurs, bineînţeles.

Cuprins

Dacă vă imaginați că m-am gândit la un concurs de concursuri și la hai să vedem cine este mai tare în organizarea de competiții, vă înșelați. Articolul despre care v-am vorbit mi-a amintit însă şi de cealaltă față a monedei, și anume de o perioadă în care lumea se îngrămădea să recomande articole (parcă vinerea) și să ne spună ce a mai citit fain pe la alții. Am făcut și eu cândva acest lucru, dar la un moment dat, de teama monotoniei sau din comoditate, nu mai știu, am renunțat. Și totuși… citesc adesea lucruri care îmi plac și plec de pe blogurile unde le-am întâlnit fără să las niciun semn. Mulți știu și de ce, nu o să insist. De aceea vreau astăzi să trec în revistă câteva astfel de locuri. Nu o să dau nume, dar o să vă spun că am lăsat hazardul să aleagă dintr-o listă mult mai lungă.

1. Există cineva care s-a apucat sa-si inghita poemele de teama nereusitei si mai ales pentru ca nu vrea sa scuipe altii pe mancarea lui si nici pe plantele plantate de el in gradina proprie. Asa ca nu le lasa sa se coaca si le inghite de verzi, cu samburi cu tot ca sa nu lase urme si noaptea se simte teribil de rau si se reface cu ideea ca a renuntat demult la pastile, fiindca ele i-au sedat viata pe un coridor de spital, nici macar nu l-au bagat in camera de garda, era ocupata cu cafeaua unuia, si dimineata, dimineata incepe sa traiasca din durerea refacuta. Îi citesc cu plăcere scrierile, cred în talentul său literar și uneori mi-este ciudă că este atât de dezamăgit și are atât de puțină încredere în el. Și cred cu tărie că are un viitor într-ale scrisului.

2. Altcineva îmi mărturisește că urăște luna februarie: Aceia dintre voi care mă citeați și anul trecut pe vremea aceasta probabil vă amintiți că aceasta nu este tocmai preferata mea. Mai mult decât atât, în aversiunea mea, am numit-o copilul prost al anului. Nu știu cât e realitate și cât e preconcepția mea cauzată de evenimente neplăcute, desfășurate, parcă, după un tipar cu repetiție nemiloasă în lunile lui februarie ale ultimilor ani. Îmi place pentru că are curaj să spună ce gândeşte şi că nu se ascunde după degete. Scrie mai rar decât mi-ar plăcea mie să citesc şi uneori mă întreb dacă scrierile care îmi par depresive sunt literatură sau realitate. Îmi place să cred că am învăţat să le deosebesc.

3. Pe blogul ei găseşti când un curcubeu, când o mireasmă de parfum, când cuvinte meşteşugit așezate în înțelesuri pe care nu întotdeauna le pătrund. Sau pe care le deslușesc așa cum vrea să le vadă sufletul meu. Îşi găseşte puterea într-o fetiţă cu rochiţă albă pe care cineva aruncase parcă în joacă un pumn de cireşe. Și nu știu ce îmi place cel mai mult pe acel blog atâta vreme cât pe el găsesc doar cuvinte care înfășoară iubirea ca pe floare de hârtie desenată în somn.

4. Scrie povești (adevărate) care constat adesea că sunt și ale mele. De multe ori coincidențele au reușit să mă lase fără cuvinte. Și nu încetează nicio clipă să se întrebe ce căutăm noi în spațiul acesta (imens) virtual și dacă toată această zbatere îi este de folos cuiva: E imposibil să nu-şi pună cineva întrebarea, măcar într-un articol,  dacă vorbele lui sau ale altora sunt de folos cuiva, dacă nu cumva se aglomerează virtualul cu o mulţime de dezlănţuiţi ce îşi consumă şedinţele ce ar fi fost altfel la psiholog, nu în  on line; doar că aici nu ştii dacă dincolo de ”canapeaua ta cu taste” e cineva care sa-ţi găsească cuvintele care  pot să te vindece, aline sau doar să-ţi convină cât de cât. 

5. Bloggerul despre care urmează să scriu acum este uimitor. Nu o să vă dau prea multe amănunte ca să nu îl ghiciţi prea uşor. :) Vă voi spune doar că are un umor tonic şi prestaţii în bucătărie care te lasă cu gura căscată. Cum a ajuns aici? Eu cu gatitul am fost mai intarziat, fiindca mama mea n-a gatit nimic, niciodata. Nu considera ca-i intra in atributii. Asadar n-am avut nici de unde invata, nici interesul sa o fac. Pana in vara lui 2010 cand s-au aliniat planetele intr-o conjuctura atat de nasoala incat n-am mai avut de ales si a trebuit sa purced in lungul si anevoiosul proces de recuperare si re-educare. Cu relativ succes! 

6. Pe blogul ei te simți adesea ca la o plimbare cu propriul tău eu. O plimbare  cu gândurile tale care de fapt sunt gândurile ei şi pe care, de la o vreme, nu mai știi cum să le separi unele de altele. Cândva a scris despre internet câteva lucruri care mi-au plăcut foarte mult: Internetul nu are reguli. Ne lasă mână liberă, uneori chiar ne pune, fără să ştim, o oglindă în faţă şi când credem că râdem mai cu poftă de cel din faţă, se face lumină şi vedem că, de fapt, râdeam (şi) de noi. Şi care m-au pus pe gânduri.

7. Este spontană, este dezarmant de sinceră şi are o naturaleţe pentru care o invidiez. Și mi-e dragă. Foarte dragă. Pentru că are un fel de a povesti și de a pune întrebări pe care nu l-am mai întâlnit la nimeni altcineva: Eu acum stau și mă gândesc, ce naiba se întâmplă cu oamenii? Femeile au stricat bărbații sau bărbații au stricat femeile? De ce bărbații au impresia că femeile vor să pună mâna pe ei, să îi ia de soți și să le toarne copii? Câte femei există care nu au răbdare să vadă unde duce relația și fac salturi până ajung în punctul dorit de ele? Atât de multe încât bărbații văd o devoratoare de libertate masculină în orice femeie întâlnită?

8. Am iubit oamenii pentru că am crezut că sunt fericiţi, asemenea mie. Că au instrucţiunile de utilizare simple şi adaptate oricui, asemenea mie. Că sunt ei înşişi asemenea mie. Mă înşelam amarnic. Oamenii sunt complicaţi, unici în felul lor, acaparatori, disperaţi, singuri, profitori şi manipulatori. Aşa zice bloggeriţa pe care o prezint aici. Se vrea anonimă și dorește ca fiecare să înțeleagă ce vrea din scrisul ei. Dar cine are ochi de citit (că urechi de auzit nu este cazul) înțelege exact ce trebuie. Nu este o bloggeriță cu instrucțiuni de utilizare simple și în niciun caz adaptate oricui, după voia sa.

Încheiere

Opt numere în spatele cărora am ascuns numele a opt bloggeri care îmi plac. Și spunând asta vă invit să îi ghiciți.

- Termen? 28 iunie 2014 (sâmbătă), ora 22.

- Cine câștigă? Cel care a ghicit cele mai multe nume.

- Ce se întâmplă în caz de baraj? Încă nu știu. Probabil o să vă povestesc și despre alți bloggeri și o să vă invit să le ghiciți numele (așa cum v-am spus, lista preferințelor este cu mult mai lungă).

- Ce se întâmplă dacă nu vor exista participanți (căci este posibil și un astfel de scenariu)? Premiul va merge (prin tragere la sorți) la unul dintre cei 8.

- Care premiu? Acesta:

premiu1

 Mihail Bulgakov-Maestrul şi Margareta+un semn de carte meşterit de sora mea.

UPDATE. Şi încă un premiu surpriză. :)

SUCCES!

* Evident comentariile vor fi moderate şi vor apărea doar după ce le-am editat pe cele care conţin răspunsuri pentru concurs.

** Tot ceea ce este scris cu italic este preluat de pe blogurile celor despre care v-am povestit.

15 lucruri pe care nu trebuie să le explici - titlu de împrumut (2)
Ghiveci
written by
The author didn‘t add any Information to his profile yet.

21 Responses to “Recunoaşteţi bloggerul? (concurs)”

  1. Răspunde bloodie says:

    La 2 CORECT, la 5 CORECT, la 7 CORECT. :)

  2. Răspunde adicherish says:

    1. CORECT
    2. CORECT
    3. CORECT
    4. CORECT
    5. INCORECT
    6. CORECT
    7. CORECT
    8. CORECT

  3. Răspunde Alma Nahe says:

    1. CORECT
    2. CORECT
    3. CORECT
    4. CORECT
    5. CORECT, da’ nu-s sigură.
    6. CORECT
    7. CORECT
    8. CORECT

    Editat, ştii tu de ce. :)

  4. Răspunde psi says:

    1, CORECT. fără doar şi poate, **** care şi mie îmi este tare drag
    2. CORECT, ****. ador postarea aceea cu februarie
    3. CORECT, era simplu ca bunăziua. :)
    4. CORECT. :) **** se văd… din avion.
    5. CORECT… o, da, susţin cu tărie, ba chiar şi spun ****!
    6. CORECT, ex. ****
    7. probabil INCORECT, dar eu o citesc mai rar aşa că… e greu.
    8. CORECT.
    :)

  5. Răspunde Matilda says:

    Nu-i citesc pe toţi, dar, ****, aş zice că i-am ghicit/găsit pe toţi :) Cu nr. 5 a fost mai greu, **** :)
    Aşadar:
    1-CORECT
    2-CORECT
    3-CORECT
    4-CORECT
    5-CORECT
    6-CORECT
    7-CORECT
    8-CORECT

  6. Răspunde Adriana says:

    Eu cred că toată lumea poate ghici cât de cât cu uşurinţă, dar ideea ta iar mi se pare uimitoare. Am ceva dubii la nr 5 şi 7, dar voi încerca şi eu.

    1. CORECT
    2. CORECT, voi recunoaste postarea dintr-o mulţime, eu scriind atunci că iubesc acea lună datorită multor evenimente în familie
    3. CORECT, dar m-ai încurcat niţel şi astept ziua de 28 să spun de ce
    4. CORECT şi aici as spune dar tot pe 28 revin
    5. CORECT, dar nu sunt sigură, il citesc de putină vreme dacă e el
    6. CORECT…cred
    7. INCORECT….as zice
    8. CORECT…nu poate fi anonimă, niciodată…

    Astept data de 28 să pot spune mai multe.

  7. Răspunde Cuvânta says:

    1. CORECT
    2. CORECT
    3. CORECT
    4. CORECT
    5. CORECT
    6. CORECT
    7. CORECT
    8. CORECT. ****.
    ****. La premiu nu ma inscriu, am citit cartea in liceu. :D

  8. Răspunde Sonia says:

    8 din 8. :)

  9. Răspunde Cu oiştea-n gard says:

    […] genul acesta nu ezitați să o faceți. Comentariile intră la moderare doar pentru că încă este un concurs pe acest blog. O să le scot de acolo de îndată ce am știință de […]

  10. Răspunde roxdumitrache says:

    1 CORECT
    2 CORECT
    3 CORECT
    4 CORECT
    5 CORECT
    8 CORECT
    6 si 7 spun pas

  11. Răspunde roxdumitrache says:

    Mai am de citit! Asta este bine!

  12. Răspunde Recunoaşteţi bloggerul? (rezultate și… baraj) | Anotimpuri says:

    […] venit vremea să vorbim despre concursul pe care l-am lasat acum ceva timp. Ştiţi voi care, cel în care vă ceream să recunoaşteţi […]

Leave a Reply